PSD se califică pentru o îndelungată opoziție   decembrie 22nd, 2019

Nu știu dacă este adevărat că PNL a venit la putere pentru a pleca. În schimb, sunt suficiente semnale că PSD a plecat de la putere pentru a rămâne în opoziție o perioadă îndelungată. Semnalele nu vin, cum ne-am putea aștepta, din direcția noii majorități sau a serviciilor secrete interne și externe. Ci chiar din interirul PSD. Iar în cele ce urmează voi proba afirmațiile de mai sus.

Un partid nu poate fi puternic, decât dacă beneficiază de o construcție piramidală. Vârful trebuie să se sprijine nu în văduh, ci pe o bază cât mai largă. Iar baza este dată de masa membrilor formațiunii politice, care are posibilitatea să-și exprime voința și asupra politicii partidului, dar și în ceea ce privește ierarhia. Ceea ce presupune în mod obligatoriu alegeri organizate de jos în sus, la termen, conform statutului. Numai că PSD a ieșit din termen.

Nu este o situație singulară. Liderii celor mai multe partide au descoperit șmecheria. De mult timp. Pentru a-și păstra puterea, pentru a învârti pe degete partidul, lăsând impresia că nu fac altceva decât să exercite o autoritate legitimă, ei recurg la rețeta interimatelor. Sunt destul de mulți ani de când, în majoritatea partidelor, organizațiile locale sunt conduse nu de persoane alese la capătul unor adunări generale, ci de persoane numite. De interimari. De inși lipsiți de legitimitate și, de aceea, lipsiți de forța de a impune opțiunile organizației locale organizației centrale. Pentru a se ajunge aici, rând pe rând, sub diferite pretexte, cei aleși în urma unor adunări generale desfășurate în plan local sunt excomunicați, iar în locul lor sunt instalate în mod provizoriu alte persoane. Aceste persoane joacă așa cum dictează conducerea centrală. Îi asigură acesteia întotdeauna majoritatea. Și asta indiferent cât de neghioabe sunt deciziile. Partidul încetează de-a mai funcționa în mod democratic. Cu cât conducerea este mai puternică, mai stabilă, cu atât forța partidului politic se năruie din interior. Pentru că deciziile devin din ce în ce mai puțin credibile, iar membrii obișnuiți ai partidului le susțin din ce în ce mai formal sau nu le susțin deloc.

Exact în această situație se află în acest moment cel mai mare partid politic din România. Cu rare excepții, acesta are de sus până jos conducători interimari. Ca orice partid mare, PSD ajunge în opoziție nu pentru a rămâne acolo, ci pentru a reveni la putere. Dacă lucrurile nu se schimbă din perspectiva conducerii sale democratice, mai are vreo șansă?

În mod normal, Marcel Ciolacu, care prin uzurpare și-a adjudecat rolul de conducător interimar al partidului, ar trebui, așa cum de alfel s-a angajat, să organizeze un Congres ordinar al partidului, care să stabilească: 1). obiectivele acestuia pe termen imediat, mediu și lung; 2). noua conducere a partidului de sus pân jos și de jos până sus. Un asemenea Congres trebuie să fie precedat de adunări generale desfășurate în plan local. Abia când se încheie această procedură, PSD poate din nou să convingă electoratul să-l voteze, să-l susțină și să-l propuleseze la putere. Numai că Ciolacu are alte planuri.

Lui Marcel Cioacu îi convine situața existentă. Pentru moment, el poate învârti partidul pe degete, tocmai fiindcă dispune de o masă critică de interimari. Aceștia pot fi oricând schimbați și înlocuiți cu executanți fideli. Dacă Marcel Ciolacu face ce a promis, atunci în întreaga țară ar trebui să se desfășoare campanii interne de alegeri, în vederea creării unei structuri stabile. În aceste condiții, viitorul lui Marcel Ciolacu, în calitate de lider PSD, nu ar mai fi atât de sigur. Pentru că delegații la Congres, desemnați în urma unui proces democratic, s-ar putea să nu mai fie dispuși să-l aleagă pe cel aflat într-un parteneriat vădit cu președintele Klaus Iohannis și care pregătește PSD în calitate de a doua vioară, să intre, așa cum el însuși a anunțat, într-un parteneriat cu PNL.

Marcel Ciolacu se pregătește pentru altceva. Se pregătește să regizeze un Congres extraordinar al partidului. Într-o formulă care să-i asigure alegerea sa ca președinte, ceva mai puțin provizoriu și ceva mai puțin interimar decât este în acest moment.

Adevărata bătălie politică care se dă în aceste momente în PSD este cea legată de modul în care va fi respectat sau încălcat statutul partudului. Le voi da o veste tristă lui Marcel Ciolacu și membrilor camarilei sale. PSD funcționează în cea mai mare parte nestatutar. Timpul celor mai mulți aleși a expirat. Interimatele nu pot fi prelungite la infinit. Fără desfășurarea unor adunări generale în plan local și fără inițierea unui Congres ordinar, partidul își pierde nu numai credibilitatea, ci și legitimitatea și poate fi dizolvat juridic. Evident, dacă adversarii acestuia o doresc. Dacă nu care cumva le convine să mențină un partid muribund sub perfuzii, creând impresia că se luptă cu o opoziție viabilă.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

2 comentarii

decembrie 24th, 2019 at 12:31
S-o ros... spune:

Soros distruge SUA din interior. Planul pentru a fi deasupra legii funcționează. Semne ale dominației mondiale
Autor: Andrei Arvinte, 24 decembrie 2019.
William Barr, procurorul general al SUA, îl acuză pe activistul George Soros că „pompează” bani pentru a-i sprijini pentru procurorii progresiști, care nu ar fi interesați de aplicarea legii.
Procurorii progresiști din Statele Unite zguduie sistemul penal. Aceștia acționează pentru dezincrimarea unor delicte, pentru reducerea sau eliminarea pedepselor cu închisoarea și tragerea la răspundere tot mai frecventă a polițiștilor, scrie Foxnews.
Cam așa sunt văzute programele cu care tot mai mulți procurori din SUA își câștigă mandatele, asta spre nemulțumirea procurorilor conservatori, a polițiștilor și, acum, chiar a procurorului general William Barr, care a lansat un avertisment crunt cu privire la ceea ce se întâmplă de fapt în SUA, menționând că totul se îndreaptă spre un eșec colosal.
Procurorul general William Barr a făcut o declarație dură la adresa lui George Soros, în contextul campaniilor pentru alegerea procurorilor districtuali. Donațiile făcute de miliardar pentru aceste campanii ale procurorilor cu vederi progresiste ar avea un efect negativ asupra aplicării legii în mai multe state din SUA, acuză William Barr.
„Avem niște evoluții recente în care a fost văzută implicarea lui George Soros, în special în alegerile democrate unde nu se prezintă mulți alegători, un context în care investirea unor sume mari de bani poate avea un efect important pentru alegerea unor persoane care nu susțin aplicarea legii, care nu urmăresc să aducă infractorii în fața legii și care mai mult urmăresc alte agende sociale”, a spus William Barr.
Mulți dintre procurorii susținuți de Soros au câștigat alegerile. Este vorba despre procurori foarte tineri, care nu au reprezentat niciodată statul într-un proces și care au câștigat în fața unor confrați de breaslă care au zeci de ani de experiență.
Încă din cursul acestei veri Barr a acuzat viziunea pe care o au anumiți „procurori progresiști”: „Apariția în marile noastre orașe a unor procurori districtuali care se văd ca niște reformatori ai „justiției sociale” și care nu fac decât să reducă fondurile poliției este un factor demoralizant pentru polițiști și unul periculos pentru siguranța publică”, spunea William Barr.

decembrie 24th, 2019 at 12:47
Gogu spune:

Miliardarul George Soros investeste MILIOANE ca să schimbe faţa SISTEMULUI DE JUSTIŢIE american.
Autor: Claudiu Vitanos, 14 mai 2018.
Candidaţii democraţi la posturile de procuror districtual sunt sprijiniţi masiv de constelaţia de ONG-uri sorosiste, sau direct de miliardar
Scopul lor este înlocuirea procurorilor conservatori.
Soros doreşte ca procurorii districtuali liberali să propună pedepse mai uşoare. Pentru atingerea acestui scop, Soros şi-a unit forţele cu grupurile progresite şi comitetele de acşiune politică ale democraţilor de-a lungul şi de-a latul Stelor Unite.
Soros, ACLU(Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile) și două PAC(Comitete de Acţiune Politică) speră să înlocuiască procurorii de vârf cu reformatorii. Alianţa a intervenit în cursele electorale din aproximativ o duzină de districte care include aproximativ 5% din populația SUA
Milionarul a investit milioane pînă acum și va continua să finanțeze şi campanile altor procurori liberali în întreaga țară în timpul acestui ciclu electoral.
Soros a donat anul trecut suma de 1,45 milioane de dolari pentru procurorul nou ales, Larry Krasner, din Philadelphia.
Soros, ACLU și Real Justice(Justiția Reală) strâng rândurile şi speră să organizeze activiștii și să-i educe pe alegători.
Krasner lucrează acum la obiectivul său de a pune capăt incarcerării în masă a infractorilor condamnaţi din Philadelphia prin remodelarea sistemului de justiție penală.
Soros a finanţat masiv şi Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile, care a primit finanţarea nerambursabilă în 2014, pentru a susține reforma justiţiei penale, potrivit Huffington Post.
ACLU planifică acum programe de educaţie electorală și programe de mobilizare în cel puțin 10 state.
PAC-urile precum Real Justice și Color of Change(Culoarea Schimbării) implicate acum, în curse electorale importante.
Potrivit Huffington Post, Soros și grupurile progresiste speră să reuşească înlocuirea a mai mult de 2400 de procurori de top din ţară cu reformatori precum Krasner.
Daca ei vor reuşi, cu siguranţă, modul în care se va aplica legea în America va fi cu totul altul. Mulţi se tem că numeroşi infractori dovediţi vor circula nestingheriţi pe străzile oraşelor americane.