Este cineva care stinge lumina? ianuarie 13th, 2016
Doua stiri de prima marime au fost, in mod straniu, omise in ultimele zile. Ele, pur si simplu, nu au trecut sticla. Un domn Hassan Awdi, in legatura cu care a existat un urias scandal penal si mediatic anii trecuti, a castigat, definitiv, procesul impotriva statului roman. Si, in cursul acestei saptamani, domnul Dacian Ciolos i-a platit acestuia daune in valoare de 8 milioane de euro. Al doilea caz este mai recent, dar deznodamantul a venit tot in cursul acestei saptamani. A fost asa-numitul scandal Lukoil. Revelatia procurorilor a fost taxata de presa drept cea mai mare excrocherie din Romania moderna. Un dosar taxat drept beton, s-a finalizat in justitie. Justitia a restituit cauza. Ajungand la concluzia ca probele sunt subtiri. Iar rechizitoriul este facut pe picior. Din pacate, cum se vede cu ochiul liber, cele doua esecuri, ambele avandu-si originea in munca unor procurori, sunt trecute cu vederea. Desi, prejudiciile, in ambele situatii, sunt uriase. Si atunci, ma intreb, exista cineva care stinge lumina? Sau altfel spus, trebuie stinsa lumina?
Hassan Awdi, cetatean american de origine libaneza, impreuna cu neamurile lui a fost anchetat dur si condamnat pentru doua afaceri. CFR Mesagerie si Rodipet. Ele erau intr-un fel legate. Hassan Awdi a decis sa intre in afacerea distributiei de presa. Distributie care se facea, atat prin reteaua Rodipet, cat si cu ajutorul CFR Mesagerie. Asta s-a intamplat dupa ce Rodipet, societate de stat, aflandu-se in mari dificultati financiare, nu a putut fi privatizata asa cum a dorit initial Guvernul, cu ajutorul puternicului trust francez Hachette. Asta fiindca s-a opus, si pe buna dreptate, mai multe case de presa. Motivul invocat, si anume ca preluarea de catre Hachette a Rodipet ar fi creat concurenta neloiala, intrucat societatea franceza dispunea deja de publicatii romanesti, a avut castig de cauza.
Dar Rodipet dadea faliment. Punand astfel in pericol intreaga presa scrisa. In aceste conditii, premierul Adrian Nastase a recurs la planul B. A oferit, pur si simplu, Rodipet-ul Clubului Roman de Presa, care dispunea, in acea perioada, si de un Departament al Proprietarilor. Pe care il conduceam chiar eu. CRP, dupa ce a analizat situatia, a respins oferta premierului. Adevarul este ca sub comunism, Rodipet a dobandit un numar urias de locatii pentru amplasarea de chioscuri, circa 3000, dar, in conditiile in care neexistand concurenta, nu au existat nici autorizatii sau decizii de atribuire a respectivelor locatii. Dupa decembrie 1989, cand s-au format trusturi de presa in intreaga tara, cand presa locala a dezvoltat ea insasi retele de chioscuri, Rodipet si-a pierdut, treptat, pozitiile privilegiate, devenind o forma fara fond.
In aceste conditii, premierul Adrian Nastase, a recurs la varianta C. La privatizarea printr-un alt investitor. Care s-a nimerit a fi domnul Hassan Awdi. Clubul Roman de Presa a fost consultat si si-a dat acordul in anumite conditii. La randul sau, statul roman si-a asumat si el indeplinirea anumitor conditii. Si astfel a avut loc privatizarea Rodipet.
Nu dupa multa vreme insa, Hassan Awdi si unul dintre fratii sai a facut obiectul unor investigatii si, apoi, a unor cercetari penale. Nu cunosc prea multe detalii. Stiu insa doua lucruri. Unul: Rodipet s-a prabusit de tot, iar afacerea, asa cum a fost ea initiata de Hassan Awdi, s-a dus pe apa sambetei, cu toate investitiile facute de acesta, blocata fiind de ancheta procurorilor. Si doi: Hassan Awdi a reusit, cum-necum, sa paraseasca Romania si a incercat, pe diverse cai, sa-si sustina cauza.
In cele din urma, Hassan Awdi a castigat definitiv procesul intentat impotriva statului roman, care stat roman a fost condamnat sa-i plateasca acesteia, cu titlu de despagubiri, circa 8 milioane de euro. Fapt care s-a intamplat chiar in aceasta saptamana.
Al doilea caz este soldat si el cu un esec rasunator al unor procurori. In cazul Lukoil, instanta a stabilit, in mod definitiv, ca dosarul a fost prost instrumentat. Stie toata lumea ce inseamna asta, asa ca nu mai insist. Cauza este restituita, iar procurorii, presupun altii, daca doresc sa mai continue, trebuie sa-si suflece manecile si sa se apuce de treaba, luand-o de la zero.
In cazul Hassan Awdi, statul roman nu a pierdut doar 8 milioane de euro. Ci mult mai mult. In primul rand, pentru ca, in final, una dintre societatile sale si-a dat obstescul sfarsit si nu a mai fost in masura sa aduca vreun ban la buget. Si in felul asta sucomba mai repede si presa scrisa. Apoi, ar trebui luate in calcul costurile anchetei si expertizelor efectuate. Probabil uriase. Pe undeva, ele pot fi regasite, poate, in voluminosul dosar al cauzei.
Dincolo, la Lukoil pagubele trebuie ca sunt mult mai mari. O societate uriasa, inregistrata in Romania, cu o forta de munca pe masura, a suferit grave prejudicii care au fost si sunt nu numai de imagine. Ancheta impotriva Lukoil a condus la blocarea conturilor societatii comerciale si, in buna masura, la blocarea activitatii. Masura instituita de procurori a adus prejudicii mari acestei societati, pe care ne putem imagina ca actionarii vor dori sa le recupereze cumva. Si nu le vor putea recupera decat de la statul roman. Se adauga costul, si el mare, al anchetelor propriu-zise si al expertizelor. Costul suportat de stat pe parcursul derularii procesului. Intrucat, totul trebuie luat de la zero, banii respectivi pot fi considerati pierduti.
Sa tragem linie si sa punem cateva intrebari de bun simt. Sunt toti procurorii vinovati pentru ceea ce s-a intamplat? Poate fi institutia Procuraturii demonizata, pornind de la aceste esecuri? In principiul, nu. In principiu, sunt vinovati, in primul caz, doar acei cativa procurori si judecatori care au administrat cauza, iar in cel de-a doilea caz, procurorii care au raspuns de ancheta Lukoil. Dar prejudiciul, iata, in ambele situatii, il suporta intreaga societate. Si nici nu am aflat ca vreunul dintre cei vinovati de incompetenta, de rea-vointa sau de abuz ar fi suferit vreo consecinta. Ori, in aceste conditii, in imaginarul colectiv este de presupus ca esecul se poate rasfrange impotriva institutiei ca atare. Ori, acest efect pervers mi se pare mai grav decat esecul in sine al celor doua dosare.
De aceea, ma intreb, daca este cineva care stinge lumina. In sensul ca, s-ar putea, si asta ar fi extrem de grav, sa existe forte interesate, din interiorul “sistemului”, sa acopere faptele grave ale unor procurori. Incercand, in mod gresit, sa protejeze astfel institutia. Astfel incat, la intrebarea a doua, daca este bine sa se stinga lumina, raspunsul meu este nu.
SURSA: CorectNews.com
