Ucraina e ajutată să piardă   iunie 17th, 2022

La Kiev nu s-au prezentat joi, așa cum și-ar putea cineva imagina, reprezentanții statelor care ajută în cea mai mare măsură Ucraina să reziste în fața invadatorilor ruși. Dimpotrivă. De-o parte și de alta a lui Volodimir Zelenski au stat codașii. România, Germania, Italia și Franța. În ce ordine vreți. Iar dovada că așa stau lucrurile ne-o furnizează o instituție de mare prestigiu din Europa. Kiel Institute. Se poate observa lesne, studiind cifrele oficiale puse la dispoziție, că Ucraina nu este ajutată să câștige acest război. Ea este ajutată să-l piardă. Să analizăm acest scenariu.

Există un tabel, în care ajutorul promis versus ajutorul dat de către primele 15 state ne arată care este ierarhia acestora, în materie de susținere financiară și cu armament, a războiului purtat de ucraineni. România nu se află pe acest tabel. Din simplul motiv că susținerea dată Kievului de București este insignifiantă. Aceasta este prima constatare. O a doua care merită consemnată este ierarhia reală, în mare parte surprinzătoare, pe care o voi prezenta în ceea ce urmează. A treia se referă la discrepanțele uneori extrem de mari între angajamentele pe care și le-au asumat diversele state și ajutorul efectiv pe care l-au dat. În final, concluzia acestor constatări, care, repet, reies din date oficiale care nu pot fi de nimeni contestate, este că totalul ajutoarelor acordate Ucrainei pentru susținerea eforturilor de război se plasează extrem de jos în raport cu costurile pe care statul vecin este silit să le suporte. Aceste costuri se ridică lunar la peste 5 miliarde de euro. Nu mă refer desigur la uriașele prejudicii, la dezastrul lăsat în urmă de război. Ci exclusiv la costurile războiului propriu-zis. Conform tabelului pe care îl voi publica, de la începutul războiului până în urmă cu câteva zile, când au fost consemnate cifrele la care mă voi referi, întreaga coaliție a celor 40 de state care s-au pronunțat pentru susținerea Ucrainei nu a alocat efortului de război al Kievului nici măcar suma necesară facturii pe o lună. Repet, mă refer la ajutorul militar și umanitar.

Cum spuneam, în tabel figurează 15 state, dintre care nu face parte România. În prima poziție se află Statele Unite, care au promis în total până în prezent că vor aloca în echipamente 4 miliarde, dar nu au alocat efectiv decât 2 miliarde. Pe locul doi nu se află nici Franța, nici Germania și nici Italia, care și-au trimis joi cei mai înalți reprezentați la Kiev, pentru ca, într-o conferință de presă, să se bată cu cărămida în piept alături de Iohannis, arătând în fața întregii lumi cât de mult ajută ei statul ucrainean în efortul de război al acestuia. Germania nu a promis decât 500 de milioane de euro, din care a livrat până în prezent mai puțin de jumătate. Este adevărat însă că Franța s-a ținut de cuvânt. Deși aproape în coada clasamentului celor 15 state, Franța a promis 200 de milioane de euro și cam atât a și dat. Italia este penultima din clasamentul celor 15 state și, după cum veți putea observa, suma promisă și suma cheltuită sunt amândouă insignifiante.

Dar care este ordinea principalelor 15 state care contribuie într-un fel sau altul la efortul de război al Ucrainei? Iată: SUA, Polonia, Marea Britanie, Germania, Canada, Norvegia, Republica Cehă, Grecia, Estonia, Letonia, Australia, Franța, Danemarca, Italia și Lituania.

Chiar și o analiză sumară a datelor obținute și oferite opiniei publice de către Kiel Institute, ne conduce la concluzia cât se poate de șocantă că marea coaliție a celor 40 de state nu face altceva decât să ajute Ucraina să piardă acest război. Oferindu-i între altele speranțe false. În plus, cu cât războiul se prelungește mai mult, cu atât câștigă mai mulți bani industria de război. În final, atunci când totul se va termina, vom face efortul de a pune față în față sumele cu care au contribuit diversele state la efortul de război al Ucrainei, cu sumele câștigate de către companiile care fabrică și exportă armament ale respectivelor state. Și probabil ne vom cruci. Ne vom cruci la propriu și la figurat. La propriu ne vom cruci atunci când vom descoperi cu toții că autorul acestei analize a avut dreptate atunci când, la scurt timp de la declanșarea războiului, a lansat supoziția că în acest conflict militar ucrainenii sunt utilizați pe post de mercenari, ca un fel de carne de tun. Și că de fapt asistăm la un război prin procură. La un război în care, pe de-o parte, statele se debarasează de armamentul uzat, pe de altă parte verifică eficiența armelor de ultimă generație și, în alt treilea rând, desfășoară cu cinism o intensă activitate comercială cu arme de tot felul, pe care, în cele din urmă, le plătesc în cea mai mare parte proprii cetățeni. Și, firește, le vor plăti multe generații de ucraineni.

Care sunt țările cu cele mai mari discrepanțe între arme promise și arme livrate

Sursa: CorectNews
Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii