Ciucă și Ciolacu, mesaje și contramesaje subliminale   septembrie 9th, 2022

Regret că îl provoc astfel pe cititor, propunându-i prin titlu un fel de ghicitoare. Dar cred că este totuși soluția cea mai bună, pentru a defini, în puține cuvinte, un schimb de replici aparent imposibil, între două personaje politice, pe care nu le credeam predispuse la subtilități. La capătul unei dezbateri publice, care avea o temă cât se poate de banală, președintele PSD și, respectiv, președintele PNL au lăsat impresia că se înfruntă reciproc. Când, în realitate, mesajele lor erau destinate altor urechi.

Partida a fost deschisă de Marcel Ciolacu. În tripla sa calitate: de președinte PSD, de șef al Camerei Deputaților și de partener în coaliția de guvernare. Acesta și-a exprimat profunda dezaprobare pentru prestația lui Virgil Popescu ca ministru al Energiei, dar, în același timp, le-a mulțumit deputaților din PSD că au dat dovadă de disciplină de partid, votând împotriva moțiunii simple introduse de USR. Au ales ceea ce s-ar putea numi solidaritatea guvernamentală. Pentru cine a vorbit de fapt Marcel Ciolacu? Vom afla mai la vale.

La rândul său, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, președinte de partid, președinte PNL și premier al României, lăsând impresia că nu face altceva decât să continue dialogul deschis de Marcel Cioacu, a ținut să precizeze, scurt pe doi, că remanierile nu se fac la partid, ci la Guvern. I-a dat astfel o replică lui Marcel Ciolacu? Sau a vorbit pentru altcineva? Să încercăm să traducem acest surprinzător dialog.

Aparent, Marcel Ciolacu, felicitându-și colegii pentru că, în ciuda convingerilor lor, au dat câștig de cauză disciplinei de partid, i-a bătut obrazul premierului, pentru că acesta refuză să-l remanieze pe Virgil Popescu, în ciuda tuturor presiunilor care se fac în acest sens atât din direcția opiniei publice, cât și din direcția partidelor politice. Tot aparent, afirmând cu fermitate că remanierile se fac la Guvern și nu în altă parte, premierul Nicolae Ciucă i-a dat promt cu linia peste degete partenerului său de coaliție. Închizând abrupt acest subiect. Ei bine, eu nu cred nici în ruptul capului că de fapt am asistat la un dialog în contradictoriu între cei doi. Cred că și unul și altul s-au adresat altor urechi. Marcel Ciolacu se confruntă, cum este și normal, cu o serie de critici din interiorul propriului partid. Mai mulți demnitari PSD, el însuși numărându-se printre aceștia, solicită de câteva luni bune, într-un mod cât se poate de insistent și de ferm, ejectarea din Guvern a lui Virgil Popescu. Din motive cât se poate de întemeiate. Pe care nu mai are rost acum nici să le enumerăm și nici să le comentăm. Aceste solicitări au fost publice, preluate pe toate canalele de televiziune și pe toate site-urile care se ocupă de politică. Era de așteptat, era cât se poate de logic ca oamenii politici care s-au pronunțat astfel și care au calitatea de deputați, să fi votat cu ocazia moțiunii fără nicio ezitare pentru demiterea lui Virgil Popescu. Chiar dacă moțiunea a fost introdusă de un partid aflat în opoziție. Împotriva acestei poziții logice, de bun simț, ba chiar morale, s-a pronunțat însă în analiza internă de partid chiar Marcel Ciolacu. Pentru care a prevalat angajamentul asumat în scris cu ocazia constituirii coaliției, de a nu acționa sub nicio formă, în absența unei decizii comune asumate, împotriva vreunui ministru proveni din cealaltă tabără politică. Călcându-și pe inimă, Marcel Ciolacu a instituit din această perspectivă un embargo și le-a pus practic pumnul în gură colegilor de partid. Cum era și firesc, în interiorul PSD, dar chiar și public, au apărut cuvenitele reacții. Reacții care îl transformau pe Ciolacu într-un paratrăsnet al nemulțumirilor colective. Abordând tam-nesam acest subiect, președintele PSD nu i s-a adresat de fapt premierului Ciucă, ci colegilor domniei sale din PSD. Mulțumindu-le că au fost disciplinați, i-a urecheat pentru că bombăne în front și le-a cerut să nu mai scrâșnească public din dinți.

La rândul său, premierul general cu patru stele Nicolae Ciucă a prins mingea din zbor și, dând dovadă de o subtilitate pe care până acum nu i-o atribuia nimeni, a făcut tranșant afirmația cum că orice schimbare în Executiv se decide la Guvern. Adică nu în altă parte. Adică nu în partid. La ce partid s-a referit? S-a referit la PNL. De ce? Pentru că și în interiorul PNL a fost creat un grup de presiune, chiar la vârful acestui partid, condus de Rareș Bogdan, care a solicitat uneori chiar și public aruncarea peste bord a lui Virgil Popescu. Vorbind aparent în contradictoriu cu Ciolacu, Ciucă le-a dat de fapt acestora peste mână. Amintindu-le de o dispoziție constituțională, conform căreia, într-adevăr, doar premierul este cel care face și desface echipa guvernamentală. Dispoziție contrazisă însă de decizia asumată și scrisă a celor trei partide din coaliție.

Prin urmare, fiecare a vorbit pentru altcineva, lăsând impresia unui dialog în doi. Și jucându-și, tot fiecare în felul lui, atât rolul de polițist rău, cât și rolul de polițist bun. De unde și expresia populară cum că politica este o mare curvă.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii