Senzaționala geostrategie a Chinei martie 23rd, 2020
Primarul New York-ului anunță că sistemul sanitar al metropolei este la o distanță de doar zece zile de colaps. Supus unei uriașe presiuni a pandemiei, pur și simplu nu mai face față. La fel cum s-a dovedit că și sistemul medical al Italiei, cel mai bun al doilea sistem al Europei după Franța, a colapsat. După care a intrat în colaps al treilea cel mai performant sistem european, cel spaniol. Și nici Germania doamnei Angela Merkel nu e prea departe. Rând pe rând, se prăbușesc legendele. Și asta se întâmplă în timp ce China a declanșat o ofensivă politică și diplomatică fără precedent, pentru a se afirma pe întreaga planetă ca un pilon de stabilitate în domeniul economic și medical. Practic China, în numai câteva zile, renaște din propria cenușă.
Guvernul Chinei a declarat că se implică în toate zonele planetei depășite de coronavirus și că este dispus să ajute statele în dificultate. Și chiar face acest lucru. Oficialii din Serbia au cerut ajutorul Beijingului, deplângând în același timp lipsa de solidaritate a Uniunii Europene. Au primit și primesc acest ajutor. În timp ce Germania, e adevărat, doar temporar, a blocat exportul de aparatură medicală, indispensabilă contracarării coronavirusului, afectând astfel în mod grav Italia, care era unul dintre principalii beneficiari, China se arată dispusă să-i furnizeze Italiei tot ce-i lipsește. Iar în siajul Chinei, și Rusia procedează la fel. De ce se implică Beijingul cu atâta determinare în diferite state ale lumii? Care este explicația? E doar un reflex admirabil de natură umanitară?
Pandemia de coronavirus a izbucnit în China. Informațiile accesibile până
în prezent opiniei publice converg către ideea că această tulpină periculoasă a virusului a scăpat dintr-un laborator din provincia Wuhan, epicentrul pandemiei. După care s-a răspândit cu o repeziciune nemaiîntâlnită. Mai întâi în China și apoi pe mapamond. Tot China este statul care a lichidat primul epidemia de coronavirus. În prezent, niciunul dintre cetățenii Chinei, cu excepția celor întorși din străinătate, nu este afectat de virus. După China, urmează Singapore. Și apoi Coreea de Sud. Cei care susțin teoria conspirației, înceracă să acrediteze teza conform căreia China nu se mai confruntă cu pandemia, întrucât a avut și a utilizat antidotul, iar în prezent și în viitor încearcă să realizeze câștiguri considerabile în urma avansului pe care l-a luat în fața altor state ale lumii. Și, în primul rând, în raport cu cea de-a doua mare economie a lumii după cea chineză, economia Statelor Unite. Realitatea însă s-ar putea să bată filmul. Și să fie de o simplitate uluitoare.
China și-a testat populația în masă. A reușit să câștige infernala cursă a diagnosticării propriilor cetățeni și a separării celor bolnavi de cei sănătoși, până la epuizarea efectelor coronavirus. Știm cu certitudine că această rețetă a fost adoptată cu un excepțional succes și de căre Singapore, care a învins într-un termen record pandemia. Urmează Coreea de Sud, de unde, har Domnului, vom importa și noi, pentru început, două milioane de teste rapide, dintre care primele 200.000 intră în țară săptămâna viitoare.
Pentru a mă face mai bine înțeles, voi deschide o scurt paranteză. Repet ceea ce am mai spus și în dezbaterile unor televiziuni de știri. Dacă populația nu este testată în masă, statistica pe care o vehiculăm și la care ne raportăm este mincinoasă și le oferă premize greșite specialiștilor, care zi de zi pregătesc strategiile de contracarare. România nu va scăpa de unda de șoc a pandemiei, decât după testarea în masă a populației și după ce vom ști cu adevărat care este situația. Câți dintre noi suntem contagioși și câți nu. Și, în funcție de asta, cum trebuie să ne distanțăm social unii de alții. Și pentru cât timp.
În orice caz, Statele Unite susțin în mod constant că la originea pandemiei se află un virus scăpat dintr-un laborator din China. Chinezii, la rândul lor, de la nivelul celor mai înalți oficiali, au lansat un scenariu de contracarare. Și anume că, în provincia Wuhan, virusul ar fi fost adus de militarii americani. Oare care o fi adevărul? Adevărul, dacă există într-unul dintre cele două scenarii, probabil că nu va fi niciodată demonstrat. Ceea ce nu înseamnă că părțile implicate nu vor încerca. Originea virusului nu reprezintă deloc o simplă dispută medicală sau politică. Originea virusului are o miză financiară uriașă. Haideți să ne imaginăm ce se va întâmpla după ce această pandemie se sfârșește, cum se va sfârși, și după ce planeta va încerca să decoleze din cea mai sinistră criză economică din ultimii 90 de ani. Nu ne putem aștepta oare ca acest caz al coronavirusului să devină subiect de drept internațional? Dacă unele dintre statele puternice ale lumii vor porni de la premiza că vinovată pentru pandemie este China, fie cu intenție, fie prin neglijență? Dacă așa se va întâmpla, nu vor urma procese internaționale? Nu se vor cere despăgubiri uriașe, așa cum s-a întâmplat la capătul oricărui război mondial? Nu trăim oare într-un război asimetric, așa cum au început să recunoască mai mulți șefi de state? Cine va plăti despăgubirile de război? Nu cumva mai multe state ale lumii se vor coaliza, pretinzând plata unor uriașe daune de către cea mai puternică economie a lumii, comform valorii produsului intern brut?
Ei bine, dacă așa stau lucrurile, mie unul îmi vine mai ușor să înțeleg de ce Beijngul se arată atât de dispus să ajute pe cheltuială proprie state aflate în mare dificultate. În primul rând, arătându-și bunele intenții, încearcă să evite în viitor orice risc legat de plata unor daune. Cumpărând acum, la greu, bunăvonța unora dintre statele puternice ale lumii. În al doilea rând, China face o demonstrație de forță. Este, iată, primul stat care a învins coronavirusul, are experiența, infrastructura și fondurile necesare și poate deschide frontul de luptă oricunde pe mapamond, acolo unde i se solicită. Pandemia devine astfel pentru China o teribilă oportunitate de a-și afirma forța la nivel global. Firește, în competiția cu Statele Unite, în primul rând, și în condițiile în care, chiar în aceste zile, în ciuda unor măsuri fără precedent, autoritățile de la Washington par îngenuncheate. Dacă așa stau lucrurile, suntem martorii aplicării unei excepționale strategii în materie geopolitică.
Sursa: CorectNews
3 comentarii
S-o ros... spune:
Cumva, erau Planuri care sa duca in directia Controlului Total (impreuna cu Cipuri). „Dupa parerea mea si a altor specialisti”, totusi ceva a scapat de sub control, Baietilor. Oistea s-a dus in gard. Daca ei nu vad aceasta acum, desi nu cred, vor vedea pana unde s-au dus cu metoda Haplea. Pierderile sunt IMENSE asupra Economiei Mondiale, iar oricine ar vrea o „Noua Ordine Mondiala”, aceasta va fi fara vreo valoare, intrucat Fisurile Sistemelor si Economiilor Statelor sunt IREMEDIABILE, deja, la sfarsitul lui martie. Vor fi in situatia de a crea un Zombi si nu de a resuscita un Om inca viu. Ca sa nu mai zic ca metoda cu scoaterea oamenilor in Strada de catre reteaua mondiala de ONG-uri pentru schimbarea Guvernelor l-au lasat somer pe Soros. Iar acesta nici nu ar fi recomandat sa mai iasa pe afara, deoarece mai sunt si Virusuri mutante pentru care nu va primi antidot la timp…
Gica spune:
Avertismentul bancherului de aur al Elveției: Sistemul financiar mondial se prăbușește! Autor: Ovidiu Druga. 23 martie 2020.
Elvețianul Egon von Greyerz este specialist în salvarea averilor. Dacă țara sa natală se poate mândri cu unul dintre cele mai de încredere sisteme bancare din lume, von Greyerz le oferă clienților săi posibilitatea de a-și plasa banii albi pentru zile negre în aur. Mai mult, lingourile nu sunt păstrate în bănci, ci la loc sigur. Nu e vorba de o afacere de nișă. Firma lui Egon von Greyerz, Matterhorn Asset Management AG, e cea mai mare din lume în ce privește depozitele de aur.
V-am oferit toate aceste informații ca să vă conving că von Greyerz nu este vreun analist financiar dornic să primească atenție, ci un om de afaceri uns cu toate alifiile, care știe complicatele ițe ale sistemului financiar internațional.
Tocmai din aceste motive, afirmațiile pe care le face miliardarul elvețian ar trebui să ne dea de gândit.
Ce susține Egon von Greyerz? Nici mai mult, nici mai puțin decât că ne îndreptăm spre o criză gigantică, un fel de inversare a polilor în ceea ce privește finanțele mondiale. Iar această criză, de categoria celor care apar la 200-300 de ani în istorie, nu este determinată numai de pandemia de coronavirus. Citiți cu atenție vorbele elvețianului:„Sistemul este falimentar … Sistemul este distrus și falimentat. Acest lucru nu a început acum, cu pandemia de coronavirus. Nu a început în august și septembrie (2019), când băncile centrale au spus că vor face tot ce pot… Această situație a început cu mult timp în urmă. Sistemul a devenit falimentar la începutul acestui secol. Criza 2007-2009 a fost primul semnal că sistemul financiar nu funcționează. Au aruncat 25 de miliarde de dolari în finanțare și garanții etc., dar întotdeauna am spus că 2007-2009 a fost o repetiție. Ne apropiem acum, din păcate, de adevărata criză. Acesta este sfârșitul unui ciclu de doi-trei sute de ani. Deci, vom vedea niște momente extrem de dificile. Coronavirusul este un catalizator oribil, dar asta este tot ce este. Nu este motivul problemei. Motivul problemei este un sistem financiar distrus … și acum începe ultima etapă a sfârșitului acestui sistem financiar „, a declarat elvețianul într-un interviu acordat USAWatchdog.com.
Gogu spune:
China, în stare de alertă. Un virus asemănător cu coronavirusul a omorât un om. Alţi 32 sunt suspecţi de infecţie cu hantavirus
DANIEL SCRIPCARU. 24/03/2020.
Barbatul din provincia Yunnan se deplasa în provincia Shandong pentru a munci, într-un autobuz care fusese închiriat. În acelasi mijloc de transport se mai aflau înca 32 de persoane. Toate acestea au fost testate pentru hantavirus.
Un bărbat infectat cu hantavirus s-a vindecat după 52 de săptămâni de spitalizare.
Conform Centrului de Control si Preventie a Bolilor, hantavirusul face parte din familia virusurilor care se propagă din cauza rozătoarelor şi produc anumite boli oamenilor.
Virusul nu se ia pe calea aerului. Acesta poate fi luat daca persoanele intră în contact cu urină, materii fecale sau saliva rozatoarelor. De asemenea, cine este muşcat de o gazdă poate fi infectat cu hantavirus, potrivit newsweek.com.
Un bărbat de 28 de ani din Anglia a fost infectat cu hantavirus în anul 2012. A fost internat după 4 zile de febră. În plus, bărbatul vomita şi avea dureri de cap puternice. Acesta s-a făcut bine după ce a stat în spital nu mai puţin de 52 de săptămâni.
Simptomele hentavirusului sunt: dureri de cap, febra, frisoane, dureri de corp, greaţă şi vomă, dureri abdominale, iritaţie, tuse seacă urmata de dificultati de respiraţie.