Klaus Iohannis a aruncat în aer conducerea marilor Parchete   Decembrie 14th, 2018

srs_edit2-90x90Este aruncată în aer poziția de procuror general. De șef DNA. Și mai sunt patru poziții din conducerea marilor Parchete în aceeași situație. Demiterile și numirile s-au împotmolit la Președinție. Fie prin semnătura, fie prin absența semnăturii lui Klaus Iohannis, aceste trei importante instituții – Parchetul General, DNA și DIICOT – stau sub semnul provizoratului. Iar și mai grav este că președintele a proiectat o suspiciune extrem de gravă asupra a nu mai puțin de cinci reprezentanți importanți ai Parchetelor. Cum că aceștia ar fi fost colaboratori ai Securități ceaușiste ca poliție politică. Și nimeni nu-i apără. Nici măcar ei înșiși nu se apără.

Încă nu s-a mai întâmplat în România, în ciuda nenumăratelor crize politice, care au marcat războiul intern hibrid, ca marile Parchete să fie decapitate, ca în locul lor să nu fie pus nimic, urmând ca acestea să funcționeze sub semnul provizoratului. Și asta în condițiile în care întreaga societate, și cea care susține frontul PSD, și cea care susține frontul anti-PSD, solicită insistent ca marile Parchete să funcționeze mai bine, contribuind la combaterea corupției, la o Justiție mai dreaptă și la prevalența forței dreptului în raport cu dreptul forței.

Procurorul general al statului, Augustin Lazăr este pe ducă. Prin fel de fel de artificii, favorizat fiind de președinte sau chiar împins de la spate de către acesta, el joacă în prelungiri, trăgând de timp într-o tentativă aproape nebunească de a prinde pensia din poziția pe care o are. Cât timp nu este demis și există doar propunerea ministrului Justiției de revocare a sa, Augustin Lazăr nu e nici în căruță, nici în teleguță, iar Parchetul General este condus cu o mână moartă.

La DNA, după un scandal care a durat enorm, după ce președintele Klaus Iohannis s-a așezat de mai multe ori „pe picioarele de dindărăt”, Curtea Constituțională a decis că acesta trebuie să semneze decretul de revocare. Ceea ce s-a și întâmplat. Dar propunerea ministrului Justiției de numire în această poziție a Adinei Florea a fost primită de către Klaus Iohannis cu un refuz. La fel cum s-a întâmplat și în cazul numirii a încă trei procurori la vârful Parchetelor.

În locul funcțiilor vacante sau vacantabile nu a fost pus nimic. Iar această situație trenează. Și încă nu este cel mai grav fapt. Mai grav este motivul. Cel puțin în cazul celor patru, dacă dăm la o parte dosarul Augustin Lazăr.

Adina Florea, desemnată de ministrul Justiției pentru șefia DNA, Florena-Esther Sterschi, pentru funcția de procuror șef al Secției de resurse umane și documentare de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Elena Giorgiana Hosu, pentru funcția de șef adjunct DIICOT, Iuliana Nedelcu, pentru funcția de procuror-șef adjunct al Secției Judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Antonia-Eleonora Constantin, pentru funcția de șef al Secției juridice din ÎCCJ sunt refuzate în bloc, prin invocarea de către Klaus Iohannis a Legii 303 din 2004, articolul 48, alineatul 10 și 12. Și acum ajungem la esența acestui litigiu cu consecințe nefaste asupra activității marilor Parchete.

Alineatul 10, devenit faimos, formulat în acești termeni foarte recent, practic între momentul nominalizării acestor procurori propuși de către ministrul Justiției și sosirea la Cotroceni a documentelor via CSM, prevede că, citez, „nu pot fi numiți în funcție de conducere judecători care au făcut parte din serviciile de informații sau au colaborat cu acestea ori judecători, care au interes personal să influențeze sau ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor prevăzute de lege”. Iar alineatul 12 prevede obligația ca fiecare candidatură să fie verificată de către CNSAS în termen de 15 zile, tot pentru a se vedea dacă magistratul propus a făcut sau nu parte din Securitate înainte de 1990.

Deci toți patru au fost respinși în virtutea celor două alineate, 10 și 12. Ce înseamnă asta? Înseamnă că fie: 1). Președintele Klaus Iohannis, consultând mapele profesionale ale candidaților, a ajuns la concluzia că aceștia sau o parte din aceștia fac parte din actualele structuri de securitate sau că doar colaborează cu acestea; 2).Că au făcut toți sau o parte dintre ei parte dintre informatorii Securității înainte de 1990; 3). Ar putea influența negativ îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor, întrucât au diferite interese personale. Să analizăm aceste ipoteze.

Ultima, cea legată de interese personale și influențe negative ar trebui demonstrată, dacă și în ce condiții se aplică vreunui condidat. Neprezentând niciun argument în acest sens, nicio probă sau niciun indiciu, președintele nu face alteva decât să arunce o anatemă asupra tuturor candidaților. În ceea ce privește apartenența la actualele strucuri de informații sau la Securitatea ceaușistă, în fiecare caz în parte, acest lucru trebuie dovedit. Dovada constă într-un raport CNSAS, pentru tot ceea ce s-ar fi petrecut înainte de 1990. Conform legii, un asemenea raport, dacă ar exista și ar arăta că unul sau mai mulți candidați au făcut parte sau au colaborat cu Securitatea înainte de 1990, nu este suficient. CNSAS are obligația ca, de îndată, să sesizeze Justiția. Iar Justiția trebuie să se pronunțe. Dacă Justiția apreciază că probele prezentate de CNSAS sunt concludente, atunci procurorul respectiv primește ștampila de fost colaborator al Securității ca poliție politică. Și, într-adevăr, nu poate ocupa vreo funcție de conducere.  Dar atenție. Nu poate ocupa nici cea mai mică funcție în vreun Parchet. Pur și simplu nu mai poate funcționa în Procuratură. Și, mai grav decât atât, înseamnă că toate declarațiile date până în prezent au fost semnate în fals. Consecința este că trebuie anchetat și condamnat penal.

În mod asemănător se pune problema și în cazul candidaților propuși de Tudorel Toader, care, conform refuzului scris semnat de președinte, ar putea face parte din structurile unor servicii de informații, care își desfășoară activitatea în România după 1990. Legea interzice cu desăvrșire ca un procuror să aibă legături cu serviciile secrete, fie ca ofițer acoperit, fie în calitate de simplu colaborator. Întrucât fiecare procuror, la fel ca de alfel și fiecare judecător a semnat o declarație în acest sens, garantând că nu face parte și că nu colaborează cu vreun serviciu de informații, în caz contrar acesta a încălcat legea penală prin săvrâșirea infracțiunilor de fals și de uz de fals și, ca atare, devine un prezumtiv infractor.

Prin urmare, chiar dacă președintele Klaus Iohannis nu s-a exprimat în mod explicit, acuzațiile care învăluie practic toate propunerile făcute de Tudorel Toader sunt de o gravitate extremă. Mai ales că acești oameni nu vin de niciunde. Fiecare dintre ei a ocupat  și ocupă diverse funcții în ierarhia Parchetelor. Mă așteptam ca aceștia să riposteze de îndată. Pentru a-și apăra onoarea. Pentru a-și apăra calitatea. Pentru a nu lăsa ca asemenea acuzații să planeze asupra lor. Mai ales că acuzațiile au fost lansate de la cel mai înalt nivel. Mă așteptam prin urmare ca aceștia să-l acționeze în judecată pe președintele Klaus Iohannis, solicitându-i probe, dacă are așa ceva. Sau măcar să acționeze în contencios administrativ. Pentru că refuzul de a-i numi – și a trecut deja o lună de la respectivul refuz – este un act adminstrativ, care poate fi atacat în contencios. În mod straniu, niciunul dintre cei vizați nu a acționat. Să însemne asta că ei se simt cu musca pe căciulă iar președintele  Klaus Iohannis are dreptate? În această ipoteză, Justiția ar trebui să se ocupe de fiecare caz în parte. Începând cu Secția specială pentru anchetarea judecătorilor și procurorilor. Secție condusă de Adina Florea, una dintre persoanele refuzate sub motivele de mai sus de către Klaus Iohannis.

Uluitor, dar nici CSM nu a avut nicio reacție. Iar CSM este inima Justiției. Este garantul independenței acesteia. CSM, de câte ori este cazul, are obligația să apere onoarea și imaginea procurorilor și judecătorilor. Dar CSM tace. Nici măcar Secția pentru procurori a CSM nu a reacționat. Deși ea a făcut mereu scut în jurul acestora. Și atunci când a fost cazul, și atunci când nu a fost cazul.

Iată în concluzie de ce societatea noastră se confruntă nu numai cu consecințele unui cutremur, care a devastat structurile de conducere ale marilor Parchete, ci și cu un caz încă nemaiîntâlnit de suspiciune colectivă, asupra unor magistrați aflați în structurle de vârf ale ierarhiei. Un răspuns la aceste provocări se cuvine totuși a fi dat într-un stat, care se pretinde a fi orice altceva decât un stat nesimțit.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii