Ziua în care Klaus Iohannis își prinde urechile   octombrie 15th, 2019

Azi, marți trei ceasuri rele, Klaus Iohannis ar trebui să anunțe numele premierului. Apoi să-l lase pe acesta în plata Domnului, pentru a negocia cu partidele și a încropi viitorul guvern. Tot premierul desemnat ar fi și cel care ar urma, folosindu-și întreaga forță de persuasiune, să convingă majoritatea parlamentarilor să voteze. Numai că lucrurile nu stau chiar așa. Pentru că domnul Klaus Iohannis e și el un președinte jucător. După modelul lui Petrov.

Constituția este clară din acest punct de vedere al implicării și neimplicării președintelui statului în dificila operațiune de instalare a unui nou Guvern, după alegerile parlamentare sau după o moțiune de cenzură reușită. Și nu este deloc întâmplătoare lungimea lesei pe care Legea Fundamentală i-o fixează președintelui. Părinții Constituției au știut din capul locului că, până la un punct, președintele trebuie să aibă o marjă de libertate. Iar dincolo de acest punct exercitarea libertății este periculoasă pentru instituția pe care o reprezintă. Sunt parametri pe care îi utilizez pentru a explica derapajul de azi al lui Klaus Iohannis.

Conform Constituției, președintele are obligația să se consulte cu partidele politice. Dacă nu s-ar lămuri după prima rundă, are dreptul să reia consultările. De câte ori vrea. Și să se tot gândească. Iar la sfârșit el desemnează o persoană, pe cine vrea, dacă niciun partid nu deține majoritatea simplă în Parlament, în calitate de candidat de premier. Aici se opresc în mod constituțional atribuțiile președintelui republicii. Dincolo de acest punct este treaba premierului desemnat să negocieze cu ce partide politice dorește și cu câți parlamentari dorește, pentru a forma o echipă, pentru a elabora un program și pentru a convinge majoritatea parlamentarilor să voteze „pentru”. După acest scenariu s-au petrecut aproape toate schimbările de guvern din România. Mai puțin sub Traian Băsescu. Și acum sub Klaus Iohannis. Aceștia au dorit să se dea peste cap de trei ori și să se transforme în președinți jucători. Să-și extindă atribuțiile dincolo de prevederile constituționale Și de aici decurge prestația de astăzi și din perioada următoare a lui Klaus Iohannis. Acesta forțează limitele constituționale și aduce prejudicii instituției pe care o reprezintă. Exact la fel cum a procedat Traian Băsescu. Adică Petrov.

Petrov, alias Traian Băsescu, extrem de prezent în aceste zile pe scena politică, a făcut o afirmație interesantă. Despre soluția imorală. La începutul primului său mandat, când a descoperit voluptatea de a se transforma în președinte jucător, a utilizat o soluție care a fost taxată de către opinia publică drept imorală. L-a desemnat pe Călin Popescu Tăriceanu, reprezentantul PNL, pentru poziția de prim-ministru. Dar a negociat el însuși. Și a găsi o fisură în frontul PSD. Fisura era un partid de nișă, creat de profesorul Dan Voiculescu. Partidul Umanist Român. Și l-a convins pe Voiculescu să sară în barca sa. Acesta a acceptat o nouă alianță politică, de astă dată alături de PNL. La acea dată, nu premierul desemnat și nu PNL au fost jucătorii politici care au asigurat votul parlamentar pentru noul guvern și pentru programul acestuia, ci o singur persoană. Care s-a numit Traian Băsescu. Adică Petrov. Și care, în consecință, și-a arogat și meritul pentru această ispravă. Care a rămas pe veci botezată drept soluția imorală.

Acum Traian Băsescu spune cu subiect și predicat că ceea ce a făcut el a fost floare la ureche pe lângă ce ce încearcă să facă președintele Klaus Iohannis. Și are dreptate. Nu mai vorbim astăzi doar de un partid de nișă, care trebuie extras dintr-o parte și mutat în partea cealaltă. Acum operațiunea pe care Iohannis o întreprinde este mult mai vastă. Mult mai complexă. Și infinit mai imorală. Iohannis și-a suflecat mânecile. Și trebuie să aducă alătri de PNL partide cu obiective bine definite și total diferite în multe privințe. UDMR. PMP. Pro România. ALDE. Și ceea ce este mai interesant și face mai dificilă și mai spectaculoasă aceasă soluție imorală este că o majoritate politică reală nu poate fi realizată decât cu toate aceste partidulețe la un loc, grupate și aliniate lângă PNL. Nu m-am referit la USR în mod deliberat. Pentru că USR votează noul guvern, oricare va fi el. Așteptând cai verzi pe pereți. Adică alegeri anticipate.

Munca lui Klaus Iohannis este sisifică. Extrem de periculoasă. Total neadecvată personajului, care din această perspectivă cel puțin este mult mai bolovănos decâ Petrov. Lipsit de capacitatea de persuasiune. Total inapt din perspectiva artei negocierii.

Vreau să mă fac bine înțeles. Într-o perioadă în care urmează trei runde de alegeri – prezidențiale, locale și parlamentare – România are nevoie nu pur și simplu de un guvern. Care să funcționeze cum vrea Dumnezeu. Ci de un guvern stabil. Chiar dacă mandatul său este limitat la un singur an, acest guvern are obligația să îndeplinească minimum câteva sarcini, pe care în lupa împotriva „ciumei roșii” și le-au asumat partidele din frontul anti-PSD. Un guvern, Guvernul Dăncilă, a fost dat jos apreciindu-se că a fost un guvern rău, care le aducea prejudicii cetățenilor României. Guvernul care urmează deci ar trebui să repare acest rău. Și nu să-l transform într-un rău și mai mare. Prin urmare, noul executiv trebuie să aibă capacitatea de a opera o serie de schimbări și, în același timp, de a nu bloca în niciun fel creșterea constantă în plan economic, pe care guvernul rău a asigurat-o. Iar prima încercare de mare anvergură, primul examen va fi noul buget. Care va trebui elaborat, negociat și votat până la sfârșitul acestui an. Și care ar urma să fie expresia schimbării de macaz politic. Asta înseamnă că viitorul guvern, să spunem guvernul Orban, nu poate fi doar de circumstanță. De conjunctură. Cu picioare de lut din perspectiv legislativă. Consecința este că dacă președintele Klaus Iohannis, care practic l-a dat deoparte pe Ludovic Orban, negociind el însuși ceea ce ar fi urmat să facă premierul desemnat, nu reușește decât să instaleze sub șantajul anticipatelor un guven cu picoare de lut, un guvern castrat din capul locului, atunci tot el va purta întreaga răspundere. Și va suporta consecințele. Iar consecințele nu pot fi percepute altfel de către opinia publică decât ca un dezastru.

Un asemenea dezastru are multiple efecte. Primul și cel mai consistent este că un guvern apreciat drept rău va fi înlocuit cu un guvern și mai rău. Iar cetățenii României vor descoperi repede acest lucru. Și electoratul s-ar putea să basculeze periculos din perspectiva lui Klaus Iohannis și a PNL, care i-a lăsat acestuia în totalitate libertatea de a negocia în numele său. A doua consecință va fi, firește, de natură electorală. Dacă populația României a sancționat la alegerile europarlamentare și la referendum un guvern care a asigurat o creștere economică constantă, una dintre cele mai consistente din Europa, care a mărit veniturile pentru multe categorii socio-profesionale, care a asigurat la timp subvențiile pentru agricultură, care a mărit toate pensiile, ne putem ușor imagina cum va sancționa un guvern care nu va menține acest nivel și care, în plus, nu va fi capabil nici să repare ceea ce, în percepția publică, se consideră că a stricat PSD. În fine, a treia consecință a unui eventual eșec, care ar putea deveni vizibil chiar azi, este că pentru multă vreme instituția prezidențială în sine va fi pusă între paranteze. Ea va fi făcută responsabilă dincolo de persoana trecătoare a lui Klaus Iohannis de o criză politică gravă și prelungită, în care este aruncat statul român și care inevitabil va avea consecințe economice și sociale. Deci va fi subminată însăși încrederea în instituția prezidențială, care este susținută prin votul direct al cetățenilor. Acesta este pericolul real generat de scăparea din lesa constituțională a președintelui Klaus Iohannis.

Sursa: Corectnews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

3 comentarii

octombrie 15th, 2019 at 11:48
Gica spune:

De-abia astept Guvernul Luminos anuntat ca „Guvernul Meu” de mult timp. A mai fost unul (Tehnocratii lui Soros) care a aratat ce poate Presedintele. Insa acum sunt 4 variante:
1) mai bun decat Tehnocratii;
2) mai rau:
3) la fel;
4) deloc.

octombrie 17th, 2019 at 13:21
Gogu spune:

Scandal la Casa Albă. Oficialităţi ROMÂNE au fost introduse pe uşa din dos a reşedinţei prezidenţiale. Autor: Iulian Tudor. 17 oct. 2019.
Un adevărat scandal s-a produs în Statele Unite din cauza unor ”oficiali români introduși la Casa Albă” pe ușa din dos. Ambasadorul SUA la UE, Gordon Sondland a fost acuzat că reprezintă un potențial risc de securitate.
O fostă consilieră de la Casa Albă pe probleme de politică externă a declarat în cadrul procedurii de impeachment că l-a considerat pe Gordon Sondland, ambasadorul Statelor Unite la Uniunea Europeană, a fi un drept un potențial risc de securitate națională din cauză că nu ar fi pregătit pentru această poziție, au declarat pentru The New York Times surse apropiate anchetei.
Fosta consilieră, Fiona Hill, a susținut, între altele, că invitațiile făcute de Gordon la Casa Albă erau ”foarte neobișnuite și nu erau communicate altora, culminând cu situația în care oficiali români au sosit la Casa Albă fără inivitație prealabilă, fiind invocat numele lui Sondland”, notează The New York Times.
Fosta consilieră, Fiona Hill, nu l-a acuzat pe Sondland că ar fi acționat în mod intenționat pentru a-și pune țara în situație de risc. Dar aceasta l-a descris pe Dondland, un hotelier și donator în campania lui Trump, ca pe cineva care conduce o mașină într-o zonă necunoscută fără GPS. Fosta directoare pentru afaceri europe și legate de Rusia la Casa Albă a mai spus că a transmis aceste îngrijorări unor reprezentanți ai serviciilor secrete. Avocatul lui Sondland a refuzat să comenteze, notează NYT.
În mărturia ei, Fiona Hill și-a descris îngrijorările că Sondland reprezintă un risc în zona de contrainformații din cauză că acțiunile sale l-au făcut vulnerabil în fața unor guverne străine care i-ar putea exploata lipsa de experiență. Ea a declarat că Sondland a utilizat în mod curent telefonul personal în chestiuni diplomatice oficiale și le-a spus în mod repetat unor oficiali străini că sunt bineveniți la Casa Albă oricând doresc să vină.
În acest context, The New York Times menționează episodul invitării oficialilor români, fără să-i numească, și care ar fi sosit la Casa Albă fără invitație prealabilă.
Hill a mai susținut în mărturia depusă în cadrul procedurii de impeachment că Sondland s-a prezenat oficialilor străini drept cineva care poate aranja întâlniri la Casa Albă și care poate furniza numerele de mobil ale unor oficiali americani. Aceste acțiuni, a mai adăugat fosta consilieră, ar fi creat riscuri suplimentare în zona de contrainformații.
Sondland ar urma să fie audiat joi în cadrul procedurii de impeachment, în ciuda directivelor date de Departamentul de Stat și de Casa Alba potrivit cărora atât el, cât și alți martori nu ar trebui să coopereze cu investigatorii din cauză că președintele și consilierii săi consideră că acest lucru drept ilegitim. Avocatul lui Sondland a arătat însă, potrivit NYT, că acesta va depune mărturie.
Alte aspecte din mărturia explozivă a fostei consiliere care au mai fost relatate anterior precum și detaliile oferite de alți oficiali care au vorbit cu investigatorii în cadrul procedurii de impeachment îl pun pe Sondland în centrul unei acțiuni de politică externă paralelă în chestiunea Ucrainei.
O serie de experți, fostul ambasador american la Kiev, Sondland, alți apropiați de președintele Trump precum și avocatul acestuia , Rudolph Giuliani, au căutat să pună presiune pe noua conducere a Ucrainei pentru a deschide investigații împotriva democraților de pe urma cărora președintele Trump ar fi extras beneficii poltice.
Fiona Hill a mai susținut că ea și șeful său, John Bolton, la vremea respectivă consilier pe probleme de securitate națională, au fost atât de îngrijorați de ceea ce au văzut încât Hill a alertat avocații Casei Albe. Ea a susținut că Bolton a dorit să fie clar că nu vrea să facă parte din orice aranjament ilegitim pe care Sondland și Mick Mulvaney, actualul șef al staffului de la Casa Albă, l-ar fi pregătit în Ucraina, iar cu altă ocazie Bolton l-ar fi comparat pe Giulianu cu ”o grenadă de mână gata să arunce în aer pe toată lumea”.
Hill a mai mărturisit că ea și Bolton au trecut la acțiune după ce Sondland ar fi dezvăluit în timpul unei întâlniri pe data de 10 Iulie că există un acord potrivit căruia Trump ar fi gata să se întâlnească cu președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky dacă guvernul deschide investigațiile pe care Casa Albă le dorește. Sondland ar fi menționat Burisma, firma ucraineană de energie care l-a cooptat în boardul ei pe Hunter Biden, fiul fostului vicepreședinte al Statelor Unite.

octombrie 18th, 2019 at 14:34
Gogu spune:

Dacă Trump a descoperit adevărata conspirație cu Rusia?
Autor: Adrian Pătrușcă. 18 octombrie 2019.
„Impeachment” a ajuns al doilea nume al lui Trump. Nici un alt cuvânt nu a fost folosit mai mult cu referire la președintele american. Pe 20 ianuarie 2017, în chiar ziua învestirii sale, Washington Post titra: „The campaign to impeach Trump has begun” („Campania pentru a-l pune sub acuzare pe Trump a început”).
Până acum, însă, „impeachment” s-a dovedit o vorbă goală. În ciuda numeroaselor scandaluri aruncate în cârca lui Trump, dușmanii săi nu au avut curajul să treacă la acțiune. În ciuda retoricii lor amenințătoare, nici zarva demimondelor fanate, care își aminteau cum au fost ele abuzate în tinerețe de mogulul afemeiat, nici tărăboiul acuzațiilor de evaziune fiscală, nici măcar uriașul scandal al pactului secret cu Rusia, care a ținut doi ani de zile cu sufletul la gură America, nu au fost suficiente pentru a declanșa procedura de punere sub acuzare.
Și iată că, deodată, Democrații au sărit în sus ca înțepați de streche, isterizați de o discuție telefonică între Donald Trump și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Trump este acuzat că i-a cerut lui Zelenski o anchetă asupra activității în Ucraina a lui Hunter Biden, fiul fostului vicepreședinte american Joe Biden. Cum acesta din urmă candidează în alegerile primare Democate pentru Casa Albă, Trump a fost acuzat de folosirea forței statului federal împotriva unui contracandidat.
Procedura de „impeachment” a fost declanșată, în ciuda faptului că nu are nici o șansă de reușită (are nevoie de două treimi din voturi în Senat, unde Democrații sunt minoritari). Dimpotrivă, cred mulți observatori, aceasta îl va favoriza pe Trump în apropiata campanie electorală, deoarece va readuce în lumina reflectoarelor o afacere din care nu doar imaginea lui Biden senior (care a luat-o deja pe tobogan în sondaje) dar și a întregului Partid Democrat va ieși cu siguranță terfelită.
Au înebunit Democrații? De ce să-i ofere muniție lui Trump?
Există o singură explicație logică: prin acțiunea lor, urmăresc să creeze o uriașă hărmălaie publică (chiar cu riscul pierderii viitoarelor alegeri prezidențiale) pentru a acoperi altceva mult mai grav. Dar ce anume?
Să ne întoarcem puțin asupra Scandalului Ucraina. În discuția telefonică din 25 iulie, anul acesta, Trump l-a rugat pe Zelenski să dispună o anchetă privind demiterea lui Viktor Șokin, procuror general al Ucrainei, în timp ce acesta lucra la mai multe dosare de corupție răsunătoare. Printre ele, legăturile dintre compania petrolieră Burisma și Hunter Biden. Deși nu avea nici cea mai măruntă experiență, Biden Jr. a fost angajat în boardul Burisma și plătit regește, cu sume cuprinse între 50.000 și 80.000 de dolari pe lună, din primăvara lui 2014 până în toamna lui 2015. Rudolph Giuliani, avocatul lui Trump, susține chiar că suma primită de Hunter Biden de la Burisma ar fi de 3 milioane de dolari.
Procurorul general Șokin a fost demis la solicitarea imperativă a lui Joe Biden, tatăl lui Hunter, care deținea și calitatea oficială de însărcinat special al administrației Obama în Ucraina. Joe Biden și-a ambalat cererea într-o amenințare foarte explicită: cu ocazia unei vizite la Kiev la sfârșitul lui 2015, el a avertizat autoritățile ucrainene că Statele Unite nu vor mai garanta un împrumut de un miliard de dolari pentru Ucraina (vital pentru economia țării proaspăt rupte de Rusia) dacă Șokin nu este demis în termen de șase ore (!). Cu mâna prinsă în ușă, regimul de la Kiev se descotorosește de Șokin în februarie 2016 și îngroapă rapid dosarul în care era implicată odrasla viceprezidențială. Joe Biden s-a fudulit public cu demonstrația sa de forță în fața audienței și camerelor prezente la Consiliul pentru Relații Externe. „Ei bine, a râs Biden, ticălosul a fost demis.”
