De ce guvernator german și nu american?   noiembrie 4th, 2019

Această sesiune electorală națională nu este despre un nou mandat prezidențial. Este despre un guvernator. Pus în această poziție de Germania, la capătul unui simulacru de alegeri democratice. Dar de ce Germania își pune guvernator în România și nu Washingtonul, care este cel mai important aliat militar și geopolitic al țării noastre? Cum se face că Statele Unite au pierdut competiția în fața Berlinului?

Am explicat în demersurile editoriale anterioare faptul că acapararea economiei românești, a sistemului bancar, a forței de muncă și a resurselor reprezintă un război câștigat de Germania, în mod direct și prin nucleul dur al Uniunii Europene, în raport cu Statele Unite. Statele Unite alegându-se doar cu o ciozvârtă din economia României și cu iluzia că au deținut puterea prin intermediul serviciilor de informații române, în special a SRI, care a fost condus de George Maior, în prezent ambasador mai degrabă al lui Klaus Iohannis decât al României la Washington. Marile afaceri vizate de Statele Unite în economia românească se reduc la domeniul energetic, mai ales la zăcămintele de gaze din subsolul Măii Negre, obiectiv aflat și el sub semnul întrebării. În rest, România a fost colonizată de Germania. Statele Unite au răma pe tușă.

De ce s-a întâmplat asta?

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că, sub ultimele administrații de la Casa Albă, războiul dintre democrați și republicani s-a externalizat, desfășurându-se inclusiv în spațiul carpato-danubian. Autoritatea Casei Albe a fost permanent slăbită de răfuielile dintre democrați și republicani. Care în prezent au atins un maxim istoric. Aceasta a șubrezit autoritatea externă a Statelor Unite, lăsând un spațiu excepțional de manevră rivalilor Washingtonului. Iar în prezent unul dintre cei mai importați rivali ai Casei Albe nu sunt, așa cum s-ar putea crede, Moscova sau Beijingul, ci Berlinul. Berlinul dă o bătălie geostrategică de o importațnă uriașă pentru acapararea unei autorități de necontestat și exclusive asupra întregului spațiu european, cu preponderență în țările din Europa Centrală și de Est și implicit pentru acapararea resurselor acestor țări și subordonarea puterilor de decizie, în timp ce Casa Albă pierde teren. În planul acaparării resurselor în sistemul bancar. În competiția investițională. În acest context e bine să amintesc fie și numai în treacăt faptul că Uniunea Europeană beneficiază de un uriaș aport al forței de muncă provenită din România, de ordinul a milioane de persoane, plecate din această țară în ultimi ani în cel mai mare și mai dramatic exod de populație din istorie, în timp de pace și fără existența vreunei calamități naturale.

Ambasadorii Statelor Unite la București, spre desoebire de ambasadorii Germaniei, s-au complăcut în a-și utiliza autoritatea, poziția de forță, în scopuri personale sau cel mult clientelare, în timp ce ambasadorii Germaniei, care nu prea au bătut cu pumnul în masă, ci, dimpotrivă au acționat mult mai discret, au lucrat la București în folosul industriei germane, a sistemului bancar german, al investițiilor germane, al influenței din ce în ce mai mari pe care Berlinul a început să o exercite la București.

S-a creat falsa aparență a existenței unui consens pe axa Berlin-Washington în ceea ce privește influențarea alegerilor prezidențiale din România, dar și a celorlalte alegeri într-un sens conform normelor democratice asumate atât de Uniunea Europeană în general și de Germania în special, cât și de Statele Unite. Dacă un asemenea consens a existat în trecut, cu certitudine el a dispărut. Iar Klaus Iohannis este asumat integral de Berlin. Și nu de Washington, care a eșuat în tentativa sa.

Prin urmare, în viitor, și această realitate poate fi descifrată și în prezent Klaus Iohannis va dansa după muzica de la Berlin. Acolo unde interesele germano-americane vor fi divergente, noua administrație de la București, dar și guvernul promovat de Iohannis vor susține exclusiv interesele Germaniei.

Un exemplu îl avem chiar în ceea ce privește politica de înarmare. Statele Unite, prin Donald Trump, au găsit resursele necesare, în toată bătălia pe care o duc la Washington cu statul subteran, să impună partenerilor NATO o cotă de 2% din Produsul Intern Brut alocat Apărării. În ideea că cei mai mulți bani pentru înzestrarea acestor țări se vor îndrepta către Statele Unite, care dispun în prezent de cea mai performantă tehnologie militară. Spre deosebire de Germania și de alte state, România a acceptat (și bine a făcut) fără să clipească să-și înzestreze în ritm accelerat forțele armate. Sunt în prezent opt programe fundamentale de înzestrare a Armatei Române, care urmează să fie derulate în următorii ani și care vor însemna cheltuieli ale statului român în valoare de multe miliarde de euro. Intenția de a plasa la portofliul Apărării, contrar uzanțelor, un militar extrem de agreat de către Klaus Iohannis, camuflează intenția guvernatorului plasat de Germania la Cotroceni de a reorienta contractele de înarmare către concerne ale Germaniei sau către concerne ale nucleului dur al Uniunii Europene aflate în parteneriat cu industria germană de război. Dar este doar un exemplu.

De acum încolo, după înscăunarea guvernatorului Klaus Iohannis în cel de-a doilea mandat al său și cu atât mai mult dacă acesta va beneficia și de un guvern tot al său, cu oameni aleși pe sprânceană la Berlin, întreaga politică externă a României se va reorienta către Germania, iar parteneriatul strategic consolidat cu Statele Unite va deveni o amintire.

Sursa: Corectnews.ro

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

3 comentarii

noiembrie 4th, 2019 at 12:23
adria nicol spune:

Se împlineste visul Cavalerilor Teutoni vechi de 8OO (opt) sute de ani :traseul Dunàrii de la Pàdurea Neagrà la Pontul Euxin ! Mai lipseste Bulgaria , si , în parte , Serbia ! Urmeazà !!!
Otomanii au domnit 4OO de ani , Vikingii Slavi , cu intermitente de la Kisseleff pînà mai ieri, acum e rîndul prietenilor saxoni sà ne desmerde de cîte m încasat!
Si au ales bine : BASESCU 4 Cu un Guvern redutabil ! O remarcà timidà :KOVESI trebuie înblocuità cu BIRCHALL ! Are stofà ! Si Bàsescu 4 poate dormi linistit ! Independenta justitiei va deveni REALITATEA MULT DORITA PENTRU UN SECOL DE PROSPERITATE , INDEPENDENTA CU MERCEDES LA SCARA SI DIDE SI CEL ÎN CHILOTI LA METROU vor fi AMBASADORII PLENIPOTENTIARI AI DEMOCRZTIEI TERITORIULUI DE LA NORDUL DUNARII.

noiembrie 5th, 2019 at 16:40
Gica spune:

Germania: Stare de urgență la Dresda, din cauza numărului incidentelor provocate de neonaziști
La Dresda, în estul Germaniei, a fost declarată stare de urgență din cauza creșterii dramatice a numărului incidentelor provocate de neonaziști. În ultimii patru ani s-au intensificat marșurile împotriva imigranților și chiar atacurile la adresa lor. 03 Noiembrie 2019.
Au fost dezbateri intense în ultimele luni în Consiliul Municipal dar, în cele din urmă, s-a adoptat rezoluția care instituie stare de urgență. Municipalitatea a decis să ia măsuri concrete și dure împotriva extremiștilor de dreapta și a organizațiilor neonaziste, după ce, în ultimii doi ani, acțiunile acestora împotriva imigranților au crescut cu 45%.
Max Aschenbach, consilier municipal: „Politicienii au refuzat de ani de zile, deşi problema nu mai putea fi negată, să ia măsuri coercitive împotriva neonaziştilor şi spuneau ‘I-am scos în afara legii şi nu stăm de vorba cu neonaziştii’.”
Hans-Joachim Brauns, consilier municipal: „În mod clar avem un fenomen nedorit. Aceste demonstraţii au un fundament de extremă-dreapta. Asta ne îngrijorează. Hotărârea adoptată de Consiliul municipal nu îmbunătăteşte lucrurile.”
Dresda și întreg landul Saxonia sunt considerate fieful neonaziștilor germani. Problemele s-au intensificat după valul masiv de imigranți care a afectat în special Germania.

noiembrie 5th, 2019 at 19:26
Gogu spune:

Deutsche Welle recunoaște: „Imigranții vor deveni majoritari în metropolele germane”!
Autor: Ovidiu Drugă. 5 noiembrie 2019.
La origine, cuvântul păgân nu avea nicio conotație religioasă în Imperiul Roman. Nu însemna o persoană de altă credință sau necredincioasă, ci, pur și simplu, locuitor al unui sat sau al unui cartier mai îndepărtat de centrul urban.
Noul sens a apărut treptat, pentru că în uriașul creuzet demografic al imperiului, orașele cosmopolite au devenit încet-încet creștine, în vreme ce oamenii de la țară au continuat să se închine vechilor zei. Oricât ar părea de ciudat, lecția pe care ne-o dă istoria antică e cât se poate de actuală.
Un astfel de proces are loc, că vrem, că nu vrem, și în Occidentul zilelor noastre. Aici nu mai e vorba nici de Marea Înlocuire a populației europene cu imigranți aduși din Orientul Mijlociu și Africa de Nord de care vorbește scriitorul francez Renaud Camus, nici de faimosul Plan Kalergi care prevedea metisarea europenilor cu africani pentru a da naștere unei rase noi euro-negroide…
Nu e vorba de teorii ale conspirației, ci, pur și simplu, de o realitate demografică. În Londra, britanicii au devenit deja minoritari. Celelalte metropole europene se îndreaptă cu pași repezi în aceeași direcție. O recunoaște chiar și propaganda progresistă, care a negat decenii întregi că ar avea loc o basculare demografică a Occidentului.
Potrivit site-ului Deutsche Welle, care citează un studiu realizat de departamentul de cercetare în domeniul imigrației al Institutul Federal de Cercetare a Forței de Muncă (IAB), „în orașele mari, până la 70% dintre locuitori vor avea rădăcini non-germane peste două decenii”.
Și asta nu e tot, peste același interval de timp, la nivelul întregii țări „1 din 3 persoane (de fapt, între 35 și 40 la sută din populație) va fi un imigrant” sau descendentul unor imigranți.
Aceste date sunt prezentate de ani de zile de așa-zisa extremă dreapta, dar au fost în permanență negate. Astăzi, însă, se pare masa critică a fost atinsă și propaganda progresistă nu mai e nevoită să se ascundă după deget. Așa că a început să-i obișnuiască pe occidentali cu ideea că vor deveni minoritari în propriile țări.
„Diversitatea” nu e prezentată numai ca un proces inevitabil, ci și ca o mare victorie. „Germania va trebui să atragă o „serie de naționalități” pentru a menține „economia stabilă”, a declarat cotidianului german Die Welt Herbert Brücker, expertul care conduce departamentul de cercetare în domeniul migrației de la Institutul Federal de Cercetare a Forței de Muncă (IAB).
Economistul german a mai spus că o populație din ce în ce mai diversă e crucială pentru securitatea economiei germane în viitor. Cifrele IAB sugerează că Germania necesită aproximativ 400.000 de imigranți pe an până în 2060 pentru a evita micșorarea economiei.
În opinia expertului german, marea provocare pentru Germania este de a continua să atragă imigranți cu înaltă calificare, Asta înseamnă, în opinia lui Brücker, că țara va trebui să se deschidă către alte continente, pentru că fondul de forță de muncă din țările din sudul și estul Europei este epuizat.
„În prezent, aproximativ un sfert din populația germană are rădăcini în rândul imigranți”, a spus Brucker. „În 20 de ani, va fi de cel puțin 35%, dar ar putea fi, de asemenea, mai mult de 40%.” Mai mult, „ceea ce vedem astăzi în marile orașe va fi normal pentru întreaga țară în viitor”, a spus Brücker. „Într-un oraș ca Frankfurt, vom avea între 65% și 70%”.
Indiscutabil, imigranții sosiți din estul și sudul Europei au o contribuție la actuala prosperitate a Germaniei. Același lucru este valabil pentru turcii sosiți în număr mare după al doilea război mondial. Situația este, însă, mult diferită pentru ultimele valuri de imigrație. În ciuda unor cheltuieli imense, noii imigranți nu prea reușesc să-și găsească locul în societatea germană. Și asta, probabil, pentru că societatea germană nu mai are nici forța, nici voința de a-i asimila.