Liban: Opozitia denunta „ingerintele” Teheranului octombrie 12th, 2010

washingtonpost.com
Politicieni din opozitie, dar si membri ai societatii civile din Liban au criticat „amestecul inadmisibil” al Iranului in afacerile interne ale acestui stat, cu referire la sustinerea financiara si militara a gruparii Hezbollah, informeaza Le Figaro.
„De prea multa vreme sustineti un grup libanez, care se crede atotputernic in comparatie cu celelalte forte politice si chiar fata de stat”, se poate citi intr-un mesaj adresat presedintelui iranian Ahmadinejad si semnat de 250 de persoane, printre care si multi ziaristi. Scrisoarea deschisa face referire la Hezbollah, considerata „terorista” de catre SUA,care acuza gruparea siita ca se inarmeaza masiv din Iran pentru lupta sa armata contra Israelului.
„Ii imitati pe cei care v-au precedat in trecutul apropiat in ceea ce priveste amestecul fatis in treburile statului nostru”, se mai arata in text, facandu-se aluzie la Siria, fosta putere dominanta in Liban.
Mahmoud Ahmadinejad incepe miercuri o vizita oficiala in Liban, perceputa de observatori ca un semn de sprijin pentru Hezbollah, grupare care este acuzata de majoritatea parlamentara din legislativ ca doreste sa creeze „un stat in stat”, substituindu-se puterii centrale in ceea ce priveste procesul de pace.
De altfel, Hezbollah este singura parte care nu a depus armele dupa sfarsitul razboiului civil (1975-1990) si duce un razboi de gherila impotriva statului evreu, ale carui frontiere le penetreaza des pentru a desfasura actiuni de comando pe teritoriul israelian. (O.M.)