Sa sti sa pui capat unui razboi   februarie 29th, 2016

srs_edit2-90x90Usor incoerent, Mihail Gorbaciov, la o varsta inaintata, face profetii. Cel caruia in Federatia Rusa i se imputa destramarea URSS si distrugerea blocului socialist anunta ca ar putea reizbucni Razboiul Rece. Apoi, in acelasi interviu acordat presei de la Moscova, spune ca, de fapt, ne gasim in plin razboi rece. Care s-ar putea transforma intr-un razboi fierbinte. Doua fraze mai tarziu, socheaza. Lanseaza teza conform careia razboiul chiar a inceput, fiind utilizat inclusiv armament atomic. Cand are dreptate Mihail Gorbaciov?

In mod straniu, probabil ca are dreptate in toate afirmatiile pe care le face. Daca ar fi sa incepem cu sfarsitul, nu-mi ramane decat sa presupun ca dispune de informatii cum ca ar fi fost deja experimentat, pe terenul de lupta, ceva armament nuclear. Vorbind despre al Treilea Razboi Mondial, este adevarat, destul de sfios, probabil, Gorbaciov are in vedere faptul ca, in acest moment, pe teren, se confrunta, oficial si neoficial, forte militare a peste 60 de state. Iar numarul victimelor creste exponential. Victime apartinand tuturor statelor care desfasoara actiuni militare pe campul de lupta.

Are dreptate si cand spune ca ne aflam, dupa criza din Cuba, in cea mai periculoasa situatie. Sugerand astfel ca sfarsitul lumii civilizate poate veni oricand.

Si, in fine, are suta la suta dreptate cand il acuza cu indrazneala pe Putin pentru ca s-ar afla la originea acestei situatii explosive, fiind vinovat de criza declansata prin anexarea peninsulei Crimeea.

Daca, desi usor confuz si relativ contradictoriu, Mihail Gorbaciov are dreptate in toate afirmatiile pe care le face, atunci putem concluziona ca unul dintre cei mai importanti lideri ai lumii, negociatorul de la Malta, acolo unde s-a decis implozia blocului sovietic, ne anunta, pur si simplu, ca ne-am plasat, noi, aceasta generatie, pe buza prapastiei.

Este usor sa pornesti un razboi. Oricine o poate face. Dar nu oricine poate opri un razboi. Pentru asta este nevoie de lideri cu adevarat puternici. Si buni negociatori.

SURSA: CorectNews.com

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii