Loteria politica   martie 28th, 2008

 

            In conditiile votului uninominal, alegerile locale dobandesc o importanta fara precedent in Romania. Rezultatul lor va determina aproape in oglinda scorul din toamna de la parlamentare. Iar acesta devine o simpla loterie politica. In raport cu care sondajele de opinie isi diminueaza dramatic importanta. Si, evident, rolul cheie il va juca batalia pentru Bucuresti.

            Logica localelor Si, in primul rand, a celor desfasurate in Capitala va genera singurele mecanisme care vor functiona in toamna la alegerile pentru Senat si Camera Deputatilor. Si care vor conduce la rezultate cu totul si cu totul ilogice, de neinteles in raport cu tipul de algoritm politic care a functionat pana in prezent. In final, nu exclud deloc posibilitatea sa fim extrem de dezamagiti de ceea ce va produce loteria politica a alegerilor uninominale.

            Lista de partid, din punct de vedere al perceptiei alegatorului, va fi inexistenta. Chiar daca, inca din aceste zile, atat la nivel central, cat si la nivel local, batalia activistilor de patid este crancena, fiecare dintre acestia dand din coate pentru a obtine o pozitie privilegiata fie la locale, fie la parlamentare. Costurile au crescut spectaculos. Desemnarea unei persoane pentru o functie eligibila de presedinte al unui Consiliu Judetean costa sute de mii de euro. Atingand, in unele situatii, cifra record de o jumatate de milion. Pastrand proportiile, la fel se intampla cu toate celelalte pozitii. Acesti bani trebuie dati si nu doar promisi. In consecinta, cu rare si notabile exceptii, alesii din 2008 vor fi oameni cu o stare materiala infloritoare. Si numai o parte dintre acestia au averea dobandita in mod licit. Idealul unei clase politice reformate si curate devine tot mai indepartat. Nu ne ramane decat sa speram ca, in schimb, castigatorii vor fi calificati, competenti, in raport cu fisa postului.

            Ei bine, noua nomenclatura locala si, in primul rand, cea de la Bucuresti, asa cum va rezulta din alegeri, va decide scorul uninominalelor. Intr-o maniera cu totul si cu totul inedita. Este adevarat ca vor exista liste elaborate la sediile centrale ale partidelor, cu propuneri pentru cei care vor participa la alegerile parlamentare uninominale. Numai ca, atunci cand vor fi desemnate respectivele persoane, partidele vor trebui sa tina cont de sansa reala pe care acestia o au. Daca vor fi oameni nepotriviti, partidele isi taie craca de sub picioare, riscand esecuri spectaculoase. De altfel, nu vom avea mai mult de patru, cinci partide parlamentare. Dar care sunt criteriile? Fara o ordine prestabilita, vor conta enorm notorietatea candidatului, posibilitatea acestuia de a face cheltuieli extrem de mari in campanie si forta organizatiei locale, asa cum va rezulta ea in urma alegerilor din aceasta primavara.

            Ce ne va oferi rezultatul final? De ce fac afirmatia, incepand chiar de la titlul acestui editorial, ca vom avea parte de o loterie politica? La fel ca si in cazul alegerilor locale, pot paria cu oricine ca vom avea un Parlament alcatuit din oameni bogati. Cei dedicati exclusiv politicii vor fi putini. Mult mai putini decat asemenea deputati si senatori avem azi. Intrucat legea ii obliga pe politicieni sa-si declare averile si sa nu-si administreze propriile afaceri, viitorul Parlament va fi alcatuit, de fapt, din oameni de afaceri cu activitate mascata in spatele unor persoane paravan – curata duplicitate, cel putin sub aspect moral – care nu isi vor declara in mod corect averile. Nu vor fi declaratii in fals, ci doar incomplete. Asa ca presa va avea unde cotrobai si ce descoperi. Este de presupus ca alesii nu vor veni in Parlament pentru a face munca voluntara si nu se vor rezuma la indemnizatie. Dimpotriva. Afacerile lor vor prospera in perioada mandatului. In al doilea rand, vom avea persoane cu notorietate. In orice caz, in plan local, daca nu cumva si la nivel national. Personalitati accentuate, relativ bine cunoscute de comunitatile din care fac parte. Ceea ce nu inseamna neaparat ca vor fi oameni pozitivi.

            Dar loteria politica inseamna ca, in conformitate cu sistemul de calcul al rezultatelor, asupra caruia nu insist intrucat e atat de complicat, incat i-as impuia capul cititorului, nimeni nu poate garanta sub un scor de 50% – care va fi rar – ca o persoana, fie aceasta chiar un lider de partid, va reusi. Calculul ne arunca pur si simplu in hazard.

Comentarii inchise

Echilibristica in varful scarii   martie 24th, 2008

 

PD-L este creditat, in toate cercetarile de piata, pe prima pozitie in topul increderii de care se bucura, la nivel national, partidele politice. Aceeasi situatie si in ceea ce priveste Capitala. Motiv care l-a determinat pe presedintele Emil Boc sa anunte ca fiecare dintre cei trei prezumtivi candidati la cursa interna pentru nominalizarea pe Capitala poate fi castigatorul fotoliului de primar general. In acelasi timp, au existat incertitudini si ezitari vizand o atare nominalizare. Cum se explica acest paradox?

Partidul prezidential, turat de motoarele electorale ale lui Traian Basescu, aflat si el pe primul loc in topul preferintelor, are – teoretic, cel putin – intaia sansa de a castiga batalia pentru Bucuresti. Si nu numai avand drept premiza rezultatele cercetarilor de piata. Avantajul indiscutabil consta in opozitia masiva si dura pe care a facut-o actualei guvernari si in dorinta fireasca a populatiei la o alternanta. Care nu poate ocoli Bucurestiul. In ciuda faptului ca, aici, ultimele trei mandate de primar au apartinut, totusi, nu liberalilor, nu pesedistilor, ci democratilor. Combinatia cu gruparea politica reprezentata de Theodor Stolojan constituie inca o premiza favorabila. In electoratul Bucurestiului poate fi indusa relativ usor o idee de continuitate. In ce sens? In sensul ca Primaria Generala, cu exceptia mandatelor lui Basescu si Videanu, a apartinut, in mod traditional, taranist-liberalilor. Iar acum strategii de campanie PD-L pot sustine ideea stafetei prin prezenta liberalilor in acest partid, acum popular, adica de dreapta. O victorie PD-L ar reusi sa acopere cu success, cel putin pana la alegerile legislative, uriasul gunoi al capitalei Romaniei. In euforia succesului, electoratul ar observa cu mai multa dificultate ca Bucurestiul este vraiste si, oricum, ar fi tentat sa puna aceasta situatie pe seama altor cauze decat incomptenta ori coruptia actualei echipe de la Primaria Generala. Si, mai ales, o asemenea victorie ar proiecta si mai sus, in topul politicii romanesti, partidul prezidential. Asigurandu-i mari sanse de a castiga alegerile parlamentare intr-o maniera care sa-i permita formarea viitorului Guvern. Si atunci, in ciuda afirmatiilor optimiste, de cine si de ce se teme, totusi, in realitate, Partidul Democrat Liberal? De s-au codit liderii sai sa accepte nominalizarea?

Este greu sa stai si sa faci echilibristica in varful scarii valorice. Pentru ca orice pas gresit poate insemna prabusirea. De la mare inaltime. Ori treptele superioare ale acestei scari, cele pe care se sprijina PD-L, sunt subrede. Iar unele, iluzorii. Rezultat exclusiv al unui ingenios joc de imagine. Si al transferului de credibilitate de la Basescu spre partid. Marele handicap consta in starea jalnica in care Videanu lasa capitala Romaniei pe alte maini. Si asta in conditiile in care, timp de patru ani, nu a incetat sa promita rezultate vizibile la capatul mandatului. Si, iata, capatul mandatului a sosit iar nemultumirea bucurestenilor este profunda. Va fi o opera de veritabila prestidigitatie ca prezumtivul succesor al lui Videanu din directia PD-L sa reuseasca sa-i convinga pe locuitorii Capitalei ca, in mandatul sau, situatia se va schimba radical – dupa doua mandate detinute de democrati – si ca de vina pentru esecurile de mari proportii sunt altii. Va fi mai usor pentru adversarii politici ai PD-L sa atace, decat va fi pentru echipa de campanie a candidatului PD-L sa apere mandatul lui Videanu.

Un eventual esec PD-L ar avea aceeasi greutate, dar in sens invers, decat o victorie in Capitala. Prabusirea din varful scarii valorice ar fi spectaculoasa. Si extrem de primejdioasa, atat pentru rezultatul la legislative, cat si pentru a doua candidatura, daca ea se va produce, a presedintelui Traian Basescu pentru functia prezidentiala. In schimb, pentru liberali, daca Orban ar pierde alegerile, nu ar fi o mare tragedie, din simplul motiv ca ei nu ocupa una dintre primele doua pozitii in top. Si la fel si in cazul PSD care, in definitiv, nu a reusit niciodata sa cucereasca Bucurestiul.

Comentarii inchise

Vanghelie si bacsisul politic   martie 22nd, 2008

 

            Cerbicia lui Marian Vanghelie, stapanul absolut al organizatiei PSD Bucuresti si unul dintre stalpii partidului, functioneaza pe principiul bila – manta – bila. Calcand in picioare o decizie a conducerii PSD la care, de altfel, a luat parte, ignorand, cu desavarsire, rezultatele cercetarilor de piata, care il plaseaza pe un nenorocit loc patru, printre favoritii formatiunii sale politice, Vanghelie a impus nominalizarea sa, drept candidat la Primaria Generala a Capitalei.

            Starnind un Intreg balamuc in PSD dar si efecte, deloc neglijabile, asupra strategiilor de campanie ale celorlalte partide. Daca este adevarata premisa, trasata de sondajele de opinie, ca Vanghelie nu are nici o sansa de a invinge, atunci altii vor fi cei care vor profita de deruta instaurata in electoratul PSD. Cine? Nu cumva exploatand din plin aceasta situatie stranie, in care un candidat se autopromoveaza impotriva vointei propriului partid, sfidand toate prognozele existente, se poate produce prima intelegere de anvergura intre PSD si PNL? Adica propulsarea lui Ludovic Orban?

            Evident, nu-mi pot imagina ca Marian Vanghelie s-ar fi plasat, in mod voluntar, la originea unui aranjament cu liberalii, care sa insemne o miscare de deschidere de sacrificiu a PSD, prin cedarea Primariei Generale a Capitalei, in schimbul unei intelegeri ferme de colaborare la locale si in viitor, in formarea noului Guvern. Cred ca Vanghelie si-a impus punctul de vedere, pur si simplu, fiindca are incredere in steaua lui. Si vrea sa devina primar general. In definitiv, trebuie sa recunoastem ca acest relativ tanar lider PSD a avut o ascensiune politica fulminanta. Intr-un timp record, el a ajuns unul dintre greii partidului, conducand, cu deplina autoritate, cea mai importanta organizatie PSD. Este motivul pentru care el ignora sondajele de opinie, care i-au rezervat un ingrat loc patru, intre liderii PSD, plasandu-l in frunte pe doctorul Sorin Oprescu. Ce se poate intampla daca Vanghelie ramane consecvent? El va candida singur, din partea acestui partid, fiind abandonat, insa, de o buna parte din electorat. In special, de partizanii lui Oprescu. In aceste conditii, intr-o competitie si asa destul de dura pentru PSD, care nu a reusit niciodata pana acum sa castige Capitala, urmeaza ca finala pentru Bucuresti sa aiba loc intre alti candidati. Ludovic Orban si persoana, inca necunoscuta, desemnata de PD-L. In faza a doua, in baza intelegerii PNL – PSD, toate voturile socialistiilor ar urma sa intre in beneficiul lui Orban. Mai exista ipoteza in care, suparat, doctorul Sorin Oprescu ar urma sa intre in competitie pe cont propriu. Cu atat mai bine pentru Orban, a carui sansa de a juca in finala creste exponential. In baza acestui scenariu, in doua variante, este limpede ca liderii PNL – PSD ar putea cladi o buna alianta.

            Primaria Generala a Capitalei, o spune toata lumea, este vitala, in plan psihologic, pentru alegerile parlamentare. Pentru ca persoana care va deveni primar general va fi omul politic dupa presedintele Romaniei, cu cele mai multe voturi. Si cu o putere fenomenala de a influenta electoratul bucurestean, in viitoarele sale optiuni politice. La parlamentare si la prezidentiale. In plus, ceea ce nu s-a intamplat pana acum, primarul general va administra o suma fabuloasa de euro, constand in fondurile europene destinate dezvoltarii Capitalei Romaniei. Miza fiind uriasa, este de inteles de ce, procedand astfel, Vanghelie obliga PSD la un urias sacrificiu in favoarea liberalilor. Dar daca, totusi, acest partid a luat in calcul un esec in orice varianta? In aceasta eventualitate, orice targ pe seama Primariei Generale a Capitalei poate fi bun, transformandu-se intr-un avantaj pentru socialisti. Ofera ceea ce nu au, in schimbul unei aliante solide cu liberalii, care va permite eliminarea de la guvernare, dupa alegeri, a PD-L, perceput drept principalul adversar.

            Din aceasta perspectiva, Marian Vanghelie, care a pus PSD in fata faptului implinit, poate fi utilizat ca un bacsis politic.

Comentarii inchise

Contrarevolutia de catifea   martie 20th, 2008

 

            Din motive dintre cele mai diferite, serioase, scandaloase, ridicole, presa, societatea civila si partidele au impins proiectul uninominalelor pana cand astazi avem ce avem. Un act normativ care, aparent, ii multumeste pe toti si, in realitate, starneste nenumarate aprehensiuni. Sa spunem ca, prin adoptarea unui sistem uninominal, fie el si perfectibil, Romania a facut un pas inainte.

            Alesii vor fi desemnati in mai mare masura de comunitatile din care fac parte, urmand sa fie dedicati acestora. Va exista un numar mai mic de partide politice, conducerile centrale dictand intr-o masura redusa comportamentul deputatilor si senatorilor. Este de presupus ca masinile de vot nu vor mai exista, ceea ce va conduce la o democratizare a Legislativului. Chiar atat de roz sa fie viitorul politic al romanilor? Nu cumva modul precipitat in care partidele parlamentare au inteles sa adopte acest sistem de vot uninominal ascunde in sine o periculoasa capcana? Eventual, chiar compromiterea noului sistem de vot? Nu cumva chiar acum, cand aplaudam marea realizare, se declanseaza o contrarevolutie de catifea? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, va trebui sa anticipam profilul moral, profesional si politic al viitorilor alesi.

            Dar inainte de toate, vom analiza posibilele consecinte de alta natura ale mecanismului uninominal. Stim cu certitudine ca nu vom avea in Parlament, la capatul alegerilor din acest an, decat cel putin doua partide politice si cel mult cinci. O politica mai putin faramitata, vor declara partizanii acestui sistem de vot. O Romanie mult mai divizata, vor spune carcotasii. Dar si manipularea vietii politice, in ansamblu, de catre marii papusari depinde de numarul partidelor existente in Parlament. Cu cat sunt mai putine, cu atat diversele combinatii, aranjamente, lucraturi se diminueaza. Cel putin sub aspectul potentialului. Foarte bine, vor zice adeptii. Foarte rau, vor decreta cei care cred in caracterul versatil al politicii. Cei care vad in politica o arta a compromisului. In principiu, votul uninominal aduce in Parlament personalitati locale si centrale cunoscute, de regula chiar accentuate si mai putini oameni obisnuiti. Dar cea mai mare parte a activitatii parlamentare se desfasoara in comisii. O munca asidua nespectaculoasa si neconforma cu tipologia personalitatilor accentuate.

            Vor fi parlamentarii pe care ii vom avea dupa aceste legislative diferiti de cei pe care i-am avut pana acum? Sau vor fi cam aceiasi? Iata o intrebare cardinala. Este adevarat ca, in principiu, sistemul uninominal inseamna ca fiecare comunitate va desemna pentru organismul suprem al statului o persoana care a dovedit nu numai ca este dedicata interesului public local, ci si inteligenta, pricepere in politica si onestitate. Daca pornim de la teoria atat de des enuntata ca Parlamentul Romaniei trebuie reformat, in primul si in primul rand din perspectiva unei schimbari masive de stafeta legislativa, atunci ar trebui ca, la capatul alegerilor din acest an, sa descoperim o compozitie radical diferita a Camerei Deputatilor si Senatului. Cu totul si cu totul alti oameni. Care, pana de curand, nu s-au compromis in politica. Dar oare asa va fi?

            Toate miscarile de culise care preced alegerile locale si legislative demonstreaza faptul ca „miezul tare” al partidelor politice se autoconserva. Intr-o forma sau alta, vom regasi aceleasi nume, de data aceasta in sistem uninominal. Pe masura ce se apropie momentul alegerilor locale, aceasta constatare devine tot mai evidenta. Vom descoperi nenumarati lideri de la Bucuresti „adoptati” peste noapte de catre organizatiile locale ale principalelor partide. Pe aceasta cale, ei vor fi alesi si vor reveni si in urmatorul Parlament. Vor exista, desigur, asa cum s-a intamplat de fiecare data, si nume noi. Vor fi viitori politicieni de anvergura sau „lautari” alesi pentru notorietatea lor locala? Ma tem ca reforma uninominalelor se poate transforma in compromiterea definitiva a acestui sistem. Intr-o contrarevolutie. De catifea.

Comentarii inchise

Hora maghiara   martie 15th, 2008

 

            Sub privirea absolut indiferenta a autoritatilor de la Bucuresti, astazi mai multe organizatii maghiare urmeaza sa sustina, in mod public si explicit, pretentia secuilor de a-si proclama autonomia teritoriala.

            Daca asa se va intampla la 160 de ani de la aniversarea revolutiei maghiare, atunci vom asista la cel mai grav atentat din ultimii 60 de ani impotriva Constitutiei Romaniei. Si, evident, la desprinderea unei parti din teritoriul national. Cand, in fine, clasa politica de la Bucuresti si opinia publica se vor inflama, va fi prea tarziu. Precedentul Kosovo va fi facut un pui in Tinutul Secuiesc. Care poate fi semnificatia politica a evenimentului preconizat azi?

            Din punctul de vedere al interesului maghiar, solidaritatea de care ungurii dau dovada este exemplara. In ultimii ani, pretutindeni in lume au fost create organizatii care isi propun drept obiectiv final infiintarea unor enclave ale acestei populatii, daca se poate si unde se poate cu statut autonom. Cea mai activa dintre acestea este Garda Maghiara. Caracterizata drept o organizatie de tip nationalist-extremist, ea actioneaza atat in Ungaria, cat si in Romania sau Voivodina. Mobilizandu-i in forta pe maghiari. Ea s-a dovedit a fi extrem de activa si in ceea ce priveste pretentia secuilor de a obtine autonomia teritoriala. Adica de a crea un stat in interiorul statului roman. Intr-un spatiu dominat etnic de maghiari, dar unde totusi romanii sunt intr-o proportie de 40 la suta. Este straniu detaliul ca, declarativ cel putin, secuii sustin ca nu sunt maghiari, ci constituie o etnie de sine statatoare, in timp ce ei primesc totusi cea mai puternica si constanta sustinere din partea maghiarilor. Care revendica, la randul lor, autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc ca si cand aceasta ar fi o cauza proprie. Si chiar este. Enuntata deosebire specifica intre maghiari si secui care exista, de buna seama, pana la revolutia lui Kossuth s-a estompat treptat. Astazi, maghiarii si secuii s-au apropiat atat de mult incat se poate spune ca spiritual, cultural si chiar etnic se contopesc, pastrand doar cateva diferente specifice. Asa se si explica de ce cauza autonomiei secuiesti este extrem de populara, la nivelul maghiarimii. Din Romania si de pretutindeni. In jurul acestei cauze s-a format o hora. Iar jucatorii au inceput sa bata cadentat din picioare, la scena deschisa. In timp ce romanii au ramas simpli spectatori. De aceea, nu ar fi deloc de mirare daca se va produce astazi, in uralele generale ale maghiarimii, declararea autonomiei teritoriale a Tinutului Secuiesc, urmand ca maine-poimaine sa avem parte in aceasta chestiune si de un arbitraj international. Care, eventual, sa procedeze ca si in cazul Kosovo. Si, atentie, asta se va produce aproape simultan cu intoarcerea umilitoare a armelor autoritatilor romanesti in chestiunea Kosovo. Pentru ca, pur si simplu, este absurd sa ne imaginam ca ne-am putea impotrivi unei sentinte date simultan la Washington si in marile capitale europene.

            Aparenta disputa creata in jurul inregistrarii Partidului Civic Maghiar, emanatie a Uniunii Civice Maghiare, este doar o perdea de fum. Cel putin atat timp cat UDMR, atat in ipostaza de organizatie civica, cat si in cea de formatiune politica, sustine in mod explicit autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc. Iar UDMR este un partid aflat la guvernare. In Romania, nu in alta parte. Pai de vreme ce chiar o parte a guvernului acestei tari sprijina ciuntirea teritoriului national, prin recunoasterea autonomiei teritoriale a Tinutului Secuiesc, oare ce reactie ar putea avea autoritatile europene? In confuzia generala, creata, dupa opinia mea, prin iresponsabilitatea politicienilor romani de la Bucuresti, scenariul Kosovo aplicat in Transilvania s-ar putea sa devina un fapt pecetluit. Deci, ireversibil.

            Oare vom primi viza pentru a circula in Covasna si Harghita? Sau vom beneficia de statutul Schengen?

Comentarii inchise

Percutorul secuiesc   martie 12th, 2008

 

            Declararea unilaterala si anticonstitutionala a autonomiei teritoriale a Tinutului Secuiesc, eveniment preconizat de maghiarime pentru data de 15 martie, poate declansa reactii in lant. Schimband sub multe aspecte, intr-un an electoral, geografia politica a Romaniei.

            Poate ca unul dintre cele mai spectaculoase efecte va fi descali-ficarea UDMR, partid pana acum eligibil la guvernare. Si pe cale de consecinta, calificarea PRM. Sa luam temperatura politica a Romaniei din perspectiva preconizatei autonomii teritoriale a Tinutului Secuiesc.

            Kosovo a fost un precedent. Periculos pentru mai multe state europene. Intre care si Romania. Oricat ar parea de ciudat pentru unii, amprenta Kosovo, procedurile urmate pentru spectaculoasa decla-ratie de independenta si pasii facuti se regasesc si in ceea ce priveste Tinutul Secuiesc. Mai mult, atat demersurile politice interne cat si cele externe sunt identice. Singura deosebire esentiala este ca Serbia, in comparatie cu Romania, nu face parte din Uniunea Europeana. Dar atentie, si in ceea ce priveste independenta Kosovo, initial a fost preconizat ca acest eveniment sa se realizeze nu inainte ci dupa aderarea Serbiei la UE. Nationalismul local al albanezilor kosovari a fost cel care a precipitat evenimentele. Si ar mai putea fi identificata o deosebire in sensul ca, interesele marilor puteri, in special ale Statelor Unite, pentru un Kosovo independent, izvorau din cel al unor mari corporatii energetice. Prin Kosovo trecand o conducta vitala pentru Occident. Nu se intampla acest lucru in Tinutul Secuiesc. In rest, situatiile sunt in oglinda. Iar Tinutul Secuiesc nu doreste autonomie culturala. Ci teritoriala. Cu toate insemnele unei puteri. Constitutie, imn national, drapel, parlament si politie proprie. Care este noutatea in acest an, dincolo de precedentul Kosovo? Faptul ca UDMR s-a raliat pretentiilor explicite vizand declararea unilaterala pe 15 martie a autonomiei teritoriale a Tinutului Secuiesc. Pana acum UDMR a fost mai mult decat rezervat. A fost contra. Ce a determinat dincolo de „modelul” Kosovo aceasta schimbare de macaz? Amenintarea cu disolutia acestui partid. Este stiut ca, printre maghiari, autonomia Tinutului Secuiesc este o cauza populara. Intr-un an electoral, nesustinand autonomia, UDMR ar fi riscat sa nu intre in Parlament impartind electoratul cu cealalta organizatie politica a maghiarilor adepta a autonomiei. In fata acestui pericol, UDMR alege raul cel mai mic. Pentru a ramane in Parlament risca sa isi piarda calitatea de partid eligibil la guvernare, acum si in viitor, si sa faca pasul periculos de la nationalism la extremism. Ce poate face intr-o asemenea situatie, in fata unei provocari de o asemneea anvergura, Partidul National Liberal aflat la guvernare? Oricat de minoritar ar fi PRM, oricata nevoie ar avea de UDMR, in masura in care peste cateva zile maghiarii din Tinutul Secuiesc declara autonomia teritoriala, Executivul nu are alta solutie decat sa aplice Constitutia. Legea. Inclusiv impotriva UDMR. In aceste conditii, primul pas ar fi excluderea acestui partid de la guvernare. Si evidentierea publica a caracterului sau extremist. Consecinta imediata in plan psiho-politic va fi spalarea PRM, care, pana de curand, a fost taxat drept o formatiune daca nu extremista, in cel mai bun caz xenofoba. Si a fost preferat mereu si mereu UDMR la guvernare. Pentru ca a avut un discurs mai moderat, un limbaj mai european, un comportament civilizat si a beneficiat de un important lobby la nivel continental si mondial. Acum o buna parte a populatiei ar putea sa-i dea dreptate PRM. De vreme ce avertismentele acestui partid, fie ele rostite chiar intr-un limbaj trivial, s-au confirmat. Dar pierderea de la guvernare a UDMR va atarna la gatul liberalilor o noua si grea piatra de moara. Pentru ca si ei vor fi facuti responsabili.

            La capatul acestei provocari, opinia publica va fi in masura sa aprecieze nu numai prestatia diferitelor partide politice ci si pe cea a analistilor politici. Cei autentici sau cei contrafacuti. Cine a tacut si cine a tras cuvenitele semnale de alarma?

Comentarii inchise

Motorul politic in doi timpi   martie 11th, 2008

 

            De cate ori au existat carteluri electorale vizand alegerile parlamentare ori chiar prezidentiale, primele intelegeri au fost perfectate mult mai devreme. Inainte de declansarea alegerilor locale. Din simplul motiv ca dovada bunei credinte a partidelor este data de comportamentul de la locale.

