Calendar ortodox: 27 septembrie, Sfantul Antim Ivireanul   septembrie 27th, 2010

Antim Ivireanul a fost autorul celebrelor Didahii (Foto: crestin-ortodox.ro)

Antim Ivireanul a fost un autor, tipograf, gravor, teolog, episcop si mitropolit roman de origine georgiana. Dupa iesirea din robia turca, a deprins caligrafia, pictura, sculptura si limbile greaca, araba, turca. Tot el a fost cel care a infiintat prima biblioteca publica in Bucurestiul de astazi, in secolul XVIII, noteaza Crestin Ortodox.

Este adus in Tara Romaneasca in jurul anului 1690 de domnitorul Constantin Brancoveanu. Ajunge conducatorul tipografiei de la Bucuresti in 1691. In anul 1696, este numit egumen al Manastirii Snagov. Aici va intemeia o noua tipografie. In anul 1705, este ales episcop al Ramnicului, iar in 1708 devine mitropolit al Tarii Romanesti.

A tiparit 30 de carti in limba greaca, 22 in romana, una in slavona, 6 slavo-romane, 2 greco – arabe, una greco-romana si una greco-slavo-romana, in total 63 de carti. Ele au fost tiparite la Bucuresti, Snagov, Ramnic si Targoviste.

Didahiile, o colectie de 28 de predici rostite in cursul ahipastoririi sale la diferite sarbatori, l-au facut sa fie considerat carturarul care a vorbit cea mai frumoasa limba romana dintre invatatii epocii sale.

Dupa ce a fost acuzat ca ar fi avut legaturi cu austriecii si ca ar fi uneltit impotriva lui Nicolae Mavrocordat si a turcilor, Antim a fost arestat. Patriarhul ecumenic l-a caterisit si a fost condamnat la exil in Muntele Sinai. Turcii care il duceau spre locul exilului l-au ucis pe drum, iar trupul sau a fost aruncat in raul Tungia, un afluent al Maritei, langa Adrianopol.

Propunerea canonizarii mitropolitului Antim Ivireanul a fost facuta in sedintele Sfantului Sinod din 23-25 mai 1916. Sentinta de caterisire a fost ridicata in vremea patriarhului ecumenic Athenagoras, pe 8 martie 1966. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a trecut in randul sfintilor pe 21 iunie 1992.

A.C.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii