O mega-fraudă PNL?   ianuarie 28th, 2019

srs_edit2-90x90Partidul Național Liberal, prin conducătorii săi, pretinde de mai mult timp că a comandat o cercetare de piață de mare amploare, care costă 300.000 de euro și este făcută prin chestionarea a nu mai puțin de 15.000 de persoane din întreaga țară. Conform afirmațiilor lui Ludovic Orban, o jumătate din sumă va fi plătită din banii încasați de PNL de la statul român, iar cealaltă jumătate din cotizațiile achitate de membrii partidului. Nu cumva ne aflăm în prezența unei mega-escrocherii?

În acest sens, există toate indicile de natură să creeze, cum spun procurorii, o suspiciune rezonabilă. Și o să explic în cele ce urmează de ce. O cercetare de piață de o asemenea amploare este într-adevăr îndreptățită, atunci când urmează, în acest an și în anul următor, patru runde electorale de importanță majoră. Cu atât mai mult cu cât viața politică este extrem de instabilă, partidele mai mici încercând din răsputeri să negocieze și să încheie alianțe, în timp ce partidele mai mari fac eforturi pentru a evita fracturi semnificative. Este logic ca atunci când sunt intervievați în teren și nu doar telefonic 15.000 de cetățeni, să existe și costuri pe măsură, reprezentând contravaloarea cercetărilor pe teren și a analizelor de laborator. Nimic în neregulă până în acest moment. De unde apar însă suspiciunile? Pe ce se întemeiază ipoteza că ne-am putea afla în prezența unei înșelătorii?

Există cercetări de piață, de uz strict intern, dar și cercetări de piață destinate să fie făcute publice parțial sau total. Când un partid politic face un sondaj de opinie pentru a lua temperatura electoratului, pentru a-și evalua șansele, pentru a descoperi care este portretul robot ideal al candidaților într-un anumit tip de alegeri, atunci rezultatele nu mai pot rămâne secrete. Totul, dar absolut totul, trebuie pus pe masă. Pentru ca fiecare membru al partidului respectiv să știe care este modelul de comportament cel mai adecvat în raport cu bazinul electoral al respectivei formațiuni sau chiar cu bazinele electorale vulnerabile, care sunt mesajele și proiectele politice pe care îl așteaptă populația și, până la urmă, care este ierarhia adevărată din interiorul partidului, ierarhia informală, la nivel local și central. Numai în acest fel pot fi promovați cei mai buni, iar cei mai slabi membri de partid pot fi lăsați la coadă, indiferent de manevrele pe care le fac. Într-un alt plan, transparența absolută este o dovadă a faptului că staff-ul central al partidului nu încearcă să înșele  organizațiile locale, promovând de la București false valori, care, atunci când se vor confrunta cu cetățenii la vot, vor eșua. Aceste raționamente sunt valabile în ceea ce-i privește pe membrii unui partid politic. Aceștia plătesc și au tot dreptul să știe pentru ce plătesc. Pentru că, în definitiv, nu mai puțin de 150.000 de euro, reprezentând conravaloarea acestui mega-sondaj, provine din cotizațiile simplilor membri de partid.

Dar acest tip de raținament este valabil și în ceea ce privește raporturile PNL cu societatea. Cealaltă jumătate, reprezentând alți 150.000 de euro, provine de la bugetul statului. Prin lege, fiecare partid parlamentar beneficiază de sume mari de bani de la buget, adică de la cetățeni, considerându-se că partidele politice asigură un serviciu public și garantează soliditatea democrației și, prin urmare, este pe deplin îndreptățit un sacrificiu pe care populația îl face lunar pentru supraviețuirea acestuia. Dar și reciproca este valabilă. Societatea are dreptul să știe pentru ce a plătit. La fel cum pot fi deturnați în scopuri necinstite banii rezultați din cotizații, pot fi deturnați, tot în scopuri necinstite, și banii primiți de la stat. La limită, ne putem imagina următorul scenariu. Un partid politic primește de la stat o mare sumă de bani, declară că investește acești bani într-o merga-cercetare de piață, în acest scop încheie chiar un contract acoperitor cu un ONG sau cu un institut de cercetare de mâna a doua – unul dintre acelea care apar și dispar peste noapte – se simulează cercetarea de piață, se falsifică costurile și plățile, după care o parte consistentă din bani se întoarce sub forma unor sponsorizări, în beneficiul unor candidați în campania de alegeri. Dacă ne-am plasa în acest scenariu, ar fi o fraudă în toată regula, atât când este vorba de cotizații, cât și în ceea ce privește banii primiți de la stat.

Tocmai de aceea, transparența totală în ceea ce privește cheltuielile este obligatorie nu numai sub aspect moral, ci și sub aspect legal. În cazul acestui megasondaj de opinie, nici membrii PNL, nici opinia publică, nici autoritățile statului român nu au primit câteva informații esențiale. 1). Cum se numește institutul de cercetare de piață care beneficiază de o sumă atât de mare de bani de la PNL. 2). Ce expertiză are respectivul insitut de cercetare de piață în materie de sondaje politice. 3). Ce rezultate notabile a înregistrat respectivul institut de-a lungul timpului. 4). Care este metoda pe care a aplicat-o în efectuarea cercetării de piață și a analizelor de laborator. 5). În ce mod au fost formulate chestionarele. În baza unor întrebări închise, în baza unor întrebări deschise sau printr-o combinație a celor două metode? 6). Care sunt rezultatele concrete ale mega-sondajului. Cum stă partidul la nivel central, în raport cu celelalte partide, cum stă la nivel local, în ce fel se plasează fiecare lider în parte, ce concordanțe și ce neconcordanțe există între mesajele politice transmise și așteptările cetățenilor.

Desigur, cercetarea de piață presupune o puzderie de informații și de cifre, care stau în spatele tuturor calculelor făcute și de care poate să beneficieze exclusiv departamentul de analize politice al PNL, dacă un asemenea departament există. Dar ceea ce am consemnat mai sus poate și trebuie să fie destinat publicității, pentru că așa este moral și așa este legal.

În acest moment, ce constatăm? Ludovic Orban ne-a fluturat pe sub nas câteva cifre, fără a ne oferi însă niciuna dintre informațiile indispensabile. Oficial, nu știm nici măcar cine a executat acest mega- sondaj și cine a beneficiat de o sumă colosală, care se ridică la 300.000 de euro. Pe la colțuri se vorbește că cercetarea de piață sau așa-zisa cercetare de piață ar fi fost făcută de o multinațională. Care ar avea, vezi-Doamne, un compartiment de specialitate. Numai că multinaționalele se ocupă de industrie, de servicii sau de comerț. Nu am auzit în viața mea ca vreo multinațională să aibă înscrisă în obiectul de actvitate prestarea de cercetări de piață în domeniul politic.

Prin urmare, până când conducerea PNL nu ne va furniza informațiile necesare, suntem îndreptățiți să formulăm următoarele suspiciuni:

1). Sondajul rezultat, indiferent cum a fost făcut, este utilizat în scopul manipulării interne a membrilor PNL, prin crearea unei scări de valori artificiale, paralele cu cea reală, rezultatul final fiind promovarea unor non-valori, dar care fac parte din camarila actualei conduceri PNL. Și, în consecință, prin înlăturarea valorilor reale din partid de la nivel local și central.

2). Prin acest sondaj PNL încearcă să manipuleze alte partide, în special partide mici, vulnerabile, sugerându-le în mod fals că PNL este capabil să câștige rând pe rând viitoarele runde de alegeri. Acest tip de manipulare poate avea consecințe nefirești asupra opțiunilor partidelor mai mici. În același timp, este vizat și electoratul vulnerabil al partidelor mai mari, aflate în competiție cu PNL, prin sădirea unei stări de neîncredere asupra capacității adversarilor PNL de a câștiga alegerile.

3). Dacă ne aflăm în prezența unei fraude, atunci afectată va fi întreaga populație, prin simpla propagare a unor informații false, de natură a susține scenarii nocive pentru viitorul națiunii.

4). Această prezumtivă înșelătorie are în mod evident efecte nocive și asupra mediului de afaceri, prin inducerea unor convingeri false asupra succesului sau insuccesului unor partide politice, de natură a influența deciziile privind sponsorizarea unor partide și a unor lideri politici.

5). Un sondaj fals de o asemenea amploare poate induce în eroare și marile familii politice de la nivel european, determinând decizii și opțiuni posibil eronate.

6). În fine, falsificarea unei cercetări de piață reprezintă un atentat la domnia legii, extrem de nociv și care trebuie sancționat ca atare, conform legii penale.

Nu știu dacă PNL mai are timp, pentru că a pornit cu stângul în toată această afacere, iar scandalul care s-a declanșat este pentru moment doar de suprafață, întrucât el se circumscrie aproape exclusiv unor nume de referință din istoria recentă a partidului, cum sunt Crin Antonescu sau Vasile Blaga. Dincolo de aceste personalități extrem de populare, întrucât răspund nostalgiei liberalilor față de PNL-ul istoric și nostalgiei pedeliștilor față de ceea ce a fost altădată acest partid, un adevărat vulcan stă gata să erupă.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Un comentariu

ianuarie 28th, 2019 at 15:50
Ovidiu spune:

Pot sa faca un milion de sondaje si vor fi tot la nivelul genunchiului de broasca. Atata timp cat nu inteleg sau nu vor sa inteleaga ca electoratul PNL nu doreste ca acest partid istoric sa fie manjit si patat de cei din pdl vor constata pe pielea lor ce au rezolvat cu o asemenea alianta. Crin Antonescu este cel care a distrus imaginea acestui partid , am fost la vot prin zapada de 1 metru ca sa votez USL. Vor voturi ? Eliminarea pd-listilor , este simplu.