De ce nu e dat afară George Maior?   mai 3rd, 2019

Ambasadorul României la Washington, fost șef al Serviciului Român de Informații a recidivat. Pentru a treia oară, o instituție fundamentală a statului român sesizează faptul că acesta a încălcat grav codul diplomatic și legile statului. De ce este menținut în post George Maior? De ce nu este imediat dat afară? Cine îl protejează? Și de ce?

Adevărata provocare este răspunsul corect la cele două întrebări de mai sus. Dar, înainte, să vedem ce se știe cu certitudine în legătură cu acest personaj și care sunt legăturile sale cu instituții sau demnitari care l-ar putea proteja chiar dacă el încalcă legea.

Nu mai este astăzi un secret pentru nimeni că George Maior a organizat la îndemnul și cu îngăduința lui Traian Băsescu ani de zile poliția politică din România, generalul Florian Coldea nefiind altceva decât un instrument al fostului director SRI. O constată recent, într-un document oficial, chiar Parlamentul României, care explică și principalul motiv pe care l-a avut în vedere Maior. Acela de a câștiga suficientă influență, șantajând, promovând sau eliminând după caz oameni politici, pentru a ajunge prim-ministru al României, în eventualitatea în care Victor Ponta ar fi câștigat alegerile prezidențiale. Sunt prima persoană care a semnalat acest plan, pe atunci ultra-secret, cunoscut doar de câțiva inițiați și iată că lucrurile primesc o confirmare oficială. Chiar de la nivelul legislativ. Această poliție politică, practicată de George Maior prin utilizarea celui mai important serviciu secret al țării, s-a concretizat în multe feluri. Făcând o amplă investigație, Comisia parlamentară de control a activității Serviciului Român de Informații a solicitat și a primit de la această instituție date oficiale, care relevă dimensiunea apocaliptică a operațiunilor puse la cale de George Maior, doar într-unul dintre domeniile în care acesta a acționat, utilizând infrastructura materială și umană a Serviciului Român de Informații. Și astfel, foarte pe scurt, documentul oficial adoptat în urma acestei anchete de către Parlamentul României constată că nu mai puțin de 600 de persoane au făcut obiectul unor asemenea operațiuni, desfășurate exclusiv prin intermediul Agenției Naționale de Integritate.

Au fost investigați de SRI și au fost oferite date Agenției Naționale de Integritate, sub forma unor note secrete, miniștri, europarlamentari, senatori, deputați, președinți de Consilii Județene, secretari de stat, primari, viceprimari, consilieri de miniștri, etc. Oameni politici aflați pe lista neagră a SRI și care trebuiau într-un fel sau altul eliminați. Ce nu putea face SRI prin DNA, făcea prin intermediul ANI. Toate acestea sunt costatări consemnate în amplul document al Parlamentului. Dar am să dau și un exemplu cât se poate de concret.

Pentru a mă face mai bine înțeles, mă voi alege chiar pe mine drept exemplu. Eram senator și am prezentat un proiect de act normativ, care interzicea pentru viitor existența societăților comerciale ori a ONG-urilor acoperite, aparținând serviciilor secrete. Ar fi fost o grea lovitură pentru SRI. Legea nu a fost adoptată din nefericire în Parlament. Dar cel care a promovat-o trebuia să fie decapitat. În baza unor informații, care până la urmă s-au dovedit eronate, furnizate de Serviciul Român de Informații, ANI a întocmit orbește împotriva mea un act constatator, conform căruia eram incompatibil pentru că aș fi fost administrator al unei societăți comerciale și aș fi săvârșit două falsuri în declarații, nemenționând această incompatibilitate și nefurnizând informații complete despre conturile copiilor mei minori, rezultate în urma unor moșteniri. Cu acest prilej, mi-a fost întocmit și un dosar penal. Timp de aproape cinci ani, m-am luptat în Justiție iar în final, printr-o hotărâre definitivă, s-a stabilit că am fost perfect compatibil, că nu fusesem administrator al acelei societăți comerciale concomitent cu statutul de senator iar în ceea ce privește dosarul penal, că nu încălcasem nicio lege și nu săvârșisem niciun fals. În prezent, mă aflu într-un proces civil împotriva ANI, de la care solicit, atât eu cât și copiii mei, daune.

600 de persoane – și asta e numai ceea ce a putut constata Comisia parlamentară de anchetă – au fost supuse unui tratament similar prin aceași tip de mecanism declanșat de Serviciul Român de Informații la ordinul lui George Maior. Aceste fapte, odată constatate de către Parlamentul României, nu pot rămâne fără urmări. George Maior a încălcat legile statului și trebuie să răspundă pentru asta. Dar, iată, în loc să răspundă, el ripostează. Cu un tupeu ieșit din comun și din poziția de ambasador al României în cea mai importantă capitală a lumii, numit și menținut acolo de către Klaus Iohannis, domnul George Maior atacă printr-o scrisoare deschisă Parlamentul României. Acest atac a stârnit, cum este și firesc, o reacție promtă a Ministerului Afacerilor Externe. Această instituție constată faptul că George Maior a încălcat cu acest prilej al redactării și difuzării respectivei scrisori, Articolul 31 din Legea 269 privind statutul corpului diplomatic, aducând prin cele afirmate un prejudiciu României și se face pasibil de sancțiunile  prevăzute în Articolul 58, inclusiv de o sancțiune penală. Scurt pe doi. Numai că lucrurile par a  se opri aici.

Nu cu multă vreme în urmă, același George Maior a mai încălcat, tot din poziția de ambasador la Washington, această lege, atunci când și-a permis să-l atace personal pe Rudolph Giuliani, fost primar al New York-ului, avocat în acel moment al președintelui Statelor Unite Donald Trump. Iar atacul a avut în mod cert o motivație politică, așa cum a constatat Parlamentul României prin comisiile de politică externă. Și această abatere gravă , care a pus autoritățile de la București într-o poziție cel puțin stânjenitoare, a rămas fără urmări.

Pe câți demnitari ai statului român îi are la mână George Maior? Și cât de importanți sunt aceștia prin funcțiile pe care le dețin? E greu de răspuns la această întrebare. În schimb, nu este deloc dificil să constatăm că cel care l-a numit în funcție ca reprezentant al României în cea mai importantă ambasadă din lume este Klaus Iohannis, cel care a ajuns președinte sub mandatul lui Maior la conducerea SRI. Cel care avea datoria să reacționeze, dar nu a reacționat în raport cu aceste abateri de la lege ale lui George Maior, constatate în două rânduri de către Parlamentul României și de către Ministerul de Externe este același Klaus Iohannis.

Nici nu vreau să mă gândesc mai departe. Nici nu vreau să-mi imaginez că este posibil ca George Maior să aibă și protectori externi. Dacă, Doamne ferește, parteneriatul său cu șefii serviciilor similare din statele cu care suntem aliați și în primul rând ale celor din Statele Unite a mers mai departe și s-a transformat în subordonare, atunci nu este deloc exclus ca George Maior să fie protejat la ambele capete. Dar totul se va afla, mai devreme sau mai târziu.

Se va afla ce-l leagă de președintele Klaus Iohannis, la fel cum s-a aflat și ce înțelegeri l-au legat de Victor Ponta pe vremea când acesta din urmă era președinte PSD și prim-ministru al României. Iar dacă au existat cumva raporturi vinovate cu alte servicii de informații, se va afla și asta într-o bună zi. Zi în care George Maior va fi cap de listă în seria neagră a trădătorilor României.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

3 comentarii

mai 5th, 2019 at 14:56
Gogu spune:

Este un torsionar al regimului globalist mondial…

mai 5th, 2019 at 15:03
Gogu spune:

Ce cred partidele eurosceptice despre UE.
Partidul britanic UKIP a devenit un model pentru toți cei care vor să părăsească Uniunea Europeană. Există însă diferențe majore între partidele de dreapta eurosceptice din statele europene.
Symbolbild Rechtspopulismus Europa (picture-alliance/dpa)
Germania – AfD
AfD îi mai dă Uniunii Europene un termen de grație. În ochii acestui partid, UE trebuie să renunțe la o mare parte a prerogativelor ei în favoarea statelor naționale. Dacă nu se întâmplă acest lucru, partidul Alternativa pentru Germania cere consecințe drastice în programul său electoral pentru alegerile europene din mai: atunci „considerăm că sunt necesare – ca ultimă opțiune – ieșirea Germaniei din UE” (deci un Dexit) „sau dizolvarea ordonată a Uniunii Europene și fondarea unei noi comunități economice și de interese la nivel european.” AfD consideră că Parlamentul European și moneda euro sunt inutile, iar Germania ar trebui să se întoarcă la fosta ei monedă, marca germană. În interiorul partidului au existat mai ales certuri privind viteza cu care UE trebuie să se reformeze. Inițial era vorba de o perioadă legislativă (europeană) de cinci ani, acum formularea e vagă: „într-o perioadă rezonabilă”.
Marea Britanie – UKIP.
UK Indepence Party își vede misiunea cea mai importantă aproape finalizată: ieșirea Marii Britanii din UE. Dar acesta e și motivul pentru care popularitatea partidului UKIP a scăzut după referendumul privind Brexitul din 2016: De ce să mai voteze susținătorii Brexitului cu UKIP, dacă și ambele partide mari, conservatorii și laburiștii, vor părăsirea Uniunii Europene? Cu toate acestea, UKIP se teme că Brexitul va fi prea „soft” sau că, în final, poate nici nu va mai avea loc. Un astfel de scenariu i-ar da partidului un nou avânt. La nivel european, UKIP e un model pentru toți cei care vor să părăsească UE, având un statut aproape eroic.
Nigel Farage de la UKIP bucurându-se de victoria campaniei Leave la referendumul privind Brexitul
Franța – Adunarea Națională, fostul Front National.
Pro-europeanul Emmanuel Macron și-a învins rivala eurosceptică, pe Marine Le Pen, în turul al doilea al scrutinului prezidențial („Prietenii stiu de ce”). Dar protestele Vestelor Galbene au încurajat-o pe Le Pen, care a învățat multe din înfrângerea de la alegerile prezidențiale. Se pare că a pierdut multe voturi în 2017 din cauza solicitării ca Franța să renunțe la moneda euro. De atunci, poziția ei a devenit mai moderată. Le Pen nu vrea o dizolvarea a Uniunii Europene, ci o „Europă a națiunilor”. Pentru partidul ei contează foarte mult controlul granițelor naționale, pentru a opri migrația ilegală. Din acest motiv, Le Pen respinge acordul Schengen în forma sa actuală.
Austria – FPÖ.
Până în anii 70, partidul „Freiheitliche Partei Österreichs” era încă un promotor al integrării Austriei în structurile premergătoare ale Uniunii Europene. Cel târziu după preluarea conducerii partidului de către Jörg Haider în anii 80, FPÖ a devenit un partid eurosceptic. Pentru a nu-i dăuna partenerului de coaliție mai puternic ÖVP, condus de cancelarul Sebastian Kurz, FPÖ se prezintă, în prezent, ca partid ceva mai moderat. Încă în timpul campaniei electorale, Kurz le-a cerut politicienilor de la FPÖ să nu mai vorbească despre o ieșire a Austriei din UE, aceasta fiind una dintre condițiile pentru crearea unei coaliții. De atunci, FPÖ nu cere decât o reformare a UE și mai multe drepturi pentru națiunile europene – ceea ce solicită, de fapt, și Kurz, dar într-o variantă atenuată. În special în politica de migrație, cele două partide sunt atât de apropiate încât diferențele au devenit aproape imperceptibile.
Olanda – PVV.
Migrația și islamul sunt temele mari ale Partidului pentru Libertate. În politica europeană, PVV pare mai puțin energic, având cam aceleași poziții ca „mainstream-ul” partidelor populiste de dreapta din Europa: reducerea influenței Uniunii Europene și întărirea statelor naționale. Ca Alterniva pentru Germania (AfD), și PVV e de părere că Parlamentul European trebuie desființat, mergând încă un pas mai departe și cerând și dizolvarea Comisiei Europene. Din perspectiva PVV, cooperarea europeană trebuie să funcționeze doar prin statele membre. Partidul nu pledează pentru o renunțare la moneda unică. PVV vrea ca cetățenii să hotărască prin referendum dacă Olanda să iasă din UE sau nu.
Polonia – PiS.
Există o diferență majoră între PiS (Dreptate și Adevăr) în Polonia și partidele naționaliste de dreapta din alte state europene: PiS e singur la guvernare, are deci mai multă putere decât FPO care e partener de coaliție, sau partidele naționaliste din alte țări europene care sunt în opoziție. Relația partidului PiS cu UE e ambivalentă: pe de-o parte, Uniunea e considerată prea liberală, globalizată și prietenoasă față de refugiați, pe de altă parte, politicienii de la PiS știu că bunăstarea Poloniei depinde în mare măsură de apartenența la UE și de fondurile alocate de Bruxelles. Mai mult, Polonia are nevoie de partenerii europeni pentru a ține Rusia la distanță, Varșovia vrea mai multă cooperare cu UE în domeniul securității. În consecință, pentru PiS nici nu poate fi vorba de o părăsire a Uniunii Europene, ci doar de respingerea amestecului Bruxelles-ului în treburile interne ale Poloniei, de la distribuirea refugiaților până la erodarea statului de drept.
Ungaria – Fidesz.
Există multe asemănări la nivel politic între Ungaria și Polonia: partidul Fidesz guvernează singur, la fel ca PiS în Polonia, nefiind, deci, nevoit să țină cont de niciun partener. Premierul Viktor Orban încearcă, la fel ca PiS, să-și subordoneze statul de drept. La obiecțiile din partea Comisiei Europene reacționează doar atâta cât e necesar pentru a nu pierde fondurile europene pentru țara sa. Orban își dorește din motive economice ca Ungaria să rămână neapărat în UE. O diferență majoră față de Polonia: în timp ce partidul PiS vede în UE și în NATO o garanție de securitate împotriva Rusiei, solicitând sancțiuni cât mai puternice, Orban îl admiră pe Putin și e în relații bune cu președintele rus.
Italia – Lega.
Lega e un caz particular. Inițial, se numea Lega Nord și era un partid regional al nordului mai bogat al Italiei, care pleda multă vreme pentru o separare de restul țării.
În contextul acestei tradiții, Lega era înainte un partid pro-european, care vedea în UE cadrul potrivit pentru dezvoltarea unor regiuni puternice. Astăzi, formațiunea politică se umește Lega, și-a extins influența asupra întregii Italii și face parte dintr-un guvern populist. Liderul ei, ministrul de interne Matteo Salvini, nu scapă nicio ocazie de a vitupera împotriva unui amestec prea mare al Comisiei Europene, spre exemplu în politica bugetară. Înainte, Salvini pleda chiar pentru desființarea monedei euro, dar a devenit mai reținut în privința acestui subiect. E o ironie a politicii că tocmai un critic al UE ca Salvini s-ar putea să intre în discuție ca posibil președinte al Comisiei Europene în cazul în care partidele populiste de dreapta ar deveni cel mai mare sau al doilea grup parlamentar din Parlamentul European în urma alegerilor din mai. „Mă roagă prietenii din mai multe țări europene”, a spus Salvini în noiembrie într-un interviu.”Să vedem, mă mai gândesc.”

mai 5th, 2019 at 15:31
Gica spune:

Soros „vânează” politicienii de la Bruxelles. A făcut o listă cu toți cei vizați.
Autor: Andrei Arvinte | duminică, 05 mai 2019.
Cum vânează George Soros politicienii de la Bruxelles, care i-ar putea deveni aliați de încredere? A angajat o firmă care să-i urmărească pe cei vizați.
A apărut în spațiul public o listă făcută pentru fundația lui George Soros. Documentul se numește „Mapping. Reliable allies in the European Parliament” și are 177 de pagini, scrie Antena3.
Fundația lui George Soros a angajat o firmă care să-i facă o hartă de potențiali aliați pe care se poate baza în Parlamentul European. E un document făcut de Kumquat Consult pentru Open Society European Policy Institute.
În momentul în care s-a constituit Parlamentul European, Fundația pentru o Societate Deschisă a cerut să i se facă un inventar și i s-a făcut schema Parlamentului European, toate comisiile, toți membrii, au fost fișați toți europarlamentarii, pe familii politice, pe țări.
Sunt și informații de culise, cum ar fi că cineva a trecut dintr-o parte în alta, dintr-o familie politică în alta pentru că i s-ar fi promis postul de vicepreședinte al Parlamentului European. Se face câte un punctaj la fiecare pentru a se afla care dintre ei ar fi mai profitabil. Asta nu înseamnă că totți acești oameni ar fi lucrat sau lucrează cu Soros.
Foarte mulți dintre aceștia sunt deja implicați în proiecte finanțate de George Soros.