Președintele Zero și gura sa de tun iulie 15th, 2019
Cum ar putea amuți, din postura sa de principal agent electoral, Rareș Bodan, atunci când va fi confruntat cu rezultatele mandatului de cinci ani al președintelui Klaus Iohannis? Cum va rămâne fără replică cea mai importantă gură de tun a lui Iohannis și cum se va gripa în plină campanie electorală? Cum va răguși și-și va pierde vocea Rareș Bodan? Pentru a răspunde la această întrebare aparent șocantă, m-am întors în luna septembrie a anului 2014. Și am studiat din nou proiectul candidatului prezidențial Klaus Iohannis, prezentat drept preambulul unui proiect de țară, moderatorul evenimentului fiind analistul politic Emil Hurezeanu, în prezent ambasadorul României la Berlin. Și m-a luat durerea de cap.
În campania electorală care începe în curând și în care va fi susținut de PNL și de cel mai vocal avocat al său, Rareș Bogdan, președintele Klaus Iohannis va fi obligat să-și amintească că, în urmă cu cinci ani, a promis, citez ad literam, că „veți avea în mine un garant al principiului că cetățeanul este înaintea statului, iar insitutțiile statului servesc și respectă cetățeanul”. Și am avut. Am avut serviciile secrete, care și-au bătut literalmente joc de cetățean, de Constituția țării și nu în ultimul rând de Justiție. Luarea drept ostatic a Justiției de către serviciile secrete este întotdeauna un act îndreptat împotriva și nu în interesul cetățeanului.
Dar să vedem ce a promis atunci în mod solemn președintele că va face în acest mandat? Iată principalul angajament căruia i se subsumează toate celealte obiective. „În 2018-2019, românii vor simți deja că trăiesc într-o țară occidentală, în care sunt respectați”. Simt românii acest lucru? Nici pomeneală. Cei mai mulți, dacă sunt întrebați, simt că trăiesc într-o colonie exploatată la sânge și mulsă de toate bogățiile ei, de multinaționale, care realizează în România profituri uriașe, impozitate în alte state. Și pe care, în întreg mandatul său de cinci ani, Klaus Iohannis în loc să le descurajeze, le-a încurajat. Vezi uriașul scadal Schweighofer, o societate austriacă responsabilă de defrișarea fără milă a pădurilor României, protejată fapt dovedit, de Klaus Iohannis.
Am notat șapte obiective pe care și le-a fixat în urmă cu cinci ani candidatul Klaus Iohannis, drept repere care urmează să fie îndeplinite în mandatul său. Le enumăr aproape fără comentarii, considerând că de cele mai multe ori comentariile sunt de prisos.
1). Reformarea sistemului public – educație, sănătate, pensii. Aici fac doar precizarea că în ciuda obiecțiilor și rezistenței înverșunate a lui Klaus Iohannis și a PNL, în România a avut totuși loc un început notabil de reformă doar în domeniul sistemului de pensii.
2). Transformarea României într-o țară cu adevărat dezvoltată economic, prosperă și competititivă în Europa și în lume. România a bătut pasul pe loc sub Guvernul Zero al lui Dacian Cioloș, guvern adus la putere de Klaus Iohannis, dar a avut un ritm de creștere notabil sub succesivele guverne PSD, fiecare dintre ele demonizat de Klaus Iohannis și acuzat de măsuri nesustenabile. În mod constant, patru din cinci ani ai președinției sale, Iohannis a contestat, rând pe rând, toate măsurile Executivului, de cele mai multe ori utilizând argumentul că acestea sunt nesustenabile. Prejudiciul financiar, politic și moral creat de asemenea acuzații lansate de la cel mai înalt nivel nu poate fi în niciun fel calculat.
3). „O probă importantă a mandatului meu va fi aderarea României la zona euro”. Proba a fost dată. Dar nota lui Iohannis, după cum se vede, nu este de trecere.
4). „O infrastructură funcțională, care să lege România de celelalte state europene”. Klaus Iohannis nu a făcut nimic în acest sens. Și nici nu putea. Pentru că angajamentul era demagogic. Nu președintele unei țări, într-un sistem constituțional cum este cel al României, poate face autostrăzi, căi ferate, căi navigabile, aeroporturi și așa mai departe.
5). „În 2015, finalizarea dezbaterilor privind schimbarea Constituției”. Nu s-a mai întâmplat absolut nimic. Constituția nu a fost schimbată. Iar Klaus Iohannis nu a făcut în acest sens nicio tentativă, până în urmă cu câteva zile, când a anunțat un referendum menit să schimbe un singur articol din Legea Fundamentală, referendum care din nou va mutila alegerile, suprapunându-se peste acestea în beneficiul lui. Ca să discutăm în campania electorală despre acel singur articol și nu despre modul în care, timp de cinci ani, Klaus Iohannis și-a îndeplinit sau nu și-a îndeplinit obligațiile asumate.
6). Regionalizarea și descentralizarea. Nu s-a făcut nimic. Iar Klaus Iohannis în calitate de președinte nu a mișcat niciun deget și nu a mai rostit nicio vorbă în acest sens.
7). Consolidarea relațiilor cu Republica Moldova. Klaus Iohannis nu a făcut nimic. Dacă nu mă înșel, nici măcar nu a călcat vreodată pe la Chișinău. Sau dacă o fi călcat, nu a lăsat nici cea mai mică urmă. În orice caz, Republica Moldova nu s-a apropiat nici măcar cu un pas de România.
În „România lucrului bine făcut” ar fi trebuit, promisiune făcută în discursurile citite pe promter în campania prezidențaială, ca domnul Klaus Iohannis să se lupte din răsputeri pentru ridicarea MCV-ului și acceptarea României în Spațiul Schengen. Nu a întreprins în acest sens niciun demers. Nu a făcut niciun pas. Nu a făcut lucrul care trebuia făcut.
Și, în fine, a promis normalitate. S-a angajat ca, spre deosebire de Traian Băsescu, să fie un președinte echilibrat, neconflictual. Care să unească, nu să dezbine. Și ce a făcut? Ne va explica întâmpinând o dificultate din ce în ce mai mare și răgușind pe parcurs domnul Rareș Bogdan. Până una alta, eu cred că numai cine este orb sau răuvoitor îi va mai da vreun vot președintelui impostor.
Sursa: Corectnews
3 comentarii
adria nicol spune:
Cine spunea o zicere celebrà despre numàràtoarea voturilor ?
Gica spune:
Dezastru pentru USR! Am aflat cine-l vrea scos din joc pe Dan Barna și ce lovituri sub centură va aplica! Cine se pregătește să-i ia locul.
Autor: Andrei Anca 18 iulie 2019
Deși Dacian Cioloș ar fi dispus să cedeze locul lui de candidat în favoarea lui Dan Barna, grupul de interese care-l susține nu este deloc de acord și încearcă să-l împingă pe proaspătul lider al Renew Europe în cursa pentru Cotroceni. Primele semnale în acest sens au venit din partea jurnaliștilor Newsweek, Mircea Marian și Silviu Sergiu, care-l critică pe Dan Barna pentru contractele pe care acesta le-a avut prin firma lui cu statul român.
De altfel informația este veche și de notorietate, doar că interesul pentru ea a fost minim. Totuși acum se insistă pe acest aspect, tocmai pentru a-i creiona președintelui USR un profil îndoielnic.
„Eu am citit abia acum, cu muultă întârziere, lista contractelor pe care firma lui Dan Barna le-a avut cu statul pesedist. În 2013, când Radu Stroe era ministru de Interne, firma lui Barna a primit un contract de la MAI de 220.000 de euro pentru “servicii de elaborare și tipărire a ghidului de procedură, machetare și tipărire de fluturași”.
Băi frate, de ani întregi îi belim pe pesediști pentru astfel de contracte cu statul. Ghiduri, fluturași…Sau pe peneliști. Cine îmi spune că în MAI-ul lui Stroe astfel de contracte se dădeau pe bune, eu îi râd în față. La fel ca și în cazul ăluia din PLUS, care a fost ministru al Muncii…Dragoș Pâslaru, care avea contracte ”pe bune” cu CJ Teleorman, sub Dragnea, pentru un studiu care recomanda să se facă aeroport la Alexandria. Să mori de râs.
