Cum să duci un război, când nu poți dezafecta un spital?   aprilie 11th, 2021

Cel mai recent și probabil cel mai concludent exemplu de amatorism și de aventurism politic tocmai s-a consumat vineri spre sâmbătă. În puterea nopții. Tragica harababură de la Spitalul Foișor. O decizie aiuristică. Și o punere a ei în practică nu numai pompieristică, ci și precară.

Acești oameni, care alcătuiesc astăzi arhitectura puterii din România, nu numai că mint de îngheață apele, atunci când ne prezintă cifrele pandemiei, rezultatele combaterii ei, cifrele economiei și soluțiile de contracarare a crizei, dar recurg și la soluții care dovedesc că sunt total nepregătiți pentru a administra un stat. Iar cazul dramatic al transformării peste noapte a Spitalului Foișor dintr-o instituție destinată operațiilor ortopedice, într-o unitate Covid, este extrem de elocvent pentru a demonstra afirmațiile de mai sus. Decizia s-a luat peste capul managementului spitalului. A fost impusă de Raed Arafat și de Vlad Voiculescu, ministrul suprarealist al Sănătății. Pe parcursul zilei de vineri, după ce decizia era luată, nimeni nu a rezolvat câteva probleme esențiale, cum ar fi: informarea pacienților internați pentru ca, beneficiind de acceptul acestora, să poată fi adoptate cele mai bune soluții pentru dezafectarea în condiții civilizate a spitalului; informarea familiilor fiecărui pacient, prin apeluri telefonice la numerele precizate de aceștia încă de la internare; informarea tuturor medicilor și personalului mediu și repartizarea acestora către alte unități spitalicești în care se efectuează intervenții ortopedice; aducerea unui număr suficient de mare de ambulanțe precum și de mijloace de transport, pentru a putea fi mutați în mod operativ pacienții, precum și instalațiile din dotarea spitalului, care nu mai sunt necesare acolo, în măsura în care unitatea devine Covid. Și multe alte lucruri ar fi putut fi rezolvate pe parcursul zilei de ieri, cu singura condiție ca cineva de la vârful aparatului de decizie să dea dovadă de o minimă inteligență și capacitate organizatorică. Nu s-a întâmplat așa. Și a fost generată o  veritabilă harababură. Care la rândul ei a creat adevărate drame. Pe care chiar și principalul autor, ministrul Sănătății a spus că nu ar mai dori să le vadă vreodată la televizor. Cu mult cinism, sâmbătă, șeful său de partid, Dan Barna ne-a anunțat că la război e ca la război. În sensul că se pot sacrifica niște vieți, pentru a salva alte vieți. Iar bomboana pe colivă este pusă de medicii cu experiență din acest spital renumit al Capitalei, care afirmă cu subiect și predicat că unitatea nu este deloc adecvată luptei sanitare împotriva Covidului.

Așadar, la război e ca la război. Avem acest război intern, pe care puterea instalată în urma alegerilor prezidențiale și parlamentare îl pierde în fiecare zi. Iar propaganda de război este și ea tot de doi bani. Pentru că minciunile devin tot mai vizibile, tot mai ușor de demontat. Pe măsură ce sunt din ce în ce mai nerușinate. Analiștii, între care mă număr, au anunțat de mult timp că guvernanții, în frunte cu președintele României, care conduce de facto Executivul, sunt total incapabili să facă față în mod onorabil unei provocări cu care, în definitiv, se confruntă aproape toate statele lumii. Că au scăpat de mult timp situația de sub control. Că orbecăie prin întuneric, dând vina pe opoziție sau chiar pe populație. Dar ce ne facem cu celălalt război?

Prevestirile care zilele trecute păreau sumbre și excesiv de pesimiste se adeveresc din nefericire cu o rapiditate înspăimântătoare. Un conflict armat în proximitatea granițelor României este iminent. Colosul rus a fost zgândărit printr-un act de provocare de o inconștiență și imbecilitate crasă, pus la cale de către Guvernul Ucrainei. Îmboldit sau nu dinspre Washington. În fiecare ceas, Federația Rusă masează trupe și tehnică avansată de luptă la frontiera cu Ucraina și devine din ce în ce mai clar că atacul iresponsabil, efectuat de armata Ucrainei împotriva separatiștior ruși de la Donețk, nu va rămâne fără urmări. Și în Marea Neagră flota rusă militară devine din ce în ce mai consistentă. Cancelarul Angela Merkel dă din colț în colț, temându-se pe bună dreptate că va fi declanșat un conflict, care ar putea antrena și Uniunea Europeană. Care este parte NATO. În al doilea rând, se teme, tot pe bună dreptate, că proiectul gazoductului Nord Stream 2 va fi aruncat în aer, astfel încât, în viitor, Germania va fi silita ca în loc să cumpere gaz rusesc la un preț convenabil, să cumpere gaz american lichefiat la un preț pipărat. Cancelarul vorbește cu Vladimir Putin, dar acesta o ține una și bună. Rusia a fost provocată de Ucraina, iar actul de provocare este tradus de analiștii de la Kremlin drept un act de război. La care Moscova trebuie să răspundă. Și nu înțelege noul țar al Rusiei nici în ruptul capului de ce Washingtonul și Berlinul îi solicită să-și reducă efectivele de la froniera cu Ucraina, în condițiile în care NATO masează ceas de ceas trupe și tehnică de luptă pe același aliniament, tot în proximitatea Ucrainei, precum și în Marea Neagră.

Oamenii care nu sunt capabili să găsească o locație adecvată pentru o unitate Covid, oamenii care nu sunt capabili să evacueze un spital prin mijloace adecvate și cvilizate, oamenii care nu pot organiza nici măcar acest lucru, dar afirmă că „la război e ca la război”, au angajat România în cea mai periculoasă aventură la nivel european, de la cumplitul război care s-a finalizat prin dezmembrarea Iugoslaviei. Este momentul să spunem, având toate argumentele în spate, că situația este din păcate izbitor de asemănătoare. La fel cum Iugoslavia a fost un conglomerat de etnii, de religii, de civilizații și de interese și a fost relativ ușor de detonat în aceste condiții butoiul cu pulbere, și Ucraina, chiar mai mult decât Iugoslavia, este un stat inventat pe harta Europei. Mai întâi de către Stalin, și apoi prin contribuția directă a lui Nikita Sergheevici Hrușciov, care i-a făcut cadou republicii sovietice ucrainiene Peninsula Crimeea. Iar primul pas către dezmembrare a fost făcut prin anexarea Crimeei de către Federația Rusă, care a considerat că are un drept istoric asupra acestui teritoriu. Și prin crearea a două regiuni separatiste, Donețk și Lugansk, care să fie transformate – și chiar asta se întâmplă acum – în capete de pod ale unui război în desfășurare. Care se va finaliza prin dezmembrarea statului cu care noi tocmai am încheiat un acord militar. Ce vom face în caz de război? Ne vom încălca angajamentul, așa cum am făcut deseori în istorie? Vom scuipa pe documentul pe care l-am semnat și l-am ratificat cu o largă majoritate în Parlamentul României? Sau vom merge cu capul înainte, izbindu-ne de zidul Kremlinului? Cum Dumnezeu își pot imagina acești nevolnici, care capitulează în fiecare zi în lupta cu pandemia și cu criza economică, că pot purta un război adevărat? Și cu cine? Cu una dintre cele mai redutabile armate din lume.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

9 comentarii

aprilie 11th, 2021 at 14:17
Gogu spune:

De foarte multi ani se evita sa se spuna Realitatea/Adevarul. Cu totii am vrut sa scapam de Ceausescu. S-a profitat de vointa noastra (si a Europei de Est, de altfel, de a schimba experimentele rasaritene nereusite). Asta nu inseamna ca se mai vrea revenirea catre rusi. Exclus. In aceste conditii, Baietii au manipulat prin toate componentele statelor Vestice, dar nu numai (Servicii, Masonerii, Institutii economico-financiare, Reteaua internationala a ONG-urilor lui Soros, Reset Romania, Infiltratii din Justitia Sorosista s.a.). A fost si o parte buna, dar ea se oprea foarte repede, deoarece principalul obiectiv este Folosirea Cadoului Estic in toate scopurile posibile. Doar nu credeti ca toate fostele Imperii mari ale Lumii din Vest s-au hotarat sa imparta egal cu cei care au fost calcati in picioare mai tot timpul. Apare si un avantaj, acela ca romanii sa poata lucra in Vest (ca forta de munca ieftina sau cu studii pentru care statul roman a cheltuit), in conditiile in care noua structura economica a expulzat 4-5 milioane de romani care aveau locuri de munca asigurate de vechiul regim. Nu a contat nimic altceva decat vanzarea tuturor obiectivelor economice, inclusiv a celor esentiale, profitabile sau de securitate economica nationala. S-a si spus sa se vanda repede tot (cat se pot lua preturi bune), ca va urma desfiintarea granitelor (dupa pierderea de suveranitate), ca toti cetatenii vor liberi si egali, vor avea libertati nelimitate si noi, circulatie libera si desfiintarea notiunii de natiune, stat. Un rol important in aceasta „isterie” au avut-o masonii (40.000 masoni in foarte diverse si fara importanta, unele loje). De asemenea, 140.000 (la inceput, acum s-au mai pierdut) de tineri IT, platiti de Ambasadele Vestice, sunt o alta forta utilizata pentru a forma o societate civila artificiala, pe langa Reteaua nationala, de 600 de ONG-uri ale lui Soros. Acestia puteau scoate, in functie de fonduri, 120.000 de oameni in Piata Victoriei (ajutati si de corporatisti). S-a incercat sa se previna (deci, o metoda preventiva) ceea ce si in Europa si la noi se simtea mai de mult: iesirea in Strada a celor ce-i vedeti acum. De asemenea, aducerea migrantilor se vrea a diminua vointa europenilor (majoritari, impotriva actualei conduceri, nu impotriva Europei !) din sondajele adevarate. Bineinteles, la nevoie, se ataca si site-urile de Alegeri sau se folosesc tot felul de metode, dirijate/comandate de Papusarii care au infiltrati/conducatori in toate statele importante (de „China”, v-ati convins; Wuhan, de exemplu, este o „multinationala’ finantata din afara, un al 4-lea Laborator dintr-un Lant de 4 Laboratoare). In rest, e „teatru chinezesc”. V-am spus doar cateva „rotite” dintr-un mecanism pe care il vedeti cu totii. Sau poate doar unii…

aprilie 11th, 2021 at 14:26
Gogu spune:

O intrebare de baraj: De ce, ceea ce ni se pretinde noua si Europei de Est, nu se practica si pentru tarile Vestice ? Un exemplu, doar: vanzarea terenurilor, taierea padurilor.

aprilie 12th, 2021 at 10:38
adria nicol spune:

1

Când ne-au „eliberat” sovieticii , ei au venit cu tancuri si cu hàrtisi cu planuri!
Tancurile au plecat , zicà-se ân 1958 !Hàrtile. Hàrtile erau înscrisuri strategice : orice valoare de transferat în URSS ! Au stiut si de o iapà de rasà de la Herghelia de la Mangalia !. Au luat-o !La Blaj au fost aruncate pe apà 90% din actle vechi care evidentiau prezenta românilor în Transilvania !

aprilie 12th, 2021 at 10:47
adria nicol spune:

2

Între 5 si 7% din populatia Romaniei trebuia trimisà dupà gratii . Toti fostii membrii ai tuturor partidelor interbelice , indiferent de v)arstà . Toti liderii din toate domeniile . Au fost arestati si adolescenti de 13, 14 ani , premianti de clase liceale . (Stiu ce vorbesc ) .Marile Hidrocentrale si Combinate s-au construit pînà în 1964 cu detinuti politici !Intelectualitatea a fost distrusàn în procent de 90% !

aprilie 12th, 2021 at 10:54
adria nicol spune:

3

Gulagul Românesc a fost , dupà cel al rusilor , cel mai tragic si mai abject . Un criminal , Gheorghe Gheorghiu Dej , la sugestia marelui ticàlàs criminal , Stalin , si-a construit o armatà de securisti si activisti care au terorizat poporul român . Securitatea a suprvietuit ! Vezzi ce spune fostul Presedinte al României Emil Constantinescu !

aprilie 12th, 2021 at 11:02
adria nicol spune:

4

Un paranoiac , Ceausescu , „asistat de savantà” , a distrus în continuare statul cu Securitatea , Bobi si Postelnici Dinci si Gàinuse într-un aparat politic îngenuncheat la ordinul Faraonului si Faraonesei .Dupà ’89 au venit Mineriadele si Traàian Bàsesti , care au pus pe butuci Democratia înfiintîndu-si o Justitie a lui .
Si Serviciile la ordinile lui .

aprilie 12th, 2021 at 11:11
adria nicol spune:

5

România se glpobalizeazà în pas alergàtor . Gâfâie ! Finalul va fi Planeta Multinationalelor ! Ele, aceste gigantice caracatite , au pus tentaculele pe Planetà !Deci , dacà au reusit , este expresia acestei Lumi !România reprezintà 1 % din Planetà . 1 % înseamnà si 20 de milioane de oameni ! Cu destinele dictate economic .

aprilie 12th, 2021 at 11:19
adria nicol spune:

6

Drama poporului român este violenta politicà , violentà iesità din amatorimul clasei diriguitoare ! Indivizii care conduc nu au nici o culturà social-politicà , nu au nici un fel de constiintà cetàteneascà ! Foisorul este unul din exemplele cinismului absolut al acestor cocotati în vârful piramidei !

aprilie 12th, 2021 at 11:33
adria nicol spune:

7

Dacà Vorbesti cu respect ustoric sibetic despre România este nationalist , negationist , fascist , putinist .
România îsi tràieste realitatea geopliticà dintotdeauna !
Si s-a desoperit cà românii sunt si xenofobi ! Cîti primari români are Germani ?