Fondatorul companiei Burisma este Mikola Zlocevski, fost ministru și apropiat al fostului președinte Viktor Ianukovici, dat jos de „Revoluția Portocalie”, el însuși un apropiat al lui Vladimir Putin. Imediat după „Maidan”, Zlocevski a fugit în Marea Britanie și a revenit în Ucraina în februarie 2018, grație lui Iuri Luțenko, înlocuitorul lui Viktor Șokin.
Cum ar putea ieși rău Trump pentru că a cerut cercetarea unei asemenea mizerii? Dar poate că rahatul este și mai adânc și mai puturos decât o arată această înșiruire succintă.
Pe 24 mai 2019 a avut loc un eveniment crucial: Trump a anunțat public că îl însărcinează pe Procurorul General al Statelor Unite, William Barr, să ancheteze modul cum a apărut scandalul înțelegerii secrete cu Rusia, care, după doi ani de investigații la sânge, s-a dovedit o colosală făcătură. Pentru a elucida misterul, Barr era mandatat de Trump să ceară sprijinul serviciilor de informații din Marea Britanie, Australia și… Ucraina.
Marea Britanie i-a fost domiciliu lui Zlocevski timp de patru ani. Tot în Marea Britanie a fost făcut faimosul dosar al fostului agent MI6, Christopher Steele, o însăilare de invenții despre presupuse orgii sexuale ale Trump la Moscova (după cum a recunoscut însuși Steele), dar pe baza căruia FBI a obținut mandate de supraveghere pentru membrii echipei de campanie a lui Trump.
Să recapitulăm: Hunter Biden – Joe Biden – Mikola Zlocevski – Viktor Ianukovici – Vladimir Putin… Iată o rețea ruso-americană de toată splendoarea! Doar că aceasta nu se află în curtea lui Trump ci în ograda Democrată.
Să mai adăugăm că Joe Biden a fost emisarul special în Ucraina al lui Barack Obama. Este posibil ca el să nu fi știut nimic de matrapazlâcurile adjunctului ? Serviciile sale secrete, cu John Brennan în fruntea CIA, cu James Clapper în fruntea National Intelligence, cu James Comey și Andrew McCabe în fruntea FBI, atât de harnici să descopere și ce lapte a supt Donald de la bătrâna doamnă Trump, să nu fi știut ce învârte Joe Biden în Ucraina? Și dacă au știut, nu l-au informat și pe Obama? Iar dacă Obama a fost informat, de ce a continuat să-l lase pe Biden să-și facă mendrele nestingherit?
Obama este considerat de către Democrați un adevărat Părinte Fondator, în descendența lui Thomas Jefferson și Andrew Jackson. Un semizeu intangibil. Implicarea acestuia în „Făcătura Rusia” ar reprezenta o catastrofă de proporții cosmice, care ar afecta Partidul Democrat pentru zeci de ani de acum încolo.
Pentru a o evita, nici un preț nu este prea mare: nici compromiterea lui Joe Biden, nici o târnosire publică a democraților. Pentru că de câștigarea alegerilor prezidențiale din 2020 oricum nu mai poate fi vorba.
În foarte scurt timp, procurorul John Durham și inspectorul general Michael Horowitz, desemnați de William Barr să ancheteze originile „Afacerii Rusia”, își vor prezenta concluziile. Foarte probabil, ele vor dezvălui ramificații până sus, în Olimpul lui Obama. Pentru a le devansa, devaloriza și compromite, Democrații au ales să provoace o diversiune gălăgioasă: „impeachmentul” lui Trump.
În martie 2012, un microfon uitat deschis l-a înregistrat pe Barack Obama transmițându-i lui Vladimir Putin (prin Dmitri Medvedev) să mai aibă răbdare până la realegerea sa în noiembrie:
„Acestea sunt ultimele mele alegeri… După alegerea mea, voi arăta mai multă flexibilitate.”