Sorin ROSCA STANESCU

Motto: „In ceea ce priveste presa scrisa este mai adevarat decat oricand si poate in orice alt domeniu ca “nici viitorul nu mai e ce a fost odata”.

CAPITOLUL VIII: CUM A EVOLUAT LEGISLATIA PRIVIND PRESA

La punctul de start, in decembrie 1989, a existat o lege a presei care a fost insa abrogata de facto – dar nu si de iure – prin insusi actul rasturnarii regimului Ceausescu si proclamarii unei revolutii. In realitate insa, in practica instantelor judecatoresti, pentru mult timp, Legea presei a functionat. La fel cum, mult timp, nu au fost dezincriminate calomnia si insulta din Codul Penal.

O intreaga batalie pe care a dus-o presa a avut drept obiectiv abrogarea unui articol din Codul Penal. Acesta instituise infractiunea de “ofensa adusa autoritatii”. “Ofensa adusa autoritatii” insemna, nici mai mult, nici mai putin, ca in fata legii unii cetateni, demnitarii, erau mai egali decat alti cetateni – oamenii obisnuiti. Un ziarist putea fi astfel anchetat, judecat si sanctionat penal pentru ca, promovand anumite informatii, aducea o atingere imaginii unei personalitati politice. Cand am fost anchetat in 1992 de catre procurorul Marian Nazat in baza acestui articolul din Codul Penal a fost declansata investigatia. Ofensasem, asadar, autoritatea domnului Ion Iliescu, afirmand si proband acest lucru, ca a procedat neconstitutional atunci cand a demis Guvernul Roman. Spre onoarea lui, insa, acest jurist aflat atunci in conducerea Parchetului General  a sistat ancheta dupa cateva luni.

Toata aceasta tema a controlului exercitat de serviciile secrete asupra redactiilor si jurnalistilor este, insa atat de ampla, incat ea nu ar putea fi tratata decat intr-o lucrare stiintifica speciala.

 

1.     Legile presei

Am scris cateva randuri legate de legislatia de presa. Asa cum a fost ea inainte si dupa decembrie 1989. Ar fi insa cazul ca, referindu-ma la acest subiect, sa vorbesc despre insistentele tentative venite, in special, din partea FSN-ului, transformat succesiv, sub diverse denumiri, pana cand a ajuns sa se numeasca PSD, de a impune un sistem normativ restrictiv si inhibant din punctul de vedere al libertatii presei. Ultimele tentative oficiale de acest fel au avut loc pana la instalarea lui Adrian Nastase in fruntea acestui partid.

Inca din luna decembrie 1989, continuand apoi intens pe tot parcursul anului 1990, o grupare a puterii, pe care o localizam in Parlamentul de atunci, condusa de Martian Dan si Alexandru Barladeanu, cu sprijinul tacit a lui Ion Iliescu, a incercat sa bage pe gatul jurnalistilor o noua lege a presei. Mai restrictiva chiar decat legea lui Ceausescu. A existat in acest sens si un proiect de act normativ impotriva caruia am luptat din toate puterile, impreuna cu Petre Mihai Bacanu si cu multi alti colegi din presa, utilizand autoritatea organizatiilor jurnalistice pe care le-am creat. In special, Societatea Jurnalistilor din Romania si Asociatia Ziaristilor Romani. Dar, si mai tarziu, cand locul acestora a fost ocupat de Clubul Roman de Presa, au mai existat initiative in sensul instituiri unei legi. Cert este ca am rezistat si am reusit sa mobilizam, in acest sens, nu numai breasla jurnalistilor, ci si partidele istorice, Alianta Civica si, in general, societatea civila. Spre cinstea lor, sindicatele s-au pronuntat tot pentru apararea libertatii ziaristilor la exprimare. Partizanii legii presei au invocat mereu o lege existenta in Franta, dar care, rareori, se aplica si, de cate ori se aplica, deciziile instantelor sunt, in final, infirmate fie prin hotarari CEDO, fie chiar de instante de recurs.

Ceea ce se aplica in intreaga lume democratica, intr-o masura mai mare si cu o eficienta sporita in comparatie cu Romania, este institutia despagubirilor civile pentru articole sau informatii mincinoase, care pot aduce atingere onorabilitatii unor persoane sau pot cauza prejudicii materiale unor societati comerciale. Teoretic, aceasta posibilitatea exista si in Romania, dar toata istoria se impotmoleste, pe de o parte, in lipsa de celeritate a instantelor judecatoresti – asemenea procese dureaza ani de zile – si, pe de alta parte, in inconsistenta despagubirilor fixate de instanta. Atat timp cat o publicatie are de platit penalizari modice celui caruia i-a prejudiciat imaginea, legea se impotmoleste in proiect.

Nu am cum sa uit ca, in 1990, atunci cand purtam tratative cu Guvernul Roman, vizand blocarea proiectului sustinut de Barladeanu, ministrul Reformei de atunci, Adrian Severin, mi-a dat o buna sugestie. Si anume ca, am putea contracara toate scenariile prezente si viitoare, prin care unii intentioneaza sa instituie o lege a presei in Romania, prin elaborarea unui Cod Deontologic al jurnalistilor.

Ceea ce am si facut. Societatea Ziaristilor din Romania a lansat un prim Cod Deontologic. Alte coduri deontologice, mai moderne, au fost promovate ulterior de catre Asociatia Ziaristilor din Romania si Clubul Roman de Presa. In ceea ce priveste aceste coduri, a existat, insa, o alta capcana. Pe care presa si-a plantat-o singura. In sensul ca, fiind mai multe organizatii si aparand apoi fel de fel de fundatii, care tot de presa se ocupau, au existat simultan, nu unul, ci mai multe coduri deontologice. Care au avut darul de a-i nauci pe jurnalisti si de a nauci si opinia publica. A doua capcana este ca lipsa de solidaritate din interiorul breslei jurnalistice a paralizat, practic, orice incercare de a materializa in vreun fel efectele acestor coduri deontologice. Cu doua exceptii. De cateva ori, Clubul Roman de Presa, in baza Codului Deontologic, a reusit sa dezbata si sa propuna masuri conducerii redactiilor, prin care erau sanctionate derapajele de la etica jurnalistica; si redactia ziarului “Ziua” care, din cate stiu, a fost singura in care – este adevarat, fortand putin litera Codului Muncii – Codul Deontologic a devenit anexa a contractului de angajare. Astfel incat, el putea functiona, uneori, ca o sabie a lui Damoclos.

Intr-o alta lucrare stiintifica, in care va fi tratata situatia materiala a presei, voi fi in masura sa explic, in detaliu, unde anume s-au impotmolit, pana la urma, incercarile de a instaura reguli solide si functionabile privind etica jurnalistica.

Relevant in acest sens este ca, in ceea ce priveste audiovizualul, o mini lege a presei a fost, totusi, instituita. A fost o conditie pusa de guvernanti, iar presa a cedat pentru ca, partial, conditia a fost sustinuta si de organizatiile internationale: liberalizarea presei, televiziunilor si posturilor de radio a fost conditionata de existenta unei legi a audiovizualului.

O lege care a suferit mereu modificari si care a permis institutiilor audiovizualului, sub forma autoreglementarii, sa instituie, de fapt, norme noi care, intr-o oarecare masura, au devenit restrictive in ceea ce priveste libertatea de expresie in audiovizual.

 

2.     Tezele noii legi a audiovizualului

Din punctul de vedere al libertatii presei, dincolo de conditionarile financiare, de cele mai multe ori catastrofale, punctul vulnerabil era Legea audiovizualului. Odata devenit senator, incepand din legislatura 2012, am facut un mare efort pentru a reusi, procedand intr-un mod democratic si total transparent, sa propun o noua lege a audiovizualului, care sa faca imposibila cenzura directa sau mascata, care sa previna si sa sanctioneze, cu severitate, asemenea acte care, atat de des, se petrec in audiovizual. Cred ca din acest punct de vedere, in ceea ce urmeaza, este relevant sa public, ad litteram, „Tezele Legii audiovizualului”, care constituie un preambul al proiectului de act normativ, care intra in dezbaterea Parlamentului incepand din prima sesiune a anului 2015. Citez integral documentul pe care l-am semnat in calitate de initiator.

„Cetatenii Romaniei Secolului XXI se confrunta cu uriasa provocare a proliferarii internetului, a multiplicarii exponentiale a modalitatilor de comunicare si de transmitere a informatiilor si cu o influenta fara precedent a programelor posturilor de radio si televiziune asupra tuturor categoriilor de varsta. Astazi, cetatenii, in general si, minorii, in special, sunt mult mai expusi decat in trecut  la vulgaritate, la violenta, la informatii false, distorsionate sau manipulatorii.

Tocmai de aceea, acest proiect de lege preia dispozitiile Directivei europene privind serviciile mass-media, consacrand, pentru prima data, un regim juridic ferm, vizand, in special, protectia minorilor. Pentru prima data, printr-o noua lege, ferma si coerenta, a audiovizualului enumeram si definim valorile care trebuie sa reprezinte interesul public, asigurandu-le protectie prin norme specifice.

In acest sens, tot pentru prima data, proiectul de lege consacra masuri sanctionatorii privind cenzura si ingerinta in activitatea redactionala a posturilor de radio si televiziune, facand si distinctia responsabilitatii intre persoanele fizice si persoanele juridice care pot comite aceste fapte.

In acest context, masura cresterii impactului audiovizualului asupra societatii si a tendintelor tot mai pronuntate de manipulare a opiniei publice, prin intermediul radiodifuzorilor, in special de catre partidele politice, de catre reprezentantii unor institutii aflate la putere, de catre grupurile de interese comerciale a devenit, din ce in ce mai evidenta, necesitatea de a asigura cadrul juridic necesar prevenirii si sanctionarii tentativelor de ingerinta sau de cenzurare a informatiei si, nu mai putin, a celor privind manipularea informatiei.

Constatand problemele care au existat, in ultimul timp, in activitatea CNA, atat in interiorul acestuia, cat si in relatiile cu radiodifuzorii, proiectul de lege propune, totodata, reguli, clare si precise, in legatura cu organizarea si functionarea institutiei, ca organism colectiv de decizie, precum si fata de posturile de radio si televiziune.

Avand in vedere considerentele de mai sus, precum si importanta reglementarii in domeniu, initiatorul noului act normativ a organizat dezbateri in patru zone geografice ale Romaniei, epicentrele, fiind la: Cluj, Iasi, Constanta, Targoviste, finalizate  cu o dezbatere nationala, precum si cu doua analize in legatura cu proiectul desfasurata cu membrii CNA.

La aceste dezbateri au participat sute de specialisti in domeniu, numerosi reprezentanti ai societatii civile, ai posturilor de radio si televiziune, ai societatilor  de cablu, ai autoritatilor locale, precum si numerosi parlamentari.

Una dintre primele concluzii la care s-a ajuns, in aceste dezbaterii, a fost necesitatea elaborarii, pentru inceput, a unui set de teze care, la randul lor, au fost supuse dezbaterii publice si care stau la baza acestei propunerii legislative privind o noua Lege a Audiovizualului.

Tezele dezbatute in aceste intalnirii au vizat urmatoarele obiective:

– mai buna racordare a proiectului de Lege la normele adoptate la nivelul

Uniunii Europene ;

– definirea si deosebirea, pentru prima data, intre interesul public privind

serviciile de radio si televiziune si interesul public; stabilirea valorilor care consacra interesul public si a normelor specifice care sa faca deosebirea intre interesul public justificat si dreptul oricarei persoane la propria imagine;

– consacrarea si reglementarea libertatii de expresie a presei audiovizuale, sanctionarea contraventionala a cenzurii si ingerintelor in continutul de programe al posturilor de radio si de televiziune;

– consacrarea si reglementarea protectiei minorilor, inclusiv a imaginii acestora, la nivelul legislatiei europene si internationale;

– incurajarea si sustinerea dereglementarii, coreglementarii si autoreglementarii in apararea libertatii de exprimare, in limitele legii;

–  un CNA mai bine organizat, mai functional si mai transparent, potrivit unor norme clare si specifice, precum si mai “prietenos” in relatia cu radiodifuzorii, precum si cu societatea civila;

– o distinctie clara, in sensul responsabilitatilor, inclusiv in ceea ce priveste regimul sanctionatoriu, intre serviciile publice de radio si televiziune si radiodifuzorii privati;

– protejarea si incurajarea valorilor culturale, inclusiv a valorilor limbii si

culturii romane si a minoritatilor nationale; incurajarea si sustinerea, inclusiv prin alocare de resurse financiare, a posturilor de televiziune pentru ca, in cadrul programelor difuzate, emisiunile de stirii sa fie accesibile, prin mijloace specifice, persoanelor cu deficiente de auz;

–  corelarea dreptului la replica si rectificare cu libertatea de exprimare si editoriala;

– distinctia, mai clara, a mesajelor cu caracter de interes public, fata de publicitatea comerciala, electorala, subliminala si “teledon”.

• Racordarea la normele UE

Intrucat Uniunea Europeana este o institutie vie, caracterizata prin dinamismul activitatilor analizelor, deciziilor si recomandarilor, putem anticipa ca si Legea audiovizualului se poata adapta, in mod operativ, la schimbarile de reglementare de la nivelul UE. Autoritatea de reglementare din Romania, la randul ei, trebuie sa joace un rol activ in dezbaterea publica si procesul de reglementare la nivel european, devenind, dupa caz, chiar si initiatoare.

• Relaxarea legislatiei audiovizualului

Pentru a evita excesul de reglementare care poate afecta independenta editoriala sau situatia economico-financiara a radiodifuzorilor, stabilim, prin lege, limitele de interventie CAN, prin deciziile cu caracter normativ. De asemenea, in mod asemanator,  chiar prin textul legii, prevenim excesul de sanctiuni, in special a amenzilor, in raport cu cuantumul veniturilor din publicitate, la categoriile si la valorile pe care le protejam, precum si la impactul asupra publicului, tinand cont atat de intervalul orar, cat si de audienta si veniturile rezultate din publicitate.

• Incurajarea dereglementarii, coreglementarii si autoreglementarii

In scopul combaterii excesului de reglementare, vor fi stimulate prin Legea audiovizualului, coreglementarea si, in mod special, autoreglementarea. Cu toate acestea, o serie de prevederi aflate in prezent in legislatia secundara, intrucat si-au dovedit utilitatea, vor fi valorificate in noua lege, fiind incluse in corpul normativ.

• Garantarea libertatii presei audiovizuale

Enuntand principii si reguli vizand libertatea de exprimare, instituim, prin proiectul de lege, norme care sa garanteze si, respectiv, sa sanctioneze orice forma de ingerinta in continutul si modul de difuzare a programelor audiovizuale, fie ca vine din partea autoritatilor, altele decat judiciare, a patronatului, conducerii administrative, a celor care retransmit programele sau furnizorilor oricarui tip de publicitate ori a sponsorilor.

• Un CNA mai bine organizat, mai functional, mai transparent si mai “prietenos”

Prin lege sunt instituite norme clare de organizare si functionare a  CNA – ca organism colegial si deliberativ. De asemenea, sunt stabilite responsabilitati clare, de ordin administrativ, pentru conducerea executiva a CNA, respectiv presedinte si vicepresedinte. Sunt prevazute raporturi mai clare intre CNA si reprezentatii radiodifuzorilor, indeosebi in procesul de analiza, dezbatere, stabilire de masuri si coreglementare. Dezbaterile si deliberarile vor fi in viitor, in mod obligatoriu, publice.

• O distinctie clara intre serviciul public de radio si televiziune si radiodifuzorii privati

Facem o distinctie clara intre serviciul public de radio si televiziune si radiodifuzorii privati, in ceea ce priveste exigentele de continut derivand din grilele de programe. Doua sunt categoriile de exigente care fac deosebirea dintre radiodifuzorii publici si privati, si anume: grile de programe care trebuie sa contina categorii de emisiuni informative, educativ-formative si culturale in proportii diferite; se face distinctia in ceea ce priveste standardele jurnalistice, respectarea valorilor consacrate de lege, cum ar fi protectia minorilor ori demnitatii si dreptului la propria imagine, echidistanta si pluralismul de idei si de opinii in ceea ce priveste respectarea standardelor. Distinctia se va face indeosebi in ceea ce priveste nivelul de responsabilitate in afirmarea si protejarea valorilor consecrate prin proiectul de lege, inclusiv sub raport sanctionatoriu.

• Deosebirea dintre interesul public si interesul publicului. Interesul public justificat

Ceea ce vizam prin noua reglementare a audiovizualului este exclusiv interesul public si, in nici un caz, interesul publicului, chiar daca acesta din urma este uneori prevalent in asigurarea ratingului si, respectiv, a resurselor financiare. Garantand independenta editoriala a radiodifuzorilor si instituind, in acest sens, norme, vizand sustinerea si protejarea dreptului la libera exprimare, consacram, in egala masura, prevalenta interesului public justificat in informarea cetatenilor, in raport cu alte valori, si ele protejate de lege, cum ar fi dreptul la propria imagine, mai ales atunci cand nu este vorba de persoane publice.

• Libertatea de expresie

Libertatea editoriala, garantata prin Legea audiovizualului va fi conjugata cu libertatea de exprimare a jurnalistilor,  din redactiile statiilor de radio si televiziune, precum si a invitatilor acestora, dar si cu normele de coreglementare sau autoreglementare prevazute in teza numarul trei. Libertatea de expresie este definita si aparata avand in vedere urmatoarele: interzicerea si sanctionarea cenzurii, de orice forma; este sanctionata, inclusive, cenzura economica; clauza de confidentialitatea; de constiinta; protejarea surselor; institutia dreptului la replica; echidistanta moderatorului (definitie si limite); pluralismul opiniilor (definitie si limite).

• Protejarea valorilor limbii si culturii romane si a limbilor si culturilor minoritatilor nationale

Protejarea valorilor limbii si culturii romane, precum si a limbilor si culturilor minoritatilor nationale va fi asigurata printr-un program specific, finantat de CNA din fondurile ce vor fi constituite potrivit proiectului de act normativ, la dispozitia acestuia.

• Serviciile media trebuie sa devina accesibile persoanelor cu deficiente de auz

Conform normelor europene, anumite categorii de taxe ce vor fi percepute de CNA – de licenta, de prelungire a licentei audio, de preluarea dreptului de retransmisie – precum si dintr-un procent din totalul amenzilor, va fi creat un fond la dispozitia CNA, prin care va fi stimulata asigurarea de catre televiziunile private a accesului persoanelor cu deficiente de auz la continutul principalelor programe de stiri si dezbateri.

• Definirea mai clara a mesajelor de interes public, in raport cu publicitatea comerciala, electorala, subliminala si „teledon”

Intelegand corect sensul Directivei europene privind serviciile mass-media audiovizuale, definim si departajam, prin lege, mesajele de interes public, fata de orice alt tip de mesaje cu caracter comercial, precum si de publicitatea electorala. Definim si reglementam, mai precis, „teledonul”, astfel incat sa se poata face departajarea intre interesul public si publicitatea mascata. Prin lege, CNA va avea obligatia sa sesizeze autoritatile penale ori de cate ori are indicii ca a fost utilizata publicitatea subliminala, fie in scop comercial, fie in scop electoral.

• Protejarea minorilor 

Proiectul de lege prevede norme detaliate cu privire la protectia minorilor, la nivelul standardelor europene si internationale, indeosebi in ceea ce priveste expunerea publica a acestora.

• Corelarea dreptului la replica cu libertatea editoriala 

Institutia dreptului la replica, consacrata prin Directiva europeana privind serviciile mass-media audiovizuale, precum si a dreptului la rectificare, este in asa fel definita si reglementata incat, garantand demnitatea persoanei si corecta informarea a opiniei publice, sa nu fie afectate continutul si libertatea editoriala.

Odata dezbatute tezele care contin obiectivele de mai sus si intrunind acordul si sustinerea participantilor la dezbaterile publice, autorul a elaborat, in consens cu aceste principii, prezentul proiect de lege”.

Am incheiat citatul. Cred ca este relevant pentru ca cititorul s inteleaga cu ce se confrunta ziaristii din audiovizual in materie de cenzura si care este solutia de liberalizare a activitatii jurnalistice din acest domeniu.

 

3.     Legea accesului la informatia publica si Mona Musca

De importanta uriasa in ceea ce priveste cadrul legislativ in care presa isi desfasoara activitatea este Legea 554 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informatiile de interes public.

In esenta, acest act normativ, initiat de un proeminent parlamentar liberal, doamna Mona Musca, obliga toate institutiile statului sa furnizeze opiniei publice, la cerere, informatii care nu sunt clasificate. Si, implicit, presei. Este evident ca presa scrisa si audiovizuala a profitat de respectiva reglementare, facand presiuni legale asupra unor functionari, pentru a obtine informatiile solicitate si, nu de putine ori, obligand institutiile sa se conformeze in urma intentarii unor procese in instanta.

Aparitia Legii accesului la informatiile de interes public, care a asigurat o mai mare liberalizare a informatiilor, nu a fost, insa, o operatiune simpla. Batalia pe care a dus-o Mona Musca, sustinuta de multi dintre reprezentatii fortelor democratice si, evident, de catre presa, a fost uriasa, de durata si a comportat, asa cum s-a vazut ulterior, si o serie de riscuri. Primele institutii refractare la acest proiect legislativ au fost cele de forta si, mai ales, serviciile secrete. Mona Musca si ceilalti politicieni care au sustinut-o au fost supusi, pe tot parcursul procesului legislativ, unor uriase presiuni, pentru ca legea sa nu apara sau sa fie intarziata si, in orice caz, continutul ei sa fie alterat.

In cele din urma insa, Parlamentul a cedat, iar presedintele Romaniei, Ion Iliescu, in ultimul sau mandat, a fost silit sa o promulge. Mona Musca, insa, a suferit consecintele. Ea a fost o piesa politica extrem de valoroasa, sacrificata pentru binele public. Lovita cu pietre, in mod deliberat, de adversarii democratiei dintre care, cei mai multi, sunt, astazi, in picioare. Mona Musca ajunsese sa reprezinte un dublu pericol. In primul rand , trebuia sa i se plateasca o polita pentru ca, prin aceasta lege, a obligat institutiile publice sa devina mai transparente si pentru ca, in continuare, chiar si dupa intrarea in vigoare a actului normativ, parlamentarul liberal s-a luptat pentru a forta institutiile publice sa-l respecte. In al doilea rand, aceasta lege o facuse pe Mona Musca extrem de populara. Credibilitatea ei sparsese toate barierele, inainte si sub primul mandat al lui Traian Basescu. In toate topurile personalitatilor, doi ani consecutiv, Mona Musca s-a aflat pe locul intai, fiind, fara exceptie, elogiata de intreaga presa. Era sustinuta, in mod programatic, ca personalitate politica de marca si de organizatiile jurnalistilor. Si, in primul rand, de Clubul Roman de Presa. Dar urmau in partid, respectiv in PNL, alegeri si urmau si alegeri pentru functia prezidentiala. Mona Musca ajunsese o piesa politica de temut, in primul rand pentru taria ei de caracter, in al doilea rand, pentru biografia sa imaculata si, in al treilea rand, pentru forta cu care se lupta pentru sustinerea unor principii democratice. Era de temut atat in interiorul PNL, unde, pentru unii, prezenta pericolul de a fi aleasa in calitate de in calitate de lider, dar era periculoasa si pentru campania prezidentiala, intrucat popularitatea ei era, la acea data, de neegalat. Deci, era periculoasa si pentru Traian Basescu.

Toate aceste forte conjugate au sfarsit prin a distruge-o, ca om politic, pe Mona Musca. Scormonindu-se in trecutul ei, a fost identificat un angajament de colaborare cu Securitatea astfel incat, Mona Musca a fost acuzata, public si vehement, de colaborare cu politia politica. Ea nu si-a gestionat bine aceasta criza de incredere astfel incat, popularitatea ei s-a prabusit in timp ce, prin intermediul unor unelte din presa, adversarii sai rasuceau cutitul, acuzand-o pe Mona Musca de faradelegi pe care ea nu le-a savarsit niciodata. In realitate, Mona Musca a semnat, ca studenta, un angajament de colaborare cu Brigada Antiterorista si nu se stie daca a furnizat sau nu note informative. Dar daca le-ar fi furnizat, ele s-ar fi referit, in exclusivitate, la pericolul potential pe care il reprezentau, in epoca, unele grupari ale studentilor straini, in special, cei proveniti din tari arabe, legate de actiuni violente de tip terorist. De altfel, intr-un tarziu, procurorii au renuntat la anchetarea Monei Musca. Mult prea tarziu insa. Statura ei politica, precum si cariera ei fusesera pulverizate. Inca o data, dusmanii democratiei au triumfat, lovind-o, culmea, in baza unui instrument initiat de regretatul Ticu Dumitrescu, Legea deconspirarii Securitatii, pentru care, aceeasi Mona Musca se luptase in mod energic si constant.

Legea ca atare, Legea accesului la informatie, s-a dovedit benefica dar, in acelasi timp, si perfectibila. De aceea, intentionam ca in acest an sa propun Parlamentului doua importante amendamente. Unul prin care functionarii publici, care nu se conformeaza solicitarilor cetatenilor sau jurnalistilor, sa fie aspru sanctionati si nu doar obligati, prin instanta, sa se conformeze prevederilor legii si, celalalt, prin care scurtam termenul in care informatiile era obligatoriu sa fie furnizate, de la 30 de zile la 10 zile. In fine, ma gandeam, ca in viitor, pentru celeritate, pentru ca instantele sa poata judeca, in proces de urgenta, asemenea solicitari, tot in interesul bunei informari a cetateanului, sa fie creat un tribunal special pentru apararea dreptului cetatenilor la informatia de interes public.

 

4.     Scolile oficiale de jurnalism

In aceasta lucrare m-am referit, exclusiv, la acele redactii care, inainte si dupa decembrie 1989, s-au preocupat de formarea ziaristilor. Am vorbit, deci, despre nuclee redactionale care si-au dedicate timpul si energia acestui scop.

Cat priveste scolile oficiale, voi mentiona ca, pana in 1989, au existat mai intai doua sectii, in mod succesiv, pe langa facultati ale Universitatii din Bucuresti, in care puteau fi formati jurnalisti – dar jurnalisti comunisti – si ca, nici acestea, nu au functionat decat sporadic. In cea de-a doua parte a epocii Ceausescu, in cadrul Academiei “Stefan Gheorghiu”, care apartinea Comitetului Central al PCR, a existat, totusi, o facultate care pregatea ziaristi comunisti, a existat, de asemenea, un curs postuniversitar, care indeplinea acelasi scop, precum si o asa-numita Scoala de partid, cu durata de doi ani.

Dupa 1989, prima Facultate de Jurnalism particulara a fost initiata de catre Asociatia Ziaristilor din Romania si asta, atunci cand conduceam aceasta organizatie si, de asemenea, a fost reformata Facultatea de Jurnalistica a Academiei “Stefan Gheorghiu” si au fost create noi facultati, in mai multe centre universitare. La capatul acestui scurt capitol, voi prezenta lista si acestor institutii de invatamant superior, facand insa, in prealabil, precizarea ca si marile trusturi de presa, ma gandesc, in special, la cele care detin televiziuni, au initiat, intr-o forma sau alta, cursuri de specializare in jurnalism.

Iata in cele ce urmeaza lista Facultatilor de Jurnalism din Romania:

Bucuresti

• Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii – Universitatea Bucuresti
• Facultatea de Jurnalism – Universitatea Hyperion
• Facultatea de Jurnalism, comunicare si relatii publice – Universitatea Spiru Haret

Constanta

• Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism – Universitatea Ovidius Constanta

Cluj

• Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii, Departamentul de Jurnalism – Universitatea Babes – Bolyai

Iasi

• Facultatea de Litere, Departamentul de Jurnalism si Stiinte ale Comunicarii – Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Oradea

• Facultatea de Stiinte Politice si Stiintele Comunicarii, Specializarea Jurnalism – Universitatea din Oradea

Pitesti

• Facultatea de Stiinte Socio-Umane, Specializarea jurnalism – Universitatea din Pitesti

Sibiu

• Facultatea de Jurnalistica – Universitatea Lucian Blaga

Timisoara

• Facultatea de Jurnalistica, Comunicare si Limbi Moderne – Universitatea Tibiscus

 

5.     Organizatiile jurnalistilor. Cateva repere

• Societatea Ziaristilor din Romania
• Asociatia Ziaristilor din Romania
• Uniunea Ziaristilor Profesionisti
• Clubul Roman de Presa
• MediaSind

In lucrarea de fata, eu m-am referit si ma refer in continuare doar la organizatiile enumerate. Pentru ca, intr-un fel sau altul, acestea, prin activitatea lor, au produs schimbari, unele semnificative, in modul in care a functionat presa.

• Societatea Ziaristilor din Romania

A fost infiintata chiar in 1989, din initiativa mea si a lui Petre Mihai Bacanu. In ceea ce ma priveste, am intentionat sa pun umarul, cel putin initial, doar la crearea unei organizatii pe Bucuresti dar, Bacanul a gandit mai mare. Asa ca SZR a devenit nationala. Si uriasa. Un mecanism care, incet-incet, pana la mijlocul lui 1980, a fost ocupat, cotropit chiar, de un numar impresionant de mare de ziaristi, care au fost si au mai ramas, o vreme, comunisti. SZR a obtinut un sediu la Marul de Aur, prin grija mea si cu ajutorul premierului de atunci, Petre Roman, o serie intreaga de donatii, a initiat, tot prin grija mea, iesirea din Organizatia Internationala Comunista, controlata de KGB – Organizatia Internationala a Ziaristilor – a blocat instituirea unei legi a presei si multe altele. Din pacate, aproape nimic din ceea ce a fost inceput, nu a mai putut fi dus pana la capat. Sergiu Andon, care facea parte ca si mine din conducerea aleasa a SZR si care, la aceea data, reprezenta, sa ii spunem, aripa conservatoare din presa, cea patronata de ziarul „Adevarul”, a reusit sa manevreze alegerile din 1990 in asa fel incat sa poata prelua presedintia. Dupa care, sediul a fost „maritat” cu ajutorul unui cetatean arab, iar iesirea din OIZ a batut pasul pe loc astfel incat, implicit, a intarziat foarte mult primirea ziaristilor romani in Federatia Internationala a Jurnalistilor, unde eu si Petre Mihai Bacanu am intentionat sa o ducem, direct, inca din primavara anului 1990. Asa cum a procedat Ungaria. Si cand te gandesti ca la Estoril, in Portugalia, am rostit un frumos discurs, chiar inaintea reprezentatului presei de la Budapesta, prin care ii anuntam pe organizatori – acestia reprezentau OIZ chiar printr-un general KGB – ca parasim, definitiv, aceasta asociere.

• Asociatia Ziaristilor din Romania

Asa ca, foarte repede, in vara lui 1990, am infiintat Asociatia Ziaristilor din Romania, unde a fost aleasa, la prima conventie nationala, o conducere colectiva, alcatuita din urmatorii copresedinti: Petre Mihai Bacanu, Cornel Nistorescu, Stelian Tanase si Sorin Rosca Stanescu. Eu am avut onoarea sa fiu primul presedinte in exercitiu. Si, in aceasta calitate, am initiat si am organizat prima facultate particulara de presa. Evident, pe langa Asociatia Ziaristilor din Romania.

Tot in aceasta calitate, atunci cand a fost deconspirat, in baza unor documente, Virgil Magureanu, pentru colaborarile sale cu Securitatea ca politie politica, conventia nationala AZR a decis, in unanimitate – cu exceptia votului lui Ion Cristoiu – ca eu sa ma duc la directorul SRI pentru a-i cere acestuia sa demisioneze. Ceea ce am si facut. Iar directorul SRI m-a amenintat cu propriul meu dosar. Si nu am cedat. Astfel incat, colaborarea mea, vreme de cinci ani, cu Brigada Antiterorista a fost devoalata opiniei publice, a facut valuri, le-a oferit munitie adversarilor mei si a condus la excluderea mea temporara din redactia „Romaniei Libere”. Virgil Magureanu, care jurase stramb in fata Parlamentului Romaniei, a ramas, bine mersi, in picioare.

•  Uniunea Ziaristilor Profesionisti

Atunci cand, pornind din Societatea Ziaristilor Romani, cei mai multi jurnalisti au decis sa alcatuiasca o noua organizatie, de asta data pur profesionala, AZR, ei au facut-o pentru ca, in felul acesta, breasla care se pronunta pentru valorile democratiei occidentale sa se poata grupa intr-o organizatie care sa ii apere interesele. Procedand in oglinda, si ceilalti ziaristi, ramasi credinciosi asa-numitelor valori ale comunismului, au alcatuit si ei o organizatie numita Uniunea Ziaristilor Profesionisti.

Dincolo de modul in care s-au grupat gazetarii din Romania – un fenomen cat se poate de regretabil si de contraproductiv pentru interesul presei in ansamblu – nu trebuie eludate doua fenomene. Unul, consta in faptul ca, in timp ce AZR, alcatuit din toti cei care lucrau in presa si doreau sa faca parte din aceasta organizatie – in timp ce membrii UZP sustineau teza conform careia numai ziaristii cu state vechi puteau fi membrii – faceau eforturi pentru a-i inscrie pe ziaristii romani la Federatia Internationala a Ziaristilor, ceilalti doreau sa ramana, in continuare, in sfera de influenta a Moscovei, prin continuarea afilierii la Organizatia Internationala a Ziaristilor, patronata de la Moscova, de catre KGB. Aceasta dihonie i-a impiedicat, practic, pe ziaristii romani, ani in sir, sa se poate inscrie in FIJ. Si sa se bucure de protectia acestei organizatii internationale care numara peste o jumatate de milion de membrii. Ramanerea ziaristilor pe dinafara convenea, insa, de minune regimului Iliescu, tocmai fiindca ii lipsea de protectia necesara.

Este cazul sa deschid o scurta paranteza. Aceasta neafiliere nu a avut intotdeauna drept consecinta si lipsirea de protectie a ziaristilor aflati in situatii speciale. De exemplu, pe tot parcursul procesului „Ion Iliescu, KGB contra „Ziua””, Federatia Internationala a Jurnalistilor a stat alaturi de mine, de Tana Ardeleanu si de intreaga redactie a ziarului „Ziua”, lansand zeci de semnale adresate tuturor guvernelor din lumea libera, precum si tuturor institutiilor abilitate ale statului roman, in sensul solidarizarii totale cu noi. FIJ a avut un rol cheie in protectia care ne-a fost asigurata atunci.

Si nu intamplator, Uniunea Ziaristilor Profesionisti a murit de indata ce, la un timp dupa disparitia Uniunii Sovietice, a incetat sa mai functioneze si sucursala ei KGB-ista, cu sediul la Praga, numita Organizatia Internationala a Jurnalistilor. Unde, spre rusinea romanilor, breasla jurnalistilor a avut, pana la capat, un reprezentant. La scurt timp, a murit, cum era si firesc, si UZP.

• Clubul Roman de Presa

A fost infiintat in 1994 si m-am numarat printre membrii sai fondatori. Incepand din 1994 si pana in 2005 am fost permanent membru al Consiliului de Onoare al CRP, iar in intervalul 1999-2003 am condus Departamentul Proprietarilor. De fapt, patronatul din cea mai importanta parte a presei romane.

Am demisionat atat din Consiliul de Onoare, cat si de la conducerea Departamentului Proprietarilor in urma conflictului deschis pe care l-am avut cu presedintele de atunci, Traian Basescu, preferand aceasta solutie, alternativei de a aduce, prin prezenta mea acolo, prejudicii celor doua institutii, la crearea si constructia carora contribuisem. Din pacate, nu dupa mult timp, presiunile lui Traian Basescu asupra presei independente si dorinta lui de a-si crea o presa aservita au condus la confiscarea CRP de catre noul regim si la diminuarea treptata, pana la anulare, a eficientei acestor organizatii. Disparitia, de facto, a CRP si a Departamentului Proprietarilor este una dintre cele mai dureroase consecinte ale regimului Traian Basescu. Iar lipsa de solidaritate a presei, lipsa, din acest moment, a oricarei forme viabile de organizare este parte a mostenirii lui Traian Basescu.

• MediaSind

Este o federatie infiintata in 2004 si semnatara, la aceea data, a Contractului Colectiv de Munca unic la nivel de ramura mass-media, impreuna cu patronatul presei din Romania si Uniunea Nationala a Patronatului Roman. Membru cu drepturi depline al FIJ si al Federatiei Europene al Jurnalistilor, MediaSind a intocmit, ani de ani, rapoarte privind situatia presei. Concluziile acestora au fost prezentate in raportul global al FIJ. Din pacate, dupa instaurarea regimului Basescu,atunci cand noul presedinte a inceput ofensiva impotriva presei si a jurnalistilor, si MediaSind a fost lovita si indriguita sistematic pana cand, practic, ea a disparut.

 

ULTIMUL CUVANT NU E ULTIMUL

Ultimul cuvant, in ceea ce priveste istoria presei scrise din Romania, nu a fost nici scris, nici spus. Nu inca. Nici lucrarea de fata nu are pretentia sa o fi facut. Sunt doar cateva demersuri pentru o lucrare ampla, care va presupune, insa, o cercetare minutioasa in arhivele existente in biblioteci si in redactiile ziarelor si, eventual, un colectiv interdisciplinar de autori. Ceea ce am dorit si cred ca am realizat, intr-o oarecare masura, prin lucrarea pe care o inchei aici, este sa semnalez importanta acestui domeniu si nevoie reala ca el sa fie abordat in mod stiintific.

Pentru o istorie completa a presei postcomuniste este necesara dezvoltarea corespunzatoare a temei audiovizualului, dar si a situatiei presei, sub aspect financiar, a analizei crizei mondiale a presei scrise si, din aceasta perspectiva, a crizei care conduce, implacabil, la disparitia presei scrise din Romania.

De asemenea, merita sa fie dezvoltat exhaustiv subiectul exploziei presei electronice, a internetului, in general, ca sursa alternativa si, apoi, principala de informatii pentru cetatean.

SURSA: CorectNews.com