O provocare pentru Casa Albă. Lansată de un român   august 21st, 2019

Doctor Radu Golban, cunoscut analist politic și economic, l-a provocat pe Donald Trump. Exact ieri, când acesta l-a primit la Casa Albă pe președintele României. Provocarea este legată de un aspect sordid din biografia lui Klaus Iohannis. Iar textul scrisorii deschise a fost trimis și principalelor ziare americane. Se referă la succesiunea Grupului Etnic German, organizație nazistă, declarată drept criminală, către Forumul Democratic al Germanilor din România, condus timp de 15 ani de Klaus Iohannis. Cum va răspunde, dacă va răspunde, Casa Albă?

Provocarea este cât se poate de serioasă. Și însoțită de studii făcute de cunoscuți experți internaționali. În esență, patronat fiind de Klaus Iohannis, Forumul Democratic al Germanilor din România a solicitat și a obținut de la Justiția din Sibiu recunoașterea succesiunii sale în raport cu Grupul Etnic German și, în acest fel, au fost încălcate decizii importante ale marilor puteri învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial și consemnate prin Tratatul de Pace și Convenția de Armistițiu. Conform acestor documente cardinale, asumate în primul rând de către Statele Unite, Grupul Etnic German – organizația naziștilor români de origine germană – a fost considerat pe bună dreptate o organizație criminală. A fost scos în afara legii, prin urmare desfințat printr-un decret semnat de Regele Mihai, iar bunurile sale, cele mai multe luate cu japca, au fost confiscate în beneficul statului român. Forumul Democrat al Germanilor din România a ignorat însă toate tratatele internaționale și, condus fiind de Klaus Iohannis, a  considerat că este un demn succesor al organizației naziste și că odată recunoscută de către un Tribunal din Sibiu această succesiune, poate solicita și poate primi bunurile confiscate. Astfel, pentru a doua oară, sute și sute de imobile, cu o valoare uriașă, au fost luate cu japca de la poporul român și trecute în patrimoniul FDGR. În acest sens, s-au exercitat presiuni asupra Guvernului României, inclusiv de căre cancelarul Angela Merkel.

Cum va reacționa, dacă va reacționa, președintele Donald Trump? Va închide ochii considerând că relația cu Klaus Iohannis e mai importantă? Cum va reacționa presa din Statele Unite, provocată la rândul ei să dezbată acest caz extrem de scandalos? Cum va reacționa Congresul Statelor Unite? Cum vor reacționa comunitățile de evrei din lumea întreagă, ale căror bunuri au încăput și ele pe mâna FDGR, după ce organizația etnicilor germani a devenit succesoarea organizației criminale Grupul Etnic German?

 

Mai multe despre demersul lui Radu Golban puteți citi AICI

Sursa: Corectnews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

2 comentarii

august 21st, 2019 at 15:50
adria nicol spune:

Acest protest , aceastà revelatie la nivel mondial trebuia sà fie fàcut cu zece zile înaintea vizitei lui Ionannis !
Cred cà se va reactiona în surdina !

august 22nd, 2019 at 15:42
Gica spune:

Klaus e atras de o noua casa, a saptea. White House. In urma cu mai mult de un an, astrologii spuneau ca Werner, daca imi aduc bine aminte, are Luna neagra in casa a sasea…