Băi frate, cum ajunge politica românească tot sub băieții ăștia așa de destepti că au luat contracte de la ministerele PSD, cunoscute pentru onestitatea lor? Cum de nu ajunge la vârf unul ca Dan Mașca, care nu a avut în viața lui un contract cu statul? Sau altul, nu unul care o să îmi explice ce corect era MAI-ul lui Stroe. Încep să mă satur. Eu am votat USR-ul sub Nicușor Dan, cu oameni care munciseră pe brânci pentru comunitate, cu o mentalitate de oameni liberi. Nu e în ordine, nu e…, scrie Mircea Marian pe facebook”, un jurnalist extrem de inteligent și bine informat tot timpul.
Oamenii influenți care-l vor pe Cioloș, nu pe Barna
Faptul că Dan Barna a avut contracte cu statul român în valoare de aproximativ 400.000 de euro nu reprezintă nicio problemă atât timp cât licitațiile au fost efectuate corect și produsele furnizate au fost de calitate. Însă informația care transpune din acest mesaj foarte bine scris este faptul ca USR = PSD, ceea ce înseamnă că PLUS reprezintă singura opțiune curată pentru viitoarele alegeri. Evident acest lucru este foarte fals, iar scheleții care pot ieși din dulapul PLUS sunt gigantici.
Printre acționarii Newsweek se află și Marius Bostan, fost ministru în Guvernul Cioloș și fondatorul Repatriot. De altfel, foarte mulți dintre apropiații cu influență ai acestuia au participat la lansarea Newsweek, însuși Dacian Cioloș fiind prezent la eveniment. Conform unor surse media, mulți oameni de afaceri, care-l susțin pe Dacian Cioloș, ar fi investit în publicație.
Așadar Dan Barna nu are deloc calea liberă pentru Cotroceni, iar în momentul de față atacurile la adresa lui vin chiar din interiorul coaliției. Și vor continua pe același model: politicianul de tip PSD care face afaceri cu statul. În laboratoarele de la Cotroceni se concep strategii pentru mai multe scenarii, însă în momentul de față se așteaptă desemnarea candidatului alianței USR-PLUS, cel de la PSD fiind cotat cu șanse minime pentru turul 2, oricare ar fi el.
Conform unor surse politice ale CAPITAL, Klaus Iohannis ar prefera ca Dacian Cioloș să fie cel care intră în cursa pentru prezidențiale și să încerce o negociere cu acesta. Mai exact să-i ofere (temporar) funcția de premier, ceea ce ar conveni și grupului Marius Bostan, potrivit acelorași surse. Dan Barna ar reprezenta o problemă reală pentru că acesta chiar își dorește să devină președinte și odată ajuns la putere, va propulsa și partidul său foarte sus, ceea ce înseamnă că USR își va permite să meargă singur în alegerile parlamentare și locale, în timp ce PLUS ar fi nevoit să se mulțumească doar cu firimiturile rămase.
S-o ros... spune:
Johannis, stii ce spune un vechi proverb chinezesc ? -„Du-te !” E un foarte bun moment sa pleci. Mai mult ai incurcat tara de 4 ani si jumatate. Nimeni nu e perfect, dar tu intreci multe limite. S-a observat de la inceput totul, de la FDGR, ECFR, 6 case prin frauda (acte false), 47 de dosare mascate s.a.m.d., dar manipularea (mai ales, pe Facebook) si papagalii incapabili din jur te-au ajutat sa pacalesti oamenii ! Ai incalcat repetat Constitutia si legile tarii, dar nu ti-a facut nimeni dosare penale si nu ai fost suspendat ! Ai slujit doar pentru Exterior, nimic pentru tara. Ai spalat creierele oamenilor cu ideologiile Sorosiste. Firea, presedinte; Tariceanu, prim-ministru.