Provocarea   mai 27th, 2009

 

            Ziarul ZIUA lanseaza o provocare. In numele mass-mediei romanesti. Ea este adresata puterii. Presedintelui, primului-ministru, sefilor partidelor parlamentare. Mesajul este simplu: “salvati presa!”. De ce? Cum s-a ajuns aici? Si ce ar trebui sa faca Executivul pentru societati in definitiv particulare? Cele mai multe, neprietenoase fata de Guvern? Si de ce ar exista o obligatie in raport cu societati particulare, aflate sub tutela unor moguli, dupa cum a acuzat in repetate randuri seful statului? Ce legatura are presa cu criza globala?

            Nu este complicat, chiar daca pare, sa raspundem la intrebarile de mai sus. A facut-o deja ZIUA in articolul de fond publicat in editia de ieri. Criza globala a lovit si sectorul mass-media. Poate chiar mai napraznic. Iar industria presei este recunoscuta pretutindeni in lume ca fiind nu numai sensibila, ci si strategica. Fara presa, democratia moare. Statul modern devine un nonsens. Iar cetatenii vor fi aproape deloc sau deloc informati. Asadar, la fel cum pretutindeni in lume sectoarele cheie, inclusiv presa, sunt sustinute, in diverse forme, pentru a face fata crizei, si in Romania se impune aplicarea unor solutii de avarie. Cea propusa de acest cotidian mi se pare extrem de simpla si de eficace. Ea beneficiaza chiar si de avantajul existentei unui precedent. Guvernului i se cere sa extrapoleze in industria presei precedentul Alro Slatina, egal energie electrica mai ieftina.

            Va amintiti faimoasa rezolutie semnata de Traian Baescu pe un document oficial prin care se cerea, in 2005, nici mai mult nici mai putin decat ca Alro Slatina sa plateasca energia mai ieftin decat ceilalti consumatori? In orice stat democratic, un asemenea text este proba traficului de influenta. Ambasadorul pe langa inalta poarta a Cotrocenilor a intereselor Alro a fost pe atunci consilierul prezidential Theodor Stolojan, astazi cap de lista la europarlamentare, reprezentand PD-L. Anterior – poate nu multa lume stie – acelasi Theodor Stolojan a fost consilier Alro. Si rezultatul a fost prompt. Cel mai mare consumator de energie electrica din Romania, in numele unui interes strategic, a primit energie la jumatate de pret. In comparatie cu toti ceilalti. Inclusiv cu amaratul de cetatean de la bloc. Se estimeaza ca, in acest fel, industria Alro privatizata a castigat sute de milioane de euro. Iar fiecare cetatean a platit in plus la energie electrica circa 10 euro pe luna, incepand din 2005. Si presa a platit la dublu. De mai mult timp, Alro, din industrie strategica, s-a transformat in simpla cutie postala. Pentru ca patronii sai au descoperit ca, decat sa produci aluminiu, care se vinde mai greu in perioada de criza, e mai avantajos sa continui sa iei curent electric de la stat, pe care sa-l vinzi la un pret dublu fie in strainatate, fie consumatorilor interni, intre care se afla si cetateni. Si, astfel, rand pe rand, muncitorii Alro au fost trimisi in somaj. Iar in somaj, tot statul este cel care plateste.

            Prin urmare, presa din Romania solicita un sprijin infim in comparatie cu cel acordat Alro si fara intentia de a se transforma din caine de paza al societatii in negustor de energie. Dati energie presei la acelasi pret. Nimic in minus, nimic in plus. Il rog pe domnul Presedinte Traian Basescu sa sprijine acest demers, printr-o rezolutie semnata pe petitia ZIUA, fix dupa modelul celui in favoarea Alro. Acum, in timpul crizei globale, un asemenea document nu mai este proba unei infractiuni, ci a unui act responsabil. Il rog pe domnul Stolojan sa intervina cu aceeasi energie in favoarea presei. Acum, in plina criza, o asemenea interventie la vedere nu poate fi taxata drept trafic de influenta. Si il mai rog pe domnul Valeriu Stoica, aflat si el in aceeasi bisericuta, sa-si gaseasca timp si sa reprezinte, ca aparator, si media romaneasca. La fel cum apara astazi Alro de propriii sai muncitori. Pentru ca are timp, de vreme ce Alro si-a restrans activitatea, transformandu-se in simplu dealer de energie. Adica intr-un nou baiat destept, vorba Presedintelui Romaniei.

 

Comentarii inchise

Candidatul din dulap   mai 25th, 2009

Misterul legat de candidatura lui Traian Basescu persista. In sensul ca nici macar nu mai e clar daca el va decide in septembrie ca va candida. Sau daca va decide ca nu. Sau daca va fi in septembrie. Proiectul sau politic aduce din ce in ce mai mult cu istoria clasica a mortului din dulap. Intredeschizand usa cu un scrasnet prelung, Theodor Stolojan nu a facut decat sa mareasca gradul de incertitudine. Acesta sa fi fost scopul ex-liberalului atunci cand a anuntat ca Basescu va candida? Pentru ca, o zi mai tarziu, sa o schimbe ca la Ploiesti?

