Dacă se rupe coaliția, cine câștigă?   august 26th, 2019

Oricât ar părea de ciudat, ne aflăm în situația în care, dacă astăzi sau mâine nu va mai exista alianța PSD-ALDE, toată lumea, dar absolut toată lumea – mă refer la lumea politică – are numai de câștigat. Iar de pierdut nu pierde nimeni nimic. Ceea ce înseamnă că procesul declanșat de mai mult timp și semnalat ca atare de către analiști este ireversibil.

PSD câștigă în condițiile în care rămâne singur la guvernare. Nu mai împarte puterea cu nimeni. Nu mai poate fi hărțuit din interiorul puterii, decât de către proprii dizidenți. Ceea ce pentru doamna Viorica Dăncilă e mult mai ușor. Nu trebuie să mai schimbe programul de guvernare după cum doresc partenerii. Doamna Dăncilă va face schimbări, dacă le face, numai de capul ei. Asumându-și integral succesul sau, după caz, eșecul. Nu poate fi dată jos de la guvernare, chiar în condițiile în care, prin plecarea ALDE, PSD devine minoritar, decât cândva la începutul anului viitor. Pentru că așa scrie la Constituție.

ALDE, dacă decide să rupă coaliția, înseamnă că și-a făcut toate socotelile, a tras linie și a ajuns la concluzia că, distanțându-se cu brutalitate de PSD,

își creează spațiul necesar pentru a se reinventa și pentru a se lansa cu succes în competiția locală și parlamentară. Și asta se va întâmpla  indiferent dacă îl va sprijini sau nu, pe față sau discret, pe Mircea Diaconu.

Opoziția, și aici mă refer în primul rând la cele două partide mari, PNL și USR, are de câștigat întrucât Executivul va fi mai vulnerabil. PSD, pentru a-și trece diverse legi și pentru a nu-și vedea date peste cap ordonanțele de urgență, va avea nevoie de sprijinul consistent al liberalilor. Și eventual chiar și de sprijinul USR. USR oricum anunțase că nu dorește să vină la putere decât în urma unor alegeri parlamentare Fie că vor fi la termen, fie că vor fi anticipate. Iar PNL, prin Ludovic Orban, ne-a adus deja la cunoștință faptul că și-a pus coada între picioare și că nu face moțiune de cenzură la deschiderea noului sezon parlamentar. Nu este deloc exclus ca, în condițiile în care majoritatea este vulnerabilizată prin negocieri pe față sau ascunse, opoziția să aibă satisfacția de a-și trece prin Parlament o serie de inițiative legislative. În fine, mă aștept ca PNL să primească un cadou de la doamna Dăncilă și anume poziția de președinte al Senatului României, în eventualitatea în care Tăriceanu rupe alianța și nu va mai fi susținut în respectiva funcție.

PMP, care, iată, are acum și un candidat prezidențial, în persoana lui Paleologu, are și el de câștigat, exact în măsura în care echilibrul politic este stricat și lucrurile se pot reașeza oricum pe tabla de șah. UDMR, ca de obicei, este un partid oportunist, iar în viitor fiecare vot din UDMR va avea o greutate și un preț mai mare.

Și un capitol distinct putem să-i rezervăm în această analiză partidului Pro România. Pro România câștigă cel mai mult. Indiferent din ce poziție trage. Pentru că din orice poziție trage, nimerește PSD fix în moalele capului. Cu cât PSD este mai slab, cu cât el devine mai vulnerabil la putere fiind și menținut acolo cu perfuzii, cu atât mai mult, atunci când nu va mai fi la putere, va fi mai ușor de zdrobit și de adjudecat de Victor Ponta, în calitate de lider revanșard.

Ruperea coaliției îi va ajuta, într-un fel sau altul, pe toți candidații la funcția prezidențială. Începând cu doamna Dăncilă și terminând cu Mircea Diaconu. Ceea ce înseamnă că și serviciile active care și-au vârât coada în alegerile prezidențiale, dar și rezerviștiii, care și ei și-au vârât coada, sunt la rândul lor satisfăcuți cu această formulă, la care se va ajunge azi sau mâine.

 

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii