S-a dezumflat gogoașa lui Iohannis   aprilie 9th, 2021

România nu este fruntașă la vaccinări. Dimpotrivă. E codașă. Președintele Klaus Iohannis ne-a amăgit. Mai puțin pe mine. Dar și mai gravă este minciuna legată de miliardele de euro, care ar fi urmat să revină României dintre cele 750 de miliarde, despre care același Klaus Iohannis ne-a vorbit în repetate rânduri. Până una alta, nici acești bani nu mai vin. Iar bomboana pe colivă ne-a pus-o cu vaccinul AstraZeneca. Despre care mai marii de la București erau informați încă din luna martie, chiar de către firma poducătoare, că prezintă pericole. Și totuși românii au fost injectați.

Să o luăm pe rând. Românii au fost injectați cu vaccinuri și li s-a spus mereu și mereu de la nivel prezidențial că treaba merge bine. Că ne aflăm în „România lucrului bine făcut”. Și chiar mai bine decât bine. Ocupam, vezi Doamne, un loc fruntaș în Europa și în lume. M-am simțit timp de luni de zile ca un câine care latră în pustiu. Un câine de pază a societății, pe care nu-l aude nimeni. Degeaba făceam zi de zi calcule. Degeba arătam că numărul de injecții nu ne poate califica în postura de campioni ai Europei. Degeaba am explicat că imunizarea a zece milioane de români presupune nu zece milioane, ci 20 de milioane de injecții. Pentru că nu poți fi imunizat fără rapel. Iar ritmul în care era organizată această operațiune era mult sub așteptări. Timp ce o lună, autoritățile au încercat să-i culpabilizeze pe fabricanți. Cum că, vezi Doamne, nu ne trimit suficiente doze. Dar de fapt noi am avut posibilitatea să grăbim ritmul. Și cu dozele primite, și cu dozele pe care le-am fi putut achiziționa, dar nu am făcut-o. Cum se face că Ungaria este atât de mult înaintea României? Cum se face că Ungaria a decis – și bine a făcut – să-și mărească capacitatea de vaccinare importând Sputnik de la Federația Rusă? Suntem pe locul 22 din 28 de state europene. Astfel s-a dezumflat gogoașa lui Klaus Iohannis și a doctorului Valeriu Gheorghiță. Fiasco! Aceasta este grija față de români.

Nimeni nu s-a obosit să ne explice cum se face că în secțiile ATI mor cam toți. Cum se face că secțiile ATI nu sunt altceva decât o stație intermediară între ființă și neființă. Între un om bolnav și un om într-un sac negru, de plastic. Pentru că în „România normală”, „a lucrului bine făcut”, oamenii nu mai au nici măcar dreptul la coșciuge. Deși asta este neconstituțional. Și profund ilegal.

Președintele Klaus Iohannis ne-a făcut capul calendar în mai multe rânduri povestindu-ne cum, în urma negocierilor meșteșugite pe care el le-a condus la Consiliul European, România urmează să se înfrupte la greu din cele 750 de miliarde de euro destinate revenirii economiilor europene la normal. M-am simțit din nou ca un câine care latră în pustiu. Un câine de pază al societății, pe lângă care caravana trece fluierând. Am tot explicat în zadar că sumele de bani promise de Iohannis reprezintă mai puțin decât partea cuvenită unui stat cu populația României, din această sumă ipotetică de 750 de miliarde de euro. Am transpirat încercând să arăt că banii care ar putea să fie accesați nu sunt o pomană, așa cum tot sugerează autoritățile. O parte sunt pur și simplu banii noștri, rezultați din cotizațiile anuale pe care le plătim la UE, iar o altă parte, mult mai mare, sunt împrumuturi, pentru care ar urma să plătim dobândă. Și am mai tot spus – dar oare câți m-au auzit? – că aceste sume sunt iluzorii. Că nu există nicio garanție că Europa se va putea îmbuiba cu 750 de miliarde de euro din care o parte, disproporționat de mică, să revină și României. Dar a avut cineva urechi să asculte?

Și iată că a explodat bomba. Pentru moment, bomba a explodat la Berlin. Dar, atenție, vă spun de pe acum, bomba poate fi cu repetiție. Este posibil și extrem de plauzibil ca nimeni să nu vadă niciun ban. Și iată de ce. Pentru început o demonstrează un profesor universitar, cunoscut economist german, fost europarlamentar, Bernd Lucke, care a făcut o întâmpinare la Curtea Constituțională de la Berlin. Mă grăbesc să spun că prin această întâmpinare a fost suspendat procesul de ratificare al pachetului de redresare lansat de Uniunea Europeană. Cum așa? Foarte simplu. Până când nu se va pronunța Curtea Constituițională, Uniunea Europeană bate pasul pe loc. Nu poate împrumuta niciun ban în numele statelor membre, nici de la bănci și nici de la fondurile de investiții. Bernd Lucke explică pe ce-și întemeiază acțiunea și de crede el că va avea câștig de cauză. El afirmă că Uniunea Europeană nu se poate împrumuta în numele fiecărui stat membru. Că procedura normală este alta. Fiecare stat membru ar trebui să lanseze asemenea împrumuturi, iar banii ar trebui puși împreună, urmând ca abia apoi, în funcție de criterii bine stabilite, să fie repartizați în anumite cote statelor membre. Tot ce se poate să obțină câștig de cauză. Și dacă nu, oricum întreg mecanismul se amână. Ca o consecință a unei singure acțiuni, declanșate într-un singur stat membru al Uniunii Europene. Ce se va întâmpla însă dacă și alți eurosceptici din Uniunea Europeană vor face acțiuni similare? Să ne răspundă la aceasă întrebare președintele Klaus Iohannis.

Cum și-a permis Klaus Iohannis să ne vândă astfel pielea ursului din pădure? Asta este în capul lui „România normală”? Pe ce s-a bazat președintele acestei țări, atunci când a ieșit de nenumărate ori la declarații, promițându-ne marea cu sarea? Pe ce s-a bazat atunci când a convocat și a organizat ședințe peste ședințe la Cotroceni cu membrii Cabinetului Cîțu, având ca temă modul în care vor fi utilizați niște bani, care plutesc undeva în văzduh? Ce a urmărit Klaus Iohannis atunci când ne-a creat iluzii?

Iar bomboana pe colivă, cum spuneam, este de-a dreptul macabră. Și poate fi ușor asociată sacilor negri de plastic, în care sunt aruncați cu cinism românii morți pe bune de Covid sau presupuși a fi morți de Covid și îngropați așa, necreștinește, în ciuda faptului că nu există nicio lege a statului român care să permită așa ceva. Carevasăzică din luna martie se știa, la modul cel mai oficial cu putință, că din Astrazeneca se poate sări drept în tromboze și din tromboză în moarte. Și cu toate astea românii au fost injectați cu AstraZeneca. Iar propaganda oficială nu a suflat un cuvânt. Președintele a mers cu capul înainte, că doar nu el se dădea cu capul de zid, în timp ce alte state europene, cu bărbați responsabili la conducere, renunțau, rând pe rând, la AstraZeneca. Asta este mai mult decât cinism. Avem acum de-a face cu o iresponsabilitate de-a dreptul criminală.

Deci cum mai stăm, domnule președinte? Hai să numărăm tâmpeniile pe degete. Dacă nu știm altfel. Cum mai stăm cu vaccinurile? Cum mai stăm cu morții? Cum mai stăm cu banii de la UE? Cum mai stăm cu AstraZeneca? Ca să nu vă mai întreb din nou, a treia zi consecutiv, cum mai stăm cu diferendul militar dintre Ucraiana și Federația Rusă, în care ne-ați băgat până peste cap?

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

4 comentarii

aprilie 9th, 2021 at 12:19
Gogu spune:

Ar putea fi obligatorie în România vaccinarea anti-COVID, după decizia CEDO? / Ce spune coordonatorul campaniei de vaccinare.
de I.H.; HotNews.ro ; 8 aprilie 2021. Autoritățile din România nu iau în calcul ca vaccinarea împotriva COVID-19 să fie obligatorie. Este răspunsul coordonatorului campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, întrebat despre decizia CEDO potrivit căreia vaccinarea obligatorie este legală și ar putea fi necesară în societățile democratice. Autoritățile din România iau în calcul ca vaccinarea să fie obligatorie, în campania de vaccinare anti-COVID, dată fiind decizia CEDO? „Nu este cazul în România. Nici nu a fost pus în discuție acest aspect vreodată. Vaccinarea este voluntară și gratuită și se face cu Vaccinuri AUTORIZATE de Agenția Europeană a Medicamentului”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță, joi, într-o conferință de presă. CEDO de la Strasbourg a hotărât joi că vaccinarea obligatorie este legală și ar putea fi necesară în societățile democratice, relatează Deutsche Welle. Decizia instanței a venit în urma unei plângeri formulate de familii din Cehia cu privire la vaccinarea obligatorie a copiilor.
„Măsurile ar putea fi privite ca fiind <>”, au scris judecătorii CEDO în motivarea deciziei. Deși hotărârea nu este direct legată de vaccinarea împotriva COVID-19, experții cred că ea ar putea avea implicații în ceea ce privește campaniile de vaccinare anti-Covid, în special pentru cei care refuză să se vaccineze. Decizia „consolidează posibilitatea vaccinării obligatorii sub condițiile actualei pandemii de COVID-19”, a declarat pentru agenția AFP Nicolas Hervieu, un jurist specializat în deciziile CEDO. CEDO consideră că vaccinarea obligatorie a copiilor împotriva poliomielitei, hepatitei B sau tetanosului este ”necesară într-o societate democratică”. 8 APRILIE 2021. ALEXANDRU MIHĂESCU. CEDO a respins plângerile unor cetățeni cehi care au fost amendați sau respinși la înscrierea copiilor la grădiniță pentru că au refuzat să își vaccineze copiii, potrivit comunicatului oficial al curții. În decizia sa, CEDO arată că vaccinarea obligatorie a copiilor împotriva unor boli precum poliomielita, hepatita B sau tetanosul este ”necesară într-o societate democratică”, potrivit Agerpres. În Cehia, vaccinarea copiilor cu un vaccin împotriva a nouă boli este obligatorie. Totuși, dacă părinții refuză vaccinarea, copiii nu sunt vaccinați forțat, ci părinții sunt amendați, iar copiii nu au dreptul să fie înscriși în creșe și grădinițe. ”Această decizie vine să întărească posibilitatea unei obligaţii de vaccinare în condiţiile pandemiei actuale de COVID-19”, a comentat pentru agenția France Presse, citată de Agerpres, Nicolas Hervieu, jurist specialist al CEDO, subliniind ”marja de apreciere lăsată de Curte statelor în politica lor de vaccinare”. Potrivit lui Hervieu, hotărârea CEDO face ‘constatarea unui consens general asupra efectelor benefice ale vaccinării, care nu sunt puse în cauză de efectele secundare inevitabile, atât timp cât există un Control Stiinţific Strict’. Totodată, Curtea sprijină ‘principiul de solidaritate socială care poate justifica să le fie impusă vaccinarea tuturor, chiar şi celor care se consideră mai puţin ameninţaţi de boală, câtă vreme este vorba despre protejarea celor mai vulnerabile persoane’. În decizia sa, CEDO consideră că vaccinarea obligatorie a copiilor în Republica Cehă cu un vaccin nonavalent (împotriva a nouă boli, printre care difterie, tetanos, poliomielită) nu constituie o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului cu privire la ‘dreptul la respectarea vieţii private’. ‘Politica de vaccinare urmăreşte obiective legitime de protejare a sănătăţii, precum şi a drepturilor celuilalt, prin faptul că îi protejează atât pe cei care primesc vaccinurile respective, cât şi pe cei care nu se pot vaccina din motive medicale’, subliniază CEDO. Aceste din urmă persoane, relevă Curtea, sunt ‘tributare imunităţii colective pentru a se proteja împotriva bolilor contagioase grave în cauză’. PS: Cand exista un Vaccin Omologat, e OK. Cand avem un Vaccin Experimental, Nu. Intram in cealalta extrema ! Deja dintre cei mai mari profesionisti (GV Bossche, Seful Campaniei Ebola; L.Montagner, Nobel pentru HIV) indica Rezervare, datorita faprului ca Vaccinarea in Pandemie provoaca Mutanti (similar Rezistentei crescute a Virusurilor, Bacteriilor la Antibiotice). Testarea Vaccinurilor in M.Britanie, Brazilia, Africa de Sud din septembrie deja a creat cate un Mutant in fiecare din aceste tari; acum avem si variantele Cehia si „Japonia”. Cand Virusul era sa dispara, e posibil ca Vaccinarea sa fi pornit o Explozie de Infectari si Decese. Nu trebuie profitat de panica oamenilor in alte scopuri, ci trebuie analizat Corect. Mutantii sunt aproape ALTE VIRUSURI. Alte PANDEMII ! Punct. Si de la capat.