Fara o cronologie, nu avem nicio sansa de a descalci aceasta necunoscuta, intretinuta voluntar sau involuntar, a candidaturii sefului statului. Mai intai au fost sondajele care, intr-o cadenta ametitoare, demonstrau ca Traian Basescu scade. Spectaculos pentru unii, incet dar sigur pentru altii. In mod straniu, nu si PDL, partidul pe care acesta il conduce. Odata cu el, aterizeaza fortat si primejdios si credibilitatea Guvernului Boc. Apoi vine ghiuleaua dinspre Viena. Prin relatarea, sub forma de extemporal, a ambasadorului Austriei la Bucuresti a unei convorbiri cu Traian Basescu. In care acesta afirma ca nu va mai candida. Locul sau urmand sa fie luat la prezidentiale de Emil Boc. Mircea Dinescu, personaj bine informat, se jura la Realitatea TV ca, in scurt timp, un nou prim-ministru se va inalta in Palatul Victoria. Numele lui este Daniel Daianu. Oficial, membru PNL. Incepe sa se vorbeasca insistent ca, dupa europarlamentare, vom avea un guvern de tehnocrati. In fine, Stolojan retracteaza. E drept, cu jumatate de gura. Iar intre timp, pentru a mari gradul de confuzie, Basescu a insistat, in cateva declaratii, asupra faptului ca decizia sa, care va fi luata in septembrie, depinde, intr-o masura decisiva, de depasirea crizei.

Aproape simultan, Mugur Isa­res­cu, guvernatorul BNR, informeaza opinia publica interna si externa ca marea criza nu a avut forma literei U, ci a fost in V si sunt semne de reviriment. Iar cu banii pompati de FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana – pentru care romanii vor plati la greu 15 ani – nu ne ramane decat sa speram ca V-ul nu se transforma in W. Aceasta fiind succesiunea faptelor, sa vedem cand iese Presedintele din dulap.

Cateva elemente prezentate mai sus nu se leaga. Deloc. Traian Basescu a afirmat ca, intrucat este responsabil de formarea coalitiei politice a puterii si, implicit, a Guvernului Boc, daca Executivul esueaza, atunci nu va mai candida. Si va merge pur si simplu acasa. Ceea ce inseamna ca, in eventualitatea in care Guvernul Boc va birui criza, Traian Basescu iese din dulap si candideaza. Ce sens are atunci prezumtivul guvern de tehnocrati lansat, pana una alta, tot la nivel de scenariu, de Palatul Cotroceni? Daca Guvernul Basescu-Boc tocmai a invins criza, Romania fiind pe „un trend ascendent”, asa cum se anunta, atunci ce sens ar avea instalarea la Palatul Victoria a unui nou Executiv? Nu ar fi decat o recunoastere a relei guvernari. A faptului ca Guvernul a esuat.

Iar daca asa stau lucrurile, Basescu fiind cel responsabil de alcatuirea coalitiei cu PSD – pe care a regretat-o cu lacrimi de crocodil la Paris – daca chiar este necesara aruncarea peste bord a Guvernului in favoarea unei noi formule, a tehnocratilor, atunci Basescu nu mai are de asteptat pana in septembrie. Ar trebui sa se incuie in dulap inca de pe acum. De ce Theodor Stolojan s-a grabit – ca sa nu spun s-a pripit – sa anunte in mai, iar nu in septembrie, candidatura la prezidentiale a lui Traian Basescu? Este si acesta un scenariu sau doar o balba politica? Sau niciuna, nici alta? Poate ca este expresia fricii.

E clar ca, anuntandu-si dorinta de a candida, Mircea Geoana si Crin Antonescu urca in sondaje. Primul avand uriasul avantaj ca inca nu s-a ridicat nici macar la scorul partidului. Si la fel de clar e ca Basescu, neanuntandu-si candidatura, pierde puncte. Reale sau doar de sondaj. Si la fel de clar e ca PDL, desi popu­latia nu are incredere in Guvern, face scor electoral. In aceasta situatie, daca Basescu nu candideaza, singurii care au de pierdut sunt fostii liberali din PDL. In frunte cu Stolo. Altul din dulap.

Comentarii inchise

 

            Sunt uimitoare cateva date statistice difuzate de doam­na Codruta Kovesi prin „faimosul Raport de activitate pe 2008 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie”. Si este momentul sa le analizam. Inainte, insa, fac o afirmatie grava pentru care imi asum intreaga raspundere. Daca cifrele avansate de Procurorul General sunt reale, atunci rezulta fie ca traim intr-un stat politienesc, fie ca tara noastra este dominata de infractori intr-o proportie mai mare decat oricare alta.

            Avem, in total, 2334 de procurori, dintre care 648 cu functii de conducere. Cei mai multi dintre acestia s-au format si au profesat pana in 1989. Numarul de dosare „de solutionat” – conform modului in care s-a exprimat doamna Kovesi – se ridica la cifra astronomica de 1.193.614. O prima constatare. Un procuror a avut sarcina de a solutiona, in medie, nu mai putin de 514 cauze. Scazand concediile, zilele de sarbatoare si cele de la sfarsitul saptamanii, ritmul ar fi trebuit sa fie nici mai mult, nici mai putin decat solutionarea a doua dosare pe zi. Ceea ce este imposibil, chiar in eventualitatea in care acestia ar fi fost cei mai harnici si cei mai bine pregatiti avocati ai statului de cand exista aceasta meserie, pana in prezent. Ideea ca exista un numar atat de mare de infractiuni savarsite anual, de 1.193.614 cazuri, ne conduce la o concluzie inspaimantatoare.

            De regula, infractiunile nu sunt facute de o singura persoana. Cele mai multe sunt de grup. Cum ar fi, de pilda, furtul. Sa admitem, asadar, o medie modesta de numai doi presupusi infractori intr-un dosar. Aceasta ne conduce la concluzia ca, in realitate, ne referim la circa 2.400.000 de persoane care, anual, savarsesc infractiuni. Peste 10 la suta din populatia Romaniei. Excluzand copiii si batranii, ajungem chiar la un procent de 20 la suta. Oare unul din cinci cetateni e infractor? In acceptiunea doamnei Kovesi, da.

            Pe de alta parte, tot in Raportul pe 2008 scrie negru pe alb ca, din totalul dosarelor, mai putin de jumatate, circa 40 la suta, au fost solutionate, intr-un fel sau altul. Prin trimitere sau netrimitere in judecata. Nu trebuie sa ne miram de lipsa de eficienta a procurorilor, pentru ca am vazut, mai sus, ca acestia sunt coplesiti de numarul dosarelor. Aici intervine, insa, un alt element la fel de semnificativ. Si anume ca numai in cazul a 34.236 de dosare s-au facut rechizitorii. Sunt din nou cifre de natura sa ne puna pe ganduri. Asadar, dintre cele circa 2.400.000 de persoane cercetate, au fost trimise in judecata doar circa 70.000 – am pastrat media explicata mai sus de circa doua persoane la o prezumtiva infractiune. Ceea ce inseamna ca, in 2008, au existat 2.330.000 de cetateni ai Romaniei hartuiti inutil de Politie si de procurori. Dar daca eu primesc citatii la domiciliu sau sunt luat pe sus si interogat pe nedrept, mai sufera in jurul meu cel putin patru-cinci persoane, rude apropiate, supuse si ele oprobriului public. Prin banuiala, infirmata ulterior, ca eu as fi savarsit o infractiune. Cifra la care ajungem astfel e de peste 11 milioane de cetateni lezati. Este aceasta definitia unui stat politienesc? Daca cifrele doamnei Kovesi sunt corecte, raspunsul este da. Si unde mai pui ca 1182 de per­soane au fost achitate de Justitie, nevinovate fiind, desi au fost acuzate prin rechizitoriu de procurori.

            Urmeaza o alta constatare sur­prinzatoare. Si scandaloasa, in ace­lasi timp. Intr-un stat in care permanent liderii, in frunte cu insusi presedintele, au acuzat o accentuata coruptie, doar 1,5 la suta din cazurile cerce­tate de procurori sunt de acest fel. Restul, cele mai multe, tin de nesiguranta cetateanului. Infractiuni contra persoanei. Contra patrimo­niului. Talharii. Inselaciuni. Unde este coruptia atat de mult clamata? Ori nu prea exista, ori procurorii se ocupa de altceva.

            In ce fel de stat traim? Politie­nesc sau un stat al infractorilor? Tot doamna Kovesi ar trebui, pana la urma, sa raspunda.

Comentarii inchise

Retragere cu torte   mai 19th, 2009

 

Intr-un raport care ar fi trebuit sa ramana secret dar nu a ramas, ambasadorul Austriei la Bucuresti relateaza despre posibilitatea ca Traian Basescu sa nu mai candideze, pasandu-i stafeta lui Emil Boc. Este evident ca excelenta sa nu a inventat aceasta tarasenie. Ea i-a fost servita de seful statului roman. O zi mai tarziu, acelasi Traian Basescu, la Realitatea TV, declara ca, daca in septembrie, criza va continua, el se va retrage. La domiciliu. Prin urmare, ne aflam, de aceasta data, nu in prezenta unor informatii pe care eu sau altii le lansam – bizuindu-ne pe unele surse de la Cotroceni ori din anturajul Presedintelui ori pur si simplu pe scenarii avand un grad mai mare sau mai mic de probabilitate – ci chiar pe afirmatiile ferme, lipsite de echivoc ale lui Traian Basescu. Ce se intampla? Care este intentia reala a Presedintelui? Ei bine, abia acum am serioase indoieli ca Basescu este pe cale de a se retrage din cursa. Si asta tocmai fiindca am indicii ca el a pus la cale o manevra dintre cele care ii pot oferi sansa unor miscari surpriza.

Este evident ca, asa cum era de presupus, Statele Unite au incercat si, in parte, au reusit sa mute centrul de greutate al facturii crizei economice spre Europa. Europa din zona euro a facut acelasi lucru cu Europa din zona non-euro. Romania, un stat mediu al Continentului sub toate aspectele, va avea de platit mai mult. Iar efectele crizei inca nu se vad in amplitudinea lor. Despre ele vom vorbi la toamna. Iluzia ca banii imprumutati de la FMI vor opri hemoragia sau ca vor putea asigura o grabita relansare economica reprezinta o grava eroare. Dimpotriva. Acesti bani sunt o imensa povara suplimentara pentru contribuabilul roman. Suntem, de acum incolo, vreo 15 ani, un pacient bolnav. Vom plati, restituind acest imprumut, pana cand vom constata ca buzunarele noastre sunt nu numai goale dar se si gauresc. In acelasi timp, maniera in care va fi consumat imprumutul nu permite decat in mica masura atingerea de catre PD-L a unor obiective pur electorale. Administratia Basescu – care a initiat alianta PD-L-PSD, care a numit Guvernul, care a negociat imprumutul FMI – a esuat. Acum, in timp de criza. Dar si in ceilalti patru ani, cand a fost inregistrat, sub Guvernul Tariceanu, un ritm accelerat de crestere economica. Dar este Traian Basescu omul care sa se recunoasca pur si simplu infrant de propriile sale greseli? Este el dispus cu adevarat sa se retraga din viata politica? Ma indoiesc.

Dupa ultimele sale declaratii, in direct si la o ora de varf, incep sa cred ca scenariile lansate pe piata, inclusiv de catre mine, in baza unor informatii credibile vizand diverse proiecte prezidentiale prin care Traian Basescu evita intoarcerea la Cotroceni, sunt la origine create in laboratoarele de strategie politica aflate la dispozitia sefului statului. Este posibil ca acesta sa fi iesit pe piata in mod direct tocmai pentru ca asemenea scenarii sa devina mai convingatoare. Ceea ce ma face sa presupun astazi ca Traian Basescu este, dimpotriva, decis sa recurga, incepand din luna septembrie, la un asalt asupra puterii supreme. Sau, in cel mai rau caz, sa incerce un aranjament prin care sa isi asume functia de prim-ministru.

Efectele bulversante ale crizei nu le va simti cetateanul decat spre finalul acestui an. In niciun caz pe parcursul verii. In sondaje, pana in septembrie, Traian Basescu va continua sa fie principalul favorit. Iar frontul anti-Basescu, pe care se bazeaza multi, poate fi spart. Mai ales daca personajul principal da semne de slabiciune si se autovictimizeaza, cum a facut luni seara. Daca adversarii sai politici se lasa ametiti de posibilitatea ca Traian Basescu sa se retraga pur si simplu, in mod curtenitor din cursa pentru un nou mandat, ei fac o greseala ce le poate fi fatala. Nu sunt deloc sigur ca va avea loc o retragere cu torte.

Doar daca nu cumva bobarnacul pe care l-a luat recent de la Washington – unde, in ciuda insistentelor sale, nu va fi primit de Obama in acest an – l-a deprimat intr-un mod ireversibil. Presedintele Sarkozy nu va face altceva decat sa confirme sau sa infirme ipoteza abandonarii externe a lui Traian Basescu.

Comentarii inchise

Abureala   mai 14th, 2009

 

 

            Razboiul Codurilor nu reprezinta o simpla infruntare a politicienilor aflati in campanie electorala. Dimpotriva. Noile Coduri sunt un obiectiv cardinal al statului de drept. Al unui stat modern, cu adevarat european. Aceasta este o realitate pe care cred ca nimeni nu are argumentele necesare sa o conteste. Dar sunt Codurile, cu adevarat, conditia pusa imperios de Uniunea Europeana pentru ca Romania sa nu fie scoasa, sub aspectul Justitiei, de pe harta UE? La aceasta intrebare, raspunsul corect este negativ. Din perspectiva pe care am enuntat-o acum, cea a evitarii clauzei de salvgardare, razboiul Codurilor este o abureala. Iar autorul diversiunii este insusi presedintele Traian Basescu.

            Urmarind aprigele dezbateri pe tema posibilei sanctionari a Romaniei din motive de Justitie, in centrul carora sunt invocate invariabil cele patru proiecte de Cod – civil, penal, de procedura civila si de procedura penala – imi dau seama ca sunt foarte putini reprezentanti ai partidelor care au lecturat raportul special UE avand aceasta tema. Ce i se reproseaza Romaniei in raport? In primul rand, faptul ca, sub guvernarea Boc, numarul ordonantelor de urgenta este egal cu cel al legilor elaborate si adoptate de Parlament. Responsabilii europeni afirma, pe buna dreptate, in documentul la care ma refer, ca Executivul tinde sa se erijeze in Legislativ, separarea puterilor in stat, obligatorie intr-o democratie, fiind astfel periclitata. In al doilea rand, Romania este aratata cu degetul pentru lipsa de sinceritate si de transparenta a autoritatilor. In mod concret, se arata in document, autoritatile de la Bucuresti sunt preocupate mai degraba de indeplinirea formala a unor obligatii decat de modernizarea in sine a Justitiei. De aici, sindromul dublului limbaj al reprezentantilor Executivului. Romania este de asemenea taxata pentru numarul mare de procese pierdute la CEDO. In paranteza fie spus, costurile acestor procese si despagubirile acordate sunt suportate de contribuabilul roman. Cauza pierderii acestor procese este fie perpetuarea unor abuzuri ale procurorilor si vicierea probatoriului, prin nerespectarea Codului de procedura penala, fie greseli, intentionate sau neintentionate, imputabile judecatorilor. Pentru aceste motive, carora li se adauga, desigur, si aprecierea ca, in puterea judecatoreasca, exista inca fenomene frecvente de coruptie – aprecierea extinzandu-se si asupra corpului procurorilor – Romania risca sa fie sanctionata. Este adevarat, se face si o referire la Coduri. Dar intr-un fel cu totul diferit celui prezentat opiniei publice de Presedintele Traian Basescu. Se precizeaza, in acest raport, faptul ca procedura de adoptare a acestor importante acte normative este profund viciata. Prin neconsultarea societatii civile. Adica exact ceea ce i-au reprosat sefului statului membrii coalitiei „Opriti Codurile!”.

            Prin urmare, nu aprobarea, printr-o asumare a raspunderii, a acestor Coduri este solutia scoaterii din criza a Justitiei romane. Uniunea Europeana ar fi, desigur, multumita ca Romania sa aiba Coduri noi. Insa aceasta nu este o conditie si nu exista un termen precis solicitat pentru adoptarea lor. Decat, cel mult, in capul presedintelui Traian Basescu. Dar de ce a lansat el o tema falsa? De ce a ales aceasta tinta, pentru a provoca, in legatura cu ea, o dezbatere politica? In primul rand, pentru a proteja imaginea Guvernului Boc. Pentru ca raportul vizeaza, in mod direct si implacabil, greseli ale Executivului legate de Justitie. In al doilea rand, pentru a prinde in ofsaid Parlamentul, in ansamblul sau. Pentru a-i culpabiliza pe reprezentantii puterii legislative. Pentru a arata ca el si cu Predoiu sunt in stare sa impinga legi atat de importante spre adoptare, in ciuda opozitiei clasei politice. Si, implicit, sa arate opiniei publice ca este preocupat de soarta Romaniei si lupta pana la ultimul cartus pentru ca aceasta tara sa nu fie sanctionata.

            Numai ca responsabilii UE s-au prins. Si sunt decisi sa nu se lase pacaliti. Ei mai stiu si ca Romania a avut un nou Cod penal, adoptat si promulgat, pe care tandemul politic Basescu-Macovei l-a aruncat la cos. Nu mai tine abureala.

            P.S. Monica Macovei afirma ca exista temerea la UE ca banii oferiti Romaniei, in absenta reformei Justitiei, vor fi furati. Ea face, astfel, un veritabil proces de intentie colegilor din PD-L. Pentru ca acest Guvern e condus de tandemul Basescu-Boc. Si numai Executivul poate „sifona” banii.

Comentarii inchise

Factura pentru Justitie   mai 12th, 2009

 

 

Romania este pe cale sa devina oficial repetenta la nivelul Uniunii Europene. Pentru Justitie. Consecintele, in plan financiar si in ceea ce priveste imaginea si prestigiul acestei tari, sunt incalculabile. Poate ca, in al doisprezecelea ceas, ne mai putem salva. Desi ma indoiesc ca suntem capabili sa facem, in cateva zile, ceea ce nu am reusit in cativa ani. Este firesc ca cei responsabili sa plateasca. Sa-si asume raspunderea in fata opiniei publice interne si externe pentru acest grav esec. Iar daca sunt politicieni, atunci sa plateasca asa cum se obisnuieste. Prin demisie, daca sunt in functii sau au demnitate. Electoral, daca sunt lasi. Asadar, cine va plati factura? Si cum?

De ce a devenit Uniunea Europeana hipersensibila in ceea ce priveste Justitia din Romania? In mare masura, aceasta atitudine este motivata prin injustitia de la noi. O infrastructura ramasa mult in urma. O calitate profesoionala extrem de slaba a procurorilor si, uneori, si a judecatorilor. O supraincarcare periculoasa cu dosare pentru unii si pentru ceilalti. O legislatie caracterizata prin instabilitate. Si, evident, o insecuritate a cetateanului, o haituire a sa prin neceleritate si, intr-o masura mai pronuntata decat in celelalte state, o coruptie mica si mare ingrijoratoare. Toate acestea sunt reale si unanim recunoscute. Numai ca, la nivelul partenerilor europeni, in mod sistematic, institutii si persoane cu functii de raspundere din Romania au turnat gaz peste foc. Daca noi insine afirmam ca suntem extrem de corupti, nu putem avea pretentia ca ceilalti sa ne creada altfel. In capul listei sunt oamenii politici care, lovind unii in altii, s-au straduit sa produca dovezi, reale sau false, de coruptie intinsa pana la un nivel institutional. Intre acestia a excelat Traian Basescu. In campania sa prezidentiala din 2004, el a pus literalmente Justitia la stalpul infamiei, anuntand in termeni nevoalati ca, odata ajuns sef al statului, se va substitui acesteia, instaland faimoasele tepe in Piata Victoriei. Aluzie la adversarul sau redutabil, Adrian Nastase, care, invinuit ca ar fi cel mai mare corupt al tarii, a si fost supus unui veritabil lintaj public prezidential, mediatic dar si cvasi-juridic. Pe rand, acest experiment a fost generalizat, exacerbat si extrapolat in cazul tuturor adversarilor politici ai Presedintelui. Si nu numai politici. Pentru a reusi in aceasta opera de propaganda, prin utilizarea instrumentelor juridice, Traian Basescu si-a asumat, in mod direct, prerogativa de control asupra procurorilor. Sefii parchetelor au ajuns, astfel, sa fie numiti politic de Presedinte, la propunerea ministrului Justitiei, care si el este intotdeauna, facand parte din Guvern, un om politic. Basescu a dat tonul. Dar muzica au interpretat-o mai multi. Iar prim-solista a fost Monica Macovei. Aceasta a parat sistematic statul roman si cat a fost ministru al Justitiei si nu a facut decat sa incurce lucrurile si sa asigure regresul acestei puteri in stat, si dupa ce nu a mai fost. Cel mai recent si elocvent exemplu, cu dovezile respective, l-a oferit Gyorgy Frunda, aratand cum, relativ recent, Monica Macovei a dezinformat grav, in mod public, la o reuniune internationala, afirmand ca in Justitia romana se petrec lucruri care, de fapt, nu se petrec. Patru grosolane minciuni au fost denuntate si dovedite ca atare. Si, cu toate astea, Monica Macovei este sustinuta de partidul lui Traian Basescu pentru a candida la europarlamentare. O rusine!

 Vinovati sunt mai multi. M-am referit doar la cei mai importanti. Fapt este ca nu avem o Justitie grozava. Dar la UE ea arata mult mai prost decat e in realitate. Daca nu vor plati cei vinovati oalele sparte, atunci buni de plata vor fi cetatenii.  Ei vor trebui sa puna banii, de ordinul sutelor de milioane de euro, pe care UE nu-i va mai da dar care sunt indispensabili pentru ridicarea clauzei pe Justitie. Si tot ei vor plati si procesele pierdute la CEDO. Si pentru nerecunoasterea, in Europa, a  hotararilor judecatoresti date la Bucuresti.

 

Comentarii inchise

Enigma Razvan Ungureanu   mai 11th, 2009

 

    Conform sondajului de opinie Insomar dat publicitatii ieri, Traian Basescu, in cursa prezidentiala, urmeaza sa fie votat de 38 la suta dintre cetateni iar Mircea Geoana si Crin Antonescu, relativ egali, il secondeaza la mare distanta. Ceea ce inseamna ca seful statului se poate califica linistit in turul doi, unde, in eventualitatea in care va lupta cu Mircea Geoana, are sanse mai mari sa invinga decat in ipoteza in care rivalul sau ar fi Crin Antonescu. Explicatia este ca votul maghiarilor ii va fi refuzat lui Geoana pentru ca, in doua randuri, PSD a blocat venirea UDMR la guvernare. In acelasi timp, PSD ar fi mai tentat sa voteze cu Crin Antonescu, decat liberalii cu Mircea Geoana. Numai ca ne impiedicam de un “detaliu”. Alegerile prezidentiale nu au loc astazi sau maine. Pana atunci, Traian Basescu are toate sansele sa se erodeze. Trendul sau este constant descrescator, in ultimele luni el pierzand, pe toate sondajele, cel putin sase puncte. In timp ce trendurile candidatilor PSD si PNL sunt crescatoare. Din aceasta perspectiva, cel mai relevant raspuns dat de persoanele intervievate de operatorii Insomar este ca, intr-o proportie covarsitoare, cetatenii Romaniei apreciaza ca cea mai mare influenta asupra evolutiei acestui stat o are Traian Baescu. Iar evolutia este negativa, considera majoritatea romanilor. Iar la intrebarea “cine conduce, in realitate, Guvernul?”, raspunsul este acelasi. Cei mai multi il indica pe Traian Basescu. Si tot cei mai multi considera ca avem un Guvern slab. Si atunci, ce e de facut din perspectiva PD-L si a lui Traian Basescu?

Marja PD-L de rasturnare a acestei dinamici negative se ingusteaza. O sansa o are acest partid – poate ultima sansa – de a se arata muschiulos, cu prilejul alegerilor europarlamentare, care vor avea loc peste o luna. Intr-o luna, PD-L nu poate sa cada prea mult. Intr-o luna, poate adopta cateva masuri cu caracter populist. Tot in aceasta luna, PD-L poate arata ca, descentralizand masiv actul de decizie intr-o multitudine de domenii, responsabilitatea pentru nemultumirile cetatenilor trebuie sa se deplaseze in jos. Spre liderii locali, care fac parte din toate partidele. Si mai putin catre Guvernul dominat de PD-L si condus de Traian Basescu. Masura descentralizarii, chiar luata in scop electoral, este necesara si va da, in timp, rezultate bune pe fond. Dar nu este si suficienta pentru ca PD-L sa ia un avans considerabil la europarlamentare, in raport cu PSD. Avans care, cinstit vorbind, are mai mult o importanta psihologica. Realitatea schitata mai sus este cea care a generat un scenariu de rezerva. Scenariul Razvan Ungureanu.

Daca nemultumirea populatiei continua sa creasca, alimentata fiind de somaj, de nesiguranta slujbelor, de inflatia care diminueaza veniturile inghetate, daca aceste fenomene negative sunt amplificate de erori grave savarsite de Guvern – cum este, de exemplu, impozitul forfetar – si daca toate acestea sunt identificate cu “presedintele-jucator”, atunci, pana la alegeri, Basescu urmeaza sa scada constant. Daca nu cumva galopant. Luand in calcul ca acest fenomen ar putea sa fie de neevitat si ca nu este deloc exclus ca Basescu sa fie eliminat inca din primul tur de scrutin, este inevitabila optiunea pentru un candidat de rezerva. Retragandu-se din cursa prezidentiala, Basescu trebuie sa plaseze pe altcineva in locul sau. Preferabil din afara PD-L, care se va subrezi si el pe parcurs.

Asa ca, din ce in ce mai frecvent, este analizat, la Cotroceni, scenariul lansarii pe orbita, in eventualitatea mai sus enuntata, a lui Razvan Ungureanu. Actualul sef al spionilor ar putea juca un rol gen Oprescu. Nelegat fiind de vreun partid dar sustinut de PD-L, Ungureanu are exact varsta si experienta ideale, aratate de toate sondajele de opinie care fac portretul-robot al presedintelui dorit de romani. Si, in plus, are raporturi bune cu o societate civila pe care Basescu este pe cale sa o piarda. S-ar putea sa tina figura!

Comentarii inchise

Poate ii incaiera   mai 6th, 2009

 

            Disputa extrem de puternica si de sensibila legata de statutul financiar al dascalilor a acoperit cu desavarsire o parte a declaratiei prezidentiale. Cea referitoare la veniturile magistratilor. Din cateva motive – cred eu, bine intemeiate – este necesar sa analizam demersul sefului statului. De ce a socotit necesar Traian Basescu sa sesizeze, in mod public si nu discret, Curtea Constitutionala in legatura cu un ipotetic sau real conflict inter-institutional? De ce a facut acest demers acum si nu alta data? A procedat el insusi in conformitate cu Constitutia?

            La fel ca In multe alte meserii, si in ceea ce-i priveste pe magistrati, au aparut, de-a lungul timpului, diverse sporuri care intregesc veniturile acestora. Poa­te ca unele sunt exagerate, iar altele deplasate. Ramane de vazut. In viitor, societatea, in ansamblul ei, se va edifica si se va pronunta. Dar, pana una alta, sporurile de care beneficiaza magistratii sunt in conformitate cu legile existente. In al doilea rand, mai trebuie retinut faptul ca, de-a lungul timpului, statul, prin Ministerul Justitiei, a omis sa le plateasca. Neindeplinindu-si, prac­­tic, o obligatie legala. Ce ar fi pu­tut face, in aceste conditii, victimele? Singura solutie era sa actioneze la fel ca orice alta categorie socio-profesionala. Adi­ca sa se adreseze singurei insti­tutii care putea face dreptate. Res­pectiv Justitiei. Judecatorii nu au nicio vina ca sunt judecatori. Aceasta nu trebuie sa reprezinte pentru ei un handicap. Bene­ficiaza, pur si simplu, de aceleasi cai de atac aflate la indemana oricarui cetatean. Este tocmai ceea ce a infierat cu manie proletara presedintele Romaniei, intr-o declaratie publica din timp anuntata si intens mediatizata.

            Daca, In totalitatea lor, sporurile de care beneficiaza magistratii se justifica sau nu, este o discutie asupra careia probabil ca poate fi organizata o dezbatere. Si poate chiar o disputa. Dar ca acestia ar fi violat Constitutia, procedand ca oricare alti cetateni, mi se pare o abe­ratie. Unde, in alta parte, s-ar fi putut duce magistratii, pentru a-si obtine drepturile, de vreme ce ministrul Justitiei, ministrul Finan­telor si primul-ministru refuza sa se conformeze legii? Nu este exclus ca, in aceasta actiune – care a capatat, din vina auto­ritatilor statului, o prea mare amploare – sa se fi produs unele exagerari sau chiar alterari ale actelor normative in vigoare. Merg pana acolo incat sa admit ca este posibil, cel putin teoretic, sa se fi produs si o imixtiune a puterii judecatoresti asupra celei legislative. Ceea ce ar putea reprezenta un conflict inter-institutional. Pe cale de consecinta, daca ne-am plasa in aceasta ipoteza, atunci seful statului, care se numara printre garantii res­pectarii Constitutiei si care, in anumite imprejurari, trebuie sa indeplineasca rolul de arbitru, este pe deplin indreptatit sa se­sizeze organismul care poate cla­rifica lucrurile. Si care se numeste Curtea Constitutionala. Si daca asa stau lucrurile, atunci a gresit sau nu a gresit Traian Basescu in declaratia facuta luni dupa-amiaza?

            Ce Inseamna statutul de arbitru, de mediator intre institutiile statului? Un prim raspuns la aceasta intrebare poate fi dat nu printr-o afirmatie, ci printr-o negatie. Presedintele este arbitru atat timp cat nu e jucator. Numai ca Traian Basescu si-a asumat, in mod public, o abatere de la Constitutie. Atunci cand a afirmat ca va fi un presedinte-jucator, el a renuntat la statutul de arbitru. Si, daca tot a renuntat, atunci de ce isi mai exercita aceasta prerogativa? Sa spunem, totusi, ca el a redevenit moderator. Dar nici acest tip de rationament nu intra in tiparul discursului de luni. Pentru ca Traian Basescu nu a sesizat, pur si simplu, Curtea Constitutionala, ci a facut o adevarata pledoarie contra magistratilor. S-a pronuntat. Incer­cand sa influenteze Curtea Cons­ti­tutionala. A fost tot presedinte-jucator. Si, in plus, a ales cu dibacie un moment sensibil. Greva dascalilor. Incercand sa-i incaiere pe unii impotriva altora. Un demers, se pare, esuat

Comentarii inchise

Vinovatii fara vina   mai 5th, 2009

 

            Politicienii aflati la putere, in frunte cu insusi seful statului, se intreaba retoric cu ce sunt copiii vinovati. De ce trebuie ei sa sufere, penalizati fiind prin neprezentarea dascalilor la locul de munca. Disputa sociala, care s-a transformat si intr-o disputa politica, isi are originea in trecut.

            Pentru a intelege daca profe­sorii sunt sau nu vinovati sau daca Guvernul este sau nu vinovat sau daca exista o vina impartita, e necesar, in prealabil, sa raspundem la intrebarea daca educatia este sau nu o prioritate. La acest punct, ma aflu intr-un deplin acord cu presedintele Traian Basescu. Nu cu presedintele de astazi, ci cu cel care a declarat candva rituos ca educatia reprezinta prioritatea numarul unu a statului roman.

            Mai mult chiar, a organizat o dezbatere pe aceasta tema, la Cotroceni, unde a fost elaborat si unul dintre putinele documente din mandatul sau care stabilesc tinte pentru Romania. Iar tinta era o mai buna educatie. O investitie, sub toate aspectele, in prezent, pentru beneficii viitoare. A fost aruncata la cosul de gunoi aceasta prioritate? Si, daca da, cine e de vina? Cine va plati factura sociala si factura politica prezenta si viitoare?

Sa ne amintim. In urma cu un an, razboiul politic dintre presedinte si Guvernul Tariceanu era in toi. Nu se anuntau nici semne prea puternice ale unei crize globale si nici nu se intrevedea o criza romaneasca. Economia duduia. Traian Basescu avea prea putine argumente pentru a lovi, in mod credibil, in Guvern. Iar PD-L vorbea in gol.

In aceste conditii, consilierii de la Palatul Cotroceni au identificat o strategie rezonabila, viabila, menita sa prinda Guvernul intr-o pozitie de ofsaid. Asa a fost lansata pe piata marota educatiei. Pentru ca nu a fost, asa cum s-a dovedit ulterior, o convin­gere sincera ca educatia este prioritatea numarul unu. Desi ar fi tebuit. Daca am fi avut politicieni responsabili, oameni cu viziune, ar fi trebuit ca aceasta tinta sa fie identificata inca din decembrie 1989, urmand ca, in anii ’90, intreg inva­tamantul sa fi fost revolutionat.

Evident, aceasta ar fi presupus nu numai inteligenta si vointa poltica, ci si uriase fonduri. Un sacrificiu pe care populatia l-ar fi inteles. In realitate, tema dezvoltarii unei viitoare generatii de oameni bine pregatiti profesional a fost, de fiecare data, atacata exclusiv dintr-o perspectiva demogaogica. Elaborand, pentru prima data, un program prin care edu­catia era abordata dintr-o per­spectiva noua, Traian Basescu i-a dat cu tifla lui Tariceanu, aratandu-i ca nu pensiile trebuie marite, ci buge­tele de invatamant. Si ca nu e suficienta renovarea scolilor. La randul sau, premierul de atunci s-a pus pe picioarele de dindarat, desi, la acea data, existau resurse si pentru pensii si pentru invatamant. Consecinta imediata a fost ca sindi­catele profesorilor s-au indepartat de PNL, apropiindu-se neingaduit de mult de PDL si PSD. A urmat un urias tambalau mutat in Parlament cand, printr-o lege promulgata de Basescu la sfarsitul anului trecut, dascalilor li s-au marit lefurile cu 50 la suta. Intr-un moment in care deja economia incepuse sa o ia la vale. Practic, nu mai exista buget pentru asa ceva. In mod firesc, Guvernul s-a opus, chiar in conditiile in care cei mai multi parlamentari liberali votasera legea. S-a creat o situatie extrem de grava in care, printr-o adevarata conspiratie – la care s-au raliat, dupa ce s-au vazut cu sacii alegerilor in caruta, si PDL+PSD – legea a fost sfidata. Profesorii nu au mai primit nici 50 la suta, nici cei 18 la suta pe care Guvernul ar fi acceptat la acea data sa-i ofere si nici macar procentele inflatiei. Dimpotriva. Li s-a luat si li se ia in continuare.

Traian Basescu si Guvernul sau, in care e mare jucator, sunt vinovatii pentru ceea ce se intampla acum. Iar ceea ce se intampla acum este nimica toata fata de ceea ce se va intampla mai tarziu. Iar ceea ce se va intampla mai tarziu este mult mai putin periculos decat sfida­rea viitorului. O noua generatie slab pregatita echivaleaza cu un blestem national. Acestor vinovati trebuie sa le bata obrazul copiii. Si parintii acestora. Iar nu vinovatilor fara vina. Adica dascalilor.

Comentarii inchise