REVISTA PRESEI ECONOMICE: Analisti se intrec in estimari pesimiste. Tanasescu spune ca Romania mai are nevoie de FMI inca doi ani octombrie 11th, 2010
Analistii mai multor banci si-au revizuit in scadere previziunile pentru acest an, subliniind ca efectele crizei vor continua sa se faca simtite. Ziarul Financiar pune un accent mai mare pe estimarile facute de acestia cu privire la evolutia PIB-ului, in vreme ce Gandul si Financiarul abordeaza subiectul din punctul de vedere al populatiei de rand, vorbind, in special, despre inflatie.
ZF scrie ca analistii Raiffeisen Bank vad o scadere a PIB cu 1,5% in al treilea trimestru, in timp ce ING Bank estimeaza contractia economiei cu 2,8% in T3 fata de T2 – date ajustate sezonier si cu 4,1% ca rata anuala, pe fondul masurilor de austeritate aplicate de Guvern.
Pentru luna septembrie, analistii estimeaza ca rata anuala a inflatiei s-a mentinut la valori ridicate, cuprinse in intervalul 7,2%-7,6%, iar cea lunara a fost de 0,2%-0,7%, informeaza Financiarul, citand sondajul Asociatiei Analistilor Financiari Bancari din Romania. Cotidianul mai scrie ca pretul alimentelor a urcat cel mai mult in ultima perioada, pe fondul productiei agricole relativ reduse.
Declaratiile facute in weekend de catre Mihai Tanasescu, reprezentantul Romaniei, ocupa spatii importante in ziarele de astazi. Astfel, Gandul si Adevarul il citeaza pe oficial, care afirma ca tara noastra mai are nevoie de inca un acord de 24 de luni pentru a consolida un anumit tip de pozitie pentru Romania, iar statul sa fie capabil sa exercite aceasta capacitate proprie de implementare in anii care urmeaza.
De cealalta parte, Jurnalul National, scoate in fata declaratiile lui Tanasescu care considera ca administratia romaneasca nu este capabila sa functioneze „cap-coada” fara expertiza straina, de-aici rezultand si necesitatea unui nou acord cu Fondul Monetar International. (07:00)
I.S.