Sfârșitul istoriei? În niciun caz!   martie 29th, 2020

Teorii dintre cele mai ciudate scurtcircuitează societatea. La nivel global. La nivel național. Vestitorii apocalipsei vorbesc iar despre sfârșitul istoriei. Alții văd numai conspirații. Mai sunt și unii care iau totul peste picior. Vorbind despre un fleac de gripă nouă. Iar autoritățile statului român, în loc să fie proactive, sunt reactive. Se plasează pur și simplu în siajul tuturor acestor scenarii și opinii, care inevitabil se vehiculează. De fapt, cum stăm?

Este neadevărat că trăim în mijlocul unei isterii generale. Și că, din motive încă greu de descifrat, autoritățile de la nivel național și internațional, induc intenționat o stare de panică în rândul populației. Și la fel de neadevărat, dar și periculos este că ar trebui să nu ne conformăm unor reguli pe care unii dintre concetățeni le socotesc absurde. Tot o miniciună, încă și mai sfruntată, ne aruncă în cealaltă extremă. Cum că vine sfârșitul lumii. Sau, mă rog, un fel de sfârșit. După care pământul, scuturat de toate relele, se va însănătoși, privighetorile ne vor cânta sub pat iar porcii mistreți vor zburda pe străzi. La fel de mincinoase sunt și teoriile conspirației. Din nou, la modă. E mâna chinezilor. Sau e mâna americanilor. Sau e mâna corporatiștilor. Sau e mâna ecologiștilor. Slavă Domnului că, pentru prima dată în istorie, atunci când are loc o epidemie severă sau o pandemie, vina nu le mai este atribuită nici evreilor, nici țiganilor și nici vrăjitoarelor. Dar atunci, între atâtea scenarii abracadabrante, noi ce alegem totuși? Dacă nu e sfârșitul istoriei, în orice caz va fi o schimbare. În ce sens?

Pentru a reuși un răspuns cât de cât corect la această întrebare, pe care și-o pun miliarde de oameni, este necesar să respirăm adânc, să ne temperăm bătăile inimii, să deschidem ochii și să ne uităm puțin în istorie. Pentru că avem ce învăța. În 1403, a fost instituită prima carantină din istorie la Veneția și, la scurt timp, au fost carantinate numeroase porturi meditareneene, primele fiind Marsilia și Genova. Se declanșase epidemia de ciumă. Soluția practicată în cele din urmă cu succes în toate statele afectate a fost restricționarea severă a circulației, în acea vreme preponderent pe mare, identificarea celor infectați și izolarea rapidă a acestora. Cei izolați urmau să moară, după care spațiile respective erau dezinfectate. Carantina era de 40 de zile. De aici și numele franțuzesc. Cei care după 40 de zile erau sănăoși, se puteau deplasa liberi. Corupția era în floare. Numeroase persoane s-au îmbogățit rapid pe seama epidemiilor. În special cei care administrau sistemele de carantină. Dar și cei care triau corăbiile, echipajele și încărcătura acestora. Așadar, nimic nou sub soare la o distanță de 617 ani.

Planeta în general și România în particular vor traversa, fără să-și dea obștescul sfârșit, această perioadă  grea, în care se confruntă cu un adversar, pentru care nu s-a descoperit până în această clipă un antidot. Inevitabil, vor exista pierderi. Probabil uriașe. În plan uman. Dar poate și mai mari, inclusiv în ceea ce privește sacrificarea de vieți, în plan economic. Cu toate pierderile, indiferent cât vor fi de mari, vom rezista. Și, la fel cum s-a întâmplat după fiecare cutremur de orice fel, lumea se va schimba întrucâtva. Să stăm deci calmi și precauți și să devenim ceva mai atenți la ceea ce se întâmplă în România.

