România sare în aer   mai 12th, 2022

Am analizat ieri scenariul conform căruia ucrainenii își pierd de fapt țara pentru mai multe decenii. Nu ca urmare directă a războiului. Ci din motive economice. Și în baza unor combinații financiare. De cealaltă parte a zidului NATO, România este exact în aceeași situație. Fără a fi cunoscut în mod direct vreun război. Fără cutremure devastatoare. Fără vreo pandemie care să nu fi traversat întreg mapamondul. Dar cu guverne iresponsabile. Care duc inflația la 20%. Și dobânzile la peste 8%.

Dacă cifrele de mai sus nu ne-ar fi fost furnizate de instituții responsabile și de demnitari autorizați ai statului, atunci pur și simplu ne-am putea astupa urechile. Și să afirmăm că nu vrem să auzim asemenea grozăvii. Cum să se ducă inflația galopând spre 20%? Cum să se scumpească costul vieții într-un asemenea hal? Cum să se prăbușească atât de abrupt veniturile populației? Și cum Dumezeu a ajuns o țară atât de bogată cum este România să trăiască din cele mai mari împrumuturi din Europa, care ajung cu dobânzile până la 8%?

Știți ce înseamnă 8% dobândă? Înseamnă că, în cazul unui împrumut, să spunem de un miliard de euro, luat pe 10 ani, după 10 ani vom plăti dublu. De unde? Cum vom face această prestidigitație, în condițiile în care deja am ajuns cu aceste împrumuturi la fundul sacului, iar băncile și fondurile de investiție se codesc să ne mai dea bani, chiar și cu 8%? Cum a ajuns unul dintre cele mai bogate state europene să ducă inflația până spre cifra record de 20%? Să încercăm o explicație, dar gândindu-ne cu admirație și totodată cu invidie la vecina noastră Bulgaria, care a pornit în cursa UE odată cu noi, dar economic și financiar puțin în urma noastră, și care, începând de la 1 ianuarie 2024, va intra cu arme și bagaje în zona euro.

Să nu care cumva să invoce cineva ca motiv, ca explicație pentru această prăbușire a României, faptul că am trecut prin șocurile pandemiei. Toată lumea a traversat această perioadă extrem de dificilă și într-adevăr foarte costisitoare, dar nimeni nu s-a ales cu răni atât de adânci ca România. Legitim este să încercăm să explicăm de ce în cazul României pandemia a costat mult mai mult. Să nu încerce cineva să invoce cumplitul război dezlănțuit la granița noastră de Est. Toate statele Uniunii Europene suportă și încă mai mult decât noi costurile acestui război. Și deși au dificultăți, nu se prăbușesc economic. Și, în fine, să nu invoce cineva instabilitatea politică. Nu am avut instabilitate politică decât timp de câteva luni, și ea ar fi putut fi evitată, dacă președintele Klaus Iohannis nu ar fi dorit altfel. Și atunci ce se întâmplă? De ce ne fuge pământul de sub picioare? De ce nici măcar nu mai putem să ne îndatorăm? De ce ne pierdem țara?

Cu un an înainte de ultimele alegeri legislative, guvernul PSD a căzut. A fost pur și simplu extras de la Palatul Victoria. La această operațiune a contribuit în mod decisiv președintele Klaus Iohannis. Care ne-a garantat solemn, în repetate rânduri, prostindu-ne la cap, că dacă ne lepădăm de „ciuma roșie”, totul va fi bine. Și a început o nouă eră. Liberală. Când liberalii au venit la putere, împinși în forță de președintele Klaus Iohannis și braț la braț cu neomarxiștii USR, România nu era aproape deloc îndatorată, iar ritmul de creștere al economiei era unul dintre cele mai mari din Europa. După care a început urgia. Mai întâi sub Guvernul Orban. Apoi sub Guvernul Cîțu. Economia a început să scape de sub control. Și degeaba eu și mulți alții am semnalat insistent că acumularea prostească, fără niciun rost, de datorii din ce în ce mai mari, este malefică. Și că va avea consecințe devastatoare. Și că de acești bani nu profită statul român și, deci, populația. Ci doar băncile și societățile de investiții străine, care urmează să se îmbogățească din dobânzi tot mai mari și care în consecință nu mai au niciun motiv, în aceste condiții, să împrumute societățile comerciale. Iar ritmul de dezvoltare a încetinit în mod vizibil, gripând creșterea economică. Și de aici alte și alte consecințe. Când se întâmplau toate acestea, nu existau nici pandemie și nici război.

Președintele Klaus Iohannis este responsabil – domnia sa consideră că este un merit – pentru dărâmarea Guvernului PSD. Președintele Klaus Iohannis este responsabil – domnia sa consideră că este un merit – pentru aducerea la Palatul Victoria a Guvernului Orban plus USR. Președintele Klaus Iohannis este responsabil – domnia sa a considerat că este un merit – pentru aducerea la Palatul Victoria a catastrofalului Guvern Cîțu plus USR. Președintele Klaus Iohannis este responsabil – domnia sa consideră că este un merit – pentru înscăunarea la Palatul Victoria și în fruntea PNL a unui general cu patru stele: Nicolae Ciucă. În parteneriat cu PSD, care nu mai este „ciuma roșie”. Deci președintele Klaus Iohannis a vrut să măture PSD-ul de la putere și a reușit. A vrut să numească trei premieri „ai săi” și a reușit. A vrut să-și pună omul său în fruntea PNL, și a reușit. De patru ori. Dacă o punem la socoteală și pe Alina Gorghiu. A avut și are tot ce și-a dorit. Dacă are o criză cumplită pentru România, înseamnă că și-a dorit-o și pe asta.

Ultima mare gogomănie este trecerea prin Senat ca gâsca prin apă a Legii offshore. Un act normativ care vizează nu doar zăcămintele offshore, ci și pe cele onshore. Conform acestei legi, care probabil va trece la fel și prin Camera Deputaților, singurul privilegiu pe care-l va obține România este acela de a avea dreptul de preemțiune la cumpărarea de petrol și gaze. De necrezut! Să traduc pe scurt. Noi ne punem la dispoziție toate aceste bogății, care nu numai că ne-ar putea salva economic, dar ne-a putea aduce prosperitatea în câțiva ani, mai punem și o căruță de bani la bătaie, multinaționalele vin și extrag aceste bogății, treabă pe care am putea-o face bine-merci și noi, după care le mai și facem serviciul de a le cumpăra marfa. Desigur, la prețul pieței. E o afacere unică în analele istoriei. Un model la nivel global. Numai bun pentru state nătânge.

Deci, pregătiți-vă! Vine urgia! Iar legea offshore nu este decât bomboana pe colivă. Să-i fim recunoscători deci lui Klaus Iohannis! Care ne vinde pe bucăți.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

5 comentarii

mai 12th, 2022 at 16:52
adria nicol spune:

1

S-a trecut la o nouà formà administrativà corespunzàtoare ideologiei globaliste : trusto-statul ! Un exemplu : un Trust interzice accesul la serviciile sale Presedintelui Statului ! Deci , Trustul si apoi Statul !Marile Trusturi . Parafrazînd ,Multinatonalele au pâinea si sabia în mânà.
Osatura Mutinationalelor în constituie Bàncile :Rezervele Fderale , Banca Mo,dialà , Fondul Monetar International , Banca Europeanà !
!

mai 12th, 2022 at 17:04
adria nicol spune:

2

„Banalitàti” arhicunoscute , enunturile precedente !
Deci, viziunea mondialà a activitàtilor si investitiilor planetare !
Se investeste într-un Canal Trans-Saharien -apà traversînd pustiul . . O duzinà de tri implicate : viziunea apartine Investitorului , Statele semneazà !
Dacà ajungem la catastrofala guvernare liberalà , ce constatàm ?
Cà împrumuturile sunt girate de Banca Românà , Conducerea ei , de vesnicul ei Guvernator ; cà are drept acoperire tot ce existà în solul , subsolul si structura economicà a tàrii ! Si se aprobà de càtre un Consiliu de Experti ai unei Bànci !

mai 12th, 2022 at 17:15
adria nicol spune:

3

Egalitatea si rosperitatea planetarà este o Utopie ! Atràgàtoare !
Se merege ê acest drum pavat de bune intentii ! Cine vrea sà împartà casa sa cu unul care doarme pe stradà? Nimeni, ca ersoanà fizicà .
Îi construim àluia un acoperis. A avea bogàtii si a avea la limita supravetuirii! 1 % din populatia Planetei detine peste jumàtate din bogàtia Planetei !Statistici Oficiale. Tot ce e întreprinde are ca punct de plecare acest raport bogàtie/limita supravetuirii !

mai 12th, 2022 at 17:23
adria nicol spune:

Orban si Cîtu si Iohannis semneazà Aviul favorabil si recomandabil al lui Isàrescu . Primmii trei întreabà , cer : ultimul , Isàrescu aprobà sau nu ! El este la curent cu balanta mondialà .
Deci , mai încet cu Orban si Gîtu ! Ei sunt a cincea roatà la automobil !
Si dacà am uitat , Banca Europeanà pune stamila pe oricare hârtie !Banii obtinuti sunt sub supraveghere !

mai 12th, 2022 at 17:57
adria nicol spune:

5
Schimbare Prim ministrilor este o chestiune de umoare , de capriciu!
Ei nu conducc nimic ,Bruxelles conduce !Existenta Comunitàtii Europene in forma si fondul ei se decide la Bruxelles . De càtre functionarii de acolo ! O dministratie special pregàtità sà vadà peste botarele tàrior !
În textul publicat ieri , aici , întrebati cui partine Ucraina ! Si ati dat si ràspunsul !Trusturiot si Fondurilor de investitii ! Ràspunsul poate soaca ; dar aceste este adevàrul economic , singurul care gireazà supravetuirea .
Problemà :noi nu suntem pregàtiti sà întelegem si sà acceptàm globalismu în forma în care ni se propune si impune !
Din aceastà perspectivà , pentru populatia civilà , ce se întîmplà în Ucraina este profund tragic . Si pentru militri va fi de neînteles . Ei se sacrficà pentru o fostà tarà devenità un teritoriu
al Multinationalelor , al Trusturilor , al Fondurilor ! Al Globalitàtii !Glaobalizarea cu fatetele sale necunoscute , încà !
Pace nouà!
(dintr-un esseu)