Pe urmele spionilor   martie 14th, 2021

Spionii români ar fi putut scăpa basma curată fără a fi descoperiți. Fără a fi documentați, fără a fi eventual prinși de contra-spionajul unor state sau, în cazul spionilor interni, fără a ajunge în situația de a fi arătați cu degetul și alergați pe străzi. Dar nu s-a întâmplat așa. Ei au fost trecuți în categoria esențialilor. Și băgați în față la vaccinare. Cu rude cu tot. Iar acum scandalul e mare cât continentul european. Ponoasele le vor trage spionii.

Cuiva, poate nu chiar lui Klaus Iohannis, poate vreunui consilier de-al domniei sale, prieten bun cu serviciile, i-a venit năstrușnica idee de a crea o nouă castă de români. Esențialii. Și de a o include în primul val de vaccinare care, în mod normal, trebuia să fie destinat în exclusivitate oamenilor vârstnici și medicilor. Și, prin excepție, câtorva politicieni de vârf. Vârstnicii nu s-au putut vaccina nici până în ziua de azi. În cazul lor, platformele electronice, chiar și atunci când le pot accesa, se blochează. Nu au fost vaccinați nici dascălii copiilor noștri, deși sunt expuși unui risc imens. Ei aflându-se in aceeași situație ca și personalul medical. În schimb, au trecut în față esențialii.

Cine sunt esențialii ăștia? Sunt oameni din toate instituțiile de forță ale României, plus judecători și procurori. În multe situații poate fi justificată vaccinara cu prioritate a acestora. Mă gândesc la o parte din Armată, mă gândesc la o parte din ofițerii de poliție de teren (nu cei care învârt hârțoage), și mă pot gândi și la pompieri. Dar este foarte greu de explicat în ce măsură devin persoane vulnerabile polițiștii și polițistele de birou, zona birocratică a Armatei, oamenii din Serviciul Român de Informații, lucrătorii SPP, lucrătorii STS, ori lucrătorii serviciului secret ai Ministerului de Interne, cum s-o mai chema el în ziua de azi. Dacă aceste persoane, plus familiile lor, nu ar fi fost băgate în față, nimeni nu ar fi suferit astăzi de dureri de cap.

În măsura în care s-au făcut centre de vaccinare dedicate vulnerabililor, acolo trebuia adus personal medical care să facă injecțiile în ritm susținut și, evident, trebuiau stabilite și locațiile necesare. Dacă vorbim de instituții secrete, atunci secrete sunt și locațiile. Ele au statutul de sedii conspirative. Întrucât întreaga operațiune a trebuit să fie centralizată, căci altfel nu puteau fi distribuite dozele de vaccin, datele au fost trimise către o direcție de resort a Ministerului Sănătății. Iar aceste date, cuprinzând locațiile, zilele de vaccinare, precum și lista completă a celor care urmau să fie vaccinați, cu rubedenii cu tot, au ajuns în baza de informații a unui secretar de stat din Ministerul Sănătății. Un consilier onorific al Ministrului Sănătății Vlad Voiculescu a solicitat, din dispoziția demnitarului, acces la această bază de date. Și a obținut-o. Pentru că ordinul e ordin, nu-i așa?  Cum-necum, baza de date și-a luat zborul și a ajuns și la fratele consilierului onorific, o persoană care trăiește în Germania. Nu se știe dacă respectiva persoană este sau nu agent al serviciului secret german. Așadar, porumbelul a zburat. O serie de informații secrete circulă libere prin lume. Cu consecințe extrem de grave în ceea ce privește securitatea anumitor persoane și implicit a unor operații secrete ale statului Român. O fi spionajul nostru slab, dar așa de slab cum e, nu-i totuna dacă identitatea unui agent străin, plantat cu bani grei peste hotare, este sau nu devoalată autorităților din respectiva țară. Dar avem și spioni interni. Din păcate, extrem de mulți. Dar unii au rostul lor. Sunt agenți acoperiți ai unor servicii secrete sau nesecrete, pentru că și Poliția are agenți acoperiți, care acționează în medii apreciate drept periculoase, cum ar fi clanurile mafiote, clanurile de romi, clanurile infracționale sau mafia economico-financiară. Ca să nu mai vorbim despre traficul de ființe umane sau despre traficul de droguri. Desigur că, la înghesuială, au mai fost introduși acoperiți și în mediile sindicale, politice, guvernamentale, de presă, sau în societatea civilă. Teoretic, cel puțin în acest moment, toate aceste persoane sunt expuse unui real pericol. Pentru că, oricând, listele cu acești spioni, cu toate datele lor de identificare și cu rudele lor cu tot pot ieși la iveală. Este un pericol cât se poate de real, sub orice aspect am analiza situația. Și, din acest motiv, s-a declanșat un uriaș scandal. A sărit ca ars la luptă generalul Nicoale Ciucă, Ministrul Apărării. A sărit din cizme și ministrul de Interne. Și premierul Florin Cîțu. Toți s-au năpustit asupra lui Vlad Voiculescu și a Ministerului Sănătății, pe care acesta îl conduce. Dar cam târziu. Pentru că porumbelul a zburat. Iar datele au zburat și ele, odată cu porumbelul, și au ajuns acolo unde nu ar fi trebuit niciodată să ajungă. Nu este exclus ca această catastrofă să capete proporțiile celei generate de defectarea generalului Pacepa și predarea către americani a unei întregi arhive cuprinzând informații strict secrete despre Securitatea română din acele timpuri. Ar putea ca această situație să se soldeze cu pagube umane și materiale imense.

