Românilor le crește rapid temperatura   iunie 15th, 2022

Atât de repede, încât institutele de cercetare de piață nu au reușit încă să măsoare nimic. Dar semnalele sunt evidente. Iar seismografele reacționează. Românii au devenit extrem de sensibili și bănuitori legat de vizita lui Macron în România. S-au săturat până peste cap de război și vor o soluție. Sunt din ce în ce mai atinși la buzunar și stau să explodeze. Și simt instinctiv că îi paște economia de război. Să le luăm pe rând.

Românilor nu le place deloc faptul că președintele Republicii Franceze vine în România ca la el acasă. Ca într-o simplă vizită de lucru într-un arondisment din Paris. Fără protocolul cu care suntem obișnuiți. Din acest punct au fost generate nu numai în presă, ci și în rândul populației, o serie întreagă de speculații referitoare la desantarea lui Macron în Dobrogea. Că acesta l-ar fi ocolit dinadins pe președintele României. Care, de nervi, ar fi plecat la o întâlnire externă, făcând rocada, o rocadă neconstituțională, cu premierul. Și trimițându-l pe acesta să asiste cu urechile legate la conversațiile inițiate de președintele Republicii cu militarii săi. Desigur, în limba franceză. Al doilea scenariu, care ieri s-a bucurat de multă credibilitate în rândul românilor, a fost că nu este deloc întâmplătoare proiectata vizită a reprezentanților celor trei grei din Europa, Franța, Germania și Italia, la Kiev, în vederea unei întâlniri fulger cu Zelenski. Că intenția acestora, dincolo de formulele protocolare care vor fi utilizate, dincolo de asigurările formale de susținere în războiul împotriva invadatorilor ruși, este să negocieze un compromis. Desigur, pe seama suveranității naționale a Ucrainei. Iar orice compromis nu poate fi realizat altfel, din motive obiective, decât prin cedarea către Putin a ceea ce el deja a cucerit. Și, pornind de la această premiză, din nou în rândul opiniei publice s-au produs puternice reverberații. În sufletul lor, românii vor pace, se tem de război, se tem cu adevărat de un atac rusesc, și aceasta în ciuda tuturor asigurărilor legate de apartenența noastră la NATO. Și cu toată compasiunea dovedită față de refugiații ucraineni, nu prea le pasă românilor dacă ocupanții ruși își iau sau nu prada pentru care s-au luptat. Iar declarațiile de ieri ale șefului NATO, cum că lui Zelenski ar trebui să i se livreze masiv armament greu, le-au intrat acestora pe o ureche și le-au ieșit pe cealaltă. Fără să lase urme. Un seismograf sensibil, cum este presa sau, mă rog, o parte a presei, sau cum este PSD, care joacă cu relativ succes rolul unui partid apropiat de popor, mai indică faptul că buzunarele românilor au făcut implozie de prea mult vid, și că aceștia mai stau puțin și bubuie. Și, în fine, este cât se poate de evident că populația noastră se teme ca dracul de tămâie de instaurarea economiei de război. Pe care cel mai adesea o asimilează cu cartelele pentru alimente. Iar Emmanuel Macron tocmai a vorbit despre trecerea pe picior de război a economiilor europene. Și ce se întâmplă dacă le crește rău de tot românilor temperatura? Cum reacționează clasa politică?

În primul rând, ar trebui să li se explice conaționalilor noștri că nu este deloc sigur că demersul celor trei grei europeni la Kiev are drept obiectiv fezandarea liderului ucrainean, în vederea determinării acestuia să accepte cedarea de teritorii în schimbul păcii. Chiar dacă realitatea de pe teren nu prea este favorabilă alianței NATO. Federația Rusă mai are puțin și își încheie ofensiva în Lugansk, securizând practic întreg Donbasul și consolidându-și linia de legătură nu numai cu Crimeea, ci cu întreaga coastă a Mării Negre. Iar Ucraina, sub o blocadă totală, nu mai are cum să supraviețuiască pe termen lung fără o susținere mult mai masivă a statelor NATO și UE, decât cea de care a beneficiat până în prezent. Dacă este necesar ca acest război să fie prelungit și escaladat, până la punctul în care poate fi declanșată o contraofensivă, la capătul căreia Rusia să fie înfrântă, atunci cei care susțin că apără independența acestui stat trebuie să se angajeze în acțiuni mult mai hotărâte, mult mai costisitoare și, în același timp, mult mai riscante. Deci nu este deloc sigur că demersul celor trei conducători de state va fi acela de a înmuia coloana vertebrală a apărării Kievului împotriva invaziei ruse. Numai că românilor le convine să se amăgească, crezând acest lucru. Și ignorând cu desăvârșire declarațiile șefului NATO.

Același derapaj psihopolitic și în ceea ce privește desantul lui Macron la Kogălniceanu. Ca dovadă, iată că azi se pune capacul peste oala speculaților de ieri. Astăzi, președintele Klaus Iohannis se întâlnește cu președintele Macron. Asta înseamnă că totul ar fi în ordine. Dacă și numai dacă nu introducem în ecuație și dorința expresă a Republicii Franceze de a obține cele mai bune condiții, prin susținerea statului român pentru marele contract al celor trei corvete, contract câștigat de Franța în urma unei licitații. Și aici apar susceptibilități. Și aici nervii românilor sunt întinși la maximum. Pentru că plătim bani grei pentru o flotă militară iluzorie, într-o Mare Neagră care, peste trei-patru ani, când vom avea corvetele, este posibil să fie nimic mai mult decât un lac rusesc.

PSD, care este cel mai calificat partid seismograf, simte din ce direcție bate vântul și simulează din răsputeri, utilizându-și întreaga inventivitate, preocuparea față de starea materială a românilor, lansând în plan public promisiuni peste promisiuni, rostite în fraze niciodată duse până la capăt, dar de natură să le arate cetățenilor că cineva are grijă și de pensionari, și de copii, și de cei cu salariul minim, și de plata facturilor la energie sau a prețului carburanților. Asta în timp ce, în Parlament, același partid a votat cu toate mâinile ridicate creșterea salariilor bugetarilor, mai modest în ceea ce privește dascălii și alte categorii defavorizate, după care a ridicat din umeri și a prorogat aplicarea legii. Astfel de simulări sunt cu duiumul. Ultima se referă chiar la supraimpozitarea proprietăților. În felul acesta, PSD încearcă să ia ce se poate lua dintr-un electorat debusolat, care nu mai înțelege nimic, marcat de tendințe din ce în ce mai accentuat suveraniste, dar pe care și le manifestă și valorifică într-un mod extrem de confuz.

În zilele următoare, sociologii ar trebui să ne spună ce se întâmplă până la urmă, atunci când românilor le crește rapid și ireversibil temperatura.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Un comentariu

iunie 15th, 2022 at 13:31
adria nicol spune:

Imaginati-và o Consfàtuire mai marii justitiei din Tàrile Comunitàtii Europene ! Sunt prezenti si Comisarul pe Justitie ,si sefa Parchetului European . Cum sà recunoscà reprezentantii Românie
perioada Zdreantà-Man-Onea si sà accepte cà au existat victime ale Binomului ? Care Binom revine în fortà , vezi drfturile !
Nimeni nu va recunoste greselile pe fundalul „simfoniei càtuselor”. Despre conditiile în cre a fost judeca, condamnat si a murit judecàtorul Stan Mustatàcine mai vorbeste?Dar , Justitia Românà nu face parte din Statul Român ! Altfel ar fi esuat,
dupà cum afirmà Presedintele Romaniei ! Ràmân blestemul si greva foamei

(dintr-un esseu)