Efectul pervers al ordonanței lui Toader   ianuarie 22nd, 2019

srs_edit2-90x90Ministrul Tudorel Toader, făcut sandvici, dacă nu cumva chiar strivit între cei care îl urăsc că face prea mult și cei care care îl urăsc că face prea puțin, a anunțat că este gata cu un proiect de ordonanță de urgență. Prin care toate procesele soluționate de completurile de 5 judecători vor putea fi redeschise. Scandalul este cât casa. Și a început să reverbereze și la nivelul Uniunii Europene. În plus, are un efect pervers. Toți contestatarii săi din ambele extreme îi reproșează că nu exitinde efectele ordonanței și asupra completurilor de 3 judecători.

Aceasta înseamnă că cel puțin o parte a spectrului politc, cea care se împotrivește din răsputeri oricăror schimbări din Justiție, care aduc garanții suplimentare respectării drepturilor omului și limitează puterea discreționară a procurorilor, susține pe neașteptate, tocmai fiindcă îi bate obrazul lui Tudorel Toader, o extindere a măsurii și asupra completului de 3 judecători. Și, astfel, nu imediat, dar într-o perspectivă rezonabilă, s-ar putea ca opoziția să obțină exact ce nu și-a dorit. Adică o intervenție și mai abruptă a Justiției în resoluționarea unui mare număr de cauze penale.

Firește, dacă completurile de 5 judecători, așa cum s-a stabilit în mod definitiv și irevocabil de către Curtea Constituțională, au fost constituite ilegal, atunci toate persoanele care au fost judecate de acestea și care au fost condamnate la pedepse cu sau fără executare au dreptul să solicite revizuirea proceselor. Iar în eventualitatea în care completurile de 5 au fost alcătuite în spiritul „câmpului tactic” al SRI, vor putea beneficia de astă dată de un proces echitabil, iar dacă sunt nevinovate, vor fi declarate ca atare. La fel de posibil însă este și un rezultat similar. Dacă un nou complet, de astă dată legal constituit, va constata că probele de vinovăție sunt suficient de consistente, se susțin și se pot afla la baza unei condamnări. În același timp, atenție, preconizata ordonanță a lui Tudorel Toader creează o fereastră de oportunitate și pentru procurori. Pentru că și aceștia pot solicita revizuirea unui proces  soldat cu achitarea unei persoane, pe motiv că nu a existat un complet legal constituit.

Ceea ce este important de reținut e că, una peste alta, numărul de sentințe care vor fi schimbate în avantajul unor persoane este extrem de redus. 1). Pentru că aceste completuri de 5 nu au funcționat decât la Înalta Curte și ele au judecat exclusiv cauze în care au fost implicați demnitari. Proporțional, numărul acestor cauze este infim în raport cu celelalte cauze penale. 2). Dintre acești demnitari, unii au fost achitați și nu vor mai avea absolut niciun interes de a solicita o rejudecare a cauzei. 3). Alții au decedat între timp. Sau, pur și simplu, nu mai sunt interesați să reia calvarul unui proces la Înalta Curte. Ori nu mai dispun de banii necesari. Sunt și unele persoane care au plecat definitiv din țară. 4). Întrucât, de regulă, tropăind prin culoarele Justiției cu ajutorul SRI, procurorii, mai ales cei de la DNA, au obținut câștig de cauză, prin urmare condamnări ale celor vizați, și din partea Parchetului solicitările de revizuire vor fi extrem de puține.

Dacă însă numărul proceselor care urmează să fie rejudecate în baza preconizatei ordonanțe de urgență va fi nesemnificativ, nu același lucru se poate spune și despre efectul mediatic. Fiind implicate câteva personalități extrem de cunoscute și de controversate, unele revizuiri vor conduce la mari spectacole în planul imaginii. Al imaginii celor implicați. Dar și din perspectiva imaginii acuzatorilor publici, respectiv a procurorilor sau al acelor judecători care s-au pretat la a se lăsa manevrați. Culmea ironiei este că membri marcanți ai opoziției, cum este de pildă Ludovic Orban, președintele PNL, se opun în mod violent oricărei posibilități de a fi rejudecată o cauză, după ce a fost soluționată de un complet neconform de 5 judecători. Să ne amintim că Ludovic Orban a fost în cele din urmă achitat. De ce s-ar teme el de o revizuire a propriului proces la solicitarea unor procurori, revizuire care se poate solda cu o nouă confirmare a achitării sau, Doamne ferește, cu o condamnare? Cum adică? Ludovic Orban, pe neașteptate, nu mai are încredere în Justiție? Păi dacă Justiția este întodeauna corectă și dreaptă, înseamnă că, fără doar și poate, el ar fi pentru a doua oară achitat. Dar iată, Orban se teme. Iar teama nu poate avea o altă motivație decât neîncrederea în Justiție de care suferă în ciuda afrmațiilor sale liderul PNL. Aceasta a fost însă doar o simplă paranteză.

A face dreptate în ceea ce privește această temă a completurilor ilegal constituite înseamnă a merge până la capăt. Dacă un complet de 5 este neconform, întrucât unul din cei cinci judecători nu a fost tras la sorți, atunci cu atât mai neconforme sunt completurile de 3, unde niciunul din cei trei nu a fost tras la sorți. Iar completurile de 3 sunt cele cu care s-au confruntat nu cei câțiva înalți demnitari ai statului, ci mii și mii de cetățeni, dintre care unii au fost victime ale „câmpului tactic”, care a acționat atât în plan central, cât și în plan local, și au fost condamnați fără a fi fost vinovați. Fără probe. Sau în baza unor probe măsluite. Sau în baza unor probe obținute ilegal. Sau pur și simplu în baza unor simple denunțuri. Dacă cei câțiva demnitari, atinși de viitura binomului SRI-DNA sau a trinomului, dacă includem aici și Înalta Curte, vor avea dreptul la o revizuire și la un proces echitabil, cu atât mai mult au acest drept și simplii cetățeni. Pentru că legile nu trebuie făcute doar pentru demnitari.

Și iată cum, invocând aceste argumente cât se poate de logice, se ajunge în situația ca opoziția, încercând să-l strivească pe Tudorel Toader și să blocheze schimbările din Justiție, să obțină un efect invers, pe care eu l-am denumit pervers. Pentru că cel mai puternic argument de logică formală este tocmai recursul la situația cetățenilor obișnuiți, pe care tocmai am invocat-o.

Treaba nu este însă chiar atât de simplă din perspectiva completurilor de 3. Oricât de șocantă pare afirmația, eu am să o fac. Ministrul Justiției, Tudorel Toader este din această perspectivă legat de mâini și de picoare. Constituțional, el poate obține o ordonanță inatacabilă vizând dreptul de a se obține revizuirea unor procese soluționate de completurile de 5 judecători. Nu însă și în ceea ce privește completurile de 3. De ce? Pur și simplu pentru că, nesolicitată fiind, Curtea Constituțională nu s-a pronunțat în legătură cu lipsa de legalitate a acestor completuri. Abia după ce una dintre părțile interesate va face o acțiune în acest sens la CCR și abia după ce CCR va lua o decizie motivată, o asemenea ordonanță de urgență s-ar putea extinde și asupra completurilor de 3. Ceea ce înseamnă că cetățenii obișnuiți mai trebuie să stea la coadă. Iar opoziția, chiar dacă joacă periculos invocând aceste situații, mult mai periculoase, pe temen scurt joacă bine. Întrucât Tudorel Toader nu are ce face. Și tocmai de aceea el este contestat și strivit și de unii, și de alții.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii