Cum isi asigura Daniel Radcliffe succesul in viata personala   octombrie 12th, 2010

(foto: europafm.ro)

Tanarul Daniel Radcliffe este celebru in industria filmului, insa isi doreste sa aiba succes si in viata personala. Actorul si-a facut chiar si un plan pentru a cuceri fetele. El si-a modernizat apartamentul din New York pentru a le impresiona pe reprezentantele sexului frumos.

Vedeta din „Harry Potter” va juca intr-un musical pe Broadway. De aceea, el va fi departe de familia sa si de cei mai buni prieteni. Asa ca Radcliffe a decis sa investeasca 115.000 de euro in modernizarea apartamentului sau din New York, pentru a impresiona fetele pe care decide sa le aduca acasa, informeaza Female First.

Desi si-a cumparat locuinta in urma cu an, Daniel nu a stat inca acolo, dar a dotat apartamentul cu un sistem audio si lumini speciale, perfecte pentru organizarea unor petreceri.

„El a creat un loc stilat si cool, in care un burlac sa poata aduce fete frumoase. A angajat un designer de interior pentru a decora aparatamentul cu mobila moderna, iluminare speciala si un sistem puternic pentru muzica. Locuinta sa este extraordinara si ar impresiona orice prietena care vine in vizita”, a declarat o sursa.

Daniel, in varsta de 21 de ani, a marturisit ca nu stie daca la New York va putea sa reziste farmecului colegelor de platou. „Am tot fost in relatii, inca de la 14 ani, insa acum sunt singur. Un prieten mi-a spus «Nu te culca cu nimeni cu care lucrezi. E o mare greseala». Este un sfat bun, dar nu sunt sigur ca il voi respecta”, a declarat actorul.

Radcliffe va putea fi vazut in muzicalul „How to Succeed in Business Without Really Trying”, in care va juca rolul unui tanar care incepe de la munca de jos, apoi ajunge vice-presedintele unei companii importante. Nu este prima piesa in care joaca actorul. El a debutat pe Broadway in 2008, cand a aparut complet dezbracat in „Equus”.

A.A.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii