Sorin ROSCA STANESCU

de Valentin Nicolau

Procesul de transfigurare a unui text dramatic in spectacol de teatru presupune participarea in succesiune si in comuniune a mai multor artisti si tehnicieni. Fidel perspectivei dramaturgului, nu voi intra in controversa privind dictatura regizorului, „dreptul” acestuia de a-si impropria si de a stalci opera altcuiva in numele unei presupuse performante artistice, al unei „noi viziuni”, care de cele mai multe ori ramane doar o gaselnita, un altcumva oarecare. Nu ma voi intreba nici ce s-ar intampla daca, asemenea regizorului de teatru, dirijorul unei orchestre simfonice si-ar permite sa-si subordoneze partitura lui Bach sau a lui Mozart, in scopul de a se pune pe sine inaintea tuturor. „Un spectacol de X dupa piesa lui…” s-ar transforma in „Un concert de Y dupa simfonia lui…”. Slava Domnului ca in muzica asa ceva nu este posibil, decat in formele ei deviante. Muzica si-a pastrat simtul masurii si, chiar in prezenta „intermediarilor”, ramane o arta interpretativa, teoretic asemenea teatrului, practic atat de departata de el prin onestitatea cu care se raporteaza la premisa care o face sa existe.

Localizand arta cu intermediari in Romania, natura teatrului sufera stricaciuni de negandit intr-o lume normala. In multe dintre expresiile ei autohtone, ceea ce era o arta se transforma intr-o indeletnicire, teatrul ajungand o tranzactie cu intermediari. La noi, cand apar intermediarii, lucrurile se altereaza: specula, bisnita, evaziunea, mizeria si impostura, toate infloresc. Actul de ridicare a unui spectacol de teatru se perverteste rapid intr-o coterie unde complicii artistici la smenul cultural fac din unele teatre locuri ale promiscuitatii. Aici, un „autor” dramatic cu dare de mana ajunge sa plateasca directorul si regizorul pentru a-i fi puse piesele in scena; actorul-vedeta, uneori aceeasi persoana cu directorul, pretinde bonusuri suplimentare pentru fiecare urcare pe scena de la acelasi „autor” si este imediat rasplatit; regizorul de succes supraliciteaza si el, cerand actorilor mai putin faimosi taxe pentru a-i prinde in distributie… Sunt doar cateva dintre „ingineriile” teatrale practicate in Comedia romaneasca. Ele reusesc sa amestece si in teatru, ca aproape peste tot in Romania, talentul cu banii murdari, valoarea cu impostura, onorabilitatea cu josnicia. Oameni de teatru romani adaptandu-se perfect la mediu au devenit metisi cu suflet de artist si instinct de bandit.

Deasupra acestor puroaie duhneste tacerea complice. Nimeni nu vrea sa vorbeasca, toata lumea intoarce  capul, scarbita,  reprimandu-si dezgustul. Lipsa de atitudine ascunde lasitate si teama. Teama de a nu fi acela care sa rascoleasca mizeria, caci cine ravaseste gunoiul se alege cu un torent de invective, cu o ploaie de scuipaturi culturale din partea intermediarilor de teatru.

Uniti intr-o conjuratie a prostitutiei „artistice”, valorile, dublate de caractere precare, transforma in putregai buna parte din scena romaneasca. Restul sunt spectatori.