aprilie 9th, 2021 at 13:57
Gica spune:

Un articol interesant: „Karen Smith – Invictus”. COMUNICAT DE PRESĂ: Medicii și oamenii de știință acuză autoritatea medicală de reducerea riscului pericolului vaccinului.

aprilie 12th, 2021 at 10:37
Gogu spune:

Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiinteaza toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mainile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicaieri si peste tot este mijlocul Sau, iar chipul Sau este lumina. Nimic nu este faptuit fara de lumina si tot ce vine din lumina este viata si ia faptura.
*Precum fulgerul aduce lumina, si din lumina tunetul si focul ce se revarsa, asa este si gandul omului, el trece in vorba omului si apoi in fapta sa. Deci, ia aminte la asta, caci pana la focul ce arde trebuie sa fie o lumina si un tunet. Lumina omului este gandul sau si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvant, iar vointa omului aprinde focul prin care se faptuiesc toate cele ce sunt in jurul sau.
*Fii ca muntele cel semet si ridica a ta lumina mai presus de cele ce te inconjoara. Nu uita ca aceiasi pasi ii faci in varful muntelui ca si in josul sau, acelasi aer este sus, ca si jos, la fel creste copacul in varf de munte, ca si in josul sau, la fel lumineaza soarele piscul cel semet, ca si pamantul cel neted.
*Fii cumpatat ca pamantul si nu vei duce lipsa de nimic. Creanga prea plina de rod este mai repede franta de vant, samanta prea adanca nu razbate, iar prea multa apa ii stinge suflarea.
*Ia aminte la copacul cel falnic, cu cat este mai inalt cu atat radacinile sale sunt mai adanci in pamant, caci din pamant isi trage taria, nu uita asta. Cu cat te ridici mai mult, cu atat trebuie sa cobori mai mult, caci masura ridicarii este aceeasi cu masura coborarii.
*Puterea omului incepe cu vorba nerostita, ea este asemeni semintei care incolteste, nici nu se vede cand prinde suflare de viata. Lumina semintei este cea care o ridica, pamantul este cel ce-i da hrana, apa ii da vigoarea, iar rabdarea o imbraca cu tarie.
*Priveste raul si ia aminte la invatatura sa. La inceput este doar un firicel de apa, dar creste tot mai mare, caci vine de la ce este mai mare si lucrurile asa trebuiesc implinite, prin firea lor. Asemenea este si gandul cel bun si drept randuit, el isi face loc printre pietre si stanci, nu tine seama de nimic, isi urmeaza drumul si nimic nu-i sta in cale. Apa cu apa se aduna, si impreuna puterea este si mai mare.
*Ia seama de taina aceasta si nu o uita: acel firicel de apa stie unde va ajunge, caci una este cu pamantul si toate cele ce-i vin in cale nu il pot opri pana la sfarsit. Astfel sa iei seama la gandul tau unde trebuie sa ajunga si vei vedea ca nimic nu poate opri drumul sau. Sa-ti fie gandul limpede pana la sfarsit; multe se vor ivi in calea sa, caci firea lucrurilor din jur este miscatoare asemeni apelor. Apa cu apa se intalnesc, pamant cu pamant si munte cu munte.
*Ia seama la gandul cel rau, fereste-te de el ca de fulger, lasa-l sa se duca precum a venit, caci te‑ndeamna la lucruri nefiresti. Fereste-te de vorbele desarte si de neadevar, sunt ca pulberea campului ce‑ti acopera ochii, ca plasa paianjenului pentru mintea si sufletul tau. Ele te indeamna la trufie, inselaciune, hotie si varsare de sange, iar roadele lor sunt rusinea, neputinta, saracia, boala, amaraciunea si moartea.
*Nu judeca oamenii dupa greutatea lor, dupa puterea lor, dupa averea lor, dupa frumusetea lor sau dupa ravna lor, caci si unul si altul a lasat din ceva pentru a creste in altceva. Cel bogat este sarac in liniste, cel tare este slab pentru altul si cel slab are taria lui ascunsa. Cum firea lucrurilor este miscatoare, asemeni este si omul. Ce da valoare unei unelte, trebuinta sau frumusetea? Duce un om mai mult decat boul? E mai bogat vreunul ca pamantul? Doar cunoasterea si intelepciunea il ridica pe om peste dobitoace. Si degeaba ai cunoasterea daca ea nu este lamurita de vreme.
*Fierul rosit a fost rece si se va raci iarasi, vasul a fost pamant si va fi iarasi pamant, pamantul ce-a fost sterp, acum este pamant roditor si se va starpi iarasi peste vremi. Ravna omului face schimbatoare toate acestea. Dar ravna ii intoarce bucuria in tristete si linistea in neliniste. Fierul si focul ajuta omul, dar il si vatama. Si aceeasi ravna il indeamna a merge pe carari nestiute si nebatute de ceilalti dinaintea lui. Tot ravna il indeamna la strangerea de averi, la marirea puterii si la a se masura cu altii. Fereste-te de a te masura cu altul, caci trufia de aici se naste, ea te va cobori mai jos de dobitoace, ea te va desparti de fratele si de vlastarul tau.
*Neinteleptul este manat de ravna, dar inteleptul incaleca ravna. Neinteleptul sufera cand ravna il duce la pierdere si la cadere, dar inteleptul intotdeauna gaseste castigul in pierdere si inaltarea in cadere.
*Trufia raceste iubirea inimii si o face in dusmanie si nu exista dobitoc mai josnic decat omul care nu mai are iubire in inima sa. Caci iubirea este cea dintai putere si chipul ei este lumina. Ia seama ca nu cumva gandul tau sa se impresoare cu trufia, caci mai jos de dobitoace vei ajunge.
*Gandul bun si vorba inteleapta iti poate potoli necazul, iti poate racori inima, dar nu te vindeca pentru ca omul sufera dupa cum trufia a crescut in el, caci suferinta este umbra trufiei.
*Nu iti lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, argint sau aur, caci ele asa cum vin, asa pleaca. Dupa orice zi vine si noaptea, iar dupa iarna vine primavara, caci asa este randuit si asa este firea lucrurilor. Toate cele ce se vad, se nasc, cresc si apoi se intorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor ramane pururea si aceasta are nenumarate si nesfarsite ramuri, iar asemenea izvoarelor mintii si sufletului tau, ele nu se arata la vedere. Caci o suflare si un foc fac sa creasca toate cele ce cresc – ierburi, copaci, dobitoace si oameni – si din aceeasi vatra vin si catre aceeasi vatra se intorc, si vatra aceasta este pururea.
*Precum copacul cel falnic creste langa cel mic fara a-i face rau, asa sa fiti intre voi; cel mare sa nu loveasca pe cel mic si nici sa-i amarasca sufletul, caci va avea datorie mare de dat, la fel ca si hotul. Arunca un lemn pe rau si mai multe vor veni din susul sau catre tine. Adu-i multumire semenului tau, adu-i lumina pe chip si in suflet, iar toate acestea le vei gasi mai tarziu inflorite in inima ta.
*Nu lua cu siluire si nici cu vorbe amagitoare ceea ce nu este al tau, caci cel ce priveste prin ochii tai este acelasi cu cel ce priveste prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.
*Nu grabi nicio lucrare, caci trasul de ramuri loveste inapoi. Fructul copt este usor de luat, cel necopt este greu de luat si gustul e neplacut. Nu te grabi deci sa aduni ce este inainte de vreme, caci iti va amari sufletul. Cum creste cadrul, asa creste si stinghia, si cum creste roata, asa creste si spita.
*Ramai mereu in racoarea sufletului tau, dar daca mania se aprinde in tine, ia seama ca nu cumva sa treaca de vorba ta. Mania vine din teama si nu a locuit dintru inceput in inima ta; daca nu creste prin trufie, ea se intoarce de unde a plecat. Trufia inchide poarta intelepciunii, iar cel trufas se pune singur langa dobitoace. Intelepciunea este mai pretuita decat toate cele ce se vad cu ochii, ea este aurul mintii si sufletului tau si este rodul cunoasterii udata de vreme.
*Nu-ti amari sufletul cand simti durerea si neputinta, ci mai degraba cauta sa te folosesti de ele pentru indreptare, caci in rod ai si samanta. Nu se poate ca o samanta buna sa dea rod rau. Lacomia intotdeauna duce la pierdere, furtul intotdeauna duce la boala, gandurile sterpe intotdeauna duc spre ratacire, mania intotdeauna loveste inapoi, rautatea si neadevarul intotdeauna aduc neputinta, trufia intotdeauna aduce suferinta.
*Mergi la izvor cand sufletul ti-e aprins, scormoneste in apa limpede si asteapta pana ce devine iarasi curata. Asa se va duce si aprinderea sufletului tau precum tulburarea aceea.
*Ia bine seama la taina semintei. Asemeni ei este gandul tau si cum samanta nu se poate fara coaja, asa este si gandul cel rodnic al omului. Coaja gandului rodnic este vointa, iar fara vointa, gandul se usuca si nu foloseste la nimic. Dar puterea este in rabdarea semintei, iar vointa si rabdarea fac mladita firava sa razbata prin pamantul tare.
*In vremea lucrului tau inveseleste-ti inima la vederea lucrarii tale inainte de terminarea ei, caci precum fructul isi anunta venirea cu o floare, tot asa fapta omului este vazuta de cel cu mintea si simtirea limpede inainte de a fi terminata.
*Ia bine seama la cauza omului sarac, dar si la cauza omului grabnic avut, caci nici una, nici alta nu sunt firesti. Omul sarac are multe ganduri desarte si le schimba de la o zi la alta, vorbeste mult si lenea i-a invelit bratele si picioarele. Cel grabnic avut ori e hot si inselator, ori vede mai bine necazul altuia si cauta a-l amagi, de acolo isi trage grabnica avutie.
*Fii bland si rabdator cu cei de langa tine, caci asa cum te porti tu cu ei, asa se poarta si altii cu tine, caci simtirea lui este la fel cu simtirea ta, din aceeasi suflare este si simtirea lui, iar lumina ce vede prin ochii lui este din aceeasi lumina cu cea care vede prin ochii tai.
*Unde este taria omului, acolo ii este si slabiciunea, ceea ce-l ridica il si coboara; ramai in limpezimea mintii si simtirii tale si vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel usor este deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel bland este deasupra celui aprig. Limpede sa-ti fie mintea si simtirea, si ia seama de toate acestea.
*Taria muntelui vine din rabdarea sa, din linistea sa, stanca ii este numai invelitoare. Dar taria lui este incercata de vant, de apa cea lina. Ia-ti puterea din rabdare si din liniste si foloseste-te de ea prin limpezimea gandului tau, caci nu tulburarea izvorului roade stanca, ci limpezimea sa.
*Lucrarea facuta din teama nu are viata lunga, iar taria ei este asemeni unei revarsari de ape care tine putin. Asa este si cu tulburarea oamenilor; ea vine de-afara, dar este chemata de teama lor, insa teama vine prin necunoastere, iar necunoasterea prinde putere prin neadevar, lene si trufie.
*Soarbe cunoasterea de la cei cu barba alba si nerosita de vin si lasa vremea sa o imbrace cu intelepciune. Nu privi la trupul lor slabit si garbovit, caci toate acestea sunt plata lor pentru cunoasterea lucrurilor si cresterea intelepciunii.
*Multumeste pamantului pentru toate cele ce-ti ofera, multumeste cerului pentru ploaia care iti hraneste pamantul, multumeste soarelui pentru caldura si lumina casei tale si a pamantului tau, multumeste lunii pentru linistea somnului tau, multumeste stelelor ca vegheaza asupra somnului tau, multumeste muntelui pentru povetele si fierul ce-l iei din el, multumeste padurii pentru tot ce iei de acolo, multumeste izvorului pentru apa ce-o bei, multumeste copacului pentru lucrarile ce-ti arata, multumeste omului bun ce-ti aduce bucurie si zambet pe chip.
*Precum iarba buna creste cu iarba rea, asa sunt si oamenii, dar tine seama ca purtarea lor cea rea este semanata si crescuta din teama si neputinte, iar trufia este invelitoarea lor. Nu certa purtarea lor si nu cauta a-i indrepta din vorbe si mustrare, caci apasarea pe rana nu o vindeca. Oare iarba aceea este rea doar pentru ca este amara pantecului tau? Asa este si cu omul; de vei vrea sa-l indrepti, adu-i pentru inceput gandul si simtirea la ce este placut atat omului bun cat si omului rau. Unul vede roata plecand, iar altul vede aceeasi roata venind. Cine vede mai bine?
*Doar cel inteleptit poate vedea limpezimea si linistea din mintea si sufletul celui tulburat, caci cel inteleptit a fost odata la fel ca si cel tulburat, iar roadele amare l-au facut sa tina seama de alcatuirea fiintei sale. A fugit de roadele sale amare in varful muntelui si acolo nu a scapat de ele, a fugit in mijlocul padurii si iata ca roadele erau cu el, apoi a privit inlauntrul sau si iata ca roadele sale amare aveau radacini in mintea si simtirea poftelor sale.
*Este o floare mai frumoasa ca cealalta? Este un izvor mai limpede decat altul? Este un fir de iarba mai presus de un altul? Fiecare are taria, frumusetea si priceperea lui. Este in firea lucrurilor ca padurea sa aiba felurite soiuri de copaci, de iarba, de flori si dobitoace. Nu seamana un deget cu altul de la aceeasi mana, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este mana stanga mai buna ca dreapta? Altfel vede ochiul stang de cel drept? Cele de sus isi au rostul lor si cele de jos isi au rostul lor, cele mari isi au rostul lor si cele mici isi au rostul lor, cele repezi isi au rostul lor si cele incete isi au rostul lor, cele ce au fost si-au avut rostul lor si cele ce vin isi vor avea rostul lor.
*Neputinta vine dupa rautate si neadevar, caci ceea ce dai aceea primesti, ceea ce semeni aceea culegi, dar ia seama ca lumina sufletului tau si al celui de langa tine are aceeasi vatra si ramane fara umbra. Vezi ce tulbura necontenit izvoarele mintii si sufletului aproapelui tau. Adu-i linistea in suflet si limpezimea in minte, iar batranetile tale vor fi ca pomul copt, oasele si taria ta nu vor slabi si te vei intoarce de unde ai venit, satul de caldura urmasilor tai.
*Intotdeauna va fi cineva dedesubtul tau si intotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tau sa te uiti cu iubire si nu cu trufie, caci acolo iti sunt radacinile, iar la cele ce sunt deasupra ta sa te uiti cu privirea de prunc si fara teama.
*Cele tari, cele slabe si cele nevazute sunt cele ce alcatuiesc lumea, iar toate acestea le gasesti in om si toate alcatuiesc un intreg. Nu este nimic care sa fie afara si sa nu fie si inauntru. Ia seama la toate acestea cand iti apleci privirea inauntrul tau si vei gasi toata intelepciunea zeilor ascunsa in nevazutul fiintei tale. Zeii au luat seama inaintea omului de aceasta intelepciune si asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu si Vesnic.
*Ia aminte ca bataia inimii, curgerea sangelui prin vine, vindecarea ranilor, frumusetea ochilor si minunatia alcatuirii trupului sunt facute prin puterea si suflarea Focului cel Viu si Vesnic care este in fiecare si al carui chip se arata in lumina. Dar nu uita ca trupul este doar o farama din putinul ce se vede…
*Curatenia trupului si desfatarea sa prin simturi te pune doar putin mai sus de dobitoace, caci nu un sunet placut te ridica, nici o duioasa atingere, nici un gust placut, nici o mireasma imbatatoare si nici o bucurie a ochilor. Caci unde este caldura apare si frigul, unde este dulcele apare si amarul, unde este placutul apare si neplacutul, unde este mireasma apare si duhoarea, si unde este ras pandeste si bocetul.
*Iata dar calea de inceput: cumpatarea in toate cele ce faci, ascultarea de batrani si de cei intelepti, harnicia, multumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevar si de vorbele desarte, ferirea de cearta si de manie, buna purtare intre semeni. Dimineata sa te trezesti cu ele in minte, ziua sa le porti mereu cu tine, seara sa le ai cu tine in somn, iar astfel, supararea, lipsa, amaraciunea, neputinta, boala si rautatea altora nu se vor atinge de tine.
*Dincolo de acestea se afla iubirea, vointa, curajul, rabdarea, modestia, iar ele ridica omul cu adevarat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Viu si Vesnic, iar prin ele, calea ta urmeaza calea zeilor, dar ingroparea lor te arunca mai jos de dobitoace. Doar prin ele primesti adevarata cunoastere si intelepciune, adevarata putere, adevarata bucurie, adevarata bogatie, rodnica si trainica lucrare.
*Dar iata ca unde este iubirea poate aparea si ura, unde este vointa poate aparea si delasarea, unde este curajul poate aparea si frica, unde este rabdarea poate aparea si graba, iar unde este modestia poate aparea si trufia. Caci miscatoare sunt si cele ce se vad si cele ce nu se vad din fiinta omului. Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se afla cel ce gandeste si acesta este cel ce vede miscarea in nemiscare, este cel care dincolo de toate aceste virtuti se desfata in cunoasterea si linistea ce intrece orice bucurie, iar atentia, echilibrul si limpezimea sunt uneltele sale.
*Cel tulburat vede binele ca bine si raul ca rau, este atras de una si fuge de cealalta, dar inteleptul vede si frumosul si uratul, simte si frigul si caldura, si finetea si asprimea, aude si placutul si neplacutul, gusta si dulcele si amarul, simte si mireasma si duhoarea si nu face judecata intre ele. El vede deslusit ca firea lucrurilor este in toate, caci frumosul din urat se trage si uratul din frumos, dulcele a fost amar la inceput si se va face iarasi amar, placutul se naste din neplacut si neplacutul din placut. Si toate acestea lumineaza sufletul inteleptului, pentru ca cele bune si placute hranesc si bucura trupul si simturile sale, iar cele neplacute hranesc mintea si intelepciunea lui, caci prin ele vede innoirea lucrurilor si semintele viitoarelor bucurii.
*Nu este usoara cararea zeilor, dar nu uita ca omul poate cuprinde in iubirea sa mai mult decat poate cuprinde in ura sa, caldura se ridica mai mult decat poate cobori frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decat cel ce este dedesubt, usorul se intinde mai mult decat se intinde greul, lumina razbate mai mult decat poate razbate intunericul, puterea care uneste este mai mare decat puterea ce desparte.
*Lungul si scurtul au acelasi mijloc; cercul mic si cercul mare, globul mic si globul mare, pe acelasi punct se sprijina; nevazutul si vazutul acelasi loc ocupa; toate cele mari stau ascunse in cele mici, iar aici este o mare taina a firii; mare printre intelepti este cel ce o pricepe.
*Inteleptul uneste pe cel ce vede cu cel ce gandeste, cel ce simte si cel ce face, dar neinteleptul ii desparte. Deschide-ti bine ochii, caci cel ce face, cel ce simte si cel ce gandeste sunt asemeni norilor care vin si pleaca, dar cel ce vede prin ochii tai este vesnic si lumina sa este fara umbra. El este dincolo de viata si moarte, dincolo de bine si rau, dincolo de frumos si urat, dincolo de curgerea timpului.

aprilie 12th, 2021 at 10:38
Gogu spune:

Legile lui Zamolxis.