Factorul viteză decide în locul PNL ianuarie 15th, 2020
Partidul Național Liberal, cu Klaus Iohannis la butoane și Ludovic Orban în poziția de secund rebel, a intrat într-o numărătoare inversă. În dublu sens. Factorul viteză este decisiv în organizarea alegerilor anticipate, în proximitatea alegerilor locale. Sau chiar prin suprapunere, în condițiile în care, din nou, cei doi joacă tontoroiul pe Constituție. Dar factorul viteză este la fel de important și dintr-o altă perspectivă. A cadenței în care Guvernul Orban acumulează bile negre. Pentru că există un risc major. Să fie dus până a capăt proiectul alegerilor anticipate, dar, în acel punct, electoratul să decidă o retrogradare drastică a PNL, ca o consecință a greșelilor pe care le-a făcut într-o guvernare atât de scurtă.
Declanșarea alegerilor înainte de termen este teoretic gândită ca o mașinărie cu două viteze. Secundul rebel al echipei Iohannis-Orban merge pe viteza întâia. Prin tot felul de legi trăsnite, pe care însă liberalii le prezintă drept vitale, încearcă să forțeze mâna opoziției. Aceasta fie se predă și votează ca oile, fie introduce o moțiune de cenzură, care să nu fie doar formală. În această formulă, Guvernul cade, fără ca aparent să se predea și se poate trece la mascarada altor două Guverne respinse în Parlament. A doua viteză, pe care Orban refuză să o aibă în vedere la modul serios, în ciuda faptului că o anunță cu o jumătate de gură, este pur și simplu demisia sa. Deși e o variantă mai sterilă. Și tocmai de aceea secundul e rebel și în cele din urmă va fi catapultat.
Se poate ajunge pentru liberali în situația dramatică a câștigătorului care nu ia nimic. Este posibil ca, la capătul acestor crize politice ale căderilor de guverne savant proiectate, liberalii să se aleagă cu mâna goală. Adică să aibă parte de anticipatele pe care și le-au dorit, dar să nu câștige nimic. Și asta nu fiindcă PSD ar fi făcut mari isprăvi în opoziție. Ci pur și simplu pentru că, între timp, PNL face mari prostii iar electoratul, care nu este deloc prost, le vede și le sancționează. Și cum le poate sancționa altfel decât refuzând să le pună liberalilor pe cap coroana de premiant?
Mă voi opri asupra unui exemplu extrem de simplu și, în același timp, foarte elocvent. Alocațiile pentru copii. PSD, cel mai versat partid în materie de manevre politice, a lucrat cu materialul clientului. A luat pur și simplu un proiect de act normativ, pus în circuit parlamentar de către liberali, atunci când erau în opoziție, și l-a susținut până când l-a transformat în lege. Astfel s-au dublat teoretic alocațiile pentru copii. PNL a încercat să protesteze, dar, prins pe picior greșit, a devenit în scurt timp scandalos de ridicol. Klaus Iohannis a încercat să evite capcana de a refuza legea, retrimițând-o în Parlament, astfel încât a promulgat-o. PNL în schimb a prorogat-o. Adică a amânat aplicarea ei până în cea de-a doua parte a anului. Dezamăgind astfel miloane de familii. Aparent, argumentul PNL este corect. Nu are prevăzuți bani în buget pentru așa ceva. Și fără o rectificare, e ilegal să mute banii de colo-colo. Dar constituțional nu poate face o rectificare înainte de șase luni. Atâta doar că șmecheria nu ține. Pentru că PSD are grijă să transmită opiniei publice un alt tip de raționament, la fel de corect. Legea a fost adoptată în Parlament cu câteva zile înainte de trecerea prin asumarea răspunderii a bugetului de stat. Astfel încât PNL ar fi avut tot timpul necesar pentru a modifica legea bugetului. Și atunci familiile ar fi putut încasa aceste alocații chiar în această lună. În acest caz, minciuna PNL se dovedește a avea picioare scurte.
Suprapuneți vă rog, în efortul de a-mi înțelege mai bine demonstrația, această gafă uriașă a guvernării liberale peste fenomenul extrem de grav al neprimirii pensiilor la timp, imediat după Sărbători, de către jumătate dintre vârstnicii acestei țări. S-au acumulat până în prezent întârzieri în medie de peste zece zile. Fără a li se da pensionarilor nici o certitudine legată de momentul în care vine poștașul sau intră banii pe card. Milioane de pensionari stau pur și simplu cu ochii în zare. Fără un ban în buzunar. Așteptând minunea. Oricât de mult au fost bombănite guvernele PSD, nu s-a întâmplat niciodată până în prezent așa ceva. Iar bomboana pe colivă o pune chiar ministrul liberal al Muncii, doamna Violeta Alexandru, care face în cascadă câteva afirmații absolut scandaloase. Și toarnă gaz peste foc. Ea spune 1). că media de pensionare în Uniunea Europenă este de 70 de ani. Ceea ce este total fals. Iar falsul a fost ușor de demonstrat. Și 2). că o bună parte dintre pensiile cele mai mici nu trebuie mărite, întrucât foștii CAP-iști nu au fost contributori la bugetul asigurărilor de stat. Deci să moară de foame.
Ne dăm ușor seama noi, cei care funcționăm ca un fel de seismofgrafe ale vieții politice, cam cum se pot rostogoli acești bulgări transformându-se în avalanșe. Și cam cum poate fi acoperit PNL-ul și cam în ce viteză de avalanșa pe care el însuși o provoacă. Și își dă seama și Klaus Iohannis că poate pierde la mustață și Parlamentul lui și Guvernul lui, dacă nu schimbă de urgență paradigma.
În această dublă cursă contra cronometru, în care liberalii aleargă cu limba scoasă după anticipate, dar în același timp își iau viteză pentru a încerca să săvârșească cât mai puține greșeli la guvernare, s-ar putea foarte bine ca pariul electoral în care s-au angajat să se dovedească a fi în final cu miză nulă. Și tocmai acesta este motivul pentru care la Cotroceni este luat în calcul și un plan de rezervă. Cum sună acest plan?
1). Sunt forțate anticipatele, până în momentul în care Guvernul Orban este demis printr-o moțiune de cenzură sau Ludovic Orban însuși își prezintă demisia. Și, 2), pur și simplu Iohannis instalează la Palatul Victoria un Guvern ceva mai normal la cap, creează o coaliție în jurul PNL, încropește o autentică majoritate parlamentară și renunță la anticipate. În speranța că, până în toamnă, PNL va reuși să dreagă busuiocul stricat de Ludovic Orban.
Sursa: CorectNews
Un comentariu
Gogu spune:
Ungaria se plângea că România a amenințat-o cu arme nucleare în 1989! Adevărul despre bomba atomică a lui Ceaușescu În timp ce la nivel declarativ Nicolae Ceaușescu cerea atât americanilor, cât și sovieticilor retragerea armelor nucleare din Europa, dictatorul comunist încerca, la rândul său, să producă bombe atomice.
De Daniel Ionașcu, Duminică, 19 ianuarie 2020.
Într-un articol din data de 11 iulie 1989, Gyula Horn – ministrul de externe al Ungariei, se plângea în ziarul american New York Times că România “amenința militar” țara vecină. La acel moment, România a găzduit un summit al Pactului de la Varșovia, echivalentul NATO între statele comuniste din Europa. La o conferință de presă de dinainte de sosirea (președintelui american George) Bush aici marți, domnul Horn a spus că „înalți oficiali” români au anunțat că țara lor este acum capabilă să producă arme nucleare și că va face în curând rachete cu rază medie de acțiune. New York Times din 11 iulie 1989: Ceaușescu s-a întâlnit în cadrul summitului cu Rezso Nyers, liderul partidului comunist maghiar. Întâlnirea a fost foarte “tăioasă”. Horn a mai spus că “pe lângă amenințarea pusă de noile arme românești”, șeful Statului Major al României a amenințat implicit Ungaria. El a afirmat că generalul, căruia nu i-a dat numele, a spus că Tratatul de la Trianon din 1920, care este o anatemă pentru unguri, deoarece au cedat Transilvania către România, este injust pentru că Ungaria încă reține alte regiuni în care trăiesc oameni care vorbesc româna. Domnul Horn a spus că generalul a cerut ca situația să aceasta să fie schimbată. New York Times din 11 iulie 1989: Numărul din data 11 iulie 1989 al ziarului New York Times și articolul privind amenințările nucleare din partea României Mărul discordiei: satele distruse Nyers dorea ca o delegație magiară să viziteze o serie de sate maghiare din Transilvania, amenințate cu dispariția din cauza “reorganizării” vieții rurale sub regimul Ceaușescu. Partea română a replicat că Bucureștiul va decide programul delegației. Ceaușescu a respins criticile maghiare privind discriminarea etnică și a refuzat invitarea unei comisii de experți internaționali. Acesta a mai afirmat că “problema minorităților este perfect stabilă” în România. RECOMANDĂRI Am fost acasă la femeia care are 20 de copii! „Am primit cel mai frumos dar de la Dumnezeu: 10 fete și 10 băieți” Horn a mai susținut că Uniunea Sovietică a fost informată de situație, dar că aceasta nu are nici o intenție să intervină. Finalul articolului aduce o precizare. Publicațiile vest-germane au speculat despre posibilitatea ca România să realizeze rachete cu rază medie și arme nucleare, astfel că un oficial al administrației de la Casa Albă a negat ipoteza. “Respingem complet rapoartele de presă potrivit cărora România are capacitatea de a construi arme sofisticate, fie că e vorba de bombe sau de rachete cu rază medie de acțiune”, spune acesta. Bomba nucleară a lui Ceaușescu Fostul șef al Securității, generalul Mihai Pacepa – care a dezertat în 1978 în SUA – a arătat că Ceaușescu voia să realizeze o armă nucleară de mici dimensiuni. Mai mult, dictatorul libian Muammar Ghaddafi chiar i-a propus să finanțeze cercetările. Pacepa a spus că cercetările se derulau sub programul “Dunărea”, după cum scria Evenimentul Zilei. RECOMANDĂRI Săptămâna în imagini | ”Zilele furiei” în Liban, protestele care au zguduit regimul iranian și viața după erupția vulcanului filipinez Taal Generalul Mihai Pacepa România ar fi devenit a patra țară din Europa care ar fi avut arma nucleară, după URSS, Franța și Marea Britanie. De asemenea, fostul ministru de externe Ștefan Andrei a spus că Pakistanul a propus României să colaboreze pentru a realiza arme nucleare, ofertă respinsă de țara noastră. Concomitent, Ceaușescu i-a spus lui Georghe Bush că România poate deveni o putere nucleară în anul 1983. Acesta era atunci vicepreședinte SUA și a vizitat Bucureștiul. Bush a devenit imediat îngrijorat, afirmând că România are relații apropiate cu Libia, Irakul și Iranul. Ceaușescu l-a asigurat însă că nu va furniza secretele legate de arma nucleară, potrivit unui interviu cu Ștefan Andrei, publicat în 2011 în ziarul Adevărul. RECOMANDĂRI Rechizitoriu DIICOT: Ce făcea Dincă în timp ce poliţia din Caracal bâjbâia în căutarea Alexandrei, după ce fata a sunat la 112 Plutoniul din sertar După căderea de la putere a lui Ceaușescu au apărut și alte dovezi. În prima parte a anilor 90, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a descoperit că România nu respecta tratatele internaționale în domeniu. Mai exact, fusese descoperit plutoniu în țara noastră. În 1992, s-a descoperit la Institutul de Cercetări Nucleare din Mioveni o cantitate 100 de miligrame de plutoniu. Potrivit site-ului rus Forum.msk, citat de Ziare.com din 2009, inspecțiile agenției au arătat că, începând cu anul 1985, România a desfășurat experimente secrete în vederea obținerii pe cale chimică a plutoniului și a uraniului îmbogățit. India, ajutată de România cu apă grea România a mai “călcat strâmb” și cu altă ocazie. India și-a făcut bombele atomice pe baza plutoniului obținut din centralele CANDU. Aceasta este o tehnologie dezvoltată în Canada și care folosește uraniu natural și apă grea. Aceeași tehnologie este folosită și de România pentru centrala sa nucleară de la Cernavodă. Un alt articol al New York Times, din 12 februarie 1992, arăta că România a cumpărat în anii 80 14 tone de apă grea din Norvegia și a livrat-o în secret apoi către India. România a trimis Indiei în secret apă grea cumpărată din Norvegia Ce instalații nucleare avea România România avea în perioada comunistă mai multe instalații nucleare. În 1957, fusese deschis la Măgurele, lângă București, primul reactor experimental sovietic din afara URSS. Țara noastră a convins inclusiv SUA să îi trimită un reactor nuclear de cercetare. Astfel, România mai a deschis în 1980 un reactor experimental TRIGA, de fabricație americană, la Mioveni, lângă Pitești. „România avea material cât pentru 6 bombe nucleare” Ionuț Purica, fost președinte ale Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive (ANDR) și cercetător al Academiei Române, a declarat pentru Libertatea că țara noastră avea suficient material radioactiv pentru a realiza 6 bombe nucleare. Ceaușescu ar fi avut o dorință de a explora realizarea unei bombe nucleare în anii 80. În perioada aceea, Africa de Sud și Israelul cooperau în secret pentru realizarea bombei nucleare. Mai târziu au ajuns să aibă arma atomică India și Pakistanul. Ionuț Purica: „Israelul ar avea acum vreo 200 de bombe nucleare. Africa de Sud ar fi avut în acel moment vreo șase focoase. Americanii au detectat o explozie nucleară pe la Capul Horn și au început să se întrebe ce este. Au constatat că Africa de Sud are bombe nucleare și apoi le-au zis: «Ia dați-ni-le nouă!». În România, nu aveau ce să ia. Pe vremea lui Ceaușescu existau însă câțiva oameni de știință în România care știau să facă bombe nucleare. Era Horia Hulubei, era tatăl meu (Ionel Purica – n.r.) și mai erau câțiva. Dar cei care știau, nu ar fi făcut-o, iar cei care voiau, nu știau să o facă”, a mai spus Purica. Acesta susține că reactorul sovietic de la Măgurele funcționa cu uraniu îmbogățit, de proveniență sovietică, din care au rezultat circa 26 de kilograme de plutoniu, ca urmare a “arderii” uraniului. Trebuie cam 4,16 kg de plutoniu pentru a realiza o bombă nucleară, deci aveam cât pentru 6 bombe. Ionuț Purica: Teste pentru îmbogățirea uraniului Acesta a mai arătat că “la un moment dat, s-a testat producerea de uraniu îmbogățit prin centrifugare”. Expertul spune că industria românească era capabilă înainte de 1989 de producerea unor centrifugi pentru separarea izotopilor de uraniu, într-un mod similar în care Iranul a dezvoltat recent centrifugi pentru programul său nuclear. Zeci de kilograme de uraniu îmbogățit, evacuate în Rusia și SUA Materialele puternic radioactive ale României au fost evacuate în timp. Reactorul de la Măgurele a fost oprit în 1997 și închis definitiv în anul 2002. O cantitate de 23,7 de kilograme de uraniu îmbogățit uzat a fost trimisă, în anul 2009, în Rusia, de unde a și venit inițial. Ultimul transport de uraniu de la Măgurele a avut loc în anul 2012. Tot în anul 2009 a mai fost evacuată și o cantitate de 30 de kilograme de uraniu îmbogățit proaspăt de la Institutul de Cercetări Nucleare din Mioveni. Acesta era de proveniență americană și a fost dus tot în SUA. Anterior, mai fuseseră trimise peste Ocean alte două transporturi: unul de 5,5 kilograme în 1999 și altul de 15,3 kilograme în 2008, scria Hotnews în anul 2009. „La Baracă”, reactorul românesc secret Fostul șef al Agenției Nucleare spune că la Măgurele mai există un reactor nuclear, de construcție românească. Reactor Măgurele La Măgurele există acum și un reactor românesc. I se zicea «La Baracă». S-a încercat la un moment dat criticitatea (punerea în funcțiune – n.r.). Ionuț Purica: „La un moment dat, a fost haos acolo, pentru că trebuia declarat la Agenția Internațională pentru Energie Atomică. A fost declarat, înscris în lista reactoarelor. Acum el nu este funcțional și nu mai poate fi, pentru că nu mai există sistemul de control. Este folosit doar cu scop educațional”, mai spune acesta. Primele bombe nucleare ruse, făcute cu uraniu românesc Acesta mai spune că primele bombe atomice sovietice s-au făcut cu uraniu din România. Acesta era exportat prin intermediul Sovrom Cuarțit. Sovromurile era întreprinderi mixte româno-sovietice constituite după al Doilea Război Mondial. Exportul nu a venit din dorința României, căci Sovromurile au fost o metodă prin care România a fost spoliată sistematic de către ruși. Cum a ales România tehnologia canadiană Potrivit lui Purica, România nu a dorit să folosească tehnologie sovietică pentru a evita potențiale “șantaje energetice” pe care le-ar fi făcut URSS, tot așa cum face în ultima vreme Gazprom în privința gazelor naturale. Inițial, România dorea realizarea unei centrale nucleare pe Olt, cu tehnologie sovietică. Dar aceasta folosea combustibil nuclear produs în URSS. Ceaușescu nu a dorit ca România să fie dependentă de Rusia. În 1968, o echipă de cercetători români s-a deplasat în SUA cu un motiv și un pretext. Pretextul era participarea la o conferință a Societății Nucleare Americane. Motivul era să convingă autoritățile americane, adică US Atomic Enegy Commission, să aprobe transferul de tehnologie nucleară canadiană către România, stat din Pactul de la Varșovia. Ionuț Purica: România avea să obțină în 1970 acordul SUA pentru a cumpăra tehnologia canadiană. Spaima de ruși și prietenia cu China Chiar dacă țara noastră era parte din blocul comunist, Ceaușescu a avut întotdeauna o politică externă independentă de cea a URSS. De asemenea, la nivel economic a încercat să preia tehnologie occidentală. Pe lângă tehnologia nucleară canadiană, România a implementat mai multe proiecte cu societăți vestice: Dacia era realizată împreună cu Renault, Oltcit, cu Citroen, camioanele de la Brașov se făceau sub licență MAN, fabrica “Nivea” din Brașov producea cosmetice și utiliza brandul omonim german. Tot în 1968, URSS a invadat Cehoslovacia. Se pregătea să invadeze și România, care a condamnat intervenția URSS. Dar România era prietenă cu China. Iar China ar fi amenințat URSS că declanșează război dacă România este invadată. Ionuț Purica: În 1969, China și URSS chiar au avut un scurt război, de 7 luni, pentru controlul unei porțiuni de graniță din Orientul Îndepărtat.