Cioclii   ianuarie 30th, 2009

 

Grava criza financiara, economica si, in curand, sociala care zguduie din temelii omenirea nu a fost declansata la Bucuresti. Si nici solutiile, atunci cand ele vor exista, nu vor fi inventate in laboratoarele din Capitala Romaniei. In schimb, autoritatile acestei tari sunt responsabile in sens negativ daca iau masuri sau fac gesturi de natura a amplifica efectele crizei, marindu-i costurile. Iar in sens pozitiv sunt responsabile daca reusesc sa scada aceste costuri. Din aceasta perspectiva, pot afirma si pot demonstra faptul ca, pana in prezent, Guvernul si institutia prezidentiala au savarsit grave greseli. Si nu au identificat nicio solutie reala de atenuare a efectelor crizei. Daca puterea va continua in acelasi fel, in scurt timp ea va putea fi acuzata ca este un gropar al finantelor si al economiei romanesti. Iar groparul va fi singurul responsabil daca va fi declansata o grava criza sociala sau chiar o criza politica.

Ce au facut cioclii de la Bucuresti, camuflati la Cotroceni si la Palatul Victoria? Au negociat si au construit un buget care nu are la baza niciun fel de filozofie. Si nici macar o viziune unitara. La fel cum puterea este o struto-camila – dreapta nu se pupa cu stanga iar viceversa este la fel de valabila – si bugetul este carpit. “Solutiile” de stanga sunt carpite peste solutiile de dreapta. Aceasta importanta lege a bugetului pe 2009 nu rezolva, sub nicio forma si in niciunul dintre capitole, provocarile de tip social atat de intens clamate in campania electorala. Foarte bine, putem spune, criza ne obliga la austeritate.  De aici, ideea unui moratoriu, pentru inceput pe sase luni, si care poate fi prelungit pana la calendele grecesti. Sindicatele si pensionarii urmand, in viziunea corifeilor bugetului, sa faca ciocu’ mic. Ei bine, in aceste conditii, ne-am fi asteptat ca bugetul, nemaisolutionand chestiuni de natura sociala, sa se concentreze asupra unei terapii anti-criza. Nici asta nu se intampla. Exceptand, poate, cateva reduceri de cheltuieli anuntate, nesemnificative si nesigure, pana la urma. Criza de aceea se numeste criza, intrucat este o stare neobisnuita. Intr-o situatie neobisnuita, numai niste persoane iresponsabile reactioneaza printr-un tip de gandire si de comportament caracteristic situatiilor normale. Proiectul de buget pe 2009 este, din aceasta perspectiva, un raspuns obisnuit asemanator bugetelor din ceilalti ani la o provocare atipica.

Dar nu faptul ca bugetul este inadecvat crizei este cel mai rau lucru. Pentru ca, in definitiv, nu-i poti cere boului sa fie zeu, ca sa parafrazez un faimos dicton latin. Daca nu de la Bucuresti a fost declansata aceasta criza, e clar ca solutiile locale, oricat de inteligente ar fi, nu o pot eradica, ci doar atenua. In schimb, dintr-o criza nu se iese numai in pierdere. Intotdeauna unele state si unii jucatori castiga imens. Sunt, in sens nepeiorativ, asa-numitii imbogatiti ai crizelor. Este situatia in care ne-am putea afla, ca stat, cu conditia sa avem la conducere nu ciocli, ci persoane inteligente. Cu capul pe umeri, bine pregatite profesional si dotate nu cu bastoane de militian sau cu o constitutie prafuita, ci cu mult curaj. Arhitecti ai iesirilor spectaculoase din situatii limita. Ipoteza obtinerii, la scara nationala, de profit de pe urma crizei nu mai poate fi luata in calcul. Cu asemenea oameni la putere si cu un asemenea buget.

Dar ce fac rau reprezentantii Guvernului si ai institutiei prezidentiale? Isi restrang campania de imagine la atacul, total neproductiv, indreptat impotriva fostului Guvern. Cum ar fi faimoasele facturi neachitate. In schimb, neglijeaza cu desavarsire capitole cum sunt increderea in leu, in stabilitatea economica, in sanatatea pietei de capital, intr-o relansare a Bursei. Procedam pe dos, daca ne comparam cu alte guverne care se zbat sa depaseasca sau chiar sa castige din criza. Unde s-a mai pomenit, mai ales in asemenea momente, ca presedintele unei tari sa anunte iminenta unui colaps? O afirmatie de cioclu.

Comentarii inchise

Guvern iresponsabil   ianuarie 28th, 2009

 

Puternica alianta pusa la cale de Traian Basescu, care a creat o si mai puternica majoritate parlamentara, incearca o operatie de prestidigitatie cu totul si cu totul neobisnuita. Si anume sa utilizeze, pentru patru legi extrem de importante – Codul penal, Codul civil, Codul de procedura penala si Codul de procedura civila – procedura limita a asumarii raspunderii. De ce Guvernul a decis ca este imperios necesara asumarea raspunderii, in conditiile in care coplesitoarea sustinere parlamentara de care dispune ii permite sa voteze, intr-o maniera fulger, orice act normativ? Ce se afla la originea acestei idei si care vor fi consecintele daca planul e dus pana la capat?

Codul penal, Codul civil, Codul de procedura penala si Codul de procedura civila sunt, dupa Constitutie – care, din pacate pentru cei aflati la putere, nu este de resortul Parlamentului – cele mai importante acte normative ale unei tari. Este evident ca imbunatatirea acestora este indispensabila construirii unui stat modern. Si tocmai de aceea aceste acte normative nu trebuie concepute conjunctural ori circumstantial. Ne referim la patru coduri care, odata edictate, ar trebui sa functioneze, fara prea mari schimbari, cateva decenii. Ori, peste zece ani, probabil ca nu vom mai auzi prea multe, slava Domnului, despre cei mai multi dintre actorii politici de azi. Daca asa stau lucrurile, atunci se mai impune o conditie. Si anume ca, in cazul unor legi de o asemenea importanta, care vor schimba poate din temelii, in mod direct sau indirect, intreg ansamblul de norme juridice care guverneaza Romania, este indispensabila o temeinica dezbatere parlamentara. Si nu numai. Opinia publica, societatea civila, in general, are si ea dreptul si obligatia de a dezbate cele doua proiecte de legi. Evident, din perspectiva apararii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Pentru ca, altfel, se poate repeta, la o scara catastrofala, ceea ce s-a intamplat cu recenta lege care permite obtinerea unor informatii personale, la nivelul intregii populatii.

Asumarea raspunderii este motivata doar in ipoteza in care exista un Guvern minoritar ori cu o prea fragila majoritate in Parlament si exista certitudinea ca interese oculte ar putea sa-i determine pe parlamentari sa saboteze sau sa altereze substanta actului normativ. Dar acum exista, dimpotriva, o atat de puternica majoritate parlamentara, incat respingerea celor patru legi este mai mult decat improbabila. Si, totusi, Guvernul opteaza pentru asumarea raspunderii. Explicatia este la mintea cocosului. Exista motive temeinice care ii obliga pe guvernanti sa procedeze pe sest. Sa evite cu orice pret dezbaterea sau chiar modificarea unor articole in Parlament, daca s-ar crea dispute prea puternice. Si care ar putea fi aceste motive temeinice? Cel mai probabil, respectivele proiecte de legi incalca drepturi ale omului, stabilind un raport incorect intre functiile coercitive ale statului si libertatile propriilor cetateni.

Daca asa stau lucrurile, daca legi de importanta Codului civil, Codului penal, Codului de procedura civila si Codului de procedura penala nu pot fi elaborate, asumate si edictate decat in conditii oculte, atunci, din orice perspectiva am privi lucrurile, este de preferat sa mergem in continuare cu legile existente. Un rau mai mic nu poate fi inlocuit printr-un rau mai mare. Nu vrem sa constatam in scurta vreme ca precedentul creat prin blestemata lege a ascultarii se generalizeaza. Nu vrem sa fim pusi in situatia in care sa constatam cu amaraciune “post coitum omne animal triste”. Si asa avem parte de o Romanie extrem de fragilizata din punctul de vedere al democratiei. Pentru ca puterea e prea mare iar opozitia e prea mica. Eludarea dezbaterii parlamentare, chiar asa cum arata forumul nostru legislativ, inseamna si mai mult decat atat. Inseamna ca renuntam la principalul atribut al forumului legislativ. Inseamna ca vrem sa nu mai avem Parlament. Inseamna ca vrem dictatura. Asta vrem?

Iata ca, si in materie de Cod penal, Cod civil, Cod de procedura penala si Cod de procedura civila, puterea demonstreaza ca este iresponsabila. Iresponsabilii nu-si pot asuma raspunderea. Dar oare cine, cand si cum a elaborat cele doua importante proiecte? Nu cumva cine doreste sa se substituie Parlamentului? Nu cumva respectivele “opere” sunt savarsite la Cotroceni? Pe mana lui Predoiu?

Comentarii inchise

Santaj la clasa politica   ianuarie 22nd, 2009

 

           Dorinta lui Traian Basescu de a obtine o noua Constitutie, care sa-i confere dreptul de a dizolva Parlamentul, are efecte perverse. Nu ma gandesc atat la cei zece specialisti in drept constitutional care s-au predat cu arme si bagaje, transformandu-se in lingai in mana presedinelui. Ci chiar la fiinta statului de drept. Pentru ca o noua Lege fundamentala nu se poate face in baza idiosincraziilor unei persoane. Si nici pentru interesele sale politice. Este de inteles ca Traian Basescu a fost socat atunci cand s-a decis suspendarea sa. Dar asta nu inseamna ca, in viitor, trebuie radiat dreptul constitutional al Parlamentului de a-l suspenda pe presedinte atunci cand acesta o ia razna. Iar teama de Parlament nu poate sa mearga atat de departe, intr-o democratie europeana, incat sa sucesti si sa rasucesti in asemenea hal Constitutia, intr-o maniera in care presedintele sa poata dizolva Parlamentul. Cu alte cuvinte, sa poata santaja, atunci cand doreste, intreaga clasa politica.

De fapt, este momentul sa o spun pe sleau, acum, dupa ce am studiat cu atentie voluminosul studiu al asa-zisilor experti in drept constitutional: Constitutia propusa este definita drept Legea fundamentala a unei republici semi-prezidentiale si, in realitate, prin puterile pe care i le confera presedintelui, vizeaza o republica prezidentiala. In schimb, sub aspectul raspunderilor pe care acesta le are fata de societate, rezultatul va fi o republica parlamentara. Exact definitia struto-camilei. Si voi fi mai concret. In lume nu exista decat 35 de regimuri prezidentiale, cele mai multe dintre acestea fiind oligarhii, localizate mai ales in America Latina. Singurii hiper-presedinti care exista in lumea libera sunt in SUA si Franta. Atat in cazul lui de Gaulle, cat si in situatia unor sefi ai administratiilor americane – cazul lui Bush fiind cel mai elocvent – au existat grave derapaje in sens anti-democratic. In schimb, atat Constitutia franceza, cat si cea americana confera presedintilor nu numai drepturi exagerat de mari, ci si responsabilitati. Nimeni nu si-ar imagina in cele doua state democratice ca, pentru pacatele presedintilor, care au cele mai importante functii executive, ar putea sa plateasca altii. Si in niciunul din cele doua state, Parlamentul nu poate fi desfiintat cand i se nazare ca ar fi vreo criza sefului statului. Asa ca Traian Basescu, prin proiectul sau constitutional, incearca sa construiasca ceea ce nu s-a mai vazut si nu s-a mai auzit pana acum in lume. Este o nazdravanie. Extrem de periculoasa.

Avem o Lege fundamentala care nu mai corespunde statului modern. Trebuie sa o schimbam. Si inca repede. Actuala majoritate poate genera acest act politic. Exista, in Romania, suficienti specialisti in drept constitutional neobedienti, care ar putea elabora un nou proiect. Evident, nu sub umbrela vreunui actor politic. Mai mult, chiar. Este necesar ca prevederile viitoarei Constitutii sa fie puse in acord cu marele proiect al Uniunii Europene. Dar indiferent pentru ce formula vom opta, populatia trebuie consultata in prealabil. Vrem republica sau monarhie? Daca vrem republica, sa fie parlamentara sau prezidentiala? Constitutia este un act atat de important al statului de drept, incat nu trebuie sa fie supusa mofturilor vreunei persoane ori scopurilor, limitate in timp si in anvergura, ale vreunui partid. Ea trebuie sa confere o securitate absoluta pentru cetateni si garantii depline in ceea ce priveste respectarea drepturilor democratice ale acestora. O Constitutie a unui stat de drept nu poate accepta ceea ce tocmai s-a declansat zilele trecute: supravegherea continua a comunicatiilor. Iar cele trei puteri in stat – legislativa, juridica si executiva – trebuie sa fie independente, echilibrate, sa se poata supraveghea si sa poata colabora. Intr-un stat de drept, Parlamentul nu poate fi santajat.

Comentarii inchise

Obsesia suspendarii   ianuarie 21st, 2009

 

Cum au ajuns cei zece specialisti in drept constitutional, care au alcatuit, la solicitarea expresa a sefului statului, un raport destinat consolidarii statului de drept, la concluzia ca Romania are nevoie de un regim semi-prezindential care sa-i confere ocupantului de la Cotroceni puteri mult sporite si raspunderi mult limitate? Este la mintea cocosului ca, dupa desemnarea lor de catre Traian Basescu, acesta le-a trasat o sarcina precisa. “Specialistii” – iar in situatia data ghilimele sunt cat se poate de legitime – au reactionat cu obedienta, acceptand sa joace la liber impuse. Ei nu au ajuns din aproape in aproape, asa cum incearca voluminosul raport sa demonstreze, la concluzia ca statul modern inseamna republica semi-prezidentiala, ci au pornit de la teza republicii prezidentiale, cautand cu dinadinsul argumente care sa o sustina. |n consecinta, au procedat ca niste lingai, pervertind instrumentele stiintifice pe care le aveau la dispozitie. Si facand un simulacru de drept comparat. Dar nu abandonarea de catre acestia a profesionalismului ma preocupa si cu atat mai putin lipsa lor de decenta si de morala. Mai important este sa raspundem la o alta intrebare: ce anume l-a determinat pe Traian Basescu sa caute o solutie salvatoare printr-un regim semi-prezidential, pe care le-a varat-o pe gat asa-zisilor specialisti si, prin intermediul acestora, a lansat uriasa perdea de fum in mod public?

Traian Basescu a ramas marcat, chiar socat, de suspendarea sa. Mult timp a incercat sa acrediteze ideea – mingea fiindu-i constant ridicata la fileu de sustinatorii sai – ca la acea data, a suspendarii sale, s-a procedat neconstitutional. Si ca populatia a sanctionat acest lucru, intrucat la referendum el nu a putut fi demis. Ambele asertiuni s-au dovedit a fi false. Suspendarea sefului statului a fost un act pe deplin constitutional. Prevazut ca atare in Legea fundamentala a statului. Iar ultima dovada ca asa stau lucrurile este chiar dorinta expresa a lui Traian Basescu de a schimba Constitutia in sensul eliminarii prevederii prin care seful statului poate fi suspendat. Iar cealalta premiza falsa este ca el s-a mentinut in functie printr-un masiv vot popular. |n realitate, in favoarea lui Basescu a votat doar un sfert din electorat. El nu s-a sprijinit si nu se sprijina pe o masiva sustinere a cetatenilor Romaniei. Dar, de fapt, cine l-a suspendat pe Traian Basescu? Cine este inamicul sau? La aceasta intrebare, raspunsul este socant de simplu. Parlamentul Romaniei. Institutia care trebuie castrata prin noua Constitutie. Cea propusa de comsia de lingai de la Cotroceni. Si iata ca nu intamplator respectiva comisie, de fapt Traian Basescu, propune natiunii romane o pervertire fara precedent in Europa Occidentala a statului de drept. Republica semi-prezindentiala preconizata de locatarul de la Cotroceni este conceputa pentru un presedinte atat de jucator, incat el tinde sa se transforme in groparul democratiei. Ce doreste Basescu, in raport cu cea mai importanta institutie a statului de drept, Parlamentul, care a indraznit, in urma cu cativa ani, sa-l suspende? Nici mai mult nici mai putin decat ca o noua Constitutie sa-i confere sefului statului dreptul de a dizolva Parlamentul. Cand? Atunci cand el, Traian Basescu, ajunge la concluzia ca exista o criza. Chiar daca respectiva criza este doar in capul lui. Chiar daca el, si nimenul altul, a generat-o. Este o inovatie nastrusnica asupra careia e important sa zabovim putin. Si iata de ce. Actuala Constitutie, despre care nu am sustinut si nu sustin nicio secunda ca este buna, are la capitolul dizolvarii Parlamentului, o prevedere cat se poate de corecta. Seful statului poate dizolva Parlamentul in situatia in care nu poate fi format un Guvern. Deci in situatia in care partidele politice nu se inteleg fie sa formeze o majoritate, fie sa sustina un Guvern minoritar. Este singura criza politca reala prin care poate trece un stat.

Este o proba de insolenta si de tupeu politic gestul sefului statului de a solicita, pentru el si pentru posteritate, mai mult decat atat. Numai ca, asa cum voi demonstra in editorialul de maine, Basescu a depasit si aceasta bariera.

Comentarii inchise

Republica lui Traian Basescu   ianuarie 19th, 2009

 

Ca o prima reactie la oferta prezidentiala pentru o noua Constitutie, m-am straduit sa demonstrez ca Romania are nevoie fie de un regim prezidential, fie de unul parlamentar. In niciun caz de o struto-camila de tip semi-prezidential, prin care seful statului sa beneficieze de o putere mai mare dar sa raspunda limitat. Personal, cred ca cele mai solide sisteme sunt si cele mai des intalnite in statele europene, ele fiind circumscrise ideii de republica parlamentara. E important, inainte de a declansa alte dezbateri pe aceasta tema incitanta, sa incercam sa raspundem la trei intrebari. Cand este oportuna schimbarea Constitutiei, in acest an sau dupa alegerile prezidentiale? Suprapunerea acestui proces important de adoptare a unei noi Legi fundamentale peste o perioada de criza este de natura a aduce prejudicii? Care este mecanismul corect prin care ar trebui sa se declanseze si sa se deruleze adoptarea unei noi Constitutii?

