Dăncilă, o nouă plângere penală. Tot pentru Ierusalim   martie 25th, 2019

Premierul Viorica Dăncilă este amenințat cu o nouă plângere penală. Tot pentru înaltă trădare. Și tot de către PNL. Ca pedeapsă pentru anunțul pe care, în fine, l-a făcut. Prin care a adus la cunoștința lumii întregi decizia României de a-și muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. Într-o parte, cea israeliano-americană, reacțiile sunt, cum era firesc, de entuziasm total. În cealaltă parte, pentru moment, a opoziției politice de la București, replica este de-a dreptul furibundă. Ce urmează?

Dacă urmează o nouă plângere penală împotriva premierului Dăncilă, ea se va sfârși cum s-a sfârșit și prima. Pentru că în comportamentul primului-ministru nu există nici cea mai mică dovadă a încălcării unor norme legale. Cel mult, se poate întâmpla ca domnul Ludovic Orban să se facă din nou de râs. Un alt tip de reacție ar putea veni din partea președintelui Klaus Iohannis, care, scrâșnind din dinți, va încerca să se opună acestui act, care nu este doar politic, doar diplomatic, ci este și istoric. El va acuza, așa cum a mai făcut și altădată, că există o înțelegere ocultă între premierul Dăncilă și „niște evrei”, prin care statul român va fi grav prejudiciat. În al doilea rând, va acuza un furt. Un furt de apanaj. El va susține că decizia de relocare a unei ambasade este apanajul președintelui. Până atunci însă, cei mai vajnici susținători ai domniei sale au atacat la baionetă fulgerător anunțul premierului Dăncilă.

Primul-ministru a României a fost prezent duminică în Statele Unite, în fața conducerii conferinței organizațiilor evreiești din SUA (AIPAC), unde a rostit un discurs aplaudat și ovaționat. A anunțat că s-au încheiat toate analizele interne, că au fost consultate instituțiile implicate și s-a luat decizia pe care o anunță în numele Guvernului României ca ambasada țării noastre în Israel să fie mutată, conform dorinței statului gazdă, de la Tel Aviv la Ierusalim. Să ne ocupăm, în cele ce urmează, de reacțiile din țară.

În esență, adversarii politici ai majorității PSD plus ALDE susțin că această decizie este luată împotriva oricăror norme, că este pus în pericol traseul european al României și, ca atare, proiectul Guvernului Dăncilă nu trebuie și nu poate fi finalizat. Dar despre ce norme ar fi vorba? Despre norrme interne și despre norme externe. Ce prevăd normele interne? Ne spune Legea Fundamentală. Constituția. La fel cum s-a întâmplat și în cazul revocării șefului Marelui Stat Major. În ceea ce privește relocarea, președintele României nu este factor de decizie. Decizia este a Guvernului. Și asta nu fiindcă Guvernul este, prin Ministerul de Externe – singurul aparat de specialitate existent – artizanul politici externe, ci pur și simplu pentru că există un articol în Constituție, care prevede că Executivul și nici o altă instituție e cel care decide dacă o ambasadă se mută sau nu, iar dacă e relocată, unde anume. Președintele României are alte prerogative. De pildă are prerogativa de a hotărî la propunerea Guvernului dacă deschidem o ambasadă într-un stat sau nu. Sau dacă renunțăm la o ambasadă. De asemenea, președintele are privilegiul ca, tot la propunerea Guvernului, să numeasc ambasadori. Sau să se facă că plouă timp de trei ani, așa cum de altfel a procedat, în cazul nominalizării reprezentantului nostru diplomatic în Israel, stat împreună cu care avem un parteneriat strategic. Pentru a închide această paranteză, voi face precizarea că, anul trecut, președintelui i-au fost propuși mai  mulți ambasadori în state importante și i s-a făcut o nouă nominalizare de ambasador în Israel, dar de atunci și până azi domnia sa citește și se tot gândește.

Dacă nu există vreo normă internă încălcată în ceea ce privește relocarea ambasadei noastre la Ierusalim și dacă instituțiile guvernamentale au analizat, au ajuns la o concluzie și s-au pronunțat, atunci ar urma să vedem care ar putea fi normele externe pe care Guvernul României le-ar sfida. Este invocată frecvent o inițiativă ONU în acest sens, prin care în orașul sfânt Ierusalim ar fi interzisă amplasarea unor asemenea instituții oficiale. E bine de știut că această inițiativă, care într-adevăr a existat, nu s-a concretizat prin niciun document obligatoriu pentru statele membre. Mai mult decât atât. Între timp, întreg Guvernul israelian s-a mutat la Tel Aviv. Iar recent și ambasada Statelor Unite. Și, evident, nu exstă nicio sancțiune internațională, pentru că nu există nicio abatere de la norme. Partizanii domnului Klaus Iohannis au invocat din nou, duminică seară, un argument la fel de stupid cum că, vezi Doamne, procedând astfel, România este scoasă de pe traseul european. Oare? De ce s-ar întâmpla asta? Poate invoca cineva vreo rezoluție  a Uniunii Europene, care să interzică relocarea ambasadelor din Israel în poziția firească, adică acolo unde lucrează și Guvernul acesui stat? Răspunsul este nu. În consecință, ce norme ar încălca Guvernul României? Normele din capul președintelui Klaus Iohannis? Cu ce s-ar abate România de la traseul ei european, chiar în perioada în care deținem președinția UE?

Desigur, nu avem de-a face cu o decizie ușoară. Și tocmai de aceea, timp de luni de zile, instituțiile guvernamentale au făcut analize și evaluări, până când au ajuns la o concluzie optimă. În definitiv, este una dintre cele mai îndrăznețe inițiative diplomatice din ultimele decenii, România fiind primul stat relevant, după Statele Unite, care ia o asemenea decizie. Există evident riscuri și beneficii, care au fost atent măsurate. Iar unul dintre riscuri vizează relația bună și foarte bună pe care am avut-o în mod tradițional cu statele arabe. În ce măsură va fi deranjată o asemenea relație? La capitolul riscuri, putem lua în calcul chiar și recenta declarație a președintelui Erdogan, făcută tot ieri,  la reuniunea Organizației de Cooperare Islamică (OCI). O declarație aparent belicoasă referitoare la decizia statelor Unite, anunțată tot duminică, prin care Washingtonul își anunță intenția de a recunoaște, după 52 de ani de la Războiul de Șase Zile, suveranitatea Israelului asupra Înălțimilor Golan. Aparent, Erdgan s-a inflamat. Să ținem însă cont că și reacția lui este de tip propagandistic, dat fiind contextul în care a fost făcută. Iar Turcia, care este partenerul nostru și al Statelor Unite în NATO, își joacă din ce în ce mai bine repertoriul diplomatic. Să ne gândim fie și numai la faptul că tocmai achiziționează rachete ultramoderne din Federația Rusă, plătind pentru ele aproape un miliard de dolari, în condițiile în care flota ei aeriană este dotată cu aparate americane F36. Românii zburând abia de curând cu F16. Am închis și această paranteză.

Anunțul făcut de premierul Dăncilă vine într-un moment electoral atât de important, încât fiecare virgulă va fi speculată, amplificată și disputată într-un sens sau altul. Dacă președintele Klaus Iohannis și aliații săi politici consideră că o opoziție furibundă, fie ea și pur propagandistică, în chestiunea relocării ambasadei, le poate aduce beneficii la alegeri, ei sunt liberi, desigur, să se manifeste. La fel cum Guvernul majorității este liber să-și onoreze rapid obligația pe care și-a asumat-o față de statul Israel.

Sura: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Un comentariu

martie 25th, 2019 at 14:32
Gogu spune:

Marea operaţiune de compromitere a lui Trump s-a fâsâit.
Autor: Adrian Pătruşcă | luni, 25 martie 2019. 2108 Vizualizari
După 675 de zile de investigaţii, procurorul special Robert Mueller a pus capăt anchetei sale privind presupusa complicitate dintre Trump şi Rusia fără a produce vreo dovadă despre vinovăţia preşedintelui.
Procurorul special Robert Mueller a închis lunga şi controversata sa investigaţie în legătură cu presupusa complicitate dintre Donald Trump şi regimul de la Moscova fără noi puneri sub acuzaţie.
Faptul că, după doi ani de anchetă, procurorul Mueller nu a descoperit nimic care să îl incrimineze pe Trump şi nici nu vor fi alte inculpări împotriva membrilor echipei sale de campanie reprezintă o lovitură cumplită recepţionată de adversarii preşedintelui.
Mueller a adus până acum în faţa justiţiei 34 de persoane şi trei companii, unele soldate cu condamnări la închisoare pentru câţiva apropiaţi ai lui Trump, precum Paul Manafort, fost şef de campanie al acestuia în perioada iunie-august 2016, sau Michael Cohen, fost avocat personal. Nici una dintre inculpările formulate de Mueller nu a avut însă vreo legătură cu presupusa complicitate Trump – Rusia.
Robert Mueller i-a înmânat procurorului general Robert Barr vineri seara raportul anchetei sale care a durat 22 de luni. Acesta din urmă a petrecut sâmbătă nouă ore studiind documentul, afirmând că spera să remită Congresului în cursul zilei de duminică sau cel mai târziu luni „principalele concluzii”.
Serviciile secrete americane s-au grăbit să anunţe, încă dinainte ca Trump să fie instalat oficial la Casa Albă, în ianuarie 2017, că Rusia s-a amestecat în alegerile prezidenţiale pentru a-l ajuta pe candidatul Republican. Presupusa complicitate („collusion”) cu Moscova a fost calul de bătaie al opoziţiei Democrate şi al inamicilor lui Trump din toată lumea – de la Uniunea Europeană la ONG-urile stângiste – care sperau că raportul se va solda cu punerea sub acuzare a preşedintelui, scoţându-l astfel din joc pentru alegerile din 2020.
Mai mult, lipsa oricărei dovezi incriminatoare la adresa lui Trump, după doi ani de anchetă din partea unui procuror care poate fi acuzat de orice, dar nu şi că a fost prea amabil cu preşedintele, demonstrează că toată puzderia de declaraţii ale unor aşa-zise „surse” din serviciile secrete, care au alimentat zi de zi presa cu acuzaţii „indubitabile”, a fost în realitate o uriaşă operaţiune de denigrare şi compromitere.
În ciuda rapidităţii cu care reacţionează de obicei, Trump a păstrat de data aceasta tăcerea faţă de închiderea raportului lui Mueller. Aflat cu familia la reşedinţa sa din Mar-a-Lago, în Florida, preşedintele nu a scos un cuvânt.
Însă Trump a denunţat în mod repetat, în ultimele luni, „vânătoarea de vrăjitoare” care urmăreşte să-l discrediteze (expresia apare pe Twitter de peste 180 de ori, a numărat AFP). Cu patru zile în urmă, el punea în mod deschis sub semnul întrebării legitimitatea anchetei: „Este destul de ieşit din comun că atunci când obţii o mare victorie vine cineva şi redactează din senin un raport. Explicaţi-mi asta, pentru că alegătorii mei nu o înţeleg şi nici eu nu înţeleg.