Sorin ROSCA STANESCU

de Bogdan Tiberiu Iacob, Inpolitics

O decizie anuntata azi, cam discret pentru semnificatia ei, baga, deja, multi romani in ceata. Biserica Ortodoxa Romana a hotarat sa revina la vechea formula, in care duminica este prima zi a saptamanii. Ce consecinte ar avea aceasta decizie, insa, in conditiile in care e un fapt unanim acceptat ca duminica e ultima zi a saptamanii, inclusiv conform tuturor calendarelor laice? Si de ce a decis Patriarhia romana sa faca aceasta modificare abia acum?

Raspunsul cel mai simplu la ultima intrebare e ca subiectul duminicii e extrem de sensibil, dupa cum vom arata mai jos, iar biserica isi poate prinde lesne urechile in el. Daca duminica e prima zi a saptamanii, religios vorbind, inseamna ca nu mai e un pacat sa muncesti in ziua respectiva?

Purtatorul de cuvant al Patriarhiei, parintele Costel Stoica, explica, pentru Inpolitics, ca nici vorba de asa ceva: ”Duminica ramane, pe mai departe, zi de odihna, si e un pacat sa muncesti in aceasta zi, pentru ca e ziua Invierii Domnului Isus, si de aceea e o zi sacra. Decizia de a stabili duminica drept prima zi a saptamanii e, de fapt, o revenire la practicile vechi, randuite de sute de ani, si care in Romania au fost la un moment dat, abandonate. In acest moment, nu pot sa va spun exact cand si de ce s-a decis, undeva, prin anii 50, ca duminica sa devina ultima zi a saptamanii din punct de vedere bisericesc, acum facem si noi cercetari, s-ar putea sa fie o poveste interesanta in spatele acestei decizii. Totusi, pot sa va spun ca am studiat personal calendare de dinainte de razboi, din perioada interbelica si chiar din 1957 in care duminica era nu ultima, ci prima zi a saptamanii”.

Costel Stoica spune ca decizia a fost luata la un consiliu al Sf.Sinod din luna iulie, in acest an, in special din cauza ca, dupa 1990, multe eparhii din tara au trecut cu de la sine putere la vechea oranduire, si aparusere niste diferente suparatoare. El recunoaste ca decizia Sf.Sinod ar trebui explicata ceva mai pe intelesul credinciosilor romani: ”E o chestiune de comunicare, care va trebui rezolvata”.

Este, intr-adevar, o problema de comunicare, dintr-un motiv foarte simplu: decizia privind stabilirea duminicii drept prima zi a saptamanii, dar mentinerea ei ca zi de odihna si rugaciune, duce la paradoxul inceperii saptamanii cu o zi de repaos. (Sa te odihnesti fara a fi obosit e exact definitia lenei). Or, aici e un teren extrem de mlastinos, iar biericile crestine au dificultati in a explica logica faptelor. Pentru ca Vechiul Testament spune limpede ca Domnul a facut lumea in sase zile, iar a saptea s-a odihnit.

In realitate, problema sta cu totul altfel. Biblia nu pomeneste nicaieri ca duminica ar fi zi de odihna si rugaciune, si nici ca ar trebui celebrata ca zi a invierii lui Isus. Aceasta din urma este strict o intepretare, o decizie mai degraba politica, luata la Sinodul din Niceea, in 325.
In schimb, Vechiul si Noul Testament vorbesc in clar, in repetate locuri, despre sambata (Sabat) ca fiind a saptea zi a saptamanii si zi de odihna si de rugaciune. ”La sfarsitul zilei Sabatului, cand incepea sa se lumineze inspre ziua dintai a saptamanii, Maria Magdalena si cealalta Marie au venit sa vada mormantul”. [Matei 28 ];  ”Dupa ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, si Salome, au cumparat miresme, ca sa se duca sa unga trupul lui Isus. In ziua dintai a saptamanii, s-au dus la mormant dis-de-dimineaţa, pe cand rasarea soarele” [Marcu 16-1, 2 ]; ”Isus, dupa ce a inviat, in dimineaţa zilei dintai a saptamanii, S-a aratat mai intai Mariei Magdalenei, din care scosese sapte draci”. [Marcu 16-9 ]

Este clar, deci, ca duminica e prima zi a saptamanii atat in acceptiunea evreilor, cat si in cea a crestinilor, dar filmul se rupe cand e vorba de odihna si rugaciune: in cazul iudeilor, acestea au loc sambata, in ultima zi a saptamanii, pe cand crestinii o fac, in urma deciziei de la Niceea, in prima zi a noii saptamani.
Explicatia politica a nepotrivirii e aceea ca duminica a fost decretata zi sacra in vremea imperiului roman, tocmai pentru a deosebi crestinii, noua religie de succes, de iudeii care erau profund detestati de catre romani, mai ales dupa primul si al doilea razboi iudeo-roman. Pentru capii imperiului, era extrem de complicat sa explice supusilor ca trebuie sa renunte la ziua lor sacra a saptamanii, duminica, in care era celebrat cel mai important zeu, al soarelui, Sol Invictus, pentru a imbratisa ziua libera a dusmanilor iudei, adica sambata.
In acea perioada, Sabatul evreiesc era considerat de romani o imensa rusine, o zi cu ritualuri pagine, pentru ca era ”brandul” principal evreiesc, iar a fi iudeu era o ocara din perspectiva Romei. Crestinii erau si ei asimilati tot evreilor, din cauza ca respectau, in mod firesc, Sabatul, adica ziua de sambata.

S-a ales, in consecinta, o solutie de compromis: duminica e pastrata ca prima zi a saptamanii, pentru ca Biblia, cum spuneam, e foarte explicita in acest caz, dar in acelasi timp ea a fost decretata, printr-o interpretare a la Curtea Constitutionala, ca fiind zi de odihna si de rugaciune, pentru a calma romanii, aflati in plin proces de convertire la noua religie.

Argumentarea este, uneori, de-a dreptul amuzanta: prin secolul al doilea, inca inaintea Sinodului din Niceea, Iustin Martirul explica de ce e mai speciala de duminica: pentru ca atunci a zis Domnul ”Sa fie lumina!”.

Un procedeu asemanator a fost utilizat la stabilirea zilei de 25 de decembrie ca Nasterea Domnului, (cand imperiul roman avea in calendar sarbatorile lui Saturn) desi azi se stie cu precizie ca Isus nu s-a nascut iarna.

Despartirea crestinilor de Sabat nu s-a facut lesne, cu toate masurile – din ce in ce mai radicale – luate de noii Papi si episcopi, existind indicii ca multi dintre ei inca tineau ziua de sambata la mare pret chiar si in secolul sapte, fara a mai vorbi de cazuri in care cele doua zile, Sabatul si duminica era pretuite in mod egal, iar adunarile crestinesti aveau loc in ambele zile.