Fătălăii din fruntea României   octombrie 6th, 2021

În plină criză, pe care o recunoaște și pe care a provocat-o, președintele Klaus Iohannis își ia un scurt concediu. După care intră în prelungiri. Liderul PNL, cel mai demis premier din toate timpurile, Florin Cîțu, o ține gaia-mațul cum că el s-ar da de trei ori peste cap și ar rămâne încă ani de zile la Palatul Victoria. Iar acoliții îi țin isonul. Liderul opoziției, Marcel Ciolacu, propune un plan suprarealist, ca să nu-i spun nerealist, de ieșire din criză. Și acesta este doar începutul.

Aparent, nimeni nu se aliază cu nimeni. Și nu poate fi construită în niciun fel o majoritate paramentară. Și, pornind de la această imagine absolut halucinantă, acum, când România traversează nu mai puțin decât cinci crize, pe care le-am enumerat cu un alt prilej, marii jucători politici se resemnează și se gândesc fie la alegeri anticipate, fie la suspendarea președintelui, fie și la una și la alta și, în fine, fie și la jonglerii constituționale nemaiîntâlnite. Mă văd obligat să încerc să judec lucrurile la rece, beneficiind de faptul că nu sunt partizanul niciunei tabere politice.

Încerc mai întâi să demontez un raționament aparent logic, susținut cu obstinație de liderul PSD. Acesta este pe bună dreptate supărat, pentru că, după ce partidul pe care-l reprezintă a câștigat alegerile parlamentare, Klaus Iohannis s-a încăpățânat să nu-i permită să tragă lovitura de începere a jocului. Adică să-i delege dreptul, de altfel legitim, de a fi primul partid investit de președinte cu șansa de a construi în jurul său o majoritate parlamentară. De aici și o concluzie logică la fel de adevărată. Și anume că intenția explicită, care de altfel a fost și declarată ca atare, a președintelui Klaus Iohannis, a fost de a nu-i mai permite „ciumei roșii” să desemneze un premier. Apreciindu-se că cei patru de până atunci nominalizați de acest președinte au fost de ajuns. De la acest păcat inițial, de care indiscutabil se face vinovat Klaus Iohannis, iată, Marcel Ciolacu comite o extrapolare, emițând supoziția că nici acum președintele nu ar proceda altfel. Și, în aceste condiții, de ce să se mai străduiască domnia sa să negocieze cu celelate partide pentru formarea unei majorități și scoaterea României pe această cale din criză? Cu atât mai mult cu cât trăim în plină furtună la nivel global și național și, în aceste vremuri, pilotarea navei numită România se poate dovedi o treabă riscantă. În schimb, din opoziție poate fi obținut un bun punctaj electoral pe seama unui guvern lipsit de prea multă susținere parlamentară sau chiar minoritar. Acest tip de raționament a generat un scenariu de-a dreptul halucinant. Marcel Ciolacu propune, nici mai mult nici mai puțin, decât alcătuirea unui guvern format din tehnocrați, susținut de toate partidele, cu viață scurtă, de doar câteva luni, urmând ca, din capul locului, să existe o înțelegere asumată inclusiv de către președintele Klaus Iohannis, conform căreia în primăvară, când se presupune că trece sau se diminuează urgia, să fie declanșate alegeri parlamentare anticipate. Acest scenariu nu rezistă, indiferent din ce perspectivă l-am analiza.

1). Un guvern de tehnocrați, care să zicem că s-ar putea găsi, furnizat de toate partidele parlamentare și susținut politic de către acestea, nu are sub nicio formă capacitatea de a lua deciziile necesare pentru a scoate România din cele cinci crize în care se află. Pentru că, oricum am suci-o pe o parte și pe alta, nu are legitimitate, nu are credibilitate, iar în spatele lui se află un conglomerat de partide cu politici diferite, care cel mai adesea se bat cap în cap, dar și cu interese diferite, pe care nu au deloc intenția să le suspende în cele câteva luni. La ce presiuni formidabile va trebui să reziste prezumtivul guvern de tehnocrați, când fiecare partid se va da peste cap să-i vâre pe gât mii de protejați, care se vor înghesui să apuce cât mai mult din cașcaval? Ce tehnocrat va risca să-și compromită imaginea pentru doar câteva luni de guvernare?

2). Scenariul anticipatelor este și el o Fata Morgana. Se vântură în mod stupid ideea că, la porunca liderilor politici, parlamentarii tuturor partidelor ar fi dispuși să demisioneze la pachet cu parlamentarii neafiliați și cu cei ai minorităților naționale Să admitem prin absurd că așa ceva chiar s-ar întâmpla. Și că, de dragul interesului național, toate aceste persoane ar fi dispuse să se sacrifice. Ei bine, nici măcar în această ipoteză Parlamentul nu se dizolvă. Dimpotrivă. Rămâne cu toate efectivele intacte. Pentru că, în conformitate cu Legea Fundamentală, când un parlamentar demisionează, îi ia automat locul următorul de pe listă. Și tot așa. Rămâne teoretic în picioare următorul scenariu. Cel conform căruia președintele României se apucă să facă jonglerii constituționale și să numească, cândva în primăvară, după ce guvernul de tehnocrați ar demisiona, doi candidați de premieri, care să se prefacă cum că formează câte un guvern, guvernele respective urmând să cadă în Parlament. În această situație, conform Constituției, pe care iar se pare că nu a citit-o nimeni dintre cei care lansează asemenea proiecte, președintele poate, dar nu este deloc obligat, să dizolve Parlamentul, urmând ca astfel să se declanșeze alegerile anticipate. Care ar avea loc cândva în vara anului următor. Dar de ce ar face președintele Klaus Iohannis așa ceva? Ce interes are el, în plină cădere liberă a PNL, să cheme cetățenii la urne? Și cine îl poate forța?

3). Aici intervine o nouă ipoteză fantasmagorică, prin care promotorii acestui scenariu încearcă să umple găurile de șvaițer la care m-am referit mai sus. Și anume suspendarea președintelui. Cine ce ar avea de câștigat, în ipoteza în care, în primăvară, prezumtivul guvern de tehnocrați ar demisiona, dar președintele s-ar încăpățâna să nu întreprindă pașii către anticipate, iar PSD ar declanșa suspendarea acestuia? Nimeni! În primul rând, pentru că suspendarea nu ar fi posibilă fără o majoritate în Parlament. Ori majoritatea nu există. Dacă nu există azi, de ce ar exista mâine? Prin urmare, președintele Klaus Iohannis nu poate fi șantajat. Și astfel se prăbușește castelul de nisip al anticipatelor.

Nu mai rămâne în picioare, la o analiză cât de cât atentă și făcută cu bună credință și în respect față de interesul public, decât inițierea și desfășurarea de negocieri între partidele politice, astfel încât, în final, să poate fi degajată o soluție, de preferat o majoritate parlamentară, fie ea și anemică. În acest scop, rolul de primă vioară îi revine, conform Constituției, președintelui României. Azi, acesta este prezent la o întrunire a Consiliului Europei. Dar mâine? Dar poimâine? Dar sâmbătă? Dar duminică? De ce președintele Klaus Iohannis pierde atâta timp prețios? Ce încearcă el să facă, cumpărându-și acest timp, în vreme ce țara arde? Cum este posibil să-și ia, în asemenea momente cruciale pentru soarta României, o pauză? În definitiv, el este responsabil pentru situația în care s-a ajuns. De ce nu acționează? De ce a declarat senin că lasă timp partidelor să se gândească? Ce și-a imaginat? Că până acum partidele nu s-au gândit? Că au fost în recreație? Își ia președintele o pauză, fiindcă a muncit prea mult? Sau pur și simplu încearcă să uneltească în mod netransparent și să vină în fața românilor care l-au ales a doua oară cu o soluție surpriză? Cu o soluție miraculoasă? Dacă în loc să medieze, lucrează pe sub masă, atunci avem de-a face cu un președinte ticălos. Și nici nu vreau să mă gândesc la așa ceva. Dar el iese șifonat și în caz contrar. Adică și în ipoteza în care și-a luat pur și simplu o pauză, vrând să profite de un weeked prelungit după ce, săptămâna aceasta cred, a mai făcut o nevăzută, dând fuguța într-un târg din Germania, pentru a-și atârna la rever o nouă tinichea. Ce fel de președinte avem? Și închei punând și următoarea întrebare, încă și mai dură. Ce fel de lideri de partide avem? Incapabili să găsească o soluție? Incapabili ca, într-un asemenea moment, extrem de critic, pe care nu știm încă cum îl va traversa România, să se dovedească a fi bărbați de stat? Sau în fruntea partidelor se află doar fătălăi?

P.S.: Atenție mare! Starea de alertă nu mai poate fi prelungită de un premier interimar. Proiectul legii bugetului, care trebuia să fie gata, nu a fost finalizat și riscăm ca, până în vara anului viitor, să nu avem buget într-un moment extrem de critic pentru economia României. Iar Guvernul nu mai poate emite, începând din data de 20 ale acestei luni, niciun fel de act, pentru că, începând din 20 octombrie, nu mai avem nici măcar ministru interimar de Justiție și, prin urmare, nimeni nu mai poate aviza documentele Executivului. Huo!

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

8 comentarii

octombrie 6th, 2021 at 13:42
adria nicol spune:

1

Presedintele României , Domnul Klaus Iohannis vroia sà declanseze alegeri anticipate la începutul anilui 2O20 . L-a împiedecat pancemia ; altfel anticipatele ar fi avut loc ! Congresul PNL aflat sub patronajul NECONSTITUTIONAL al Presedintelui României a avut loc , participînd 5OOO delegati , care au stat cot la cot , nu în trei metri pàtrati cum afirma fostul Prim Ministru si un secretar se stat la interne !

octombrie 6th, 2021 at 13:50
adria nicol spune:

2

Conform afirmatiilor Domnului Presedinte , România se aflà într-o crizà sanitarà gravà si una guvernamentalà gravà! Reamintim cà în ultimele 22 de luni , Domnul Iohannis a avut Guvenul Meu , Parlamentu Meu si cà LIBERALII au fost ceicare au luat màsurile administrative pentru combaterea Pandemiei . Acum circa zece zile , de la New York , Domnul Presedinte Iohannis avea numai cuvinte de laudà pentru Domnul Cîtu si era sigur cà acesta nu va fi demis , cà nu sunt motive sà fie demis !

octombrie 6th, 2021 at 14:05
adria nicol spune:

3

Domnul Iohannis are febletea fotografiilor cu militarii ! Încojurat de epoleti Generali . Responsabilul vaccinàrii în România a fost numit de càtre Domnul Presedinte si este un militar ! Starea pandemicà a României actuale este rezultatul administrativ al Guverrnelor Mele , a Parlamentului Meu . Cele 12O milioane de doze , vaccin , au fost cumpàrate de Primul sàu Ministru ! Admitînd cà populatia României este de 2O milioane de locuitori( dar cele 5 milione plecate în bàjenie , în emigratie?)si se face un dulu vaccin , rmân 😯 milioane de doze ! Care au fost plàtite cu sume astronomice . La ce servesc cele 😯 milioane de doze , cîte perimate? Chiar cu trei vaccinuri ràmân 6O de miilioane.

octombrie 6th, 2021 at 14:06
adrian nicola spune:

4

Q

octombrie 6th, 2021 at 14:13
adria nicol spune:

4

Dacà Parlamentul , ales de popor , prin deciziile sale nemultumeste pe Domnul Presedinte , îi reamintim cà , oficial , acelasi electorat l-a ales si pe domnia sa Presedinte ! Deci , el nu se poate pronunta asupra lucràrilor si legilor si deciziilor Parlamentului . Cà fostul Prim Ministru Cîtu insultà pParlamentul este de o mojicie nemaiîntîlnità !

octombrie 6th, 2021 at 14:19
adria nicol spune:

5

Suspendare unui Presedinte nu este o catastrofà ! Poate fi chiar beneficà . Este consfintità de ConstitutiaRomâniei , deci Constitutia este fàcutà pentru a fi respectatà ! Suspendarea este un act legal si loial în litera si spiritul Constitutiei ! Nu este un aranjament ca la recentul congres al Liberalilor unde o manà de pucisti , cum se scrie se se aude în mass-media , au pis mâna pe conducerea partidului .

octombrie 6th, 2021 at 14:30
adria nicol spune:

6
Partidul Social Democrat Român , cel mai mare din Europa , face parte din MiscareaSocialà Internationalà precum Partidul Social Democrat German care a cîstigat recentele alegeri Federale si va da pe viitorul Cancelar ? Astigmatiza PSD ul român cu sobruchetul „ciuma rosie” , expresie apartinînd sinistrului GOEBBELs , înseamnà cà si PSD German este ciuma rosie ! Cei care l-au folosit ca pe un stigmat , îsi vor misca limba !
(Precizare : întextul Domnului Sorin Rosca Stànescu sintagma este folosità pentru a aràta ineptia celor care au folosit-o.)
PSD ul Român , care a cîstigat alegerile parlamentare a fost si este stigmatizat de luderi politici români ! Inconstientà ?)
(dintr-un esseu)

octombrie 6th, 2021 at 20:56
adria nicol spune:

O jurnalistà de la o eisiune cu 74O de întrebàri,care mai de care mai rarefiatà în continut, declarà pretuire neconditionatà fostului prim ministru Florin Vasile Cîtu ! Jurnalista de la un Canal a descoperit ceeace numai Presedintele si echipa de zgomote cîstigàtoare îsi imagineazà : cà persoana pretuità a fost cel mai premier postdecembrie ! Jurnalista va adera la PNL-Cîtu si va primi un titlu onorific de prum-vice , ca àla , cu temenelele, la concurentà . A femecat-o cu discursu’lui compus din cîteva duzini de cuvinte .

(dintr-un esseu)