Nimic nu s-ar fi întâmplat însă, dacă o minte zdruncinată nu ar fi inventat această castă a esențialilor. Aici trebuie căutat adevaratul vinovat. Cui i-a trecut prin cap trăsnaia de a face liste cu esențiali și de a-i băga în față la vaccin, acela trebuie să răspundă pentru întreg talmeș-balmeșul creat. În definitiv, nu esențialii sunt de vină că s-au băgat în castă. Ei au fost băgați la ordin. Pentru că cineva le-a întins un covor roșu în față către centrele de vaccinare. Chiar dacă au făcut-o la ordin, acestor oameni le-a convenit să se vaccineze cu prioritate pe ei și pe rudele lor apropriate. Sunt foarte curios dacă vom afla nu cine este acarul Păun de la Ministerul Sănătății, ci cine este adevăratul vinovat. Cel care a imaginat ingineria cu esențialii. Bine că au fost vaccinați. Dar Doamne ferește să nu ajungă înțepați de către cei pe care i-au spionat vaccinații.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Un comentariu

martie 17th, 2021 at 16:55
Gica spune:

Soldatul universal „uitat” pe front: caporalul Tupiţă este de 25 de ani în teatrele de operaţiuni. 16 martie 2021, de Ioan Buciumar Devino. Caporalul clasa I Cristian Tupiţă, pe front de 25 de ani. Ostaşul încă răspunde „Servesc patria!” atunci când comandanţii i-o cer. Nu mai puţin de şase misiuni în teatrele de operaţii are la activ caporalul clasa I Cristian Tupiţă, din Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” Braşov. Prima dintre ele a fost în Angola, în urmă cu 25 de ani, după care au urmat alte cinci misiuni în Afganistan, cea mai recentă în 2018. Cristian Tupiţă şi-a început cariera militară în 1995, la un an după ce fusese recrutat. După numai un an a plecat în Angola, iar din anul următor este, neîntrerupt, în unitatea braşoveană de vânători de munte. „Mi-am ales cariera militară în primul rând pentru că am avut mulţi prieteni care erau cadre militare, eu eram copil mic şi ei au reuşit să mă influenţeze să urmez acest drum. În al doilea rând, m-au atras dintotdeauna poveştile bunicului meu din război, discutând cu el, devenind din ce în ce mai interesat să aflu cât mai multe despre militari şi despre ceea ce fac ei. Aşa mi-am dorit să ajung cercetaş. Am avut şi norocul acesta, aş putea spune. Nu mulţi reuşesc, cei mai mulţi veneau de plăcere, aşa cum am venit şi eu. Era o competiţie foarte strânsă pentru această specialitate, dar prin muncă şi efort am reuşit”, spune militarul despre începuturile carierei lui. Cristian Tupiţă face parte din Compania 206 Cercetaşi, arma de elită a vânătorilor de munte. Caporalul spune că pregătirea fizică este foarte importantă, dar şi mai importantă este pregătirea psihică, să poţi continua atunci când crezi că puterile te-au lăsat. Pentru aceasta se antrenează vânătorii de munte braşoveni şi întotdeauna echipa îl ajută pe cel care, momentan, crede că a ajuns la capătul puterilor. Ca pentru fiecare ostaş, şi pentru Cristian Tupiţă era greu de fiecare dată când pleca de acasă. Cea mai grea încercare, în 2010 Cel mai dificil moment a fost, însă, cel în care a pierdut doi camarazi de nădejde. „Din păcate, în anul 2010, ne-am întors din teatrul de operaţii din Afganistan fără doi camarazi, slt. (p.m.) Dan Ciobotaru şi slt. (p.m.) Paul Caracudă. A fost greu, eram în acelaşi pluton. Pe Paul îl cunoşteam de când am venit la vânători de munte. Dar aceasta este viaţa până la urmă. Ştiam foarte bine când plecăm ce se poate întâmpla. Doar că întotdeauna speri că nu ţi se va întâmpla ţie sau celor cu care eşti sau nu se va întâmpla deloc. În ciuda tuturor eforturilor şi oricât de des ne adaptam procedurile, incidente au fost”, explică vânătorul de munte. Caporalul mai spune că au fost şi misiuni care au decurs impecabil şi în care totul a părut foarte uşor, deoarece a fost nevoie să facă doar acţiunile pe care le antrenase foarte bine de acasă. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, în 2012, când unitatea plecată din România a asigurat libertatea de mişcare pe o autostradă, iar succesul a fost unul deplin. Deşi are 47 de ani, militarul braşovean participă încă la toate competiţiile sportive alături de colegii săi şi, de cele mai multe ori, câştigă. „Ultima competiţie la care am participat a fost “Roza Cercetaşilor”. De fiecare dată, cea mai grea şi mai tensionată probă este patrula. Tot timpul ştii că eşti în competiţie, nu trebuie „să te culci pe o ureche”, chiar dacă ai un avans la timp, pentru că se poate întâmpla orice. Accidentele pot să apară tot timpul, indiferent dacă sunt pe zăpadă, pe schiuri sau pe timp de vară. Aşa s-a întâmplat şi în cazul meu, când m-am accidentat. Principalul lucru care contează este să nu renunţi. Colegii mei au demonstrat încă o dată ce înseamnă să fii o echipă, m-au ajutat cu echipamentul şi am terminat competiţia cu bine”, a mai povestit Cristian Tupiţă. După experienţa de un sfert de veac, caporalul ştie că aceste antrenamente sunt extrem de importante, deoarece nu poţi să-i ceri inamicului să se oprească fiindcă eşti rănit, iar spiritul de echipă al vânătorilor de munte braşoveni îi ajută să ducă orice misiune la bun sfârşit. Caporalul clasa I spune că şi-a ales o meserie frumoasă, care îi oferă satisfacţii deosebite şi în care a avut rezultate remarcabile deoarece îi place ceea ce face.