OPINIE: Despre amatori, cu simpatie octombrie 8th, 2010
google.com
Daca puteti face un efort de memorie, amintiti-va golul luat de CFR Cluj de la Basel, de la Mexes, de gafa lui Abrudan cu Liverpool, de ratacirea lui L. Traore in meciul cu Roma si de golul lui Cavani, in Steaua – Napoli. Urmeaza nationala?
Atat numai si este indeajuns. Fara momentele penibile dintre Dragomir si toti ceilalti, dintre Gigi Becali si toti ceilalti plus Dumnezeu, fara Iancu care nu se va scufunda odata cu planeta lui Copos, fara Paszkany care nu mai intelege unde e Fabbiani care cadea atat de suav, gratios si elegant in careurile adverse si CFR-ul mai capata un 11 metri. Unsprezece metri, cam cat distanta de unde a tras “prea romanul” L. Traore in bara, la Roma, cand Culio mai avea putin si isi smulgea sortul dupa el incercand sa-l faca atent pe colegul sau. Momentele acestea si inca multe altele zugravesc fix momentele de amatorism cras pe care le are fotbalul romanesc in ultimii ani.
Perioada in care lucrurile, in ciuda aspectului lor cazon, se asezau de la sine a trecut. Mostenirea grava, sinistra, nerecomandabila copiilor, a perioadei de dinainte de ’89, a fost data uitarii, slava Domnului. Din pacate pentru cei care vedeau lucrurile asa, nu a mai ramas nimic in loc si nici nu s-au inghesuit oameni capabili care sa construiasca altceva. Mirajul Ligii Campionilor a facut ca patronii echipelor din Liga I sa procedeze intocmai ca ultimul buticar de la coltul strazii. Au vrut sa castige bani multi, peste noapte, cu investitii minime, crezand ca merge sa vinzi mere rascoapte daca le colorezi potrivit. Si a mers. Dar tot amatorism se cheama, pe termen lung. Pe termen scurt, e smecherie.
De astfel de momente imi e teama sambata, la Franta-Romania. Chiar daca cei mai multi dintre jucatorii lui Razvan Lucescu, care vor intra in teren, evolueaza in strainatate, presiunea va fi una care ar putea “indoi” pe oricine. Pentru ca generatia “Chivu-Mutu” isi joaca ultima sansa reala de a mai participa la un turneu final. Dar, mai mult decat atat, isi joaca credibilitatea si bruma de simpatie de care se mai bucura in randurile suporterilor. La meciul dintre Steaua si Napoli, prin minutul 30, suporterii au inceput sa scandeze “Romania!”. Ca si cand cei tineri au putut sa se conecteze la amintirile celor batrani, Hagi, G. Popescu, Lacatus si ceilalti erau pe teren, si ne faceau din nou sa ne simtim deasupra neajunsurilor. Oamenilor le e dor de nationala, ar vrea sa o poata iubi din nou, dar aceasta face tot posibilul ca sa-i dezamageasca. De fapt, asta e singurul mod in care il poti face pe un om sa renunte sa aiba asteptari, sa-l dezamagesti in mod constant. Sambata, nu se mai poate o generatie ca la momentul Cardiff. Dar poate ca generatia “whisky si web-cam” isi va recastiga dreptul de a fi privita in ochi de oamenii care au strigat, la Steaua-Napoli, “Romania!”.
Cristian Munteanu
