Tara Secuilor in Tara lui Papura Voda   septembrie 30th, 2006

 

            Se implinesc 13 zile de cand Adunarea Nationala a Secuilor a adoptat o rezolutie care prevede ca astazi urmeaza sa se stabileasca hotarele viitoarei republici. A secuilor. Separata practic din statul roman, aceasta noua entitate ar urma sa-si stabileasca singura regulile de functionare, incepand de la limba oficiala, continuand cu infiintarea unei armate si politii proprii, evident si a unei Justitii secuiesti si terminand cu fixarea unor impozite. Tot secuiesti. Si a unor noi reguli de circulatie. Secuiesti. Daca Guvernul maghiar va da curs solicitarii asa-numitei Adunari Nationale, Ungaria va deveni protectorul oficial al Tarii Secuilor. In raport cu cine? Evident, cu Romania. In fine, se mai face apel la marile puteri semnatare ale Tratatului de la 1 ianuarie pentru ca respectivul document sa fie revizuit. Politica externa a acestui stat va fi orchestrata de la Odorhei. Sau poate din Ditrau, locul in care a fost redactata istorica proclamatie. Se implinesc, de asemenea, 13 zile de cand autoritatile statului au ramas bouche-bee. Lipsite practic de orice reactie cat de cat vizibila. Si in masura sa opreasca nebunia. Care nebunie se indreapta vijelios in directia Bruxelles. Unde „poporul” secuiesc cu noul lui stat incearca sa adere la UE la pachet cu Romania, la 1 ianuarie 2007. Unde UDMR face lobby in acest sens. Pana cand institutiile statului, inca al nostru, care au ca principala datorie sa apere Constitutia, inca a noastra, precum si suveranitatea si integritatea unui teritoriu care inca ne apartine, se vor decide sa intre in actiune, eu unul imi voi lasa sa zburde fantezia in deplina libertate. Pornind de la continutul unei vechi intelepciuni populare, conform careia in Tara lui Papura Voda totul e posibil.

            In Romania nu avem numai secui. Avem si romi. Sunt comunitati intregi de conationali cu ochi negri sau albastri, bruneti sau blonzi si care ar putea, de ce nu, dupa modelul patentat la Ditrau sa decida, cu sau fara un referendum, sa-si creeze o republica proprie. Tot astfel ma gandesc, si de ce nu as face-o, ca si locuitorii Deltei Dunarii ar putea sa-si intemeieze o republica. Republica Lipova. Dar turcii? Nu au si ei acest drept? Sau tatarii? Ba bine ca nu. Ca sa nu mai vorbim de machedoni. De ce, in definitiv, nu si-ar intemeia si ei un stat? Statul Pipera. Si mai nou avem si chinezi. Oare nu au si ei dreptul la autodeterminare? Tot in Romania, utilizand aceeasi matrice, ar putea fi ctitorit noul Ierusalim. De catre un grup de evrei, un alt grup de crestini si un al treilea de practicanti ai Coranului. Care ar decide ca, incepand de astazi, sa stabileasca propriile hotare si propriile legi. Ce frumos ar arata patria noastra multinationala, multiculturala si multistatala cu milioane de drapele noi si multicolore fluturand pretutindeni, cu o varietate nemaintalnita niciunde pe mapamond de uniforme ale armatelor nationale, cu zeci de constitutii si sute de legi diferite, cu atat de multe parlamente incat practic fiecare familie ar putea sa dispuna de cate un senator sau deputat! Dar de cand ne-am reintors la economia de piata, vin in Romania tot mai multi investitori. Unii dintre ei sunt britanici. Sau indieni. Sau japonezi. In definitiv, acestia de ce nu ar putea scoate la iveala o proclamatie prin care sa-si impuna dreptul lor? Acela de a circula pe stanga si nu pe dreapta? Dar de ce sa ne gandim doar la etnii? In definitiv, minerii cu ce sunt mai prejos? Ei de ce nu si-ar putea intemeia Statul Minerilor? Ori ciobanii, Statul Oierilor? Mama, mama, ce turism vom avea cu o asemenea varietate si unicitate! Si pentru ca nimeni sa nu se mai poata plange, vom avea si servicii secrete cu duiumul. Atat de multe, incat va fi indeplinit visul de aur al oricarui securist adevarat: totul, dar absolut totul va putea fi infiltrat si supravegheat. Apropo de ofiterii acoperiti din redactii. Cum de n-or fi descoperit ei din timp intreaga tarasenie cu Tara Secuilor? Cum de n-or fi anticipat ei ca omul numarul doi din Guvernul Romaniei, viceprim-ministrul Marko Bela, va rosti de la inalta tribuna a secuimii un discurs naucitor? Si care i-a lasat bujbe nu numai pe partenerii sai de coalitie, ci si pe cei 21 de milioane de cetateni, inca – pana azi – ai Romaniei.

            Pana de curand, stiam ca o Constitutie a unui stat democratic nu poate fi schimbata decat prin referendum. Asa am invatat la scoala. Dar iata ca doctrina a fost facuta praf. Tara Secuilor poate fi creata printr-o simpla proclamatie. A unei adunari care se autointituleaza a fi nationala. Si daca stau bine sa ma gandesc, intentia noilor autoritati secuiesti de a obtine un nou tratat al puterilor care candva si-au trimis reprezentantii la Trianon ar putea fi extrapolata. Pe noi oare cine ne-ar putea impiedica sa cerem despagubiri uriase Italiei pentru ocuparea abuziva a Daciei de catre hoardele lui Traian? Si daca tot ne intoarcem acolo, oare de ce nu ne-am pune in bat capul de lup pentru parazile Regimentului de Garda? Al Romaniei mici. Din ce in ce mai mici.

Comentarii inchise

 

            Nominalizarile viitorilor directori ai principalelor servicii secrete, facute luni dupa-amiaza de presedintele Traian Basescu, au starnit senzatie. Evident, acest efect constand in multiple reactii ale politicienilor si analistilor este generat nu atat de perspectiva ca domnul Claudiu Saftoiu sa fie transferat din functia de consilier prezidential in cea de director al serviciului de spionaj al Romaniei. Pentru ca Saftoiu era oricum in carti. Numele sau fusese de mai multe ori vehiculat, fie pentru functia de ambasador al Romaniei la Washington – faptul ca acolo lucrurile treneaza este in sine extrem de semnificativ – fie pentru cea de director al unui serviciu secret. Saftoiu era asadar in carti, chiar daca, de fiecare data cand a aparut vreo referire in acest sens in ZIUA, a insistat sa i se publice dezmintirea. Ceea ce a starnit adevaratul soc este, insa, nominalizarea lui George Maior, senator al principalului partid din opozitie. Si nu un parlamentar oarecare, ci presedinte al Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala. Daca ar trebui sa ne luam, pur si simplu, dupa declaratiile anterioare ale lui Traian Basescu, facute in campanie electorala si dupa, pana mai zilele trecute, nu ne-ar ramane decat sa tragem concluzia ca Basescu a adus lupul paznic la stana. Un reprezentant de marca al principalului inamic pus in fruntea securitatii interne. Pare o curata sinucidere, o aruncare in hau cu liberalii de gat. Dar cred ca logica acestei senzationale mutari pe tabla de sah politic ne conduce intr-o cu totul alta directie. Fapt este ca, asa cum a gandit cele doua nominalizari, seful statului a iesit intr-un mod magistral din coltul vulnerabil al tablei de sah. De unde pana luni i se pregatea o umilitoare lovitura in Parlament, prin nevalidarea propunerilor pe care urma sa le faca, iata ca astazi Basescu a reusit sa sara in saua unui cal alb. Este in afara oricarei indoieli ca va obtine voturile necesare pentru numirea noilor sefi ai serviciilor secrete. Dar mai obtine si altceva: un viitor sprijin PSD. Numirea lui Maior este o investitie pe termen lung. Din aceasta perspectiva, liberalii au fost facuti knock-out tehnic. Si nu numai ei. Dar semnificatia acestei miscari a presedintelui se poate reduce doar la evitarea unei umilinte prin desconsiderarea PNL si onorabilizarea PSD? Desemnarea lui Maior este un proiect nascut in mintea presedintelui din ratiuni tinand exclusiv de batalia politica cu PNL?

            Pana luni dupa-amiaza, in mod insistent, apropiatii presedintelui Traian Basescu le sugerau prietenilor din mass-media ca la conducerea celor doua servicii secrete vor fi nominalizati adjunctii acestora. Interimarii. Chiar daca ei sunt militari, iar practica in statele democratice este ca in functiile respective sa fie plasati civili. Si acest rationament parea logic. Pentru ca, in absenta consultarii cu partidele politice – facem abstractie de PD – Basescu nu avea nici un mijloc de a obtine acordul Parlamentului in eventualitatea in care ar fi incercat sa numeasca, la SRI si SIE, doi favoriti. Principalul partid al Aliantei, cel putin sub aspectul numarului de parlamentari, PNL, ar fi facut praf si pulbere proiectul prezidential daca nu si-ar fi putut plasa regina – Radu Stroe sau Norica Nicolai – pe tabla de joc a unuia dintre cele doua servicii. Pe de alta parte, numirea unor militari ar fi creat reticente la nivelul societatii civile dar si reactii negative, in plan extern. In plus, cine le garanta liberalilor ca actualii directori interimari nu sunt oamenii lui Basescu?

            Aparent, Traian Basescu nu avea nici o solutie. Cu liberalii nu accepta o impartire a puterii in serviciile secrete, iar sprijinul PD era insignifiant. Nodul gordian trebuie taiat intr-un fel. Din aceasta perspectiva, solutia gasita este geniala. O negociere cu un singur partid, finalizata intr-un timp record si obtinerea unei majoritati confortabile in Parlament. Unde mai pui ca PSD este cel care avansase, in mod spectaculos, ideea unei rotatii in ceea ce priveste decizia la nivelul conducerii serviciilor secrete. Sa fie acesta primul pas catre o viitoare alianta PD-PSD? Sa fie presedintele Basescu initiatorul acestei reasezari a principalilor vectori din politica romaneasca, in ciuda faptului ca, in mod insistent, atat el, cat si Partidul Democrat au afirmat ca este exclusa orice formula de coabitare politica cu PSD? Denumit drept un partid al coruptilor, de sorginte comunista si aratat ca principal inamic al aliantei care a castigat alegerile? Posibil. Dar la fel de posibil este ca Traian Basescu sa se fi inteles, in prealabil, nu cu conducerea PSD, ci cu un centru de putere al acestui partid. Cel de la Cluj. Din care face parte si George Maior. Iar lui Geoana sa i se fi servit pe tava o solutie pe care acesta nu o putea refuza. Pentru ca este in beneficiul PSD. Cine ar mai putea crede ca acest partid este comunist si corupt, cand insusi seful statului, provenit dintr-o alianta de dreapta, il numeste din randurile PSD pe directorul serviciului inteligent intern? Sah mat!

            Asadar, am toate motivele sa cred ca noii sefi ai serviciilor secrete, Maior si Saftoiu, au ceva mai mult in comun decat studiile postuniversitare de la Washington. Si anume, ei fac parte integranta dintr-un proiect politic pe termen lung al presedintelui Basescu. O platforma electorala pentru viitoarele alegeri.

Comentarii inchise

Acoperitii nedescoperiti   septembrie 26th, 2006

 

            Ziarul ZIUA a comis o greseala. Fara rea intentie. A publicat pe prima pagina o analiza care i-ar putea induce in eroare pe cititori, intrucat nu exprima punctul de vedere al redactiei. Semnata de Dan Pavel. Ea se refera la un subiect intens dezbatut in ultima vreme, legat de ofiterii acoperiti din presa. O pacoste recunoscuta oficial mai intai de purtatorul de cuvant al SRI, apoi de fostul director al serviciului si, in final, de insusi presedintele Romaniei, Traian Basescu. Dan Pavel considera ca existenta ofiterilor acoperiti din presa este cat se poate de normala. Ca deconspirarea acestora ar aduce prejudicii ireparabile serviciilor secrete ale statului democrat. Am toata stima pentru acest analist al Ziarului ZIUA si nu am de gand nici azi, la fel cum nu am facut-o nici in trecut, sa-l cenzurez. Numai ca opiniile sale vin in contradictie cu linia editoriala a publicatiei. Ca atare, greseala de care vorbesc este ca acest comentariu al sau a aparut in pagina intai, iar nu in pagina de opinii si comentarii, creandu-se astfel falsa impresie ca ziarul si-ar fi schimbat optica. Nu este asa. Si de aici demersul pe care il fac acum si care, intr-un fel sau altul, il va contrazice pe Dan Pavel si va completa punctele de vedere exprimate ieri – in interiorul ziarului, iar nu pe prima pagina – de un alt analist de marca ZIUA, Adrian Severin.

            Atat timp cat statul s-a transformat in dusmanul natiunii, interesele sale venind in contradictie cu cele ale cetatenilor, pe tot parcursul deceniilor cat ne-am aflat sub ocupatie comunista, este clar ca si Securitatea, ca principal instrument de represiune, trebuie condamnata in bloc. Ca politie politica. Si asupra acestei dezbateri nu mai insist. Pentru ca opinia publica este deja saturata. Ca efect al premisei de mai sus, sunt de condamnat toti cei care, intr-o forma sau alta, au colaborat cu Securitatea. Inclusiv jurnalistii. Dar dupa 1990? O asemenea colaborare jurnalisti-servicii secrete, intr-un stat care, incet-incet, isi intoarce fata spre cetatean, este oare necesara si motivata? Putem tolera sau chiar incuraja un statut de ziarist informator? Putem accepta realitatea ca in redactiile noastre se mai regaseste o categorie ciudata, cea de ofiter infiltrat si acoperit? Pentru a raspunde corect la o asemenea intrebare, va trebui sa duc ceva mai departe demersul analitic al lui Adrian Severin. Acesta incepe prin a pune o intrebare de bun simt. Si anume, de ce ar avea nevoie serviciile secrete sa „asigure protectie redactiilor” prin intermediul unor ofiteri acoperiti ori informatori, conform precizarii facute zilele trecute de Traian Basescu. Daca exista un dusman extern strecurat in redactiile unor ziare, in principiu el ar putea fi identificat si devoalat nu neaparat la locul sau de munca. Daca admitem ideea ca spionii sau agentii de influenta ai serviciilor straine de informatii misuna prin Romania, atunci, implicit, ar trebui sa acceptam atat faptul ca prezenta lor ar trebui sa se faca simtita in primul si in primul rand acolo unde se iau deciziile si abia dupa aceea in presa, cat si faptul ca serviciile inteligente pe care le avem ar fi trebuit, in 15-16 ani, sa puna mana pe cativa. Iar infiltrarea cartitelor ar trebui sa se produca pretutindeni. Ca intr-un stat politienesc. Spioni demascati, prinsi, judecati si condamnati nu prea avem in Romania. Putem admite ca insasi existenta atat de multor servicii secrete i-a oprit sa vina? In orice caz, nu s-a auzit in 16 ani de nici un caz de infiltrare in vreo redactie a spionajului strain, cu exceptia unei acuzatii lansate de Adrian Severin, pe vremea cand era ministru de Externe, conform careia doi directori de ziare ar fi colaborat in trecut cu KGB. A avut sau nu a avut dreptate Severin, nu se stie nici pana in ziua de azi. Fapt este ca Securitatea romana – iar nu vreun serviciu secret din afara – i-a luat capul. Si astfel el si-a pierdut statutul de sef al diplomatiei romane. In rest, linistea, sub acest aspect macar, este totala, in ceea ce priveste presa romana. Cu toata „protectia” ce ne-a fost acordata, nu a fost identificat nici un spion ori agent de influenta care sa ameninte libertatea redactiilor si a presei. Oricat am fi de optimisti si de partinitori in raport cu serviciile secrete romane, nu putem ajunge la o concluzie mai favorabila decat ca „protectia” asigurata a functionat ca un fel de zid chinezesc. Invincibil. De nepenetrat. Dar daca asa stau lucrurile, atunci este firesc sa completam raspunsul si la cea de-a doua intrebare pusa de Adrian Severin in analiza publicata ieri in ZIUA. Si anume, dincolo de paza asigurata, ce-or mai fi facand cartitele serviciilor secrete din interiorul presei romane. Altceva decat pur si simplu presa. Este limpede ca un jurnalist, daca nu face presa, face diversiuni. Inventeaza ori manipuleaza ori trunchiaza informatii. Ori tradeaza sursele de informatii. Ale lui sau ale colegilor. In slujba adevaratului stapan. Care este unul sau altul dintre serviciile secrete. Si iata ca din nou vorbim despre politie politica. Pentru ca intr-o asemenea eventualitate, serviciile secrete actioneaza impotriva liberei circulatii a informatiilor. Impotriva cetateanului.

            Prin urmare, cu tot respectul pe care il am fata de opiniile diferite ale lui Dan Pavel, sunt silit sa trag concluzia ca domnia sa apara unul sau mai multe servicii secrete romane si actuale atunci cand, in democratie chiar, se face politie politica. Ceea ce cred ca este o greseala. Ca si tolerarea cartitelor in redactii. Dar vine si vremea lor!

Comentarii inchise

 

            In conditiile in care cel de-al doilea razboi rece s-a declansat si in care marile puteri si-au dovedit, pana una-alta, neputinta in a stinge focarele de instabilitate pe care tot ele le-au alimentat, negocierile dintre ele fiind semi-inghetate, state precum Romania pot juca un rol neasteptat. Acela de mediatori. Aceasta speranta se intrevede in urma ultimei reuniuni de la Organizatia Natiunilor Unite si a impasului major in care lumea unipolara a ajuns la Consiliul de Securitate. Periplurile Condoleezzei Rice in statele arabe par condamnate la esec. La fel si eforturile de a identifica o solutie viabila, pe termen mediu si lung, in raporturile Statelor Unite si Europei cu puterea temeinic instalata in Iran. Ca sa nu mai vorbim de Kosovo, care in curand poate fi din nou in flacari. Nu sufera, oare, de un sindrom profund nationalist, de o „boala a buricismului” cei care afirma – iar eu ma numar printre acestia – ca, in conditiile succint descrise mai sus, Romania ar putea juca un rol important? De natura sa-i confere, in viitor, un mai mare prestigiu si mai multa putere?

            In chestiunea palestiniana, marile puteri au suferit un esec total. Hamas, venit la putere prin negarea dreptului statului Israel la existenta, nu va ceda. Pur si simplu, luptatorii Hamas se tem ca, prin recunoasterea statului Israel, insasi ratiunea acestei miscari care, dupa multi ani, a ajuns la putere, ar fi pusa sub semnul intrebarii. Pe de alta parte, este clar ca prea curand nu vom avea in Palestina un guvern de uniune nationala. Singura formula tolerabila pentru Israel, Statele Unite si Uniunea Europeana. Din nou, ratiuni profunde de politica interna impiedica Hamasul sa renunte la o parte din puterea castigata in alegeri. In consecinta, conflictul in zona se acutizeaza. Pana la exacerbare. Israelul va lasa din nou armele sa vorbeasca. Sustinut masiv si neconditionat de Washington. In timp ce Uniunea Europeana nu va mai avea argumente pentru a impune o cale de mijloc. Dimpotriva. Tinand cont de faptul ca nu s-a ajuns nici macar la realizarea premiselor indispensabile unui consens si evaluand amploarea coruptiei din Palestina, este greu de presupus ca Uniunea Europeana se va mai arata dispusa in viitor sa arunce, intr-o veritabila gaura neagra, zeci si sute de milioane de dolari sub forma de ajutor pentru palestinieni. Lipsiti de acest balon de oxigen, palestinienii vor da si mai mult castig de cauza Hamasului, ingrosand randurile acestuia, iar dependenta fata de Teheran si, eventual, Damasc, va creste. Dar Teheranul este si el in corzi. Iranul a demonstrat ca nu va renunta, sub nici o forma, la programul sau nuclear. Si nici la modernizarea, in ritm accelerat, a armatei sale terestre si aeriene. Are mijloacele de a deveni o putere de prim rang. Statele europene nu-i pot oferi la schimb garantiile de securitate solicitate. In absenta unui arbitraj al UE, Teheranul se poate adresa oricand Moscovei, pentru a construi, impreuna cu Rusia, un parteneriat strategic. Cu o Rusie care devine, din nou, hotarata si agresiva pe plan international, conform programului anuntat, in termeni lipsiti de orice echivoc, de catre Vladimir Putin. Noile tendinte hegemonice, de tip imperialist, ale Federatiei Ruse nu au decat de profitat de pe urma tensiunilor intre Iran si lumea libera. La o scara mai redusa dar, din punctul nostru de vedere, prezentand un pericol chiar mai mare, prin simpla vecinatate, este conflictul din Kosovo. Daca Uniunea Europeana nu are ragazul necesar de a sprijini o constructie politica de tip prooccidental la Belgrad, pentru ca actiunile militiilor din Kosovo se precipita, atunci nu exista niciun fel de indoiala ca un guvern antieuropean la Belgrad va fi intens sustinut de la Moscova. Iar acesta isi va putea instala un fir scurt pana la Teheran.

            In mod traditional, Romania a fost plasata undeva la confluenta acestor linii istorice de forta. Printr-o politica inteligenta la Marea Neagra, de natura a contribui la securitate si stabilitate, dar fara a determina Rusia sa-si intoarca spatele contactelor si negocierilor, prin exploatarea curajoasa dar inteligenta si echilibrata a unor relatii de incredere cu Teheranul si a recentei sale pozitii de partener privilegiat al Statelor Unite, dar si al marilor puteri din Uniunea Europeana, Romania ar putea sa faca un joc interesant. Cu rezultate notabile. Este un joc de sah in care victoria este asigurata. Prin miscari indraznete, dar bine calculate. Razboiul antiterorist declansat de Statele Unite in urma dramaticei sfidari din 11 septembrie 2001 tinde sa se transforme, din nefericire, intr-un razboi al civilizatiilor. Pentru ca lumea araba se ridica, devine din ce in ce mai puternica, mai coerenta si mai decisa sa-si apere, prin solidaritate, valorile in care crede. In timp ce Occidentul se vede neputincios in a-si implementa in spatiul islamic propriul sistem de valori. Generalizarea terorismului devine doar una dintre multiplele fatete ale unui conflict mai amplu si mai profund. Iata o conjunctura istorica in care Romania ar putea juca si un alt rol decat cel de spectator.

Comentarii inchise

Balet romanesc pe o scena de jar   septembrie 21st, 2006

 

            In timp ce Romania este cuprinsa de febra Monei Musca, la New York are loc o adunare generala de incendiu, dupa cum remarca externistii din lumea intreaga. Organizatia Natiunilor Unite este in pragul colapsului. Merele discordiei sunt multiple, iar planeta pare rupta in patru puncte cardinale. Sunt cativa jucatori importanti in plan international, cum ar fi China, Rusia si India, care incearca sa traga toate foloasele din criza care se acutizeaza nu numai in spatiul arab, ci si in Balcani, in Kosovo, in al doilea rand, statele lumii arabe, pregatite sa dezgroape securea de razboi, in al treilea rand, Uniunea Europeana, cea mai interesata organizatie in identificarea unei solutii de compromis politic si, in fine, axa Washington-Tel Aviv, in jurul careia graviteaza alte cateva state care incearca sa impuna lumii internationale o formula radicala. Romania, prin Razvan Ungureanu, face in aceste zile un periculos si extrem de interesant balet diplomatic pe o scena aproape incandescenta. Putem castiga sau putem iesi mototoliti din aceasta afacere. Rezultatul il vom cunoaste in numai cateva zile.

            Pentru a intelege optiunile pe care le are Bucurestiul, marja sa de libertate si de actiune in raport cu cele patru mari grupe de jucatori, trebuie in primul rand sa pornim de la premisa ca suntem un stat al Uniunii Europene si avem datoria ca, in conditiile in care valorificam la maximum, in interes national, orice oportunitate in plan diplomatic, sa nu calcam pe bec in raport cu partenerii nostri. Sa nu adoptam politici si sa nu luam decizii care vin in contradictie flagranta cu optiunile europene. In acelasi timp, ne aflam intr-o relatie privilegiata cu Statele Unite. Impartim cu Washingtonul cateva teatre de razboi. Avem datoria tot fata de interesul national ca, nepericlitand politica Uniunii Europene, sa sustinem, in limite rezonabile, Washingtonul in razboiul antiterorist, in ofensiva pe care cea mai mare putere a lumii a declansat-o impotriva a ceea ce George W. Bush a denumit „axa raului”. In acelasi timp, in mod traditional, Romania are relatii privilegiate in zona fierbinte a Orientului Mijlociu. Atat cu Israelul, cat si cu statele arabe. Este bine ca Bucurestiul sa fie in masura sa-si conserve aceste raporturi, astfel incat, in viitor, sa aiba posibilitatea, asa cum s-a intamplat uneori si in trecut, de a juca un rol de negociator. Cu toate foloasele care decurg din aceasta. Cat priveste China, India si Rusia, din nou avem datoria de a juca cu acestea, in plan diplomatic, o politica a usilor larg deschise.

            In ce consta incendiul de care vorbeam? In timp ce Bush, pentru prima data, face apel la natiunile arabe din statele localizate de el pe „axa raului” sa se ridice impotriva propriilor guverne, tot la New York, presedintele Iranului contesta orice drept hegemonic al Statelor Unite si cheama lumea araba la unitate si lupta impotriva Washingtonului. Si, din nou, nodul gordian pare a fi Palestina, unde politica Uniunii Europene se desparte in mod major de cea a Washingtonului si Tel Avivului. Seful palestinian Mahmud Abbas este incapabil, in acest moment, sa realizeze un Guvern de uniune nationala si sa faca fata conditiilor puse de SUA si Israel. Ignorarea acestei realitati, atrage atentia UE, poate declansa o explozie in lant. Iar tot ce s-a castigat pana acum vizand reglementarea problemei palestiniene ar putea fi aruncat la cos. Cum va reusi Romania, ca viitor stat UE care inca de pe acum si-a asumat, in acest sens, importante obligatii si ca partener politic si strategic al Statelor Unite, sa impace doua optiuni ireconciliabile? Iranul este un alt mar al discordiei. In raport cu o serie intreaga de acte si gesturi politice si militare ale Teheranului, interpretate de administratia americana ca o veritabila sfidare a pacii, dar si a pozitiei Statelor Unite intr-o lume unipolara, Washingtonul, in tandem cu Ierusalimul, are tot interesul sa obtina la Consiliul de Securitate, care va avea loc in aceasta saptamana, o decizie de declansare a unui razboi represiv impotriva Iranului. Dar acest lucru nu va fi posibil. Se opun, practic, toti ceilalti membri ai Consiliului de Securitate. Iar daca Statele Unite vor solicita macar sanctiuni impotriva Teheranului, si in legatura cu aceasta decizie isi vor exercita cu certitudine dreptul de veto cel putin Rusia si China. Un intreg lobby extrem de activ la Washington face insa presiuni asupra administratiei de a incerca, dupa modelul razboiului din Irak, o actiune pe cont propriu. Intr-un fel de parteneriat ad-hoc cu cateva state mai mici.

            Iar a treia chesiune exploziva este Kosovo. Acolo, militiile prosarbe au scapat de sub control. Din nou, Statele Unite sunt indemnate de propriile interese geopolitice sa intervina in forta si imediat. In timp ce Uniunea Europeana prefera sa nu precipite evenimentele, pentru a nu le da apa la moara nationalistilor de la Belgrad. Pentru a putea vedea instalandu-se acolo un Guvern pro-european.

            Pentru diplomatia de la Bucuresti, ceea ce se intampla la Adunarea Generala a Natiunilor Unite reprezinta un dublu examen de maturitate. Vom vedea daca el va fi trecut cu bine de Razvan Ungureanu. Si sa nu uitam ca politica externa reprezinta, in buna masura, si un apanaj al institutiei prezidentiale.

Comentarii inchise

Ridicarea liberalilor la lupta   septembrie 19th, 2006

 

            Odata cu suspendarea lui Teodor Atanasiu de la conducerea Ministerului Apararii de catre presedintele Traian Basescu, se poate afirma ca razboiul politic dintre liberali si seful statului a intrat in faza ireversibilitatii. Cu alte cuvinte, este exclus sa mai existe vreun drum de intoarcere. Pipa pacii nu va mai putea fi trecuta niciodata din mana locatarului de la Cotroceni in cea a locatarului de la Palatul Victoria. De acum incolo, primul va incerca pe toate caile sa le administreze liberalilor lovituri mortale care, in mod evident, vor atinge si zona Executivului controlata de acestia, in timp ce liberalii, la randul lor, prin Calin Popescu Tariceanu, dar si prin intermediul altor lideri vor exploata din plin orice greseala comisa de Traian Basescu ori de Partidul Democrat atunci cand acesta se va transforma in aplaudac. Alegeri anticipate nu vor fi, intrucat PNL se pune de-a curmezisul, iar Tariceanu nu va demisiona, ci, dimpotriva, va incerca din rasputeri sa-si duca mandatul pana la capat. In schimb, e de presupus ca va fi desemnat un nou candidat prezidential, care se va bucura de sustinerea PNL la viitoarele alegeri. In acest fel, coalitia anti-Basescu si, implicit, anti-PD, incepe sa capete consistenta. Va fi ea si coerenta? Si eficienta?

            Bomboana pe coliva mariajului dintre Iliescu si Tariceanu este suspendarea lui Atanasiu. O declaratie de razboi lipsita de orice fel de echivoc. Un gest prin care liberalii au fost umiliti de cel pe care l-au sustinut pentru a ajunge seful statului. Actul suspendarii aduce prejudicii de imagine greu de calculat pentru PNL, aflat si asa intr-o scadere de credibilitate care confirma teoria pe care am lansat-o candva, conform careia Alianta se rasuceste in jurul axei sale. Partidul Democrat crescand direct proportional cu scaderea PNL pentru ca, utilizandu-si indelungata experienta politica in acest sens, desi se afla la guvernare, se comporta public ca si cand ar fi in opozitie. Desi face parte dintr-o coalitie de dreapta si bate chiar la usa popularilor europeni, lanseaza permanent puternice mesaje de stanga, socialiste sau chiar populiste. O reteta care pana acum a avut succes sub mai multe guvernari, la destramarea carora PD a contribuit. Din interior. Prin scoaterea pe tusa a lui Atanasiu, Basescu demonstreaza ca PNL si Tariceanu sunt departe de a dispune de o forta suficient de mare pentru a i se putea opune. Mai mult chiar, a fost creat un precedent pe care seful statului il poate oricand extrapola asupra altor adversari. Vraistea creata in Armata poate stimula reactii de rezistenta ale generalilor in fata civililor PNL. Chiar daca Basescu a facut greseala de a instala in locul lui Badalan – fapt fara precedent – un reprezentant al flotei militare, sunt toate semnele ca popularitatea sa in Armata este in crestere. Ce le ramane liberalilor de facut in aceasta situatie?

            Suspendarea lui Atanasiu poate fi si o lovitura de bumerang. Care sa se intoarca naprasnic chiar impotriva initiatorului. Daca in cele din urma Basescu pierde la acest capitol, infrangerea sa va fi la fel de usturatoare pe cat de mare este victoria daca va castiga. Sa ne inchipuim ce s-ar putea intampla daca Atanasiu se va intoarce la MApN. Cheia rezultatului se afla nu numai in mana Justitiei, ci si in cea a premierului. Intrucat Basescu s-a cam grabit, nu este deloc exclus – exista chiar semnale in acest sens – ca in Justitie Atanasiu sa obtina castig de cauza. Sa reiasa, cu alte cuvinte, ca Basescu l-a suspendat inainte de a exista minimum de probe ca acesta, dincolo de declaratia hazardata pe care a facut-o, ar fi spionat, prin serviciul secret, Administratia Prezidentiala. Daca Parchetul nu a declansat inca, asa cum spunea ieri Atanasiu, o urmarire penala impotriva sa, atunci seful statului nu avea dreptul constitutional de a-l suspenda. Mai exista si posibilitatea ca, in cele din urma, inexistenta unor probe sa ateste ca Atanasiu e nevinovat. In oricare dintre aceste variante, Basescu e infrant. Dar in aceeasi situatie se poate afla in scurt timp si daca Atanasiu pierde, iar in locul lui este numit la portofoliul Armatei un adversar si mai viguros al sefului statului. Cum ar fi, de pilda, Radu Stroe.

            Lui Basescu nu-i va prinde prea bine nici daca, asa cum au anuntat liberalii, vor refuza in viitor sa participe la jocul de-a anticipatele. Iesind din echivoc si anuntand ferm ca nu vor merge pe anticipate, liberalii lasa Partidului Democrat si lui Basescu o mai subtire masa de manevra politica. De presiune si santaj contra adversarilor. Iar daca va fi nominalizat un contracandidat liberal la prezidentiale impotriva lui Basescu, se va fi deschis un nou front. Trecerea liberalilor in mod declarat de partea adversarilor lui Basescu poate crea o masa critica, de natura sa-l sufoce in timp pe acesta. Se pare ca si noua viziune liberala asupra dosariadei vizeaza tot o lovitura anti-Basescu, prin deconspirarea acestuia. Sunt semne ca liberalii sunt decisi sa se ridice la lupta.

Comentarii inchise

Lovitura imparabila?   septembrie 16th, 2006

 

            Presedintele Traian Basescu le-a aplicat liberalilor o lovitura politica ale carei efecte de imagine sunt greu de calculat, in acest moment. Demiterea ministrului Apararii, Teodor Atanasiu, care in cele din urma a constituit optiunea sefului statului, este menita sa demonstreze ca, in ciuda Constitutiei, ce ii confera presedintelui prea putine prerogative, acesta poate fi de temut pentru adversari. Evident, Basescu avea si optiunea de a nu-l elibera din functie pe Atanasiu, de a nu transforma un avorton politic intr-un erou. In definitiv, nici el, atunci cand se afla la cutite cu PSD si cand dosarul sau penal dresat de adversarii politici capatase o consistenta impresionanta, nu a fost demis din functia de primar general de catre prefectul de atunci al Capitalei. Care avea, legal, aceasta posibilitate. In al doilea rand, miscarea politica facuta de seful statului este lipsita de echivoc in ceea ce priveste temperatura relatiilor cu PNL. Acum este clar ca PNL, in actuala sa formula de conducere, este perceput de Traian Basescu drept un inamic politic de prim rang. Seful statului arata ca este decis sa lupte pana la capat impotriva acestui partid. Situatia pare ireversibila. De aceea, este interesant de vazut cum se pot raporta la aceasta realitate diversii actori politici.

            Sa incepem cu presedintele. Traian Basescu, dupa o perioada destul de lunga de esecuri in plan politic, datorate incercarilor sale repetate si nereusite de a se comporta ca un jucator, invins mereu si mereu ba de propriul temperament, ba de inabilitatile staff-ului sau si, de fiecare data, de o Constitutie care pare o haina mult prea stramta pentru el, parea ca a intrat intr-o fundatura. Loviturile sale nereusite i-au pus pe ganduri pe reprezentantii singurelor institutii in raport cu care seful statului are o autoritate reala: Armata, servicii secrete, Parchet. Dupa cum se stie, in acest moment toate aceste institutii sunt decapitate. Ca atare, in interior se duce o batalie pentru putere, pana la urma daunatoare interesului national. Exista o instabilitate vizibila la nivel institutional in fiecare dintre componentele pe care le-am amintit care, chiar daca nu conduce la o instabilitate politica, sifoneaza in mod vizibil imaginea celui responsabil. Care este insusi presedintele. Prelungirea acestei stari de provizorat demonstreaza ca Basescu nu este suficient de puternic pentru a-si instala favoritii in pozitiile ramase vacante. Si a concentra, astfel, in mainile sale puterea serviciilor secrete si a Parchetului. Acum, in aceasta situatie este si Armata. Numirea in importanta functie de sef al Statului Major a unui inalt ofiter din marina, desi perfect legala si constitutionala, nu face decat sa toarne gaz peste foc. Pentru ca marina militara este departe de a juca un rol suficient de important in Armata Romana, astfel incat reprezentantul ei sa poata veni la comanda. Avem, in acest moment, in interiorul ostirii un mar al discordiei pe termen lung. Si o samanta de nemultumire contra comandantului suprem. Si, cu toate acestea, este in afara oricarei indoieli ca, prin riscanta si discutabila miscare de demitere a lui Atanasiu – la care a pus umarul si Eugen Bejenariu, „stimulat” de prietenul sau, Dorin Cocos – Basescu a avut de castigat. Pur si simplu pentru ca si-a aratat muschii. Pur si simplu pentru ca a demonstrat ca are suficiente resurse pentru a prelua si a mentine controlul. Aviz celor care, in ultima vreme, sesizand slabiciunile de la Cotroceni, jucau la mai multe capete. Dupa momentul Atanasiu, ei vor deveni mai prudenti. Si mai reticenti in a se arunca in bratele adversarilor lui Basescu. Sau poate aceasta este doar o prima reactie.

            PNL este silit sa ridice de jos manusa pe care Basescu i-a aruncat-o in obraz. Insusi Tariceanu este intre ciocan si nicovala. Ratiunea si temperamentul il obliga la prudenta, echilibru, cumpatare, in timp ce presiunea din interior, pe cale sa provoace o explozie, il determina sa reactioneze brutal. Pe masura afrontului prezidential. Dupa ce PNL anunta oficial ca Basescu nu-l mai reprezinta, este de asteptat si pasul urmator. Lepadarea. Tocmai in eventualitatea unei asemenea reactii, Partidul Democrat este tinut de-o parte. In rezerva. Reactiile PD vor fi declansate abia dupa ce liberalii isi vor fi epuizat resursele de raspuns. Este momentul psihologic in care PNL isi poate pierde orice bruma de credibilitate. Sau in care bateriile PNL pot fi reincarcate.

            Pentru PC, scandalul vine manusa. Speranta ca vor putea fi stranse semnaturile necesare suspendarii presedintelui creste in tabara lui Voiculescu pe masura ce sporesc nemultumirile liberalilor. In timp ce PSD si PRM asteapta intr-o inteleapta rezerva sa profite de galceava celor de la putere, UDMR tatoneaza terenul pentru ca, din slabiciunea partenerilor de Coalitie, sa-si poata extrage mult ravnita Lege privind statutul minoritatilor.

            Aceasta toamna fierbinte, in care seful statului sare in mijlocul ringului decis sa inceapa batalia finala, este abia la inceput. De abia de acum vom avea parte de telenovele in talk show-uri prezidentiale.

Comentarii inchise

Protectorii cartitelor din presa   septembrie 13th, 2006

 

            Colegul meu, Dan Pavel, referindu-se la diferenta noastra de opinii vizand spinoasa problema a ofiterilor acoperiti din redactii, face recurs la bibliografia straina. Ma trimite, cu alte cuvinte, sa studiez reviste de prestigiu din lumea libera, care fac referire la necesitatea, sugereaza Pavel, intaririi protectiei statului liberal prin existenta unor servicii secrete omniprezente. Adica si in presa. Numai astfel ele ar putea apara statul de drept de fel de fel de capcane care il ameninta. Nu il contrazic pe acest analist al ziarului ZIUA. Din simplul motiv ca stiu ca are acces la mult mai multa informatie de acest fel decat mine. In materie de lecturi, ma dau batut. Nu insa si atunci cand vine vorba de logica formala. Cu asemenea argumente sunt gata sa continui aceasta polemica. Sper din tot sufletul ca ea nu il va debusola pe cititorul nostru, ci, dimpotriva, ii va oferi, in final, mai multe argumente si mai multa informatie, astfel incat sa-si poata forma o opinie proprie. Tema este de o importanta majora. Daca si alti analisti se vor pronunta asupra ei, nu vom avea decat de castigat.

            Nu atac existenta cartitelor din presa, plantate de serviciile secrete, din perspectiva aprehensiunii pe care recunosc ca o am fata de existenta unui „presedinte jucator” tentat sa forteze si chiar sa incalce Legea fundamentala a statului, pentru a dobandi o mai mare putere decat cea acordata de electorat. Nu este intamplator ca Basescu se afla in aceasta situatie, un om care, se stie ca, odata venit la Cotroceni in calitate de sef al statului, m-a atacat personal, cu insistenta si in multiple feluri. Oricare alt presedinte al Romaniei care ar incuraja infiltrarea redactiilor cu corpi straini si, in definitiv, nocivi ai serviciilor secrete ar avea parte de aceeasi reactie din partea mea. De aceea, cat timp va continua dezbaterea acestei teme, il rog si pe Dan Pavel, ii rog si pe cititori sa faca abstractie, cum fac si eu, de existenta unui conflict intre doua persoane care, candva, au crezut in prietenie. In al doilea rand, nu voi face o analiza comparata. Nu voi pune semnul egalitatii, din acest punct de vedere, intre Romania si statele cu democratie consolidata. Totusi, il rog pe Dan Pavel sa ne descrie, daca ele exista, situatiile in care in statele europene a fost recunoscuta oficial existenta si necesitatea ofiterilor acoperiti infiltrati in redactiile ziarelor, fara ca aceasta realitate sa starneasca reactii pe masura. Fara a ma ridica la nivelul lui Dan Pavel in materie de acces la publicatii de specialitate, il provoc sa ne ofere macar cateva exemple.

            Sunt doua ipoteze. Ele pot fi complementare. Unul sau mai multe servicii secrete instruiesc agenti aflati pe statele lor de plata care apoi, prin diverse mijloace, reusesc sa se angajeze in redactiile presei scrise si audiovizuale. Acestia vor primi un al doilea salariu. A doua ipoteza se circumscrie unei indelungate traditii, in care ziaristi erau racolati in calitate de colaboratori ai serviciilor secrete. Si acestia obtin venituri din ambele parti. Si intr-un caz, si in altul, este absolut logic ca vor primi o sustinere logistica din partea serviciului secret ale carui cartite sunt. In primul rand, ei vor fi beneficiarii unor informatii privilegiate. Pe care ceilalti jurnalisti, in mod normal si uzual, nu le obtin. Este creata, astfel, in interiorul redactiei, o concurenta neloiala. Extraprofesionala. Scopul este ca taman cartitele sa devina, treptat, ziaristi in care conducerea ziarului isi poate exprima cea mai mare incredere. In final, ei vor fi promovati si vor avea, astfel, acces la mai multe informatii din interiorul ziarelor si vor avea si o putere mai mare de decizie decat ceilalti. Iar adversarii lor vor putea fi santajati. In orice situatie in care serviciul secret monteaza o diversiune, aceasta se va face prin intermediul cartitelor. Diversiunea poate consta in manipularea unor informatii, a unor dezvaluiri in directia si in scopul dorit de pravalia secreta sau in punerea la sertar a unor anchete care, publicate fiind, ar putea stanjeni fie serviciul secret, fie protejati ai acestuia. In ambele situatii, fara sa vrea, redactia il dezinformeaza pe cititor. Cetateanul are numai de pierdut. Presa nu-si mai indeplineste in mod corect menirea.

            In 16 ani, nu am auzit de nici un caz in care infiltrarea cartitelor in presa sa fi condus la ceva bun. In Romania, cel putin. Dar poate imi spune Dan Pavel cati spioni au fost prinsi pe aceasta cale. Sau cati teroristi au fost identificati intr-un stat in care, cu exceptia amaratului acuzat ca ar fi incercat sa explodeze o butelie la Timisoara, singura persoana acuzata de terorism, Omar Hayssam, s-a volatilizat. Dupa care autoritatile au recunoscut, pur si simplu, ca nu exista probe impotriva sa. Iar acesta nu era vazut prin redactii, ci la Guvern. Sau la Presedintie. Sau la sediul unor servicii secrete. Culmea! Cate atentate au fost dejucate de cartitele din presa? Care sunt actiunile indreptate impotriva sigurantei nationale dejucate prin cartite? Un singur exemplu vreau. Doar unul. Il astept pe colegul meu, Dan Pavel, sau pe oricine ar dori sa-i sustina teza legitimitatii cartitelor sa vina cu argumente. Sau macar cu exemple care sa ne convinga ca trebuie sa acceptam in redactii oameni cu dubla identitate.

Comentarii inchise

Grupul de interese de la „Potcoava”   septembrie 12th, 2006

 

            Dan Voiculescu, presedintele Partidului Conservator, taxat in repetate randuri de seful statului drept „solutia imorala”, l-a atacat cu o violenta fara precedent pe acesta din urma, anuntandu-si decizia de a trece imediat la aplicarea procedurii de suspendare a presedintelui Romaniei. In viziunea lui Dan Voiculescu, paharul a fost umplut dupa ce Traian Basescu s-a intalnit sambata cu trei fruntasi ai Partidului Democrat la restaurantul „Potcoava”, de sub Podul Grant. Acolo, conform afirmatiilor unui martor ocular, Nicolae Vulpe, consumator la o masa invecinata, Traian Basescu ar fi utilizat termenul de „jigodii” atunci cand s-a referit la procurori – acestia fiind avocati ai statului – si ar fi devoalat o serie de intentii politice. Conform citatelor din marturisirea lui Vulpe reproduse in ziarul „Gandul”, Traian Basescu ar fi pus la cale implicarea intr-un nou dosar penal a generalului Badalan si inlocuirea acestuia, la comanda Armatei Romane, cu un ofiter superior, provenit din flota militara. In fine, sunt redate o serie de detalii, extrem de stanjenitoare pentru cinstitii comeseni, vizand spargerea unor partide politice si reconfigurarea unor aliante care, in final, ar conferi o putere sporita Partidului Democrat si o mai mare autoritate presedintelui. Daca informatia este reala, ea poate deveni cu adevarat exploziva, mai ales in conditiile in care un partid parlamentar, in speta Partidul Conservator, anunta ca declanseaza, incepand chiar de astazi, procedura de strangere de semnaturi in vederea suspendarii presedintelui din functie. Cum poate fi evaluat acest eveniment politic dupa conferinta de presa organizata ieri de Voiculescu? Ce sanse reale sunt de suspendare a presedintelui?

            In vara anului trecut, Traian Basescu a declansat un urias scandal, dupa ce, intr-o interventie la Radio Romania Actualitati, a vorbit de existenta unor grupuri de interese, reclamand chiar o intalnire care avusese loc cu cateva luni in urma la restaurantul „El Capitan” de la Snagov. Acolo, conform afirmatiilor sefului statului – care nu au fost nici recunoscute, nici dovedite – s-ar fi intalnit mai multe persoane, intre care subsemnatul si Dinu Patriciu, cu premierul Tariceanu, determinandu-l pe acesta sa renunte la declansarea, prin propria demisie, a procedurii anticipatelor. Si naruind astfel un important proiect politic promovat de Traian Basescu. A urmat un intreg tapaj mediatic pe marginea conceptului de „grup de interese”, lansat atunci, fara prea mult discernamant, de Traian Basescu. Iar ciudatul termen se regaseste in premiera mondiala si in rechizitoriul cu care acelasi Basescu i-a pedepsit pe doi dintre participantii la intalnire. In Evul Mediu, ei ar fi fost decapitati. Ei bine, iata ca acum are loc o intalnire aproape in oglinda. Si care, pastrand metodologia prezidentiala, poate fi taxata drept o reuniune tipica a unui grup de interese. De asta data, nelegitime. Daca la restaurantul „El Capitan”, intr-o zi de weekend, s-au intalnit, impreuna cu sotiile lor, oameni de afaceri, un jurnalist si un prim-ministru, iata ca la „Potcoava”, o asemenea reuniune are drept eroi doar oameni politici. Insusi presedintele tarii si cei mai importanti fruntasi ai Partidului Democrat. Spre deosebire de reuniunea de la „El Capitan”, la „Potcoava”, conform ziarului „Gandul”, exista un martor. Care a vazut, a fotografiat si a inregistrat discutia de la masa alaturata. E adevarat, el pretinde ca, in final, inregistrarea ar fi fost stearsa de catre un SPP-ist. Ramane de vazut daca e asa sau redactia de la „Gandul” le-a intins o capcana cinstitilor comeseni, care alcatuiesc un grup de interese nelegitim, atata vreme cat intelegerile perfectate acolo pot leza prevederile constitutionale. Oricum, acestia au recunoscut, cel putin partial, continutul discutiei devoalate de cetateanul Vulpe. Ei si? – vor exclama partizanii PD. Intrucat eu nu ma numar printre acestia, voi raspunde ca este cel putin incorect ca un sef de stat, intr-o Constitutie care ii interzice presedintelui orice fel de partizanat politic, sa initieze dialoguri in care se pun la cale manevre indreptate contra altor partide ori in care se preconizeaza demiteri si numiri de demnitari. Sau sunt taxati procurorii, in bloc, drept „jigodii”. Daca este real continutul declaratiei lui Vulpe, atunci nu trebuie sa ne miram ca presedintele Traian Basescu i-a servit astfel adversarului sau politic, Dan Voiculescu, o importanta minge la fileu. Pe care acesta se grabeste sa o valorifice.

            Am urmarit ieri la televizor cum destul de multe persoane cu aere de analisti politici, unii fiind chiar reprezentanti ai unor partide, au facut, voit sau nu, o grava confuzie. Ei au acuzat Partidul Conservator, sub motiv ca, la putere fiind, declanseaza o procedura de suspendare a presedintelui. Constitutional si democratic, este perfect posibil, atat moral, cat si tehnic si legal, ca suspendarea sefului statului sa fie declansata ori de catre partidele aflate la putere, ori de catre cele din opozitie. Ori si de unele, si de altele. Deci, sub acest aspect, demersul lui Voiculescu poate fi inteles. Si acceptat ca atare. Este insa cu totul alta chestiune daca el va avea sau nu succes. Pentru ca, in prima faza, pe langa semnaturile a 31 de membri PC, mai este necesar acordul a inca 122 de parlamentari. Daca Voiculescu se gandeste la PRM, care nu are decat 50, atunci mai are nevoie de inca 72 de deputati. De la PSD, PNL si UDMR. Si de la independenti. Grea treaba. Iar daca reuseste, referendumul nu poate fi declansat decat cu inca 77 de semnaturi. Si abia apoi electoratul decide.

Comentarii inchise

Un nou esec construit la Cotroceni   septembrie 9th, 2006

 

            In spinoasa chestiune a conflictului fatis dintre Administratia prezidentiala si Ministerul Apararii Nationale, care se subsumeaza marii batalii intre palate, presedintele Traian Basescu a avut in mana un as pe care l-a jucat prost. Astfel incat, in loc sa-si umileasca adversarul, punandu-l in conflict cu opinia publica, el fiind in cazul nostru ministrul liberal al Apararii Teodor Atanasiu, il victimizeaza si, in perspectiva, il transforma chiar in erou. Iar ministrul Apararii este departe de a merita o asemenea favoare. Seful statului avea posibilitatea sa castige un ascendent moral si politic asupra acestuia si sa puncteze major in finala luptei sale cu PNL si cu premierul Calin Popescu Tariceanu. O finala care se va juca probabil pana la sfarsitul lui ianuarie 2007.

            Privind situatia la rece, cu totala detasare, putem constata ca, intr-adevar, Teodor Atanasiu, la portofoliul Ministerului Apararii, s-a facut cunoscut mai degraba prin contraperformante decat prin succese menite sa-l aseze pe un loc fruntas in pleiada de sefi ai ostirii pe care a avut-o Romania in istoria ei recenta. Are dreptate presedintele Basescu atunci cand spune ca Ministerul Apararii este un al doilea centru al politicii externe romanesti. El a devenit cu atat mai important sub acest aspect, cu cat organizatia NATO, din care Romania face parte, are in primul rand o componenta politica si abia apoi o componenta militara. Nu e important faptul ca, astfel, pentru prima data incepand din decembrie 1989, un locatar de la Cotroceni recunoaste o realitate pe care presa, si nu numai, a enuntat-o de multe ori. Si anume ca, in conformitate cu Constitutia, politica externa o face Guvernul, prin intermediul in principal al celor doua ministere. Externe si Armata. Iar presedintele este doar un figurant. E adevarat, de marca. Din pacate, asa cum suna Constitutia, seful statului poate face mai degraba gafe in materie de politica externa decat demersuri constructive, pe care Guvernul sa le poata urma. Daca Guvernul nu doreste sa dea curs unui demers prezidential, il poate lasa, asa cum s-a intamplat de multe ori, pe seful statului cu ochii in soare. Chiar daca acesta ar avea dreptate. Inchei o paranteza care, inca o data – a cata oara? – reclama, in mod obiectiv, o limpezire a starii constitutionale a Romaniei. Sa revenim insa la ministrul Apararii. Cel cu care ne-au procopsit liberalii.

            Teodor Atanasiu, in calitatea pe care o are, nu-si poate indeplini rolul, cel putin in materie de politica externa, din simplul motiv ca nu cunoaste nici o limba straina. Chiar daca, printr-un miracol, pe umerii sai ar fi pus capul lui Titulescu, Atanasiu tot nu ar face doua parale, pentru ca de foarte mult timp marea politica externa nu se mai poate face prin intermediul translatorilor. Dar nici in NATO ministrii nu au sub masa sau alaturi masini mecanice ori umane de tradus. In al doilea rand, este posibil ca Basescu sa aiba dreptate si atunci cand afirma ca intre minister si armata incepe sa se caste o prapastie. Nu este insa exclus ca la aceasta sa fi contribuit si seful statului, cunoscuta fiind apetenta sa pentru a crea discordie si aprehensiunea sa pentru orice forma de concordie care i-ar reduce din vocatia de arbitru. In al treilea rand, iarasi institutia prezidentiala nu greseste cand il acuza pe Atanasiu de un fapt grav. Nu altcineva, ci insusi ministrul Apararii, sa ne amintim bine, a recunoscut ca serviciul secret al Armatei, aflat in subordinea sa, a monitorizat Palatul Cotroceni, mesajele transmise de reprezentantii institutiei prezidentiale presei, convorbirile consilierului prezidential Adriana Saftoiu cu jurnalistii. Ceea ce, cu alte cuvinte, inseamna ca, pe bani publici, serviciul secret al Armatei spioneaza una dintre cele mai importante institutii publice, Presedintia. Si acelasi Atanasiu a girat si operatiunea „Meduza”, prin care se urmarea infiltrarea, monitorizarea si „influentarea” redactiilor pentru ca, pana la urma, sa fie alterate informatiile transmise cetateanului. O fi adevarat sau nu ca aceste lucruri s-au si intamplat, pasarica a iesit oricum din gura lui Atanasiu si din seiful cu secrete al serviciului sau inteligent. Acelasi Atanasiu se face vinovat de o gafa de mari proportii. Sa ne amintim ca, fara a se fi consultat in prealabil cu aliatii din razboiul antiterorist si in primul rand cu oficialii Departamentului de Stat, in con-ditiile in care Romania ocupa pozitii importante in teatrul de razboi din Irak si fara a se fi sfatuit nici cu ceilalti membri ai Guvernului, Atanasiu a anuntat iminenta retragerii militarilor nostri din Irak. Si eu sunt partizanul retragerii, numai ca o asemenea actiune politica nu poate fi initiata, asa cum a incercat Atanasiu. Pentru ca el a pus in pericol relatia Romaniei cu aliatii, dar, mai mult, a compromis insasi ideea retragerii.

            Traian Basescu avea multiple mijloace de a puncta. Altfel decat prin intermediul procurorilor. Acum ce se poate intampla? Atanasiu va fi anchetat. Ei si? Va fi sau nu, intr-un final, condamnat. Daca se va intampla asa, Basescu tocmai este pe cale de a reusi sa transforme un avorton politic intr-un erou.

Comentarii inchise

Un pericol de moarte pentru PSD   septembrie 8th, 2006

 

            Pestele cel mic il inghite pe cel mare doar in ipoteza in care acesta din urma este, in prealabil, transat. Tocat in bucati cat mai mici. Dupa aceasta formula, nu este deloc exclus ca, in viitor, PSD, care continua sa fie cel mai mare partid din Romania si sa isi mentina nealterat electoratul stabil, sa fie canibalizat de catre Partidul Democrat. O formatiune relativ slab reprezentata in plan parlamentar si care nici la alegeri si nici astazi nu dispune de prea mult electorat dedicat. In ciuda unor sondaje de opinie irelevante la mijlocul unui ciclu electoral, a protectiei de care se bucura din partea sefului statului si in ciuda a fel de fel de speculatii facute de analisti politici, care spera sa obtina un folos de pe urma acestui partid. Exista doua cai prin care PD poate prelua electoratul PSD, fie in sens strict electoral, fie printr-o profitabila fuziune ori alianta. Una este ruperea PSD, eveniment dupa parerea mea improbabil, chiar dupa ce o serie de fruntasi ai acestui partid il parasesc, iar alta absorbtia ideologica. Lansarea unor semnale de catre PD atat de puternice si de convingatoare de stanga, incat sa fie de natura sa deturneze, pur si simplu, electoratul PSD. Cred ca ne aflam in prezenta acestui scenariu.

            Nimeni nu si-a pus inca o intrebare, in definitiv cat se poate de fireasca. Si anume de ce Mona Musca, un lider politic care, in ciuda knockout-ului moral si tehnic pe care l-a suferit in plina dosariada, continua sa se bucure si de notorietate, si de simpatie din partea unui important segment al populatiei, data afara din PNL anunta, in mod raspicat, ca va ramane liberala. De ce nu-si ofera Mona Musca nici o alternativa? De ce isi tranteste singura usa in nas, angajandu-se in mod ferm sa nu se inscrie in alt partid? De ce nu se grabeste sa plece la PD, dupa modelul Elenei Udrea? In definitiv, Partidul Democrat probabil ca ar primi-o cu bratele deschise, atat timp cat ea va continua sa-i fie fidela, asa cum a facut-o si pana acum, presedintelui Traian Basescu. De ce Ioan Ghise, dat la randul lui afara din PNL, nu isi anunta intentia de a schimba partidul? De ce, in masura in care ii vor urma afara un Theodor Stolojan, o Raluca Turcan ori un Cristian Boureanu, nici acestia – pot de pe acum sa pariez – nu au nici cea mai mica intentie de a trece la PD? S-ar putea sa ma insel doar in cazul lui Stolojan. In masura in care acesta este un non-liberal, in ciuda declaratiilor sale. Ce ii deosebeste pe ei de Elena Udrea? Elena Udrea nu a fost niciodata liberala. Chiar daca a platit cotizatie la acest partid. De aceea, pentru ea nu a fost nici o dificultate sa plece la PD. In schimb, celorlalti le este foarte greu, daca nu cumva chiar imposibil, sa faca un salt, care poate fi fatal sau chiar mortal sub aspect politic, de la dreapta la stanga. Dar de ce vorbesc eu de un salt de la dreapta la stanga, atata vreme cat Partidul Democrat a anuntat, inca de anul trecut, ca este o formatiune de dreapta populara? Si inca mai si face temenele prin anticamera conservatorilor europeni? Motivul este nu doar faptul ca PD s-a marginit la un simplu enunt atunci cand a decis sa se dea de trei ori peste cap si sa-si zica partid popular, fara a schimba statutul, denumirea, sigla sau imnul, ci mai ales o realitate pe care o percepem din ce in ce mai acut. Si anume ca mesajele acestui partid, mai cu seama in ultima vreme, departe de a fi de dreapta, sunt din ce in ce mai socialiste. Chiar stangiste. Si acum venim la chestiune.

            Dupa ce a cochetat in mod nesincer cu popularii europeni, desi inca nu a pus punct tentativelor, Partidul Democrat se configureaza din ce in ce mai mult acum, cand se afla la putere, intr-o formatiune socialista. Mesajele liderilor, uneori ingrosate chiar prin interventiile lui Traian Basescu, care nu are nici cea mai mica intentie de a se desparti de PD, sunt aproape fara exceptie extrase din zona sociala si adresate unui electorat vulnerabil, care nu este luat in captivitate de vreun partid la mijlocul ciclului electoral. Si sunt mesaje cu caracter ultra-populist. Legate de pensii, de asistenta sociala, de starea minorilor, de paturile defavorizate. La putere fiind, PD se comporta ca un campion al opozitiei, intrand intr-un dialog de tip revendicativ cu cele mai nemultumite paturi ale populatiei, un segment important al audientei PD fiind reprezentat chiar de lumpenproletariat. De periferia societatii. De persoane lipsite de calificare, de spirit competitiv si chiar de cetateni care refuza sa munceasca si care, in definitiv, sunt inadaptati si inadaptabili, pe care vrem, nu vrem, ii regasim in orice societate. Chiar si in cele prospere.

            Daca Partidul Democrat va continua sa-si intensifice mesajele in aceasta directie, iar PSD va trage imprastiat in toate partile, asa cum face in prezent, atunci, fara ca acest din urma partid sa se fragmenteze, PD il va canibaliza si il va inghiti. Ideologic. Pentru ca de ce nu ar ataca, pana la urma, Partidul Democrat, dincolo de vulnerabili, si electoratul captiv PSD? Bazinul electoral traditional al acestui partid? De aceea cred ca PSD, daca nu se trezeste, se va afla, in preajma viitoarelor alegeri, intr-un pericol de moarte.

Comentarii inchise

 

            Pachetul de legi ale Securitatii, pregatit si lansat pe piata de catre Guvern, constituie, chiar si inainte de a fi trecut prin Parlament, o lovitura politica remarcabila. Din mai multe motive. Asupra lor voi insista in acest demers analitic. Castigator in disputa creata in jurul unui act normativ atat de important este, teoretic cel putin, Calin Popescu Tariceanu. Iar perdantul e Basescu. Efectele se fac deja simtite. Securitatea, pana azi castigatoare, s-ar putea afla maine in corzi. Iar seful statului a cazut mult prea usor intr-o capcana. Ce poate fi costisitoare, pe termen mediu si lung.

            Sa ne amintim: acest pachet de legi, dorit de presedintele Romaniei, pe buna dreptate, intrucat nu mai puteam sta in reglementarile din 1992, a fost livrat cumva pe sub masa. Cu alte cuvinte, actul normativ a fost creat in laboratoarele serviciilor secrete, prezentat presedintelui care, initial, a omis faptul ca institutia pe care o reprezinta nu poate avea, in mod constitutional, o initiativa de natura legislativa. Dupa balbaielile initiale, proiectul a ajuns acolo unde trebuia. La Guvern. Unde, dezbatut public, s-a transformat in cu totul altceva decat doreau serviciile secrete. Intre timp, demisiile simultane si spectaculoase ale sefilor acestora au precipitat lucrurile. Traian Basescu, vadit incomodat de imposibilitatea de a obtine unda verde in Parlament pentru inlocuitorii de la SRI si SIE, a incercat o amanare sine die a nominalizarilor. Adversarii sai politici, inclusiv din interiorul Aliantei DA, au pus, insa, piciorul in prag. Presedintele trebuia sa faca propuneri pentru SRI si SIE. Ceea ce a determinat o noua miscare pe tabla de sah politica. Basescu a sarjat, conditionand nominalizarile de votarea pachetului de legi privind siguranta nationala. Aparent, cel putin, a actionat logic si rational. Pentru ca este normal ca mai intai sa creezi un cadru legal si institutional si abia apoi sa numesti oamenii cei mai potriviti la conducerea unor institutii, reformate in plan legislativ. Altfel, ar fi fost o improvizatie. O noua aventura.

            Ultimatumul prezidential, taxat de adversarii politici ai lui Basescu si de unii analisti politici, printre care ma numar, drept santaj, a dat rezultate. Executivul a elaborat, sub coordonarea tandemului Radu Stroe – Marius Oprea, noul pachet de legi. Un act normativ modern. Daca va fi votat, pentru prima data serviciile secrete vor avea, in primul rand, obligatia de a veghea la siguranta cetateanului. Si de a-i respecta si garanta acestuia libertatile. Securitatea s-ar putea transforma intr-un grup de servicii inteligente care, departe de a mai actiona independent de Parlament, ca stat in stat, vor trebui sa se supuna controlului institutiilor democratice. Nu va mai fi permisa existenta unor firme acoperite, ale caror venituri sa scape de sub control si nici a ofiterilor acoperiti, strecurati in mediile politice ori ale societatii civile. Noua securitate va raspunde, prin reprezentantii ei, inclusiv penal pentru orice incalcare a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Noii securisti nu vor mai fi mai presus de lege. Dupa declansarea, pe calea unor acte normative, a desecretizarii dosarelor, care constituie premisa unei mai mari transparente asupra trecutului apropiat, in plan politic acest pachet de legi reprezinta a doua batalie, pana una-alta castigata de Guvern.

            Incepand din acest moment, initiatorii acestui proces – serviciile secrete si institutia prezidentiala – care se transforma intr-un veritabil bumerang sunt, in mod straniu, nevoiti ca, in loc sa atace, sa se apere. Trecerea de la ofensiva la defensiva este nu numai costisitoare, in planul credibilitatii, dar poate fi si premisa – asa cum de altfel se si intampla – a unor greseli in lant. Ma voi referi la un singur exemplu: ofiterii acoperiti din presa. Daca legea va interzice, in mod expres, existenta acestora, atunci, pentru a nu savarsi o infractiune pentru care pot raspunde penal, capii actualei Securitati vor trebui fie sa-si abandoneze cartitele, fie sa le retraga. Daca un jurnalist are aceasta dubla calitate, in momentul in care va fi retras in „centrala”, fostii sai colegi vor sti cine a fost. Iar evenimentul va fi subiect de presa. Pentru ca este greu sa-i ascunzi pe toti simultan, in tot felul de firme care nici ele nu mai pot functiona sub acoperire. Si atunci, dimensiunea operatiilor de intoxicare a presei va deveni evidenta pentru populatie. Perdanti, in plan politic, vor fi sustinatorii Securitatii. Daca dimpotriva, ofiterii acoperiti vor ramane in redactii, ei vor trebui dati afara din serviciile secrete. Si vor pierde avantaje incomparabil mai mari decat amarata de leafa de jurnalist.

            In aceste conditii, afirmatia de la Realitatea TV a presedintelui Traian Basescu, conform careia rolul acestor ofiteri acoperiti din presa era acela de a proteja redactiile, a fost o gafa monumentala. In definitiv, care sunt dusmanii externi ori chiar interni de care ar trebui protejate, fara voia lor, redactiile?

Comentarii inchise