Monumentul Marii Uniri   Septembrie 30th, 2018

b4Se ridică chiar în acest moment. La Alba Iulia. Operă a marelui artist Mihai Buculei. Monumentul Marii Uniri va fi cât o clădire cu nouă etaje. Din piatră masivă.

Va fi cea mai importantă operă a sculptorului Mihai Buculei. Opera vieții lui. Pentru care s-a luptat aproape 20 de ani. Este totodată și cea mai importantă realizare a Guvernului dintre acțiunile dedicate Centenarului Marii Uniri.

În ciuda dimensiunilor imense ale acestei construcții monumentale și în ciuda faptului că lucrarea este executată din piatră masivă, în final sculptura lui Buculei va părea extrem de suplă, iar bolta care se sprijină pe cele patru picioare, patru puncte cardinale ale României Mari, va părea că plutește spre ceruri. Ideea de tumul, loc în care sunt îngropate oasele eroilor, prezentă pentru prima dată în lucrările artistului sub monumentul închinat luptărilor anticomuniști din fața Case Presei Libere, o vom  regăsi materializată la dimensiuni însă ceva mai mici și la Alba Iulia.

Vom prezenta rând pe rând imagini memorabile, care vor constitui arhiva foto a celui mai mare monument din România. Pe măsură ce, într-un termen record, lucrarea va fi ridicată și finalizată.

Postăm în acest sens primele imagini care ne-au parvenit.

Nu înainte însă de a dezvălui o emoținantă confesiune pe care mi-a făcut-o ieri marele sculptor Mihai Buculei. Acesta mi-a explicat ce anume l-a inspirat. Care a fost cea mai puternică emoție, care stă la baza operei sale? Cu multă vreme în urmă a fost găsit un jurnal al unui ostaș român, care și-a dat viața cu câteva zile înainte de victoria decisivă din arcul Carpaților a armatei noastre în Primul Război Mondial. Probabil că în momentul în care a scris poemul, din care voi reproduce două strofe, era grav rănit și își aștepta moartea, așa cum au făcut atunci alți șase mii de luptători pentru unire. Iată cele două strofe care l-au făcut să vibreze pe Mihai Buculei.

 

“Nu plânge, Maică Românie,
Că am să mor neîmpărtăşit!
Un glonţ pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit…

Nu plânge, Maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă şi pe noi la praznic,
Când România va fi Mare! ”

 

b4 b5 B1 b2 b3 parcul-unirii008

 

 

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii