Proiect de HR de 3,43 mil. euro din fonduri europene   octombrie 13th, 2010

Furnizorul de software Siveco este principalul beneficiar al unui proiect de 3,43 mil. euro din fonduri europene, in cadrul caruia vor fi instruite 1.700 de femei care lucreaza in companii private romanesti.

Dintre acestea, 800 de angajate au functii de conducere in cadrul departamentelor de resurse umane, potrivit Ziarului Financiar. Ele vor primi o serie de instrumente de asigurare a egalitatii de sanse la locul de munca, printre care un ghid, tiparit in 5.000 de exemplare, privind integrarea egalitatii de sanse in politicile companiilor, un portal si participarea la 16 seminarii organizate in toata tara, sustine Rodica Papadopol, project manager in cadrul Siveco, care va primi 50% din valoarea proiectului.

Tot in cadrul acestui proiect, alte 900 de femei vor participa la programe de training si consiliere profesionala. Dar, pentru a putea beneficia de acest training, acestea trebuie sa faca parte din categoria angajatilor care risca sa-si piarda locul de munca, intretin familii monoparentale, nu au mai participat la training in ultimii doi ani sau reprezinta categoria grupurilor vulnerabile (romi, persoane cu dizabilitati sau persoane in varsta).

D. B.

8:59

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii