Partizanii secreți ai lui Liviu Dragnea   iulie 19th, 2021

Pe pagina sa de Facebook, Codrin Ștefănescu, unul dintre corifeii de dată recentă ai PSD din timpurile de glorie ale lui Victor Ponta și apoi ale lui Liviu Dragnea, semnalează cu tristețe o nouă formă de non-combat. Frica de statul subteran este paralizantă pentru mulți dintre activiștii acestui partid. Iar Codrin Ștefănescu îi invită să scoată capul din nisip.

Politica struțului, așa cum o semnalează și o descrie în puține, dar elocvente cuvinte Codrin Ștefănescu, se manifestă într-un mod destul de pervers. Bucuroși că Dragnea a fost pus în libertate, unii dintre numeroșii foști susținători ai ex-liderului PSD își manifestă sentimentele, cei mai mulți din păcate doar prin simple convorbiri telefonice. Ei sunt conștienți de faptul că Dragnea a suferit o condamnare politică, că statul subteran, cu care și el a cochetat o vreme, i-a făcut o nedreptate, dar se tem să-și manifeste în mod public și deschis sentimentele.  De fapt, ezită din frică să atace cu acest prilej Justiția nedreaptă, modul în care a interferat statul subteran în anchetele procurorilor și în deciziile judecătorești, încălcările drepturilor și libertățile fundamentale ale omului.

„Scoateți capul din nisip, fraților!”, pare să-i apostrofeze Codrin Ștefănescu pe colegii săi de partid, care au adoptat politica struțului. Apărându-l pe Dragnea, apărând drepturile cetățenești de noua ofensivă a Securității, în sensul ei generic, combinată în mod toxic cu elemente DNA, Codrin Ștefănescu le sugerează colegilor lui mai șovăielnici din PSD că, în felul acesta, se pot apăra pe ei înșiși și pot salva adevăratele valori ale democrației și statului de drept.

În caz contrar, continuând acest joc non-combat instaurat de Marcel Ciolacu, cel mai puternic partid din România nu face decât să capituleze, riscând ca, într-o bună zi, să se transforme în cel mai slab partid politic. Deși prudența este uneori bună, politica struțului e nefastă. Și nu despre Dragnea este vorba aici. Ci despre lașitate versus curaj. Pentru că și Dragnea este în acest moment istorie. În definitiv, dacă susținători lui Dragnea aveau ceva de spus, trebuiau să o facă în mod energic atunci când Dragnea a fost anchetat și condamnat pe nedrept. Iar dacă nu au făcut-o atunci, niciodată nu este prea târziu să-și manifeste spiritul de libertate. Dacă încă îl mai au.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

6 comentarii

iulie 19th, 2021 at 12:18
adria nicol spune:

1

În anul 2OO4 Traian Bàsescu a fost impus Presedinte al României !
Fostul diector al Porului Constanta , alungat din post de càtre cei ce administrau cu adevàrat Portul , deci dat afarà din functie este recuperat urgent de càtre Ministrul Transporturilor de atunci si numit Director General , avînd în subordine Portul Constanta !
Lucràtura era clarà : era un pion de nàdejde al fostei Securitàti ,
care îl trimesese la Anvers cu „succesurile” pe care le stim .

iulie 19th, 2021 at 12:26
adria nicol spune:

2

Pe atunci , nimeni nu ajungea marinar pe nave comeriale dacà nu era aprobat de Securitate . Nici nu e pune problema în cazul unui ofiter , d’apoi un Càpitan de vas ! Nici fiul lui Ceusescu nu ajungea Càpitan de vas (dacà ar fi vru) fàrà avizul Securitàtii!
Cariera lui fulgurantà se datoreazà fidelitàtii cu care a executat ordinile Securitàtii , chiar dacà aceasta fusese formal desfiintatà.

iulie 19th, 2021 at 12:37
adria nicol spune:

3

Bàsescu a fost la curent cu tot ce se petrecea în aceastà tarà !
El a numit Procuror General un procuror de tribunal care nu avea gradul obligatoriu functiei ! Prin Decret l-a numit. La 32 de ani obscura procuroare de la Sibiu est pusà în fruntea bucatelor fàrà sà aibà gradul pbligatoriu functiei El a avansat în grad un maior la locotenent colonel si l-a numit prim adunct al celui mai mare serviciu de informatii . Cam de aceeasi vîrstà cu Prcurorul General .

iulie 19th, 2021 at 13:36
adria nicol spune:

4

Basescu a semnat numirea a sute de judecàtori si prcurori !
El i-a mosit ! Dar , la sfîrsit de mandat , copiiii lui de suflet , unii , l-au abandonat , i-au bàgat fratele le pusscàrie ; un sef de serviciu secret nu i-a mai executat ordinele . Protocoalele cu Justitia si Serviciile au mers din plin ! Presa vorbea despre biletelele galbene cu sentintea trimise de Serviciu Judecàtorilor. DNA intocmis peste 30000 de dosare magistratilor . Justitia isi cerea independeta ! Un guvern PSD i- cordat-o desfiintînd sectia secretà de la DNA care se ocupa cu suravegherea magistratilor !

iulie 19th, 2021 at 13:46
adria nicol spune:

5

Dar , unora nu le-a plàcut independenta ! Le place DNA , vor sà se întoarcà în bratele dunei sectii de tristà memorie !
Deci , dacà magistratii au avut întocmite peste 3OOO de dosare penale , îsi imagineazà cineva cà NEMAGISTRATII vor avea alt regim?
Cum sà scoti capul din nisip cu Sabia lui Damocles deasupra ?
Dragnea a fost un Cavaler care s-a bàtut cu mmorile ! Cunosteti rezultatele ?

iulie 19th, 2021 at 13:50
adria nicol spune:

6

Si cînd te gîndesti cà unii lideri PNL afirmà cà vor guvena opt ani ! Desi aleferile vor avea loc în 2024 ! Cine le garanteazà lor cà vor sta la Putere opt ani ? Cine ?

(dintr-un esseu)