E clar ca avem nevoie de o noua Constitutie. Un stat roman modern nu va putea supravietui cu Legea fundamentala dupa care functionam in prezent si care este sursa atator dileme si, pana la urma, conflicte institutionale. Cred ca cu aceasta teza este de acord intreaga clasa politica. Nu pot sustine, insa, argumentul celor care considera – Adrian Nastase fiind unul dintre cei mai reprezentativi – ca in acest an nu trebuie adoptata o noua Constitutie. Adrian Nastase si ceilalti se tem, probabil pe buna dreptate, ca Traian Basescu incearca sa-si croiasca o umbrela pentru viitorul sau mandat, nefiind preocupat sub nicio forma, in realitate, de constructia unui stat democratic modern. In fine, alte personalitati ale vietii noastre publice adauga argumentul ca, in acest an, o noua Constitutie este inoportuna, pentru ca energiile colective ar trebui sa fie canalizate exclusiv in directia combaterii crizei economice si organizarii alegerilor europene si prezidentiale. Punctul meu de vedere este ca o noua Constitutie este o provocare atat de serioasa, incat poate genera suficiente resurse nationale, astfel incat dezbaterea acestui proiect si finalizarea lui sa nu se faca sub semnul interesului unei persoane ori a unui clan politic. Oricat ar incerca Traian Basescu sa-si croiasca un instrument legislativ de natura sa-i garanteze un nou mandat in conditii de confort politic, am convingerea ca interesul national va fi mai puternic. Si isi va spune cuvantul. Pe de alta parte, de criza trebuie sa se ocupe Guvernul, clasa oamenilor de afaceri si specialistii in economie si finante. Energiile acestora nu vor fi, asadar, diminuate prin dezbaterea asupra noii Constitutii. Iar efortul pentru o noua Lege fundamentala ar urma sa fie generat din directia clasei politice, societatii civile si specialistilor in drept constitutional. Nu exista asadar, in principiu, nicio incompatibilitate. In timp ce criza poate fi, cu intelepciune si curaj, gestionata, asigurandu-se premizele relansarii economice a Romaniei, poate fi finalizat si proiectul noii Constitutii. Este mai bine ca viitorul presedinte si viitorul Parlament sa functioneze dupa alte principii, statornicite de noua Lege fundamentala.

Cat priveste raspunsul la ultima intrebare, fara doar si poate am pornit cu stangul. O analiza a regimului politic si constitutional din Romania, pentru a fi credibila, trebuia sa fie generata din alta directie decat cea a administratiei prezidentiale. Pentru ca este clar ca Traian Basescu are interese oculte. Nimeni nu are dreptul sa se indoiasca asupra faptului ca el doreste mai multa putere si responsabilitati mai mici. E clar ca seful statului a chemat la Cotroceni zece specialisti in drept constitutional, carora le-a cerut sa elaboreze o analiza care sa conduca la republica pe care o doreste. Cea semi-prezidentiala. Si care sa-i confere dreptul de a santaja permanent clasa politica, prin atributul de a dizolva, ori de cate ori doreste, un Parlament mult mai mic. In mod normal, un asemenea studiu ar trebui facut sub palaria Curtii Constitutionale, nicidecum a unui “presedinte-jucator”. Si, in orice caz, dupa ce populatia ar fi intrebata ce doreste. Republica sau monarhie. Iar in prima ipoteza, ce fel de republica. Voi reveni.

Comentarii inchise

Jumatatea de masura   ianuarie 15th, 2009

 

Analiza exhaustiva a ofertei prezidentiale privind o noua Constitutie mai poate astepta. Pentru ca documentul prezentat ieri este deosebit de complex, cuprinzand atat premize corecte, cat si premize gresite. Precum si proiecte valoroase ori stupide. Pana una alta, sa luam in discutie elementul cardinal al viziunii constitutionale avansate de seful statului. Asa-zisa republica semi-prezidentiala.

In prezent, struto-camila continuta in substanta Legii noastre fundamentale consta tocmai in existenta regimului semi-prezindential. Ce inseamna aceasta? Ca seful statului, ales nu de Parlament, ci prin votul direct al cetatenilor si dobandind astfel, ca persoana, cea mai mare legitimitate in stat, are o situatie ambigua. Pentru ca imparte intr-un mod straniu atributiile executive cu primul-ministru. Si, in general, la acest capitol, primul-ministru este mai puternic. In aceste conditii, ce-i mai ramane sefului statului? Sa dea cu gura. Sa lanseze critici impotriva Executivului din care, formal dar nu si real, face parte. Sa genereze tensiuni. Sa se ocupe de intrigi. Sa manevreze, atat cat poate, serviciile secrete. Sa reprezinte, dar nu si in zona economiei, Romania peste hotare, intr-o maniera mai mult formala, pentru ca ministrul de Externe subordonat primului-ministru are, pana la urma, painea si cutitul in materie de diplomatie. Si, in fine, sa-si arate muschii atunci cand trebuie numiti noi ministri. Exact ceea ce a si facut Traian Basescu, cu precizarea ca temperamentul sau extrem de agresiv si impulsiv si-a spus cuvantul din plin, in aceasta privinta. Fara niciun fel de discutie, exista un decalaj incorect intre legitimitatea sa, conferita de votul universal si puterea reala de care dispune. Solutia trebuie identificata intr-una dintre cele doua variante posibile si logice oferite, de altfel, prin orice tip de analiza a dreptului constitutional comparat. Prima: presedintele va avea mai putina legitimitate si si mai putina putere, devenind un personaj mai degraba decorativ si reprezentativ, solutia fiind nu numai schimbarea fisei de post a sefului statului, ci si a mecanimsului prin care acesta este instalat in functie. Cu alte cuvinte, ca in alte tari europene, presedintele ar putea fi desemnat nu in urma votului direct al cetatenilor, ci prin votul indirect al acestora, adica imediat dupa alegeri, de catre noul Parlament. Este o formula care ar pune capat pentru totdeauna celui mai grav conflict institutional, cel declansat de atatea si atatea ori in Romania, intre institutia prezindentiala si institutia parlamentara. Intrucat nu s-ar mai calca pe bombeu cu primul-ministru, nici razboaie intre palate nu ar mai fi. In schimb, in aceasta varianta, exista doua dezavantaje. Populatia pierde privilegiul de a-l desemna ea insasi pe tatuc. Si s-ar putea ca romanii sa nu doreasca acest lucru. In al doilea rand, pentru ca sistemul sa functioneze, in conditiile in care el s-ar baza mult mai mult pe partide si pe Parlament, ar fi necesar ca aceste institutii sa dobandeasca in politica un nivel de educatie, de maturitate si de profesionalism care nu exista inca in aceasta tara. Alta solutie decat republica parlamentara este republica prezidentiala. In care seful statului devine persoana care a obtinut in mod direct cele mai multe voturi ale populatiei si care isi asuma, atentie, in mod constitutional, si conducerea Guvernului. Asemanator sistemului din Statele Unite si din alte tari. Si din nou, in aceasta varianta, conflictele inter-institutionale ar putea fi evitate. Cu exceptia celui dintre seful statului, devenit si prim-ministru, si Parlament. Care ar urma, asa cum este si firesc, sa-l cenzureze. Si, la nevoie, sa-l demita.

Republica semi-prezidentiala propusa ieri este o prostie. Un semn fie ca Basescu nu are curajul sa mearga pana la capat – caci el isi doreste sa fie un despot luminat, desigur, nu intunecat – fie ca este las si nu indrazneste sa isi asume intreaga putere, insotita si de intreaga raspundere.

Comentarii inchise

Comoara din vizuina “Vulpii”   ianuarie 13th, 2009

 

Iata, urmeaza prima remaniere a Guvernului Boc. Probabil cea mai rapida din istoria Romaniei. Iar cauza consta in reaparitia fulminanta a unui personaj absolut celebru. Generalul Virgil Ardelean, zis “Vulpea”. Omul care a cazut in picioare sub multe guvernari, inclusiv sub precedenta. Pana la un punct. Pana in clipa in care a fost fortat sa-si depuna demisia de presedintele Traian Basescu. Care, la constituirea Guvernului Tariceanu, insistase sa fie tinut in barca condusa, la cea vreme, de Vasile Blaga. Zilele trecute, “Vulpea” a revenit in forta. In aceeasi functie de sef al serviciului secret al Ministerului de Interne. Si i-a rupt coloana vertebrala lui Gabriel Oprea. Provocand si o schisma in PSD. La originea acestui prim cutremur din Guvernul Boc sa se afle, oare, comoara “Vulpii”?

Ce se stie cu precizie despre generalul Virgil Ardelean, dincolo de toate dezvaluirile pe care presa le-a facut de-a lungul timpului? Doua “detalii”. Primul ca, dupa ce a mostenit o structura creata pe sest la inceputul lui 1990 de Gelu Voican Voiculescu, alcatuita in totalitate din reprezentanti fostei securitati a Municipiului Bucuresti, Virgil Ardelean a perfectionat-o, transformand-o intr-un instrument politic. Inainte de a se fi creat Serviciul Roman de Informatii, partidele, sindicatele, organizatiile studentesti, celelalte institutii ale societatii civile si presa, au fost urmarite si chiar infiltrate de ofiterii acoperiti ai unitatii secrete care se chema atunci 0215. In ce scop? Numai si numai pentru a obtine informatii din interior. Bune pentru stapani ori pentru santaj. Comoara din vizuina “Vulpii”. Pretextul oficial a fost si atunci, cum este si acum, lupta impotriva dusmanului intern si extern. Este uluitor ca inca si astazi, in interiorul unui simplu minister, cum este cel de Interne, functioneaza un serviciu secret care, teoretic, are trei misiuni: de a identifica spioni si actiuni de spionaj pe teritoriul Romaniei – ceea ce este aberant, existand SRI; de a veghea ca oamenii Ministerului de Interne si ai Politiei sa nu savarseasca fapte de coruptie – iar coruptia nu s-a diminuat, ci dimpotriva si, in plus, intre timp a fost creat, tot in interiorul MI, un organism care are fix aceasta misiune; si de a se infiltra in retelele de crima organizata, pentru a obtine informatii de natura sa contribuie la eliminarea acestora – iar retelele de crima organizata au proliferat. De fapt, doar aceasta ultima componenta ar trebui sa ramana in viitor in picioare. Ei bine, Virgil Ardelean a super-dotat serviciul secret, obtinand bugete exorbitante, cu cea mai sofisticata aparatura de ascultare si interceptare. Dubland astfel, in mod neconstitutional, SRI. Si comoara din vizuina. Singurul domeniu in care a performat este politia politica. Al doilea lucru pe care il stim precis despre Virgil Ardelean este ca, la scurt timp dupa alegerea lui Traian Basescu ca presedinte, s-a prezentat la acesta cu o geanta diplomat doldora de documente compromitatoare la adresa fostilor sai parteneri, deveniti acum dusmani ai noului sef al statului. Asa a ramas atunci in picioare. Abia dupa fuga lui Omar Hayssam, Ardelean a cazut intr-o usoara dar trecatoare dizgratie prezidentiala. Revenirea sa, pe mana lui Gabriel Oprea, la MI a fost facuta cu acordul lui Traian Basescu si cu sprijinul sustinut al gruparilor PD-L si PSD Cluj.

Emil Boc a procedat inteligent si pervers. Facandu-se ca nu observa ca a fost incalcat grav protocolul incheiat cu PSD, atunci cand, fara acordul acestui partid, s-au facut numirile de la Interne. De fapt, cu buna stiinta a alimentat crearea unei brese in PSD. Slabind in mod explicit si decisiv credibilitatea acestui partid. Ce era sa faca Mircea Geoana? Singura solutie a fost retezarea capului unui rebel. Iar rebelul a fost Gabriel Oprea.

 P.S. Le multumesc tuturor pentru condoleante. La randul meu, transmit condoleante familiei victimei accidentului de circulatie care a declansat o dubla drama.

Comentarii inchise