Nu doar Romania arunca banii publici pe ce nu trebuie. Scandalul hartiei igienice din India umbreste imaginea Jocurilor Commonwealth-ului   august 20th, 2010

Hundred Bill CornersIndia, tara organizatoare a Jocurilor Commonwealth-ului, a fost pusa intr-o situatie stanjenitoare in aceasta saptamana, dupa ce, in cadrul unei conferinte de presa in care trebuia sa se vorbeasca despre buna organizare a competitiei, oficialii au ajuns sa raspunda la intrebari despre cat s-a cheltuit pe hartia igienica.

Scandalul a inceput dupa ce in presa locala s-a dezvaluit ca guvernul indian a ajuns sa plateasca 80 de dolari pentru o rola de hartie igienica, 61 de dolari pentru sapun lichid si 125 dolari pe o trusa de prim ajutor, toate produsele fiind folosite in cadrul competitiei, scrie Bloomberg. Oficialii de la New Delhi cu greu au putut sa raspunda acuzelor de coruptie si management dezastruos.

“Informatiile ne pun intr-o lumina proasta in fata intregii lumi, sunt rusinat”, a declarat Randhir Singh, vicepresedintele comitetului de organizare al Jocurilor Commonwealth-ului 2010, eveniment la care participa 71 de tari. Singh nu a vrut sa explice cum s-a ajuns la risipirea banilor publici.

Potrivit unei estimari facute in 2003, India urma sa cheltuiasca 500 mil. dolari pentru organizarea jocurilor, insa in prezent aceasta suma s-a marit de aproape noua ori. Suma devine mai importanta daca este avut in vedere faptul ca, potrivit Bancii Mondiale, 828 milioane de indieni traiesc dintr-un salariu de mai putin de 2 dolari/zi.

Pastrand proportiile, si Romania are un istoric similar atunci cand vine vorba de cheltuirea banilor publici. Pe langa vechea problema a constructiei de autostrazi, care in cazul Romaniei costa 80 mil. euro /km, fata de 30 mil. euro/km in alta tari europene, cel mai recent scandal a vizat logo-ul de tara, pentru care Ministerul Turismului a platit aproape 0,9 mil. euro, si care pe deasupra s-a dovedit a fi si un plagiat.

Nu in ultimul rand, merita amintita si licitatia publica anuntata de ANAF in aceasta luna, prin care vor fi platiti peste 300.000 euro pentru sapte videoproiectoare si 44 de seturi de terminale ce includ camere de inalta rezolutie. (11:24)

I.S.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii