Sorin ROSCA STANESCU

Motto: „Una este mortalitatea presei scrise si alta eternitatea presei in general”.

CAPITOLUL IV : DECLINUL SI PRABUSIREA PRESEI

1.     Procesele care au marcat presa, pe plan mondial

• O prognoza foarte sumbra
• Trendul condamna, implacabil, presa scrisa la moarte
• Pana una-alta, retelele sociale transforma, radical, universul comunicarii

Daca facem o fotografie a starii presei din ultimele doua decenii si daca analizam circumstantele care au condus la prabusirea presei scrise, va trebui sa incepem, cumva, de la o ultima prognoza, care, recunosc, este catastrofala. Multi analisti din Statele Unite preconizeaza ca, in acest an sau cel mai tarziu in 2016, in Statele Unite, presa scrisa dispare. Cu desavarsire. Eu nu cred acest lucru. Sunt inca optimist. Cred ca va mai rezista, totusi, cativa ani. Dar, oricum, procesul este implacabil.

Fiind proprietarul patronatului din presa si in aceasta calitate participand, in fiecare an, la congresele Asociatiei Mondiale a Ziarelor, desfasurate, ba in Hong Kong, ba in Brazilia, ba la Cannes si asa mai departe, am avut posibilitatea sa urmaresc dinamica prognozelor din ultimii douazeci de ani. In esenta, an de an, situatia s-a inrautatit si tot an de an, viitorul arata din ce in ce mai sumbru. Simpla lectura a acestora, demonstra ca, implacabil, presa scrisa este condamnata la moarte. La nivel global. Chiar daca au existat aparente abateri de la aceasta regula. In sensul ca, au existat perioade in care declinul presei din Statele Unite ale Americii era insotit de o ascensiune a presei din America Latina. Pe mine insa m-a interesat, sub acest aspect, trendul. Iar trendul este ca, din diverse motive si, in primul rand, cele legate de costuri, presa scrisa cedeaza terenul presei audiovizuale, iar apoi, ambele cedeaza terenul internetului. Site-urile si blog-urile, la randul lor, sunt inlocuite, sub ochii nostri, de retelele sociale. Dupa care, nu stim ce va urma. Dar, pana atunci stim, care sunt cauzele.

 

2.     Cauzele

• Declinul generat de costurile tot mai mari ale hartiei si distributiei 
• Alternativele de informare
• Bomba cu ceas a fost montata prin aparitia internetului
• Presa scrisa intra in agonie, in anii `90. In lumea larga criza mondiala declansata in 2007 – 2008 a fost bomboana pe coliva 
• „Serviciile libere” au decimat retelele de mare si de mica publicitate 
• Declinul din Marea Britanie si Statele Unite ale Americii a avut ecou imediat in Olanda si Elvetia 
• Se inverseaza, pentru prima data in istorie, in Marea Britanie, balanta dintre presa scrisa si presa online

Principala cauza a declinului mondial al presei scrise este legata de costuri. De costurile extrem de mari  ale hartiei de ziar, care devine din ce in ce mai scumpa, pe masura ce fondurile forestiere sunt facute praf, si de distributie, legata, in mod direct, de preturile, si ele din ce in ce mai ridicate, ale transporturilor. In fine, apar costurile de difuzare propriu-zisa, astfel incat cititorul de presa scrisa sa poata primi publicatia, in casuta postala sau sa o poata gasi cel mai departe la coltul strazii. Cinstit vorbind, intre timp, au aparut alternative.

In primul rand, au aparut alternative de informare. Chiar si inainte de 1950 a existat radioul care, intr-o oarecare masura, dar din ce in ce mai accentuata, a inceput sa-i livreze cetateanului, cu promptitudine si aproape instantaneu, informatiile de care avea nevoie. Dar lovitura, pentru presa scrisa, a fost minora prin aparitia radioului. Incepand din 1950 s-a produs primul mare soc, prin aparitia in lume a unui nou serviciu destinat informarii cetatenilor. Televiziunea. Si, totusi, a urmat o lunga, o foarte lunga perioada, in care presa scrisa a continuat sa detina suprematia. Pur si simplu pentru ca, cele mai puternice redactii de stiri si cei mai importanti analisti proveneau tot din redactiile de presa scrisa, evenimentele urmand a fi preluate, disecate si eventual amplificate de televiziuni.

Bomba cu ceas a fost insa montata prin aparitia si explozia internetului. Ca sursa universala si majora de informare a oamenilor.

Lovitura de gratie a presei scrise are o anumita durata si o anumita continuitate. Dar, fara teama de a gresi prea mult, se poate spune ca ea poate fi vizata in timp, prin anii 1990. Ceea ce s-a intamplat de atunci pana acum, nu reprezinta decat o agonie, dinainte anuntata, pe parcursul careia retelele sociale preiau, rand pe rand, tot ceea ce inseamna presa, respectiv multitudinea de servicii asigurate, in trecut, de presa scrisa, dar si de institutiile conexe acesteia si se substituie astfel in beneficiul cetateanului.

Mai trebuie adaugat faptul, care nu este deloc un detaliu, ca, treptat, tot incepand din 1990, au aparut asa-numitele agregatoare de stiri, precum si „serviciile libere”, care si ele au preluat o serie intreaga de activitati care asigurau, pana nu demult, suprematia presei scrise. Rand pe rand, totul a fost inlocuit, inclusiv in ceea ce priveste publicitatea, ca sursa vitala de venit, pentru defuncta presa scrisa.

Bomboana pe coliva a fost pusa de criza mondiala declansata in 2007-2008.

Si fiindca am vorbit despre „serviciile libere”, trebuie spus ce reprezinta ele. In esenta, retele online de publicitate, in toate domeniile posibile, care au decimat departamentele de mica publicitate ale cotidienelor. In prezent, ele obtin 70% din veniturile din publicitate, devenind astfel, in detrimentul presei scrise, un izvor financiar extrem de important. Una dintre aceste retele, cunoscuta sub numele de Craigslist, a costat industria publicatiilor tiparite de stiri, numai in intervalul 2000-2007, deci inainte de declansarea crizei, circa 5,4 miliarde dolari. Astazi, aceasta cifra a crescut exponential. Numai in Statele Unite, Craigslist avea cincizeci de milioane de utilizatori pe luna si se plaseaza, la nivel mondial, printre primele 75 dintre cele mai vizitate site-uri. Numele provine de la fondatorul serviciului, Craig Newmark. In prezent, acest serviciu acopera peste cincizeci de state ale lumii.

Exemplul de mai sus este doar unul dintre o multime care pot fi oferite cititorului acestei analize, ca argument pentru afirmatiile pe care le-am facut mai sus.

Si daca nu este suficient, voi mai oferi inca un exemplu, din Marea Britanie. Intampinand neajunsuri similare cu presa din Statele Unite, declinul in Marea Britanie a inceput la sfarsitul lui 2008. Cand „The Independent” a anuntat disponibilizari. Au urmat „Associated Newspapers”, „Daily Mail”, „General Trust”. In acelasi an, publicatiile din Elvetia si Olanda anuntau ca au pierdut 50 % din mica publicitate in favoarea internetului. Au urmat nenumarate tentative, inclusiv ale Asociatiei Mondiale a Ziarelor, de a crea, la nivelul statelor si la nivel international, fie legi care sa permita companiilor de profil sa se restructureze pentru a deveni corporatii non-profit, urmand sa fie scutite de taxe, fie pentru a bloca posibilitatea unui parteneriat intre Google si Yahoo. Toate insa, inutile.

In paranteza fie spus, in Romania, nici un guvern si nici un grup parlamentar nu a avut niciun fel de initiativa pentru a ajuta, in tot acest rastimp, presa scrisa. Cum s-a intamplat, de pilda, in Franta unde, imediat dupa declansarea crizei economice mondiale, prin 2008, guvernul a adoptat un program special destinat salvarii presei scrise, pornind de la utilitatea sociala a acesteia.

Si, un ultim exemplu, care ne-ar putea arata, tot sub aspectul publicitatii, cam cum arata inceputul sfarsitului pentru presa scrisa. In urma cu patru ani, pentru prima data in istorie si pentru prima data in lume, in Marea Britanie, balanta s-a inversat. In sensul ca, presa online a intrecut, sub aspectul volumului de publicitate, restul presei. Pe internet au intrat in Marea Britanie mai multi bani din publicitate decat au primit, la un loc, televiziunile, ziarele, posturile de radio, agentiile de stiri.

Aceasta situatie, combinata cu declinul din ce in ce mai accentuat al vanzarilor, a creat un rezultat de tip toxic si letal pentru presa scrisa.

 

3.     Noua provocari identificate de FIJ

In anul 2014, Federatia Internationala a Jurnalistilor, care numara la acea data circa 400.000 de ziaristi din intreaga lume si care, la randul ei, facea si face sistematic studii si evaluari, a livrat opiniei publice un document intitulat „Confronting Austerity: Financial and Employment Models in Journalism”, realizat de Andreas K. Bittner, care enumera noua dintre cele mai importante provocari cu care se confrunta organizatiile membre. Acestea sunt, in ordine:

• Taierile de locuri de munca, pierderea locurilor de munca
• Negocierile colective
• Dificultatile financiare.
• Relatiile tot mai dificile de angajare pentru jurnalistii freelanceri
• Legislatia nationala
• Scaderea tot mai mare a numarului de membrii ai organizatiilor de presa
• Statutul jurnalistilor – cu trimitere la competitia cu jurnalistii neprofesionisti
• Proprietatea intelectuala in epoca digitala
• Uzarea morala a membrilor

Il las pe cititor sa mediteze singur asupra semnificatiei fiecareia dintre aceste provocari, identificate la nivel mondial si care, toate, se vor regasi, intr-un fel sau altul, si in urmatoarele capitole ale acestei lucrari, in care ma voi referi la situatia din ce in ce mai catastrofala a presei scrise din Romania.

 

4.     Presa din Romania

• Patru crize mondiale au lovit presa. A cincea, insa, a fost letala
• In Romania, situatia a fost si mai grava, devenind catastrofala, sub mandatele lui Traian Basescu
• In 2008, publicitatea a scazut cu 30% fata de 2007
• Incepand tot din 2008, asistam la scaderea dramatica a tirajelor. Trucarea cifrelor in materie de tiraje, prin raportari false
• Seria marilor falimente incepe in 2011

Lovitura de gratie, in ceea ce priveste presa scrisa din Romania, a dat-o ultima criza mondiala. De altfel, se poate spune ca intreaga presa, la nivel mondial, inclusiv presa din Romania, a fost lovita de patru crize globale si a reusit sa supravietuiasca, dar zilele ei sunt pe sfarsite si acest proces a fost accelerat in timpul ultimei crize. In ceea ce priveste presa din Romania, aceasta situatie a fost agravata, asa cum am incercat sa sugerez si in capitolele anterioare, pe de o parte de precaritatea interna a actionariatelor, a presei in sine, si a  institutiilor menite sa o apere si, pe de alta parte, de dezinteresul total, ca sa ma exprim elegant, al autoritatilor fata de acest important serviciu public – poate ca unul dintre cele mai importante, care asigura buna informare a cetateanului.

Efectele crizei generale a presei, peste care s-au suprapus cele ale crizei economice, precum si cele generate de politica ostila a regimului Traian Basescu fata de ziare si fata de jurnalisti, au creat o situatie de tip catastrofal, a carei prezentare exhaustiva ar consuma, probabil, mii de pagini. De aceea, nu voi face decat sa ma marginesc la cateva exemple, urmand sa ii prezint cititorului fotografii ale unor momente din aceasta drama pe care le socotesc eu mai elocvente. Iar asupra unor exemple voi zabovi pentru a le dezvolta.

In 2008, conform datelor furnizate de BIROUL DE AUDIT AL TIRAJELOR (BRAT), care furnizeaza sistematic studii nationale de audienta (SNA), publicitatea a scazut cu 30% fata de perioada corespunzatoare a anului anterior, in timp ce numarul de machete publicitare in presa scrisa a scazut cu 18%. Si atentie, acest fenomen se produce, asa cum se va vedea, nu numai pe fondul scaderii dramatice a tirajelor, ci si in conditiile in care, treptat, cele mai multe machete publicitare din presa scrisa erau de autopromovare – deci, fara vreo relevanta sub aspect financiar – sau de promovare reciproca, in sistem partner, in parteneriat cu alte publicatii, operatiune care, din nou, nu putea aduce vreun castig financiar. O alta precizare relevanta este ca cele mai multe societati, care operau pe piata de publicitate din Romania, dupa ce primeau bugetele si chiar banii de la marii agenti economici, cu destinatia de publicitate in presa scrisa, blocau, luni in sir, virarea banilor catre edituri, preferand sa-i ruleze in folos propriu. Ceea ce a creat mari probleme financiare, in special de cash-flow, editurilor de presa, accelerand declinul si falimentul acestora.

In intervalul aprilie 2009-aprilie 2010, SNA ne informeaza cum au scazut tirajele principalelor publicatiilor din Romania fata de perioada corespunzatoare anului 2009. „Libertatea” cu 7%, „Can-Can” cu 4,3 %, „Gazeta Sporturi” cu 1,2 %, „Adevarul” cu 0,6%, „Jurnalul National” cu 1,8%, „ProSport” cu 1,5%, „Evenimentul Zilei” cu 9,5%, „Ziarul Financiar” cu 9,2%, „Gandul” cu 11,8%, „Curentul National” cu 4,6%, „Ring” – ziar gratuit – cu 13,6%, „Curentul” cu 3,9%.

O precizare extrem de importanta. Caderile de tiraje la care m-am referit mai sus sunt semnificative, in sine, pentru a observa trendul general descrescator al presei scrise, fie ca vorbim de tabloide, fie ca ne referim la publicatii specializate, fie ca ne referim la ziare generaliste. La fel au stat lucrurile si in ceea ce priveste revistele. Presa locala a cunoscut si ea caderi la fel de semnificative. Realitatea insa este mult mai crunta si sensibil diferita de cifrele pe care le-am consemnat mai sus. Si iata de ce!

Pentru ca o publicatie sa poata supravietui are nevoie de publicitate. Vanzarea la chiosc sau prin abonamente nu mai asigura, de mult, supravietuirea presei scrise. Dar publicitatea este data in baza mai multor criterii, cel mai relevant dintre acestea fiind reprezentat de numarul de copii vandute ale publicatiilor din presa scrisa. Singura institutie creata si functionala, care monitoriza numarul de copii vandute, a fost si este si in prezent BRAT. Care, in mod ciclic, a intocmit studii nationale de audienta. Aceste masuratori – si stiu foarte bine ce spun, intrucat am facut parte, ani la rand, din conducerea acestei institutii – se faceau in baza unor declaratii sub semnatura, date de managerii ziarelor membre BRAT. Prin aceste declaratii, ei isi asumau responsabilitatea pentru raportarea numarului de exemplare vandute. Si, de asemenea, pentru raportarea numarului de exemplare tiparite.

Ei bine, cei mai multi dintre managerii din presa scrisa, constransi de criza financiara, au dat asemenea declaratii in fals. Cu alte cuvinte, au raportat cifre mai mari decat cele reale, utilizand fel de fel de trucuri. Cel mai utilizat truc era preluarea, in baza unui contract, a unei parti semnificative din tiraj, de catre o firma fantoma, tirajul insusi fiind fictiv.

Nu mai intru in aceste detalii destul de deranjante pentru multe case de presa. Ma rezum sa trag concluzia ca, in realitate, cifrele la care ne-am putea raporta sunt mult mai dramatice decat cele pe care le-am consemnat mai sus. Presa tiparea din ce in ce mai putine exemplare, iar dintre acestea, vindea cantitati din ce in ce mai putin semnificative.

Si, inevitabil, falimentul a venit. Rand pe rand. In 2011, cu titlu de exemplu, voi consemna situatia revistei „Catavencu”, care intra in trepanatie si se scindeaza, o parte fiind preluata de Dinu Patriciu si integrata in trustul „Adevarul”, cealalta fiind preluata de Dan Adamescu si asezata in randul publicatiilor falimentare ale acestuia, in frunte cu „Romania Libera”. „Gandul” sucomba in forma scrisa, devenind o publicatie in format digital. Falimenteaza si „Adevarul de Seara”, o publicatie care, atentie, se distribuia gratuit si nu a supravietuit nici in aceste conditii. Se scufunda si „Evenimentul Zilei”, ultimul colac de salvare fiind grupul NIRO, detinut de Nicolae Dumitru.

Pentru prima data, tot in 2011, in luna mai, salariile la „Adevarul” intarzie, dupa care, intra in degringolada si urmeaza sa fie vandut de catre Patriciu, practic, pe 1 leu, lui Cristian Burci.

In 2012, conform acelorasi cifre BRAT, in perioada iulie-septembrie, cu toate raportarile false despre care am amintit mai sus, „Romania Libera”, editata de Media Gamma Publishers,  nu mai reusea sa publice decat 30.000 de copii, cu o treime mai putin decat in anul anterior. „Jurnalul National”, editat de Grupul Intact, cazuse sub 20.000 de exemplare. „Adevarul” avea 21.000 de exemplare. Iar „Evenimentul Zilei”, 15.000.

Din nou este necesara o precizare. Publicitatea reala in presa scrisa, ma refer la ziarele nationale, nu putea acoperi costurile decat in conditiile in care era asigurat un volum de minimum 50.000 de exemplare vandute. Practic, prin fel de fel de tertipuri, patronii bagau mana in buzunar pentru a sustine ziarele muribunde.

Tabloidele au scazut si ele semnificativ. Copiile „Click” au scazut cu 40.000 de exemplare, iar ale ziarului „Libertatea”, cu aproape 10.000 de exemplare de la un an la altul. Un ziar de tinuta si de specialitate, cum este „Ziarul Financiar”, ajunsese la doar 8.400 de copii.

Asemenea cifre, comparate de la an la an, exista cu nemiluita. Dar nu cred ca cifrele, in sine, sunt mai relevante pentru cititorul acestei lucrari decat situatia propriu-zisa la care au ajuns, in scurt timp, publicatiile din presa scrisa. Multe dintre ele au disparut, iar altele mai apar doar in format digital. Voi face, in cele ce urmeaza, o succinta trecere in revista a acestor decese, cu observatia ca spatiul nu-mi permite sa ma refer decat la publicatiile centrale. Cititorul trebuie insa sa inteleaga ca si in ceea ce priveste publicatiile locale, situatia este asemanatoare.

 

5.     Publicatii transformate in fantome

• Falimentul mondial si national al presei scrise face parte din mersul implacabil al istoriei

Numarul acestora este imens. La nivelul Romaniei. Cum de altfel, si la nivel mondial, vorbim despre mii de publicatii care si-au incetat aparitia in ultimul deceniu. Multe dintre ele au supravietuit pe online, altele nici macar acolo. Falimentul mondial si national al presei scrise face parte din mersul implacabil al istoriei. Iata, in cele ce urmeaza, cu titlu de exemplu, cateva dintre disparitiile mai spectaculoase, mai dramatice, din presa scrisa din Romania.

Un saptamanal extrem de indragit, „Academia Catavencu” a disparut in forma pe care o cunoscusera cititorii, urmasii acesteia, „Kamikaze” si „Catavencii”, incercand sa supravietuiasca exact dupa modelul in care, odata cu disparitia ziarului national „Ziua”  – dar cu supravietuirea, in continuare, a unora dintre editiile locale – au aparut, sub forma de substitut, cateva formule online care insa nu mai sunt reprezentative pentru spiritul de altadata al publicatiei.

In martie 2010, s-a spart, practic, „Academia Catavencu” atunci cand un grup de redactori, relativ recent angajati la aceasta publicatie, au anuntat aparitia unei noi reviste, tiparita ca succesor al primeia, dar sub numele de „Kamikaze”. Intre timp, ceea ce mai ramasese din activele „Catavencu” a fost preluat de Dan Adamescu si pus la pachet cu cotidianul „Romania Libera”, care, desi, inca supravietuieste, este mentinut in viata artificial, in unicul scop de a constitui un instrument de interventie politica pe care Adamescu il pune, succesiv, la dispozitia unor politicieni, aflati la butoanele puterii, incercand sa-si cumpere astfel imunitatea. Nu a reusit, iar esecul demersului sau a facut ca un alt cunoscut patron de presa, Dinu Patriciu – intre timp disparut dintre noi – sa incerce preluarea si relansarea publicatiei, sub numele de „Catavencii” si sub conducerea lui Mircea Dinescu si Doru Puscu. Astazi, e greu de spus sub umbrela cui se mai ascund ramasitele puternicei redactii de odinioara.

A disparut si ziarul „Gardianul”, total de pe piata, deci, inclusiv de pe internet, dupa ce, in materie de presa de investigatii, a avut, timp de cativa ani, un traseu remarcabil. Ziarul a fost lansat in 2002, avandu-l drept director general pe Gabriel Stanescu, cel care, de altfel, a si facut, pe prima pagina a cotidianului, dezvaluirea privind „licuricii” lui Traian Basescu. Motiv pentru care, sub presiunea fostului presedinte asupra actionariatului majoritar, la acea data, autoritatea era detinuta de un controversat om de afaceri, Maricel Pacuraru, a fost eliberat din functia de director – prin Best Media Press. Ulterior, guvernul Tariceanu l-a numit consul in Franta, functie din care a fost eliminat de catre Traian Basescu pentru ca, dupa venirea USL la putere, sa fie, din nou, reinstalat si, apoi, din nou, scos pe tusa, atunci cand Victor Ponta nu a mai guvernat cu liberalii. Dupa numai sapte ani de existenta, in 2009, au inceput sa se faca primele disponibilizari si taieri de salarii, iar in ianuarie 2010, „Gardianul” a disparut, practic, atat sub forma de editie tiparita, cat si sub forma online. Perioada de glorie a „Gardianului” a putut fi consemnata in perioada in care a facut parte din acelasi trust de presa, cu actionariat Petrom Service, ca si ziarul „Ziua”, coordonarea editoriala la varf fiind apanajul autorului acestui studiu.

Ziarul „Ziua” a aparut in 2004, cu un actionariat mixt si relativ egal, 49% si 49% detinut de societatea R, care edita si „Romania Libera” si, respectiv, de Dinu Patriciu, impreuna cu partenerul sau de afaceri, George Gaita. Intr-o a doua etapa, actionariatul ziarului „Ziua” a fost distribuit altfel, disparand societatea R si aparand in actionariat, cu un numar din ce in ce mai mare de actiuni, pana la un procent de 36%, autorul acestui studiu, care a fost si director general al publicatiei, transformata in mare trust de presa scrisa, odata cu aparitia unui numar de sase editii locale, a editiei „Ziua USA”, cu o aparitie saptamanala la New York, a societatilor de distributie, al tipografiilor, a editurii de carte si, evident, odata cu preluarea sau lansarea altor titluri – „Gardianul”, de care am amintit, sau publicatia „Averea”, transformata ulterior, dupa achizitionarea de catre Dinu Patriciu, in „Click”. Dar pana atunci, este important de observat ca „Ziua” isi modificase radical actionariatul, acesta fiind detinut, in exclusivitate, de Petrom Service. Ziarul „Ziua” a fost prima publicatie care a creat un site pe internet, astfel incat nu este de mirare ca, dupa ce editia print a disparut, pe internet au aparut mai multe site-uri cu acelasi nume, administrate de jurnalisti care apartinusera acestei redactii.

Practic, ziarul „Ziua” si-a incheiat activitatea la 7 ianuarie 2010, dupa numai sase ani de la aparitie si la doi ani de cand semnatarul acestui studiu a parasit redactia.

O alta publicatie care a facut istorie dupa decembrie 1989 este ziarul „Cotidianul”. Acesta a fost lansat de regretatul Ion Ratiu cu Doina Basca, in calitate de director, la 10 mai 1991. A fost una dintre primele publicatii private dupa 1989, pornita, cum se spune, „de la iarba”, dar cu sprijinul a doi profesionisti de la ziarul britanic, „The Guardian”. In 1997, conducerea a fost preluata de Tia Serbanescu, provenita de la „Romania Libera” si, un an mai tarziu, a intrat pe pierdere. La scurt timp, publicatia a fost preluata de Ion Cristoiu, care, initial, a reusit sa-i creasca tirajul la 50.000 de exemplare. Chiar si Dan Diaconescu a condus, pentru o scurta perioada, redactia „Cotidianului”, dupa care, in 2004, ziarul a fost cumparat de „Academia Catavencu”, care reusise sa creeze un mic trust de presa, printre branduri numarandu-se si „Radio Guerrilla”, publicatiile „Tabu”, „Bucataria pentru toti”, „Aventuri la pescuit” si „SuperBebe”. Pentru o scurta perioada de timp, redactia „Catavencu” a fost condusa de Robert Turcescu, care inca nu ajunsese in postura rusinoasa de ofiter acoperit al unui serviciu secret. In 2006, „Cotidianul” este incorporat trustului Realitatea-Catavencu, iar pana in 2009, trece din nou prin diverse maini – sub acest aspect, destinul publicatiei este halucinant – pana cand, in forma online pe care o cunoastem astazi, ziarul a ajuns sa fie condus, in fine, de un profesionist de talia lui Cornel Nistorescu.

 

6.     Cum s-a scufundat „crucisatorul presei” din Romania?

• De la minirevolutia din redactia „Adevarul”, la adevarul unui proiect esuat 
• Pana la aparitia „Evenimentului Zilei”, „Adevarul” a fost vedeta 
• Ciudata evolutie a actionariatului pana la achizitionarea „Adevarului” de catre Dinu Patriciu 
• Cum a piratat ziarul „Click”, „Libertatea” si cum conduce „Click” la noua formula a „Adevarului” 
• Aventura initiata de Dinu Patriciu a costat 200 milioane de euro 
• Rupert Murdoch i-a sucit mintile mogulului roman de presa si l-a plasat in contrasens cu evolutia negativa a industriei de presa scrisa 
• Prima ideea trasnita s-a numit „Adevarul si cartea”, iar a doua „Adevarul de Seara” 
• Efectele negative asupra caselor de presa locala si a editurilor de carte 
• Marirea si decaderea societatii Odyssey
• Destructurarea a inceput in 2011 

Una dintre cele mai fulminante experiente din presa scrisa a ultimilor douazeci si cinci de ani a fost traita de publicatia „Adevarul”. Si de tot ceea ce a existat in jurul acesteia. Intr-un fel, cresterea si prabusirea acestui ziar este ilustrativa pentru tot ceea ce s-a intamplat in Romania, inclusiv din perspectiva actionariatului.

Inainte de 1989, exista „Scanteia”, principalul instrument de propaganda al Partidului Comunist Roman si publicatie cu cel mai mare tiraj, intrucat abonamentele erau obligatorii.

Minirevolutia din redactia ziarului „Adevarul” a cunoscut mai multe etape. Intr-o prima etapa, in ziua de 22 decembrie 1989, redactori de la „Scanteia” au creat doua publicatii. Una care continua sa fie un Oficios al Partidului Comunist, condamnandu-i pe huliganii care iesisera in strada si solicitand, impotriva acestora, o represiune. In paralel, a fost facut si un alt ziar, pentru orice eventualitate, care, pana la urma, a iesit pe piata dupa fuga lui Ceausescu si s-a distribuit gratuit, numindu-se, din inertie, tot „Scanteia”. Dar, „Scanteia Poporului”. Cateva zile mai tarziu, un grup de redactori au facut presiuni pentru a se renunta la acest nume, astfel incat s-a optat pentru denumirea de „Adevarul”.

La inceputul anilor `90, „Adevarul”, impreuna cu „Romania Libera” si „Tineretul Liber”, avea un tiraj de peste o suta de mii de exemplare, atingand chiar doua – trei sute de mii si a continuat sa detina suprematia pana in 1992, cand a aparut, pe piata, „Evenimentul Zilei”.

De-a lungul timpului, multi ani insa, „Adevarul” si redactorii acestui cotidian au avut un cuvant drept de spus in publicistica romaneasca dar, intotdeauna, ei s-au plasat de partea lui Ion Iliescu si a partidului sau.

Odata cu intrarea treptata in ceea ce denumim criza mondiala a presei scrise, atat tirajul, cat si incasarile din publicitate ale ziarului „Adevarul”, au inceput sa scada. A scazut, este adevarat, si credibilitatea acestuia, mai ales in conditiile in care, dupa transformari succesive si destul de ciudate pe care le-a suferit actionariatul acestei publicatii, care, pana la urma, in mod straniu, a ajuns sa fie detinut de cateva persoane si, in primul rand, de directorul publicatiei, Dumitru Tinu, redactia s-a spart, practic, in doua, o parte dintre ziaristi, impreuna cu o parte din patrimoniu, decizand sa editeze o noua publicatie, „Gandul”, astazi disparuta si ea dintre editiile print.

In aceste conditii, „Adevarul”, inainte de a fi fost preluat, in 2009, de Dinu Patriciu, ajunsese sa nu mai vanda decat douazeci – treizeci de mii de exemplare pe zi. Achizitionarea de catre Dinu Patriciu, imbogatit cu peste doua miliarde de dolari dupa vanzarea actiunilor Rompetrol, a cotidianului „Adevarul” s-a facut treptat si pe o cale destul de intortocheata, dat fiind specificul actionariatului de la „Adevarul”.

Anterior acestei achizitii, Dinu Patriciu a cumparat cotidianul „Averea”, cu redactie cu tot, care era specializat in analize si informatii de natura financiar-bancara. Dupa ce, in prealabil, redactorii facusera un indelungat training cu personalitati de prim rang din domeniu, unele dintre acestea, specialisti ai Bancii Nationale a Romaniei. In mod straniu, Dinu Patriciu a achizitionat „Averea”, nu pentru a avea o publicatie financiar-bancara care sa promoveze valorile liberalismului, ci pentru ca, sub umbrela societatii comerciale si utilizand infrastructura ziarului, sa faca un tabloid. Practic, el a adus in redactia de la „Averea” un grup masiv de jurnalisti si manageri, in frunte cu Razvan Cornateanu, care au venit cu un proiect care pirata „Libertatea”. Astfel incat, s-a nascut un tabloid, denumirea de „Averea” fiind schimbata in „Click”.

Aceasta societate comerciala si acest tabloid, impreuna cu nucleul atras de la „Libertatea”, au construit, cu ajutorul banilor lui Dinu Patriciu si sub indrumarea directa a acestuia, ceea ce, in scurt timp, urma sa se numeasca „Adevarul Holding”.

„Adevarul Holding” a devenit, in cel mai scurt timp, cel mai mare trust de presa scrisa din Romania si, pana cand vom intra in alte detalii, sa consemnam faptul ca, pentru edificarea lui, Patriciu a cheltuit peste o suta de milioane de euro, iar la capatul aventurii, „Adevarul Holding” avea datorii care coincideau cu aceasta suma. Pana la urma, bilantul negativ a fost de doua sute de milioane de euro. E colosal.

In continuare, vom analiza cum s-a produs marirea si decaderea imperiului de presa scrisa „Adevarul Holding”, edificat de regretatul Dinu Patriciu.

Cred ca nu ma insel afirmand ca un rol cheie l-a jucat prezenta lui Dinu Patriciu – unica de altfel in ceea ce priveste Europa Centrala si de Est, la reuniunile Atlantic-Council. Sunt reuniuni anuale la care participa, practic, conducatorii informali acestei lumi. Nu se dau acolo directive. Ci sunt analizate marile provocari. Un om cu o memorie exceptionala, Dinu Patriciu simtea, totusi, nevoia sa-si ia notite la fiecare reuniune de acest fel. Si am avut sansa ca de fiecare data, cu carnetelul in mana, sa-mi relateze ce anume s-a discutat acolo si care sunt vulnerabilitatile pe care acest conclav le-a identificat. Evident, asemenea reuniuni erau insotite si de importante intalniri tete – a – tete.

A fost prilejul de care Dinu Patriciu a profitat din plin. Una dintre personalitatile lumii, cu care el s-a imprietenit atunci si in care a avut mare incredere, este si unul dintre cei mai faimosi patroni de presa din lume, Rupert Murdoch. Acesta i-a prezentat lui Dinu Patriciu o analiza in care credea cu tarie, concluziile fiind contrare a tot ceea ce stiam eu de la Asociatia Mondiala a Ziarelor. Si anume ca, presa scrisa este departe de a sucomba. Ca, de fapt, tendinta reala este moartea industriei televiziunilor si posturilor de radio si o stagnare a industriei internetului. Total fals. Dar Rupert Murdoch credea cu tarie in aceasta nebunie. Si l-a convins si pe Patriciu. In plus, Rupert Murdoch descoperise si utiliza la maximum un instrument pentru promovarea presei scrise. Vanzarea ziarelor la pachet cu altceva. Cu ceva atractiv pentru categoria de varsta careia i se adresa respectiva publicatie.

Consecinta intalnirilor cu Rupert Murdoch a fost devastatoare pentru afacerile de presa ale lui Dinu Patriciu. In timp ce presa scrisa intrase in declin, el a venit in contrasens, finantand masiv un trust de presa scrisa. Investitia finala a fost de o suta de milioane de euro. In plina criza. Cand oamenii erau siliti sa renunte la micile placeri, printre acestea numarandu-se si lectura ziarelor tiparite. A doua consecinta este ca Patriciu a optat pentru vanzarea ziarelor „Adevarul”, insotite de carti. De fapt, vindea carte cu ziar si nu ziar cu carte, cum credea el. Prin intermediul lui Razvan Cornateanu, pe care l-a adus de la „Libertatea” pentru a-l instala director general la nou creatul trust „Adevarul Holding”, a incheiat un contract urias pentru editarea de carti, cu o tipografie din Italia. Cum – necum, la un asemenea volum de carte, pretul, asa cum s-a dovedit ulterior, era nerusinat de mare. Ca si-au luat unii si altii comision se poate, dar nu exista, in acest sens, probe directe. In plus, Patriciu a pornit de la prezumtia ca suprematia ziarului „Adevarul” pe piata nu poate fi asigurata decat prin diminuarea sau chiar distrugerea presei locale. Asa a aparut o alta idee trasnita, bugetata cu sume uriase. „Adevarul de Seara”. Un ziar care s-a distribuit gratuit, in special prin intermediul benzinariilor Rompetrol.

Prima consecinta a acestui proiect pus la cale de Dinu Patriciu este o pierdere uriasa de energie si de bani. A doua consecinta insa a fost crearea de dificultati reale, pretutindeni in tara, editurilor locale de presa, care trebuiau sa renunte, pretutindeni, la unii dintre cei mai buni redactori, preluati si platiti cu generozitate de Dinu Patriciu, la o parte din vanzare, intrucat „Adevarul de Seara”, distribuindu-se gratuit, avea tendinta de a ocupa pozitii pe piata, si la o parte din publicitate.  Pana la urma, sfarsitul presei scrise locale a fost grabit prin actiunile lui Dinu Patriciu. A treia consecinta este inca si mai grava. Presupun, fara sa fi intentionat acest lucru, Dinu Patriciu, prin plasarea pe piata a milioane de volume de carti, a facut un lucru bun pentru cetateni, multe familii avand, astazi, biblioteci tip „Adevarul”, dar a facut un lucru extrem de grav fata de editurile de carte, care si ele se zbateau si se zbat la limita falimentului. A fost ce-a dea treia consecinta nefasta.

Afacerile lui Dinu Patriciu din presa scrisa s-au dezvoltat exponential atunci cand a achizitionat un intreg complex tipografic, pe care l-a plasat in nordul capitalei, in imediata vecinatate a redactiei. O rotativa pe cateva etaje, capabila sa tipareasca, nu numai „Adevarul”, ci si toate celelalte publicatii, extrem de multe, pe care trustul le-a achizitionat sau le-a initiat in perioada de boom. De-a lungul timpului, si aceasta tipografie, insa, s-a dovedit a fi o proasta afacere, atat din punct de vedere tehnic, cat si in ceea ce priveste raportul dintre tipariturile pe care le putea executa si cererea, din ce in ce mai mica, existenta pe piata.

Si in alte doua directii „Adevarul Holding” s-a dezvoltat cu acelasi aplomb. El a intemeiat o societate de publicitate, Odyssey, cu un sediu impresionant, cu angajati buni specialisti in domeniu si cu o investitie initiala remarcabila. In scurt timp, Odyssey a ajuns un important jucator pe piata. Cu atat mai mult cu cat beneficia de uriasul suport oferit de tipariturile „Adevarul”. Si, evident, era beneficiarul tuturor campaniilor holding-ului. In al doilea rand, in paralel cu o dezvoltare extensiva in domeniul presei electronice, „Adevarul” a lansat si o televiziune sui generis, practic, o televiziune a unui ziar, dar cu un proiect extrem de ambitios, de extindere pe orizontala si de realizare a unor produse vandabile, destinate celorlalte televiziuni, incepand cu buletine de stiri, emisiuni de dezbatere, documentare, anchete si asa mai departe.

Numai ca, intreaga constructie initiata de Dinu Patriciu, prin acest gigant media numit „Adevarul Holding”, care a reusit sa traverseze, aparent, bine perioada de criza economica, a inceput sa se prabuseasca in 2011.

Pe 8 mai 2011, pentru prima data la „Adevarul”, salariile nu au mai putut fi platite la timp, un fapt deosebit de grav. Voi oferi, in continuare, alte cifre si alte cateva exemple care creioneaza viitoarea destructurare a trustului de presa initiat de Dinu Patriciu.

In 2011 a fost inchis „Adevarul de Seara”, dupa ce, in fine, Dinu Patriciu a inteles ca intregul proiect era un esec si dupa ce investitiile masive in el au traumatizat intreaga presa locala. Un mare numar de jurnalisti, care fusesera, practic, scosi de Dinu Patriciu din redactiile locale, au ramas astfel pe drumuri. Cheltuielile pentru „Adevarul de Seara”, bani pierduti, s-au ridicat la circa 12 milioane de euro pe an.

Tot in anul 2011, pentru prima data, Odyssey isi anunta, in mod oficial, clientii, fata de care societatea ramasese datoare, ca nu mai poate plati decat jumatate din datorii. Sau nimic, urmand sa declare falimentul. In cele din urma, s-a ajuns la faliment. Evident, dupa ce, la 1 septembrie, a avut loc o masiva restructurare, in urma careia Odyssey si-a pierdut cei mai buni specialisti.

In 19 decembrie acelasi an, ziarul „Adevarul” nu mai era capabil sa apara decat in cinci editii pe saptamana. In aprilie 2012, tirajul scazuse sub un prag critic de douazeci si unu de mii de exemplare. Inca pe linia de plutire se mentinea „Click”, cu 138 mii de exemplare. Dar „Click” nu era decat ce este si acum. Un tabloid. Tot in aprilie 2014, in iunie, scaderea este uluitoare. „Adevarul” tiparea paisprezece mii de exemplare si vindea sub zece mii. Evident ca supravietuirea in aceste conditii este doar o chestiune de scurta durata. Dar, intre timp, „Adevarul Holding” fusese preluat, se pare pe un leu, cu datorii cu tot, de Cristian Burci.

Semnificativ este ca, incepand din 2012, din intreaga publicitate destinata presei scrise, doar 3 % mai ajungea la „Adevarul”. Si cam tot cate 3% obtineau si celelalte doua ziare mai importante: „Romania Libera” si „Evenimentul Zilei”.

Am insistat mai mult asupra modului in care a fost creat „Adevarul Holding” ca trust de presa scrisa, asupra cresterii si falimentarii acestuia, pentru ca fenomenele care l-au marcat sunt ilustrative, definitorii chiar, pentru tot ceea ce s-a intamplat, in ultimii zece ani, in presa scrisa din Romania si pentru directia implacabila pe care o are aceasta industrie, cea de materializare a crizei in faliment si a falimentului in disolutie.

 

7.     Situatia dramatica a veniturilor din publicitate

• Diferenta dintre tarifele afisate si cele reale reprezinta o mare pacaleala pentru clienti, dar si pentru initiatori. Singurii castigatori sunt casele de publicitate. Care pun prea multe ugere vacii de muls si o omoara 
• In presa au intrat mai multi bani fictivi decat bani reali
• Clientii importanti sunt din ce in ce mai putin numerosi. Ceea ce creeaza o stare de dependenta a presei scrise. 
• Bugetele scad si dupa ce criza economica s-a incheiat
• In Romania, presa nu a fost privita de autoritati niciodata ca un serviciu  public 
• Patronii de presa, impinsi catre coruptie
• In 2014, avem deja fotografia falimentului 

Pentru a intelege de ce si cum se prabuseste presa scrisa, vom lua, la intamplare, un moment de referinta si vom analiza situatia celui mai important venit al caselor de presa, cel din publicitate. Indiferent care ar fi perioada de referinta, situatia, ca fenomen, este aceeasi.

Pe site-ul Biroului Roman de Audit (BRAT), din iulie 2014, se face o succinta analiza a rezultatelor inregistrate la capitolul venituri din publicitate, in primele sase luni ale anului. Sa vedem cum se traduc o serie intreaga de cifre.

In primele sase luni din 2014, au intrat prin publicitate in presa – intelegand prin presa, in aceasta statistica BRAT, presa scrisa, radio si online – 284 milioane euro plus TVA. Acesti bani, atunci cand a fost vorba de bani, s-au repartizat intr-o maniera care si ea se cuvine a fi analizata. Nu inainte insa de a face cateva precizari. Prima este ca referintele BRAT sunt facute la ceea ce se numeste rate-card. Acest „rate-card” inseamna tarifele afisate. Tarifele de publicitate declarate de catre edituri. In realitate, din ce in ce mai mult in ultimii ani, de la aceste tarife oficiale au existat, in jos, si numai in jos, abateri semnificative, ajungandu-se in unele situatii ca, in realitate, sa fie incasate venituri din publicitate la tarife chiar de doua – trei ori mai mici. In al doilea rand, este de observat ca o parte din aceasta cifra este fictiva si dintr-o alta perspectiva. Cea a raporturilor dintre contractele efective de publicitate si cele de promovare sau autopromovare. Si aceste ultime doua categorii sunt incluse in suma globala atribuita presei in primele sase luni ale anului 2014, desi, in realitate, promovarile si autopromovarile nu produc bani, ci, doar cel mult, impozite.

Dar si asa stand lucrurile, intrand in radiografia acestui buget, vom observa un fapt alarmant. Suma aceasta de bani, sau, ma rog, cat a intrat efectiv in presa, este furnizata, intr-o proportie uluitoare de 65%, doar de catre zece centre de publicitate. Adica, doar o proportie neinsemnata din ceea ce inseamna industrie si servicii in Romania a furnizat grosul contractelor de publicitate. Ceea ce ne arata ca bugetele sunt nesigure, sunt volatile si la discretia cateorva producatori.

In presa scrisa, pe care o analizam in aceasta lucrare, a intrat doar 36% din bugetul real, la fel ca si in ceea ce priveste  presa radio. Daca am considera ca o parte din online ar putea completa veniturile editurilor de presa, ne inselam. Din simplul motiv ca numai 19% din totalul bugetului s-a dus in online, iar presa scrisa nu a beneficiat, sub nicio forma, de mai mult de 10% din acest buget. Asadar, vorbim cel mult de 1,5-2%.

Fata de anul 2013, in 2014, an in care s-a afirmat ca Romania a depasit criza economica, bugetele, in loc sa creasca, au scazut. Cu 8% au scazut bugetele la marea publicitate si, atentie, cu 43% bugetele la capitolul mica publicitate. Se stie ca oriunde in lume, mai ales pentru publicatiile locale, mica publicitate este o sursa importanta de venituri. Nu si in Romania, unde populatia saracita si, in realitate, neiesita din nicio criza, este incapabila sa suporte costurile anunturilor de publicitate.

De unde vin acesti bani, atatia cat sunt? 34% din retail general. 12% din industria de medicamente. 8% din servicii de telecomunicatii si 34% din industria auto. Acesti jucatori, ca sa le spun asa, carora li se mai adauga cativa, asigura, cum am vazut, 65% din totalul investitiilor in publicitate. Aceste cifre ne spun mult despre precaritatea societatilor comerciale mici si mijlocii, care, in economiile functionale de piata, acopera o pondere mult mai mare decat cea pe care o regasim in Romania.

Rezulta ca, in ciuda afirmatiilor oficialilor guvernamentali de la Bucuresti si chiar a estimarilor birocratilor de Fondul Monetar International si Banca Mondiala, economia Romaniei, la douazeci si cinci de ani de la caderea Cortinei de Fier, nu este inca o economie concurentiala si functionala in adevaratul sens al cuvantului si, in plus, ceea ce este si mai grav, este departe de a fi o economie nationala.

In aceste conditii, firesc ar fi fost ca pe tot parcursul celor douazeci si cinci de ani, autoritatile, indiferent care au fost acestea, sa inteleaga faptul ca presa nu este un bun al unei caste a jurnalistilor, nu este nici un bun al investitorilor in acest domeniu, ci este un instrument de stricta necesitate de care trebuie sa beneficieze, din plin, intreaga societate. Presa, pentru a supravietui chiar si in afara crizei economice, care a zguduit lumea, avea nevoie, si in Romania, ca si in alte state, de implicarea Executivului si al Legislativului pentru promovarea unor masuri si a unor acte normative de natura sa asigure suportul financiar si logistic al functionarii mass-media. Acest lucru nu s-a intamplat. Dimpotriva.

In timp ce guvernele si parlamentarii au mimat interesul fata de libertatea cuvantului tiparit, fata de cauza bunei informari a cetatenilor, presa a fost lovita, la radacina, din multiple directii. Patronii de presa, cei care nu erau corupti, au fost impinsi catre coruptie si la fel s-a intamplat si cu foarte multi jurnalisti. Nu numai actionariatele, ci si redactiile au fost puternic infiltrate, in scopul supravegherii si manipularii, de catre elemente ale politiei politice. Niciuna dintre masurile de bun simt adoptate in alte state europene, pentru stimularea presei si pentru sustinerea materiala a jurnalistilor, astfel incat ei sa beneficieze de un trai decent si sa fie feriti de tentatia coruptiei, nu au fost utilizate in Romania. Dimpotriva.

Si, iata, succint rezultatul. Deja in 2014 avem in presa romana o prima fotografie, cat se poate de clara, a falimentului. Pentru cine stie sa o vada. 55% din totalul publicitatii in presa scrisa, in conditiile in care acest total era, la randul sau, extraordinar de mic si de neindestulator, a putut fi localizat la categoria tabloide. Cu titlu de exemplu, vom semnala ca 17% din publicitatea din presa scrisa mergea la „Libertatea” si 13% la „Click”. Presa, cat de cat de buna calitate, era deja lipsita, in 2014, de unica sursa de venituri. Nici „Evenimentul Zilei”, nici „Adevarul”, nici „Jurnalul National” si nici vreun alt cotidian, considerat a fi, pe drept sau in mod exagerat, o publicatie care practica un jurnalism de calitate, nu absorbea, din totalul publicitatii destinat presei scrise – repet, un total in termeni reali, cu adevarat insuficient – mai mult de cate 3% din bugete.

In 2013, presa scrisa a primit 38% din bugetele de publicitate. Radioul 31%, iar presa online 21%. Ce insemna aceste cifre? Bugete din ce in ce mai mici pentru presa scrisa. Tendinta ca ea sa dispara in beneficiul altor tipuri de presa. Evident – din pacate, nu este rostul acestui studiu sa analizeze si situatia din acest domeniu – televiziunile au inceput si ele sa primeasca bugete din ce in ce mai mici de publicitate. Ca de altfel si posturile de radio. Tragedia a constat in faptul ca presa online, nici in Romania, nici in alta parte in lume, nu a reusit sa compenseze, in aceeasi masura si cu aceeasi viteza, pierderile inregistrate in restul presei. Ceea ce, pana la urma, a condus la scaderea nivelului general, prin crearea unei dependente, din ce in ce mai mari, a editurilor, a redactiilor, a jurnalistilor, in raport cu mediul de afaceri si cu mediul politic, care au devenit, din aceasta perspectiva, din ce in ce mai toxice.

Si, un ultim detaliu. Pe acest fond, ce altceva decat o catastrofa poate reprezenta faptul ca, in 2013, o singura industrie, cea de telefonie, printr-un singur reprezentant, Orange, a acoperit 77% din bugetele de publicitate. Pai asta insemna, nici mai mult, nici mai putin, ca daca cineva rau intentionat a strecurat persoana potrivita in departamentul potrivit si la momentul potrivit, in compania Orange, intreaga presa a putut fi manipulata, doar de la un singur buton. Numai ca, in realitate, butoane au fost mult mai multe.

SURSA: CorectNews.com