Părintele vitreg al democrației din România   aprilie 25th, 2021

Marcel Ciolacu, președintele PSD aruncă bomba. Afirmând că Ion Iliescu este părintele democrației din România. La așa un părinte, așa o democrație. Democrația din România este după chipul și asemănarea lui lliescu. Și, contrar opiniei lui Marcel Ciolacu, această democrație, pornită cu stângul și la propriu și la figurat, nu arată prea bine.

Dar să intrăm totuși în joc. Să încercăm o analiză din perspectiva propusă de liderul PSD. Este cât se poate de adevărat faptul că Ion Iliescu a luat o decizie istorică. Atunci când a organizat o mare dezbatere la Snagov, la care au participat reprezentanții tuturor partidelor politice, ai sindicatelor, ai presei și mulți reprezentanți ai unei societăți civile, care pe atunci nu era chiar atât de acaparată și înrolată de către serviciile secrete. Atunci practic a fost conceput și parafat un prim proiect adevărat de țară. S-a luat decizia ca toată lumea să pună umărul pentru o schimbare fundamentală de direcție. Printr-un uriaș efort comun, am reușit ulterior să aderăm la Uniunea Europeană și la NATO. Este indiscutabi un succes al lui Ion Iliescu. Dar acest succes este departe de a fi avut un singur autor. Am toate argumentele să afirm, recunoscându-i acest merit primului președinte al României după decembrie 1989, că o contribuție încă și mai mare, poate chiar decisivă, au avut-o Emil Constantinescu și partidele istorice. Cele care au dispărut și care încă nu au dispărut.

Atunci când istoricii din viitor vor analiza rolul jucat de Ion Iliescu, ei vor fi siliți să cântărească lucrurile cu ambele talere. Vor trebui să așeze într-o parte ceea ce a făcut bine Ion Iliescu, iar în cealaltă parte ceea ce a făcut rău. Din această perspectivă, Marcel Ciolacu a măsluit greutățile. Încercând să upgradeze PSD-ul, pe care îl conduce și cu care speră să revină la guvernare, el procedează nu ca un istoric, ci ca un politician. De aceea, nu trebuie să ne lăsăm înșelați de informația pe care a lansat-o.

În decembrie 1989, lucrurile arătau foarte urât. Iar acum se știu destul de multe date istorice, pentru a putea să măsurăm așa cum se cuvine, nu din perspectiva istoricului, ci din cea a analistului, ceea ce a făcut pozitiv și negativ Ion Iliescu. România era atunci la capătul unui proces de transformare și remodelare profundă a Europei Centrale și de Est, proces decis în urma unui aranjament intervenit între principalii lideri mondiali. Uniunea Sovietică se sufoca financiar și avea nevoie acută de bani. În aceste condiții, Reagen, în numele Statelor Unite, a decis să declanșeze o operațiune îndrăzneață. Bani occidentali contra unor necesare mișcări transformatoare în lagărul socialist. S-a decis pur și simplu ca toți conducătorii să fie schimbați, ca partidele comuniste să fie transformate în partide socialiste, care urmau să decidă soarta acestor state, în condițiile în care ele nu mai aveau să apeleze la ajutor sovietic, dar și în condițiile în care viitoarea lor politică urma să fie prietenoasă și într-o oarecare măsură chiar subordonată Moscovei. De aceea, practic, în toate statele astfel aparent eliberate de comunism și de dominația sovietică, cu excepția Germaniei, a cărei reunificare se decisese, urmau să fie instaurate conduceri stabilite de Moscova și fidele Moscovei. Și așa s-a și întâmplat pentru început. Pretutindeni au venit noi conducători, care erau agenți ai Moscovei. În general, nu doar agenți politici, ci chiar agenți ai principalelor două servicii secrete ale Moscovei, KGB și GRU. România nu a făcut excepție. Cea mai mare parte a echipei instaurate la conducerea politică din România era alcătuită din agenți ai Uniunii Sovietice. Ion Iliescu a fost unul dintre aceștia.

Odată aparent eliberate de dominația explicită și brutală a Moscovei, în statele din Europa Centrală și de Est a pornit de jos în sus un tăvălug de neoprit. Oamenii au vrut mai multă libertate, o libertate de tip occidental, și mai multe facilități pentru a se organiza în scopul apărării drepturilor lor. Era un proces greu de oprit. Iar el se desfășura, chiar în condițiile în care, cu tot ajutorul financiar consistent venit din Occident, Uniunea Sovietică se prăbușea sub propria greutate. Sfârșind practic prin a se destrăma. Așa se face că fostele state captive și-au răsturnat rând pe rând conducerile instaurate de Moscova sub pretextul unor revoluții interne și s-au lansat într-o cursă plin de riscuri și de sacrificii, pentru a intra în rândul statelor NATO și ale Uniunii Europene. Așa ceva nu fusese convenit niciodată între Gorbaciov și Reagen. Forța transformatoare a fost însă diferită de la stat la stat. În funcție de priceperea oamenilor Moscovei de a întârzia acest proces.

În România, Moscova a avut mai mult succes decât în celelalte state. În timp ce câteva dintre statele europene, în frunte cu Polonia și Ungaria, s-au asociat în Grupul de la Vișegrad, pentru a lucra împreună nu numai în plan intern, ci și în plan extern, România, sub Ion Iliescu, s-a autoizolat. Iar o serie întreagă de evenimente, generate în mod direct sau indirect de către acesta sau neprevenite la timp, printr-o neglijență deliberată, au încetinit mult ritmul de dezvoltare al României într-o direcție democratică. Sunt Mineriadele și represiunea din Piața Universității, evenimentele de la Târgu Mureș, neacceptarea mult timp a existenței unei televizuni libere, blocarea accesului presei independente la hârtie și la rețelele de distribuție și multe altele, care au stârnit reacții negative în întreaga lume și care au blocat practic pentru mai mulți ani integrarea României în NATO și UE.

Maurul își făcuse datoria. Maurul putea să iasă liniștit din scenă după două mandate primul dezastruos, întrerupte timp de patru ani de adminisrața Constantinescu.

Cam în felul acesta ar fi trebuit să se pronunțe Marcel Ciolacu, dacă nu ar fi făcut-o în calitate de lider PSD, ci de persoană care se străduiește să judece cât de cât obiectiv lucrurile.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

2 comentarii

aprilie 28th, 2021 at 19:51
Gica spune:

Înainte de lansarea vaccinului Covid, guvernul indian tratase cetățenii din India cu Ivermectină, un medicament care este utilizat pentru tratarea multor tipuri de infectări cu paraziți, inclusiv păduchii și scabia. Însă studiile au arătat că este eficientă în tratamentul presupusei boli Covid-19. Ați putea spune că cel mai mare proces efectuat vreodată care dovedea succesul Ivermectinei împotriva Covid a avut loc în India, cu o populație de 1,4 miliarde. India a început să folosească Ivermectin la sfârșitul lunii august 2020 și, după cum puteți vedea din graficul de mai sus, a avut un mare succes în reducerea numărului de decese zilnice atribuite Covid-19. Cu toate acestea, din anumite motive ciudate, în ianuarie au trecut la vaccinurile experimentale Covid. Dar nu au început cu lansarea vaccinului până la sfârșitul lunii februarie. Avansul rapid de două săptămâni și decesele atribuite lui Covid-19, care aveau o linie aproape plată, au început brusc să crească la o rată inexplicabilă și exponențială în comparație cu rata observată anterior în India. Desigur, corelația nu este întotdeauna egală cu cauzalitatea, dar când vedem că același model apare într-o țară după altă țară, trebuie să începem să ne întrebăm că asta este mai mult decât o simplă coincidență.
Acestea sunt doar o mână de țări în care a avut loc același tipar, Marea Britanie fiind, de asemenea, una dintre ele, dar lista este interminabilă. S-ar putea ca creșterea deceselor Covid în India să fie de fapt decese cauzate de vaccinurile Covid experimentale? Nu putem fi siguri, dar este o mare coincidență.

aprilie 28th, 2021 at 19:52
Gica spune:

„Karen Smith – Invictus”