            Din aceasta perspectiva, discutiile purtate la sfarsitul saptamanii trecute de Calin Popescu Tariceanu cu Adrian Nastase si Ion Iliescu par a prefigura o viitoare coalitie care poate merge pana la formarea primului guvern de dupa alegeri. Daca asa stau lucrurile, atunci supozitiile pe care le-am lansat in ultimul editorial se confirma mai devreme decat am crezut. Numai ca realitatea nu este chiar atat de simpla. Este adevarat ca PSD face jocurile. Avand cea mai mare capacitate de a se alia cu unul dintre ceilalti doi mari jucatori politici. Este la fel de adevarat ca realitatea impusa de optiunile previzibile ale electoratului impune un joc al aliantelor. Si, in consecinta, este la fel de adevarat ca orice politica de acest gen presupune realizarea unui motor in doi timpi. Timpul unu fiind reprezentat de anumite intelegeri pentru alegerile locale, iar timpul doi de modul de desfasurare a celor parlamentare. Dupa care ar exista, teoretic vorbind, si posibilitatea timpului trei, al prezidentialelor. Dar PSD nu este de nimeni si de nimic impiedicat ca, urmarind cu consecventa o asemenea strategie, sa joace la doua capete. Ne putem astepta si la o intalnire la fel de putin secreta intre lideri PSD si lideri PDL. De data aceasta, smecheria ar fi ca reprezentantul primului partid ar fi Mircea Geoana si, eventual, Corlatean. Sau Diaconescu. Ce semnificatie are, pana la urma, aceasta strategie PSD pe care imi permit sa o cataloghez drept motor politic in doi timpi?

            In conditiile in care electoratul roman este la fel de divizat si la fel de antagonizat ca la alegerile precedente si doar eventualele aliante se pot schimba, este clar ca PSD, pentru a-si indeplini obiectivul de a face parte din viitorul guvern, trebuie sa opteze definitiv, inaintea alegerilor locale, pentru o formula sau alta. Se va alia fie cu PNL, fie cu PDL. In prima varianta, are certitudinea ca ar putea conduce urmatorul executiv, in cea de-a doua rezultatul este incert, depinzand de punctajul obtinut in alegeri in comparatie cu PDL. In al doilea rand, Capitala devine cel mai interesant experiment politic, nu numai pentru localele din acest an, ci si pentru parlamentare. Sub aspect psihologic, chiar si pentru prezidentiale. Se cunosc unii dintre principalii candidati la Primaria Generala a Capitalei, pana acum un fief al dreptei. Sunt Sorin Oprescu – PSD, Ludovic Orban – PNL, ramanand inca un mister reprezentantul PDL. Indiferent cine va fi acesta din urma, este limpede ca nimeni nu poate castiga in primul tur de scrutin. O intelegere politica in acceptiunea motorului in doi timpi presupune sprijinirea celui mai bine plasat in al doilea tur. Daca PSD bate palma cu PNL si, sa spunem, doctorul Sorin Oprescu obtine in primul tur punctajul maxim, atunci, in mod explicit, manifest, suta la suta transparent, electoratul PNL va fi chemat in al doilea tur de scrutin sa-l sprijine pe reprezentantul PSD. Intr-o intelegere de aceeasi natura PSD – PDL, scenariul s-ar putea repeta. Dar, dat fiind faptul ca, prin opozitia pe care o face actualei guvernari, PDL este perceput de bucuresteni drept un partid de dreapta, s-ar putea ca cel mai bine plasat sa fie candidatul acestui partid. Ceea ce nu ar fi la fel de convenabil pentru PSD.

            Scenariul de mai sus poate fi aplicat in toate localitatile. Ceea ce inseamna ca finala marii confruntari politice a inceput saptamana trecuta. Pentru PDL, o alianta a celorlalti doi ar putea avea efecte devastatoare. Dar, repet, chiar daca va exista un motor politic in doi timpi, modul in care va fi el construit ramane inca sub semnul intrebarii.

Comentarii inchise

Blestemul familiei   martie 7th, 2008

 

            Tema aliantelor politice revine in epicentrul atentiei opiniei publice. Pentru ca am intrat intr-un an electoral si, in al doilea rand, este de domeniul evidentei ca nici un partid nu va avea dupa alegerile parlamentare majoritatea necesara pentru a guverna singur. Societatea romaneasca este mult prea divizata. Si polarizata. Intre stanga si dreapta.

            Indiferent ce partid obtine punctajul maxim, daca nu isi construieste un sistem de aliante, nu va putea obtine validarea guvernului sau in fata Legislativului. Este posibila, de aceea, o lunga perioada de crize si convulsii si de blocaje chiar dupa incheierea alegerilor. Motiv pentru care, chiar daca toti liderii politici refuza oficial ideea unor aliante pre-electorale, o asemenea posibilitate este din ce in ce mai intens sondata. Se vorbeste despre o intelegere PSD-PNL. Dar si despre posibilitatea ca PSD sa se alieze, totusi, cu PD-L. Putem emite, in acest sens, o prognoza corecta? Daca judecam lucrurile pe baze doctrinare, atunci nu este deloc exclus ca marele pierzant al alegerilor parlamentare din 2008 sa fie chiar partidul cel mai bine plasat. Respectiv PD-L. Pentru ca este lovit chiar de „blestemul familiei”.

            Teoretic, pentru a forma un guvern, oricine se poate alia cu oricine. In baza unor intelegeri pre-electorale sau chiar exclusiv post-electorale. Numai ca, in practica, lucrurile nu stau chiar atat de simplu. PD-L a demonizat ani de-a randul PSD, mergand atat de departe, incat, pana recent, a avut chiar inscrisa in statut autointerdictia de a se alia cu socialistii. In urma cu o luna, fruntasii PD-L au declarat ferm ca vor refuza orice fel de alianta la guvernare cu UDMR. Ca sanctiune pentru faptul ca UDMR a fost singurul partid parlamentar care a sustinut independenta Kosovo. In fine, nici relatiile PD-L – PRM nu sunt bune. Dimpotriva. Ostilitatea intre cele doua partide e manifesta. Gazul, in ceea ce priveste capacitatea de a se alia, este turnat pe foc de presedintele Traian Basescu. Perceput drept adevaratul lider PD-L. Intrucat este de presupus ca acesta va participa in competitia prezidentiala in lupta cu reprezentantii celorlalte partide este improbabil ca acestea sa faca acum intelegeri, pentru o viitoare alianta, chiar cu principalul adversar. Cu atat mai mult, cu cat Basescu este acuzat, ca de altfel si liderii PD-L, ca in batalia politica a utilizat arma dosarelor penale. Atata timp cat Nastase a vrut sa-l arunce dupa gratii pe Basescu si Basescu incearca acelasi lucru cu Nastase, va fi dificil de identificat o compatibilitate in sensul intelegerilor politice intre PD-L si PSD.

            Dar cheia pentru raspunsul corect la dilema cine cu cine s-ar putea alia este de natura doctrinara. Oricat ne-am amuza sau ne-am ingrijora de lipsa de seriozitate a partidelor politice, in raport cu amprenta ideologica a familiilor europene din care fac parte, ea totusi exista. Din aceasta perspectiva, trebuie sa ne amintim aventura ideologica prin care a trecut PD, transformat astazi in PD-L, de la alegeri si pana in prezent. Initial, imediat dupa 2004, in unele cercuri liberale, era analizata ipoteza unei schimbari doctrinare de macaz. Prin transformarea PNL in partid de dreapta. Popular. Ba mai mult. Era analizata si ipoteza in care un asemenea partid popular s-ar putea forma de sus in jos. Prin constructia „spontana” a unei noi majoritati in Parlamentul Romaniei. Deputati si senatori care, impartasind ideile dreptei, ar fi format un nou partid. Ei urmand sa fie majoritari. Dar nu a fost sa fie. Traian Basescu a prins ideea din zbor si, intelegand ca ramane liber culoarul dreptei, printr-o miscare pe cat de indrazneata, pe atat de riscanta, a smuls Partidul Democrat din Internationala Socialista, aruncandu-l in bratele popularilor europeni. Peste noapte. Ulterioara unificare cu liberalii dizidenti s-a produs nu sub semnul social-liberalismului, preconizat de Valeriu Stoica, ci sub cel al partidului popular. Si atunci, cine este mai bine plasat doctrinar pentru o alianta cu PSD? Evident, PNL. Este „blestemul familiei”.

Comentarii inchise

Eroare criminala   martie 6th, 2008

 

            Insistenta cu care ma pronunt pentru necesitatea organizarii imediate a unui recensamant nu este o marota. Pur si simplu, alegerile locale parlamentare si prezidentiale vor fi bulversate in absenta unor informatii vitale despre populatie.

            Pe de alta parte, ignorarea fatisa a acestei teme de catre partidele politice si lideri demonstreaza apetenta acestora de a se transforma in pescuitori in ape tulburi. Societatea va pierde enorm. Dar vor pierde si acele partide care, neavand indicatori referitor la propriul electorat si la electoratul altora, nu vor reusi sa treaca pragul electoral. Si, totusi, de ce e important sa avem un recensamant? Si de ce nu-l avem?

            Asa cum este si firesc, intr-o perioada ce este marcata de transformari accentuate si accelerate, si structura populatiei se schimba. Din Romania au plecat, in cel mai mare exod din istorie, mase uriase de cetateni. Dar cati anume? Nu stie nimeni. Pentru ca la frontiera nu se tine nici evidenta nominala a oamenilor care pleaca, si nici evidenta numerica a acestora. Explicatia este ca, daca ar exista asemenea evidente, dreptul fundamental al cetatenilor ar fi incalcat. Cifra romanilor aflati in aceasta situatie este cuprinsa intre doua si patru milioane. O aproximatie periculos de larga pentru statisticieni, sociologi si analisti. In plus, nu se stie cine sunt cei care au parasit Romania. Cati barbati si cate femei. Care sunt grupele de varsta sau cele profesionale. Ori gradul lor de pregatire. Sau etnia acestora. Sau orientarea politica. Daca nu putem estima corect asemenea detalii, despre cei care se afla in afara granitelor Romaniei, este la fel de adevarat ca ne lovim de aceleasi necunoscute si in ceea ce-i priveste pe cei ramasi. Daca primii vor vota doar in mod accidental si intr-o proportie nesemnificativa, cetatenii ramasi in tara se vor duce in numar mare la urne. Iar despre ei nu se stie mai nimic. In orice sistem democratic din lume, pentru ca un partid ori un lider sa-si poata pregati campania si implicit mesajele electorale, este obligatoriu ca acesta sa cunoasca nevoile si aspiratiile comunitatii careia i se adreseaza. Pentru a primi voturi trebuie sa raspunzi sperantelor oamenilor. Dar sperantele sau chiar simplele dorinte ale acestora raman niste mari necunoscute, daca nu cunoastem structura populatiei cu drept de vot.

            Atat timp cat cel putin zece la suta, daca nu cumva douazeci la suta, din numarul total al cetatenilor cu drept de vot nu se mai afla in tara si cand in absenta unui recensamant recent nu avem posibilitatea sa stim cine sunt votantii, este cu neputinta ca un partid politic sa-si poata elabora mesaje corecte. Cu exceptia purei intamplari. In consecinta, si strategiile sunt facute alandala. O dimensiune importanta a unui an electoral este data de sondajele de opinie. Acestea nu sunt simple instrumente de masurare a temperaturii electoratului, ci si mijloace de influentare. Daca cercetarile de piata sunt incorecte, rezultatele vor fi si ele incorecte si manipulatoare in totalitate. Dar cum sa ajungi la rezultate corecte, cand niciun institut nu are posibilitatea, in absenta datelor statistice, a unei esantionari stiintifice?

            In doi ani extrem de importanti, 2008 si 2009, pentru destinul european al acestei tari, si in conditiile in care de patru ani societatea romaneasca este profund divizata, incrancenata, tensionata, alegerile sunt amenintate sa se desfasoare alandala. Pur si simplu, ca o consecinta a absentei unor date statistice ce ar putea fi furnizate doar printr-un recensamant. Ne place sa vorbim despre etica in politica. Despre principii. Fetisizam votul uninominal. Facem campanii pentru un parlament curat. Dar jucam la noroc soarta unei tari pentru viitorul ciclu electoral.

            Linistea instalata in jurul temei recensamantului este intentionata. Suspecta. Vinovata. Premeditata. Criminala.

Comentarii inchise

Capcana Bucuresti   martie 1st, 2008

 

            Prima mare batalie a alegerilor din acest an, care va produce reverberatii si la prezidentialele din 2009, se va purta la Bucuresti. Pentru Primaria Generala a Capitalei. In mod traditional, aceasta a apartinut dreptei. Chiar daca de doua ori a fost castigata de catre Traian Basescu, Partidul Democrat a facut parte dintr-o alianta de dreapta.

            Acum, sub numele de PDL, fostii democrati s-au autodefinit ca partid popular. Intorcand spatele Internationalei Socialiste. In timp ce fostii lor parteneri, liberalii din PNL, aflati la o guvernare care scartaie din toate incheieturile, au fost impinsi spre centru-stanga. Cumva mai aproape de PSD. Va castiga, deci, PDL Capitala? Si daca da, nu cumva aceasta va fi o capcana? O sinucigasa piatra de moara legata de gatul partidului prezidential?

            La prima vedere, daca vreunul dintre succesorii lui Traian Basescu, desemnat sa candideze pentru functia de primar general, va rata victoria, rezultatul ar fi catastrofal pentru PDL. Cel putin din trei motive. Primul este de natura psihologica. O infrangere ar putea fi perceputa ca un inceput de degringolada pentru acest partid tras in sus de popularitatea presedintelui, care inca atinge un scor de 40 si ceva la suta, de rezultatul la europarlamentare, precum si de sondajele de opinie. Cu atat mai mult cu cat, fara exceptie, declaratiile liderilor PDL mizeaza totul pe aceasta carte, a victoriei la Bucuresti. Nelasand loc nici celei mai mici indoieli. Si nefiind capabili sa-si imagineze o alianta in turul doi a adversarilor lor politici. Infrangerea, deci, ar putea genera mutatii semnificative in orientarea electoratului din intreaga tara la alegerile parlamentare.

            In al doilea rand, victoria PDL la Bucuresti ar fi importanta pentru ca ar demonstra indubitabil existenta unei continuitati. Si anume, ca bucurestenii, cu toate sacrificiile pe care le-au facut si cu toate supliciile la care sunt supusi, merg in continuare cu un partid care s-a plasat in dreapta spectrului politic. Ceea ce ar insemna, implicit, o confirmare, dincolo de cea declarativa, a statutului PDL de partid al dreptei. Si in al treilea rand, miza Bucurestiului inseamna bani. Multi. Peste un miliard si jumatate de euro, dintre care o buna parte ar putea traversa buzunarele cercurilor de afaceri PDL. De ce, in aceste conditii si in ciuda faptului ca au cheltuit fonduri substantiale pentru a investiga electoratul bucurestean, principalii candidati pedelisti se tem sa isi asume, in mod public, dorinta de a se supune la incercare, candidand? Poate fiindca Traian Basescu nu si-a spus ultimul cuvant. Iar ei, „candidatii”, Blaga, Videanu, Negoita si asa mai departe, nu doresc ca, Doamne fereste, sa ramana cu ochii in soare in momentul in care Basescu bifeaza un nume. Doamne fereste sa fie alt nume.

            O alta explicatie este, insa, situatia incurcata de la Bucuresti. In mod cert, populatia este nemultumita de modul in care este administrat orasul. Si tentata sa puna totul pe seama primarului general. Chiar daca unele nenorociri le apartin in exclusivitate primarilor de sector. Si chiar daca, uneori, a existat si un blocaj al Consiliului General. Poate ca pedelistii se gandesc ca persoana viitorului primar general va fi un om de sacrificiu. Si atunci, fiecare in parte trage catre o cariera mai sigura.

            Dar ce se intampla in restul spectrului politic? E mai simplu de raspuns. La PNL, candidat aproape cert este Ludovic Orban. Acesta nu ezita sa-si asume competitia. Daca va castiga, imaginea de partid de dreapta a PDL se face praf. Iar sansele liberalilor de a obtine un scor satisfacator la parlamentare, dupa patru ani de guvernare, ar creste considerabil. Si la PSD situatia este mai simpla. Chiar daca nu a fost nominalizata o persoana, exista cel putin trei candidati hotarati ca, la nevoie, sa intre in lupta: Vanghelie, Oprescu si Ponta. Pentru PSD o victorie ar insemna o spectaculoasa rasturnare de scor, dupa 20 de ani, in cel mai important oras al Romaniei.

            Dar pentru toti, cat timp nu sunt demarcate corespunzator responsabilitatile intre Primaria Generala si primariile de sector, Bucurestiul poate fi o capcana politica. Si nu numai un trofeu.

Comentarii inchise