Capul statului doarme în picioare. Ați văzut? A intrat în semi-mut în dezbaterea cu ceilați lideri europeni și s-a întors și mut și surd. Nu a suflat o vorbă despre faptul că UE s-a împotmolit la mal din vila protectorilor săi, Germania și Olanda. În schimb, a tăiat o panglică. Anunțând-se că s-a deschis într-un termen record un mare spital de campanie al Armatei. În realitate, Armata, care are posibilitatea de a înființa într-un termen record nu unul, ci 12 spitale de campanie, a ales să recurgă cu sprijinul guvernanților, la un truc. La o scamatorie. Sper că nu și la o escrocherie. Practic Armata a rechiziționat Institutul de Geriatrie „Ana Aslan” din nordul Capitalei, cu toate clădirile aferente și cu terenurile sale în parte împădurite, în suprafață de peste 30 de hectare. Au fost dați afară bătrânii, au fost trimiși la plimbare într-un concediu forțat toți medicii și întregul personal și în spațiile institutului, cele mai multe recent renovate cu cheltuiei considerabile și dotate cu aparatură de ultimă generație, s-a instalat Armata. Cele mai multe dintre dotările de la Ana Aslan repet, extrem de scumpe și de moderne nu sunt de niciun folos în combaterea epidemiei de coronavirus. Sunt tare curios dacă Armata Română va mai pleca vreodată de acolo. Și mai am o curiozitate. De ce a fost necesar acest desant într-una dintre zonele cele mai scumpe sub aspect imobiliar de nordul Capitalei? De ce Armata nu deschide spitale de campanie în numeroasele poligoane și cazărmi în prezent dezafectate? Și care beneficiază de infrastructura necesară? De ce președintele României nu taie acolo panglici?

Și mai avem un Guvern. Care ne-a anunțat că ia măsuri. Măsuri în beneficiul societăților comerciale. Le-a luat doar formal. Analiza punct cu punct a acestor măsuri menite, vezi Doamne, să salveze societățile românești de la o cădere liberă în urma diminuării la maximum a activităților, sunt, după cum se exprima regretatul Dem Rădulescu, „Vacs albina, crema puca”. Cât îi privește pe cetățenii salvați de sabia lui Damocles a concedierilor în masă și a neplății creditelor la bănci, măsurile adoptate de Guvernul Orban se dovedesc a fi o glumă proastă. Măsurile funcționează în sens contrar. Pentru protejarea băncilor. Factura crizei, conform politicii acestui Guvern, care ba ne conduce prin asumări de răspundere, ba ne conduce prin ordonanțe de urgență și, mai nou, prin ordonanțe militare, urmează să o plătească în cele din urmă exclusiv cetățenii.

Închei cu o considerație legată de evoluția pandemiei în România. Urmăm exact și din nefericire trendul Italiei și Spaniei. La noi, primul caz a fost înregistrat pe 26 februarie. Cu circa 40 de zile după declanșarea crizei în cele două state năpăstuite. Cine urmărește graficele, este izbit de modul în care, la aproximativ același interval de timp, începe și în România propagarea exploziei de îmbolnăviri în masă. Italia și Spania au așteptat până în ultimul moment, încercând să profite la maximum de pe urma milioanelor de turiști aflați în vizită în cele două state. Aveau de ales, dar au ales lăcomia. România se confruntă cu un turism pe dos. Al propriilor concetățeni, dintre care cei mai mulți au fost siliți să se întoarcă acasă. România nu a avut de ales. Îi putea carantina cu atenție, dar nu-i putea refuza. Dar autoritățile au pierdut startul. Iar acum vine factura de plată. Să ne așteptăm și să ne pregătim pentru ce va fi mai rău. Dar cu conștiința că nu vom trece totuși prin nicio apocalipsă. Bine că avem un președinte. Bine că avem un Guvern. Bine că avem un Parlament, care controlează ceea ce fac cele două instituții.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

3 comentarii

martie 31st, 2020 at 20:01
MR spune:

Virusul nou se comporta DIFERIT fata de celelalte dinainte. Cine nu intelege acest lucru, PLATESTE ! Exista si o scuza, si anume aceea ca am fost luati prin surprindere, numai ca Unii s-au adaptat repede. Matei Bals, V. Babes si Sp. Militar au facut pasi inainte. Ar fi bine sa inteleaga si altii Vremurile. Dupa parerea mea („si a altor specialisti”), au fost (si mai sunt) 3 Mari Greseli, fara a acuza pe cineva: 1) in jur de 1 MILION de romani au intrat in tara, fara a trece prin Carantina si Izolare ! 2) Se afirma, Eronat, ca transmisia de baza e prin Atingere (ca la celelalte virusuri); Exista Sedimentare, dar Exista si Miscari ale Aerului zonei sau incaperilor, Curenti de aer, Aer conditionat (pe langa Respiratia bolnavilor), care antreneaza si Virusurile, ca, de altfel, toate particulele, indiferent de scara; ar insemna ca toate particulele sa fie antrenate (conform legilor fizicii), numai Virusurile sa cada spre pamant, precum niste greutati de la sala de forta; de pe maini sau fata se pot indeparta Virusurile si dupa o perioada de timp, dar intrarea pe mucoasele respiratorii inseamna intrarea directa si rapida in sange si corp; 3) Izolarea infectatilor este Obligatorie (sunt locuri unde se asigura acest lucru); Altfel, Regula este ca Nu mai conteaza cele 40 zile cat sta Virusul in corp (20-21 zile de Incubatie plus Dezvoltare in care testul iese Pozitiv, apoi, 17-20 zile in care testul iese Negativ, cand cantitatea de Virus este diminuata de formarea de Anticorpi de catre organism). Mai multi infectati intr-o incapere vor transmite (improspata) mereu Cantitatea de Virusuri si se vor forma noi Generatii, foarte Agresive, nerespectandu-se ciclul de 40 de zile. La multi infectati grav, se pot face corturi mici pe schelet metalic, cu usa din plastic (lemn, material impermeabil) ermetic inchisa si un „horn” de peste 1-1,5 m pentru „respitatie”. Aceste corturi se pot monta pe Stadioane acoperite sau Sali de spectacole. Personalul care intra in contact cu infectatii trebuie sa aiba echipament inchis ermetic (tip astronaut sau militar, cu posibilitati de dezactivare ulterioara sau de unica folosinta dar ermetice), iar la intervale de timp, cand se poate lua o gustare sau sa se bea apa, sa se poata da echipamentul exterior jos fara pericol de infectare la reluare, si cand pe dedesubt vom avea un echipament de unica folosinta. Regulile pot fi diferentiate dupa tipul de echipament, regula fiind „O cantitate cat mai mica de Virusuri acumulata, pentru a putea fi distrusa”. Aceasta in incaperi/locuri special amenajate si marcate. Trebuie sa spunem ca personalul, pana acum, in anumite Spitale, s-a dus „cu pieptul gol” in fata Virusului. Daca se va trata Situatia tot la fel si mai departe (personalul medical nu va avea teste facute, eventualii infectati improspatand mereu „bagajul viral” al bolnavilor infectati), iar nici acum Dotarile nu vor fi corespunzatoare, trebuie sa o spunem, vor Muri si unii si altii. Daca nu sunt Conditii, daca nu se incearca macar sa se faca un calcul cat ar costa niste astfel de cheltuieli (macar echipament protector simplu de unica folosinta), trebuie sa acceptam totul asa cum e. Trebuie gasite metode de eficientizare a folosirii mijloacelor de protectie, concomitent cu gasirea personalului pentru ture si indeplinirea sarcinilor cu resurse avantajoase, dar corecte.

aprilie 1st, 2020 at 15:24
Gogu spune:

FBI dă alarma! Viruși aduși în SUA în geamantanele chinezilor. Dezvăluiri explozive. Autor: Mihai Soica. 1 aprilie 2020.
Un raport al FBI, făcut public de Yahoo News indică faptul că agenția americană de spionaj îi avea în atenție pe mai mulți biologic chinezi, care se ”jucau” cu viruși potențiali periculoși. FBI susține că la finalul lunii noiembrie 2018, cu puțin mai bine de un an înainte de identificarea primului caz de coronavirus, la Wuhan, inspectorii vamali și polițiștii de frontieră de la Aeroportul Detroit au oprit un biolog chinez, care avea în bagaje, trei flacoane etichetate „anticorpi”. Biologul le-a spus agenților că un coleg din China i-a cerut să livreze flacoanele unui cercetător dintr-un institut din SUA. Captura avea să ducă la restructurarea unei adevărate rețele de spionaj, în care au fost arestați chiar și cercetători americani. După ce flacoanele au fost examinate de experții americani, aceștia au ajuns la o concluzie alarmantă, mai scrie FBI: „Inspecția scrisului de pe flacoane și a destinatarului menționat a determinat personalul de inspecție să creadă că materialele conținute în flacoane pot fi conține cei mai infricoșători virușiMERS și SARS”, spune FBI.
Raportul, redactat de Unitatea de Informații Chimice și Biologice a Direcției Arme de Distrugere în Masă (FMD) a FBI, nu dă numele savantului chinez care a adus probele SARS și MERS, sau destinatarul din SUA, dar FBI a concluzionat că incidentul și alte două cazuri citate în raport au făcut parte dintr-un model alarmant. „Direcția Arme de Distrugere în Masă evaluează cercetătorii științifici străini care transportă materiale biologice nedeclarate și nedocumentate în Statele Unite ale Americii în bagajele personale de transport și / sau verificate, aproape sigur, prezintă un risc american de biosecuritate”, se arată în raport.
Respectivul raportul, care a apărut cu mai mult de două luni înainte ca Organizația Mondială a Sănătății să afle despre un grup de cazuri de pneumonie din Wuhan, care s-a dovedit a fi COVID-19, pare să facă parte dintr-o preocupare mai mare a FBI cu privire la implicarea Chinei cu cercetarea științifică din SUA. În timp ce raportul se referă în mare măsură la cercetători străini, toate cele trei cazuri citate implică resortisanți chinezi.
Profesor american arestat pentru spionaj.
La sfârșitul lunii ianuarie 2020, șeful catedrei de chimie a prestigioasei Universități Harvard a fost arestat de autoritățile americane sub acuzația că ar fi oferit informații secrete Chinei. Împreună cu profesorul american Charles M. Lieber, autoritățile au arestat și doi cetățeni chinezi care lucrează în America, un cercetător al Universității din Boston, care a fost pe vremuri locotenent în Armata Populară de Eliberare și un om de știință specializat în oncologie. Acesta din urmă a fost prins în vreme ce încerca să scoată din Statele Unite 21 de flacoane pline cu materiale biologice.
Lieber a fost plătit cu 50.000 de dolari pe lună de către Universitatea de Tehnologie din Wuhan pentru participarea la programul său „Mii de talente” (un program chinezesc destinat mituirii cercetătorilor americani). În plus, chimistul american a primit peste 1,5 milioane de dolari pentru a înființa un laborator și a face cercetări la Universitatea de Tehnologie din Wuhan, susțin procurorii federali din Boston citați de Wall Street Journal.
Oamenii legii susțin că, în 2018, Lieber ar fi mințit în mod deliberat când oficialii Departamentului de Apărare l-au întrebat despre „colaborările sale de cercetare în străinătate”. Mai precis, ar fi spus că nu i s-a cerut niciodată să participe la Programul „Mii de Talente”. Cu toate astea, Lieber semnase un astfel de contract cu Universitatea Wuhan încă din 2012.

aprilie 1st, 2020 at 16:00
Gica spune:

PARADOXUL italian. În primele trei luni din 2020 au murit mai puțini oameni decât în aceeași perioadă din 2019.
Cele mai multe persoane care au murit în Italia din cauza COVID au prezentat una sau mai multe patologii. Singur, coronavirusul a făcut foarte puține victime. Author: Cristian Matache. Sursa: Money.ro 31.03.2020.
Datele statistice prezentate de italieni arată că numărul de morți în primele trei luni ale acestui an, incluzând aici și martie, cea mai lovită de epidemia de coronavirus, a fost mai scăzut decât în perioadele similare ale lui 2019 sau 2017. Acest aspect ridică mingea la fileu celor care își pun foarte multe întrebări legate de eficiența măsurilor draconice luate de autorități în ceea ce privește distanțarea socială.
În perioada 1 ianuarie-31 martie 2017 au decedat în Italia, 193.912 de persoane (conform http://data.un.org/Data.aspx?d=POP&f=tableCode%3A65 ). Asta înseamnă că zilnic s-au stins 2.154 de italieni. Anul trecut, din ianuarie până în martie, au murit 185,967 de persoane, adică 2.066 pe zi, potrivit demo.istat.it.
În primele trei luni ale acestui an au murit în jur de 170.000 de persoane, conform unei statistici făcută de publicația Il Sole 24 Ore. Numărătoarea s-a oprit în ziua de 29 martie la 168.893, dar putem rotunji la 170.000 pentru 30 martie, exact la 90 de zile de la începutul anului, ținând cont că am avut și 29 februarie anul acesta. Asta înseamnă că, pe zi, au murit în Italia 1.888 de persoane, mai puțin decât în 2019 sau 2017.
Mihai Dimian, prorector la Universitatea ”Ștefan cel Mare” de la Suceava, a remarcat scăderea aceasta a persoanelor decedate în anul coronavirusului. ”Deoarece numărul anual pentru 2017 (649.061) este similar cu cel rezultat din toate statisticile oficiale pentru acel an pe care le-am analizat, cred că numărul prezentat mai sus este corect. În perioada 1 ianuarie – 29 martie 2020 au decedat, în Italia, 168.893 de persoane (să spunem 170.000 de persoane cu tot cu ziua de astăzi). 107.79 au fost asociate până ieri (29 martie, n.r.) cu COVID -19, fapt ce coincide cu celelalte statistici COVID prezentate pe plan internațional. Fără a diminua în vreun fel pericolul cu care ne confruntăm (mai ales că locuiesc și lucrez în Suceava la câteva sute de metri de Spital), aș dori să clarifice oficialitățile statului român această situație. Numărăm zilnic morții din Italia dar se pare că avem cu 13% mai puține decese în Italia în acest an comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017”, a spus Dimian.
Cotidianul Il Sole 24 Ore încearcă să dea un răspuns în direct la această dilemă, număr mai mic de morți decât în anii trecuți. O primă constatare este că vârsta medie a deceselor este de 79,4 ani, iar 71,5% dintre acestea sunt la bărbați. Foarte puțini dintre aceștia, 1,4%, nu au prezentat alte boli în afară de coronavirus. Mai exact, nu COVID este principala cauză a mortalității. Cei care au condiții de sănătate compromise de alte boli, în afară de coronavirus, au ponderi mai mari: 13,2% în rândul celor cu boli cardiovasculare, 9,2% în rândul diabeticilor, 8,4% în rândul bolnavilor cu hipertensiune arteriale, 8% în rândul celor cu boli respiratorii cronice și 7,6% din rândul celor cu cancer. Aceste cifre au fost obținute dintr-un eșantion însemnat din cei decedați (26,4%). În general, trei pacienți (1,1% din eșantion) nu au avut patologii, 70 (26,1%) au avut o patologie, 69 (25,7%) au avut două patologii, și 126 (47%) au avut trei sau mai multe patologii.
Cele mai frecvente boli cronice preexistente (diagnosticate înainte de contractarea COVID) la pacienții decedați sunt hipertensiunea arterială – cea mai frecventă – care a afectat 76,5% dintre decedați. Aceasta este urmată de boli cardiace ischemice (37,3%), fibrilație arterială (26,5%) și cancer activ în ultimii cinci ani (19,4%).
Publicația italiană compară mortalitatea de la COVID 19 cu alte cauze și a folosit datele Istat din 2017, ultimele disponibile. În ultimii trei ani nu au existat atât de multe schimbări (demografice, sociale sau clinice), încât să denatureze realitatea. Până la jumătatea lunii martie, bolile sistemului circulator au revendicat în jur de 47.000 de victime. Au urmat, tumorile, care au provocat 36.000 de decese, și cele ale sistemului respirator, cu 11.000 de decese. Totalul bolilor infecțioase și parazitare, până la jumătatea lunii martie, ar trebui să fie în jude 4.200, cu COVID inclus.
Pentru ca COVID 19 să devină una dintre cele mai grave zece boli din Italia, ar trebui să se apropie de 20.000 de morți, scrie Il Sole 24 Ore.