Huliganul care a dat tonul violentelor la Genova, identificat dupa tatuaje   octombrie 13th, 2010

foto: gazzetta.it

Un suporter de 28 de ani al echipei Steaua Rosie Belgrad, pe nume Ivan, a fost identificat de politia italiana si retinut azi noapte, fiind acuzat ca este cel care a dat tonul violentelor la partida Italia-Serbia, suspendata in minutul 6 din cauza tortelor aruncate in teren de fanii echipei vizitatoare

Fanul sarb care si-a incitat compatriotii la violenta, punand capat partidei Italia-Serbia, din preliminariile Euro 2012, a fost retinut de politia italiana azi noapte, dupa mai multe ore de cautari asidue, noteaza Gazzetta dello Sport. Imaginile surprinse de camerele tv si de fotografi nu erau foarte elocvente, fiindca tipul masiv care a scos un cleste din buzunar si a inceput sa taie plasa care despartea sectorul suporterilor sarbi de cel al italienilor, pentru ca apoi sa arunce cu torte si sa faca semne obsecene catre rivali, avea o cagula neagra pe fata. Totusi, un fotograf a reusit sa ii fotografieze foarte clar bratele pline de tatuaje, acesta fiind modul prin care l-a si identificat politia. Sarbul de 28 de ani, pe nume Ivan, suporter al echipei Steaua Rosie Belgrad, a fost gasit in ultimul autocar cu fani sarbi care statea sa plece de la Stadionul „Luigi Feraris” din Genova, in compartimentul destinat bagajelor. Partida Italia – Serbia, contand pentru Grupa C a preliminariilor Euro 2012 a fost suspendata in minutul 6 din cauza faptului ca fanii sarbi aruncau cu torte in teren, dupa ce incepuse deja cu o jumatate de ora mai tarziu din acelasi motiv. Cazul va ajunge in aceste zile pe masa Comisiei de disciplina a UEFA, care ar putea dicta o infrangere cu 3-0 pentru Serbia. (B.G.)

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii