Numele uzurpatorului   octombrie 20th, 2019

Conform Constituției și procedurilor legale consacrate, candidatul pentru poziția de comisar european este desemnat de primul-ministru. De nimeni altcineva. În cazul României, această obligație și acest drept îi revin în exclusivitate doamnei Viorica Dăncilă. Klaus Iohannis, în calitate de președinte, nu are în mod legal niciun drept în acest sens. Și totuși Klaus Iohannis a încălcat în mod grosolan această regulă. Și nu oricum.

Faptul că desemnarea candidatului de comisar european este un atribut exclsiv al premierului nu îi împiedică firește pe ceilalți, începând cu președintele și terminând cu ultimul cetățean, să își exprime un punct de vedere. Au acest drept și reprezentanții partidelor politice. Cu atât mai mult cu cât ei se află în plină campanie electorală. Conform statutului Uniunii Europene, fiecare membru are dreptul să desemneze unul sau mai mulți candidați, iar în final, prin votul Parlamentului European, este aleasă câte o persoană pentru fiecare stat, care, deținând această poziție, face parte din guvernul european. În ceea ce privește România, s-a stabilit ca de această dată să avem un comisar pentru Transporturi. Un domeniu important în general. Și vital în ceea ce privește România, caracterizată prin absența cronică și chiar dramatică a infrastructurilor rutiere, feroviare, fluviale și aeriene. Procedând ca la carte, doamna Dăncilă a formulat două propuneri pentru această poziție. Pe rând, ambele au fost respinse. Li s-a mai întâmplat și alor state. Cum sunt Ungaria și, mai recent, Franța. De altfel, legat de o asemenea respingere, primul ministru al Ungariei, Viktor Orban a adresat o fulminantă scrisoare-protest mai marilor Uniunii Europene, prin care îi avertizează că Ungaria va lupta până la capăt pentru ca drepturile acestui stat, ca și cele ale celorlalte state est-europene, să nu mai fie călcate în picioare de reprezentanții nucleului dur UE. Ce a urmat? Fiecare dintre statele ai căror comisari europeni au fost respinși au formulat noi propuneri. Iar termenul până la care urmează să fie constituit în fine noul guvern european a fost amânat. Și nu este exclus să fie amânat din nou. Birocrația la nivel european, în ciuda aparatului uriaș de care beneficiază și în ciuda infrastructurii extrem de costisitoare, se mișcă greu. Chiar împiedicat. Și în orice caz neuniform, discreționar, utilizând unități de măsură diferite de la stat la stat. Klaus Iohannis apreciază că România traversează o situație particulară. În sensul că Guvernul a făcut obiectul unei moțiuni de cenzură valide. Și susține că în aceste condiții premierul nu mai are dreptul de a desemna viitorul comisar european. Este corect?

Asistăm la încă o bătălie pentru o poziție importantă în arhitectura Uniunii Europene. După ce, prin combinații care încă nu au ieșit la iveală, dar vor ieși mai târziu, domnul Klaus Iohannis, utilizându-și prerogativele prezidențiale, a intervenit brutal în procedura de numire a șefului Parchetuui European, în persoana Laurei Codruța Kovesi. Cine a avut puțină răbdare și a citit raportul Consiliului Superior al Magistraturii referitor la haosul generat de Laura Codruța Kovesi în DNA la numeroasele ilegalități săvârșite de aceasta și, în special la vasta vânătoarea pe care a declanșat-o împotriva magistraților, se poate lua cu mâinile de cap. În mod cert, Klaus Iohannis, care citește mai încet, nu a apucat să vadă respectivul raport. A reușit în schimb să-l întoarcă din drum pe președintele Franței, Emmanuel Macron. Să-l determine pe acesta să-i întoarcă spatele candidatului francez, preferat de majoritatea reprezentanților statelor și să o  susțină pe Laura Codruța Kovesi. În schimbul a ce? Nu am aflat încă ce a făcut Klaus Iohannis sau ce urmează să facă la schimb în numele României. Dar vom afla. Între timp însă, s-a mai întâmplat un lucru pe cât de ciudat, pe atât de revoltător. Reprezentantul Guvernului României la Uniunea Europeană, Luminița Odobescu, a votat tot pentru Laura Codruța Kovesi. În ciuda faptului că, în repetate rânduri, premierul, respectiv Viorica Dăncilă, a spus răspicat că România nu poate susține un candidat controversat pentru funcția de procuror șef european. S-a întâmplat după ce reprezentantul statului român la UE a avut o discuție cu Klaus Iohannis. În final, a invocat faptul că nu a primit instrucțiuni de la premier cum să voteze. Deși poziția premierului fusese făcută publică de nenumărate ori. Și, interesant, persoana respectivă nici nu a fost dată afară.

Am deschis paranteza de mai sus și voi mai deschide încă una în finalul acestei analize, pentru a demonstra că poziția de uzurpator a lui Klaus Iohannis în acest caz, al numirii comisarului european, nu este o excepție. Nu reprezintă un singur derapaj. Klaus Iohannis încalcă cu bună știință legile acestui stat, încercând din răsputeri să numească o persoană agreată de el însuși, precum și de factorul intern și factorul extern, care

îl împing pentru al doilea mandat. Atenție. Am avut un comisar european în persoana lui Dacian Cioloș, care a răspuns de agricultură. Acesta nu a lucrat nicidecum în favoarea statului român în mandatul său. Și nici nu a fost neutru. Dacian Cioloș a lucrat aproape la vedere pentru statul francez. Guvernul Franței l-a răsplătit ulterior, susținându-l  forță pentru poziția de prim-ministru. Iar în calitate de prim-ministru, a acționat tot în favoarea Franței. Am mai avut un alt comisar european, Corina Crețu, care în cea de-a doua parte a mandatului ei s-a amestecat brutal în disputele politice interne din România. Și nu întâmplător, după încheierea mandatului, a intrat în poltică acționând împotriva PSD. Adică chiar a partidului care a promovat-o în înalta funcție europeană. Acum din nou se încearcă plasarea unei drone în guvernul european. O dronă care să funcționeze nu în interesul României, ci în cel mai bun caz în interesul unor forțe politice și în cel mai rău caz în interesul factorului extern. Această sarcină urâtă și-a asumat-o Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis însă nu poate să-și ducă până la capăt manevra decât uzurpând atribuțiile constituționale ale primului-ministru. Și a comis-o pe față. El însuși a relatat cum, în dialog cu mai marii europeni, a susținut că propunerile formulate de premierul României pentru poziția de comisar european trebuie respinse, fiindcă sunt propuneri rele, dar, atenție, și fiindcă doamna Dăncilă nu mai are acest drept. Pentru că ar fi fost demisă printr-o moțiune de cenzură. Această declarație constituie o circumstanță agravantă în ceea ce îl privește pe Klaus Iohannis. În primul rând pentru că, la data la care și-a formulat propunerile, nu se votase încă moțiunea de cenzură. Deci doamna Dăncilă era un premier ca toți ceilalți din Uniunea Europeană. Ceea ce înseamnă că propunerile acesteia nu pot fi sub nicio formă invalidate și nici măcar puse la îndoială din perspectiva enunțată de Klaus Iohannis. În al doilea rând, chiar dacă mâine doamna Dăncilă ar face noi propuneri, ele ar fi la fel de valide. Pentru că Guvernul, conform Constituției, funcționează până când în locul lui este pus un alt guvern. Iar premierul își îndeplinește atribuțiile până când în locu său este instalat prin voința Parlamentului un nou premier. Ceea ce nu s-a întâmplat. Și nu se știe când și cum se va întâmpla.

Fapta domnului Klaus Iohannis, oricât de îngăduitori am încerca să fim cu domnia sa, reprezintă pur și simplu o infracțiune. Nu doar o încălcare grosolană a regulilor. El a încercat să i se substituie primului-ministru însușindu-și ilegal o parte din atribuțiile acestuia, în ciuda faptului că nici Constituția și nici vreo altă lege nu permite acest lucru.

Merg mai departe și afirm că domnul Klaus Iohannis are vocația unui uzurpator. Acest nărav al domniei sale a reieșit clar încă de la debutul carierei sale politice, care l-a proiectat în fruntea PNL și apoi în fruntea României, în calitate de președinte. Dacă sunt unii liberali care nu-și mai amintesc, îi ajut eu. Crin Antonescu s-a aventurat în mai multe rânduri anunțând că dacă PNL nu obține un procent satisfăcător la alegerile locale, se retrage de la șefia PNL. Demisionează. Și a anunțat de asemenea că întreaga conducere a partidului va proceda la fel. Zis și făcut. Confruntat cu rezultatele nedorite, Crin Antonescu a demisionat. Împreună cu el, întreaga conducere a partidului. Inclusiv Klaus Iohannis.Gestul acestei demisii în grup, un gest de demnitate politică, reprezintă în același timp și dovada că responsabilii PNL au înțeles că au greșit și că trebuie să plătească pentru aceast greșeală. Numai că, la scurt timp, Klaus Iohannis a făcut stânga-mprejur. Și a revenit cu nesimțire în conducerea partidului. A dat puțin din coate, susținut de câteva cozi de topor, și nu numai că și-a păstrat poziția deținută anterior, dar a devenit ditamai președintele partidului. Și, în această calitate, în doar câteva zile, candidat prezidențial. Cum s-ar zice, a plătit cu vârf și îndesat pentru greșeala lui din alegeri. El a beneficiat de această ascensiune pur și simplu pentru că a uzurpat poziția lui Crin Antonescu. Desigur, până la un punct, cu girul naiv, idealist și chiar prostesc al acestuia. Când Crin Antonescu s-a trezit, era prea târziu. Covorul îi fusese tras definitiv de sub picioare. Chiar de către personajul până atunci relativ obscur, pe care la adus de la Sibiu pentru a colabora cu Liviu Dragnea la reforma administrativă a României. O reformă care nu s-a mai produs niciodată.

Deci Klaus Iohannis a uzurpat atribuții ale premierului. Încălcând limitele atribuțiior constituționale legate de propria sa funcție, cea de președinte. A făcut-o în scopuri politice, cu cinism, în plină campanie electorală. Scapă și de această dată nepedepsit?

Sursa: Corectews.ro

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

7 comentarii

octombrie 20th, 2019 at 18:50
adria nicol spune:

aCEST TEXT ESTE SORTIT ANTOLOGARII !
DOAR UN FOST DETINUT POLITIC AR FI AVUT DEMNITATEA SA-L SCRIE !Cursurile de Drept Civil si Drept Cpnstitutional il vor contine !
Si vor contine si lipsa de ràspuns a unui Ministru de Finante la o
întrebare pertinentà, ràspuns ce putea avea enorme repercusiuni !

octombrie 21st, 2019 at 12:43
Gogu spune:

The Telegraph, despre Kovesi: UE e determinată să aibă cel mai nepotrivit candidat în funcţie. Ziarul Financiar.
Autor: Departamentul Externe, 20 oct. 2019.
Determinată să aibă cel mai nepotrivit candidat pentru rolul de procuror-şef european, Uniunea Europeană s-a asigurat că acesta este ales printr-un proces rapid, încălcându-şi propriile reguli privind etica, scrie cotidianul The Telegraph, făcând referire la alegerea Laurei Codruţa Kovesi.
„Cea mai controversată alegere este confirmarea Laurei Codruţei Kovesi în funcţia de nou procuror şef al Uniunii Europene. Determinată să aibă cel mai nepotrivit candidat pentru acest rol, UE s-a asigurat că procurorul nerespectat este ales printr-un proces rapid, încălcându-şi propriile reguli care prevăd că cel care deţine o astfel de funcţie trebuie să aibă valori ridicate de etică şi integritate şi ignorând cererile făcute de Guvernul României, care a demis-o de la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru abuz în serviciu”, scrie The Telegraph.
Autorul articolului, Damien Phillips, aminteşte că, în acest caz, CV-ul Laurei Codruţa Kovesi conţine „monitorizarea celui mai mare scandal de corupţie de la căderea Uniunii Sovietice, prin colaborarea cu serviciul de informaţii din România în vederea folosirii sistemului judiciar, subminând statul de drept prin reţinerile ilegale susţinute de false dovezi şi o rată suspectă de 92% de condamnari !
„Numirea ei în funcţie reprezintă un cadou pentru Johnson, dar un coşmar pentru fiecare membru al Parlamentului European şi pentru fiecare stat care face parte din UE”, mai scrie acesta.
Liderii grupurilor politice din Parlamentul European au confirmat, în şedinţa Conferinţei preşedinţilor de miercuri, numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef al Parlamentului European. În luna iulie, Parlamentul European a reiterat faptul că susţine candidatura fostei şefe DNA pentru funcţia de procuror-şef european.
Biroul Procurorului Public European, care va avea sediul la Luxembourg, va fi o instituţie independentă a Uniunii Europene care va fi responsabilă cu anchetarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene (fraude, corupţie, fraude transfrontaliere cu TVA de peste 10 milioane de euro).

octombrie 21st, 2019 at 13:48
Gica spune:

Italia fierbe, lumea se trezeşte şi protestează. Peste 200.000 de oameni au ieşit în Piaţă la Roma. Autor: Antonia Hendrik, 21 octombrie 2019.
Salvini, Berlusconi şi Giorgia Meloni au adunat peste 200.000 de oameni în Piaţa de la Roma pentru a protesta împotriva unui guvern care nu a fost ales de poporul italian.
„Aceasta nu e Piaţa lui Matteo, a Georgiei şi a lui Silvio, ci a tuturor”. În acest fel Salvini a deschis manfestaţia formaţiunilor de centru-dreapta sub lozinca „Orgoliul italian”, promovată de Lega împotriva prim-ministrului Conte.
Piaţa care geme de mulţime, cu steagurile-simbol ale partidelor participante, dar şi tricolorul italian. Forţele de ordine au supravegheat cu atenţie desfăşurarea mitingului, confirmând o cifră mai mare decât a organizatorilor: 230.000 de oameni.
Salvini: „Să plece primăriţa Romei, Virginia Raggi, să dispară preşedintele PD, Zingaretti”
De pe scena din piaţa San Giovanni, Matteo Salvini o atacă pe Raggi. „Daţi-ne o mână de ajutor să-i trimitem acasă pe Raggi şi Zingaretti, un duo dezastru, doi perdanţi la nivel naţional”, spune el mulţimii. „V-au făcut să plătiţi 9.000 de euro pentru a depozita gunoiul diferenţiat în această piaţă, sunt convins că la plecare veţi lăsa această piaţă mai curată. Mi-ar plăcea ca primăriţa Romei să se implice 365 de zile pe an să adune gunoaie, având în vedere că e plătită pentru asta”.
„De unde extremism? Suntem oameni normali, suntem poporul contra elitelor, împotriva Guvernului. Suntem 200.000 de oameni, primiţi 200.000 de mulţumiri”. Mulţimea, ca şi liderii de pe scenă sunt mişcaţi de entuziasm, ochii aproape că le înoată în lacrimi.
Berlusconi: Guvernul PD-M5S este periculos
„Suntem aici pentru a spune NU guvernului taxelor, al cătuşelor, al birocraţiei, al unei Justiţii care şi-a pierdut simţul măsurii. Suntem aici pentru a trimite acasă un guvern care n-a fost ales de italieni”, afirmă liderul Forza Italia de pe scenă.”Această piaţă este un exemplu viu pentru toţi italienii, un suflu care ne spune să fim mereu împreună”.
Giorgia Meloni atacă problema imigranţilor.
Lidera partidului Fratelli d’Italia: Dacă e nevoie de ziduri, acestea se construiesc – afirmă ea -. Eu vreau un guvern care să spună NU imigraţiei clandestine. Dacă e nevoie de ziduri, le vom construi, dacă e nevoie de blocaje navale, vom face bocaje navale”.
„Mai întâi italienii”, este scris pe sute pe pancarte, dar se văd şi icoane cu Sacra familie şi Papa Wojtyla, titrează Leggo. E mare fierbere în Italia împotriva unui guvern la care a fost complice preşedintele Mattarella, un guvern contra naturii apărut în urma unor trădări de neimaginat, un puci veritabil.

octombrie 21st, 2019 at 15:00
Gica spune:

Se spune ca se influenteaza Alegerile Prezindentiale de taberele adverse Presedintelui. Dar el cum a fost ales cu Facebook-ul ? Dar cele 15 milioane de euro transformate din criptomonede in ultimii 2 ani si jumatate, de la Fundatia St. Batory din Polonia, de ONG-urile lui Soros, pentru a scoate lumea in Piata Victoriei si a da jos Guvernul (deci, actiuni impotriva Ordinii Condtitutionale, de altfel, grav pedepsite), cum sunt ? Sunt actiuni de stimulare a UE ? Sunt actiuni de mentinere a Capusarii UE de catre un Grup Infractional Organizat International din care face parte (si se constituie ca Paravan pentru Papusarii Globului) G. Soros, Condamnat Penal Definitiv in nov.2017 de un Tribunal din Franta (dupa ce s-a incheiat negativ Recursul la CEDO). Cei care au iesit in Strada si strigau „Fara Penali” erau finantati de un Penal. Ca sa nu mai amintesc si de ceilalti din Grup. S-a deschis Dosar la DIICOT, dar cum Justitia are 80% masoni, plus acoperitii (deci, Dubla Comanda), se intelege de ce va adormi acest Dosar. Ca si Marile Dosare de Coruptie mascate de LCK. Au deturnat o Europa a Natiunilor si Crestina (cum s-a infiintat), iar acum nu stiu ce sa mai faca, deoarece nu mai functioceaza Planurile Oculte. La noi, (Planuri) sustinute de o Politie Politica ordinara din ultimii ani, despre care in Sondaje, cetatenii in procentaj de 85% confirma ca sunt fapte reale cele transmise de Media( in privinta Dosarelor fabricate si a probelor false) !!! Chiar daca se desfiinteaza Sectia Speciala (si asa era „filtrata” din interior), cetatenii vor sanctiona aceasta cu prima ocazie creata… Nici nu mai conteaza.

octombrie 21st, 2019 at 20:57
adria nicol spune:

Va rog sà afisati textul care s-a volatilizat !
El existà undeva arhivat !

octombrie 22nd, 2019 at 21:52
Gogu spune:

MCV vine, ca de obicei, cu lucruri subiective, neancorate in realitate. Si mai grav, pune in pericol Adevaratul Stat de Drept si Independanta Justitiei din Romania. La inceput credeam ca nu se cunoaste realitatea locala, dar acum sunt convins ca acele referiri la Justitia romaneasca (pornite de la Surse Sorosiste locale) sunt tendetiose si urmaresc, trebuie sa o spun, Scopuri Oculte si Interese de Grup (externe). S-a explicat in nenumarate randuri ca CSM inseamna Neimplicare Politica, iar Sectia Speciala era necesara cel putin pentru o perioda pentru indreptarea Situatiei Grave, echivalenta cu cea de Politie Politica, din Romania. Nu se poate spune ca albul e negru si negrul e alb ! Situatia ce atat de grava, si fara sa exagerez, se aseamana cu Justitia din Epocile trecute. Dosare la Comanda pe banda rulanta, denuntatori falsi (la Ploiesti, un denuntator are 36 de denunturi false in mai multe dosare !), probe false. 85% dintre cetateni, in Sondajele nationale au spus ca sunt siguri de Numeroasele Orori prezentate in Media (si nu numai). Apoi, LCK (si nu numai ea) a favorizat infractorii de 2 ori. O data, Marile Dosare de Coruptie au fost mascate, nu s-au recuperat prejudiciile si Tunurile, iar Dosarele care au fost facute au Toate Vicii de Procedura, incat la CEDO Statul roman a pierdut toate Procesele, iar daca au fost si Infractori pe langa cei nevinovati, acestia au mai luat sume importante de bani Despagubire de la Stat ! Adevarata definitie a ceea ce se intampla este aceea de Justitie Corupta, care a dus la Denaturarea Societatii romanesti, Incurajarea fraudelor si Infractiunilor, inclusiv cele de/din Trafic, Evaziune, Coruptie, Privatizari, Licitatii, Retrocedari. Pacientul e in Metastaza. Asteptati testamentul ?

octombrie 24th, 2019 at 13:03
Gogu spune:

Daca vreti sa aveti „O Romanie Normala”, alegeti Alt Presedinte. Unul, Normal…
Care sa Nu incalce, dupa Bunul Plac, nici Constitutia Romaniei, nici legile tarii, nici Deciziile CCR…