SRI, capăt de linie?   iunie 7th, 2021

Detonându-se, Lucian Duță, fost șef al Casei de Sănătate, lansează câteva dezvăluiri bombă, dar și o profeție sumbră. Și anume că Serviciul Român de Informații nu va renunța niciodată la arma cibernetică. Va ține cu dinții de sistemul Big Brother perfect funcțional din 2017. Este momentul să trecem în revistă atât implicațiile, cât și consecințele.

Cu o condamnare pe cap în prima instanță de mai mulți ani de închisoare și cu riscul ca, la apel, să-i cadă peste cap sabia lui Damocles, Lucian Duță, abandonat de tovarășii săi de drum din SRI și din politică, s-a detonat din nou la Realitatea Plus, într-un interviu acordat în exclusivitate realizatorului Anca Alexandrescu. Este momentul să facem un bilanț al dezvăluirilor pe care le-am auzit și care ar trebui să îngrozească întreaga Românie.

1). Casa de Sănătate rulează un buget imens, de câtva miliarde de euro anual. Partidele politice au pus din capul locului ochiul pe acest buget, încercând în fel și chip, prin intermediul celor pe care i-au pus să păstorească această instituție, să sifoneze în mod ilegal cât mai mulți bani. O parte s-a scurs cu siguranță în buzunarele unor politicieni aflați la butoane, dar cea mai mare parte a fost destinată campaniilor electorale. În acest sens, Lucian Duță face declarații incendiare și ne pune la dispoziție și documente din dosarul penal la fel de incendiare. Avem astfel certitudinea că milioane de euro au luat drumul Partidului Democrat chiar prin intermediul lui Duță, și alte miiloane, poate zeci de milioane, prin intermediul lui Cristian Bușoi, succesorul său la Casa de Sănătate. Primul e condamnat în primă instanță, al doilea a fost ignorat de către Direcția Națională Anticorupție, în ciuda denunțurilor făcute împotriva lui.

2). Din fondurile Casei de Sănătate s-au înfruptat nu numai politicieni, ci și ofițeri superiori ai Serviciului Român de Informații, mai cu seamă cei care au fost implicați în canibalizarea bazei de date a Casei de Sănătate și în elaborarea sistemului Big Brother.

3). Cum s-a procedat concret pentru sifonarea unor sume de zeci de milioane de euro? Relativ simplu. În vederea creării cardului de sănătate, o performanță a statului român, realizată în perioada în care Duță a condus această instituție, au fost alocate importante fonduri europene sub condiția ca de sistemul elaborat să beneficieze o agenție guvernamentală. Și în niciun caz un serviciu secret. În final au fost alocate și alte sume la fel de consistente, în scopul achiziționării din Marea Britanie a unora dintre cele mai performante motoare de căutare. În baza unui caiet de sarcini cu dedicație, elaborat, culmea, sub semnătură de un colectiv de ofițeri SRI, două firme de casă, Siveco și Hewlett-Packard, au fost beneficiarele celor mai consistente fonduri. Acestor societăți IT de casă li s-au impus obligații financiare nelegale, atât de către partidele politice aflate la putere, prin intermediul celor doi foști directori ai Casei de Sănătate, cât și direct, de către generalii din conducerea Serviciului Român de Informații implicați în această operațiune. Cele două firme de casă s-au executat, dar managerii lor, Irina Socol și, respectiv, Radu Enache, strânși cu ușa de DNA, au făcut și numeroase denunțuri care există în voluminosul dosar penal. Odată devoalate aceste realități, pe parcursul derulării anchetelor penale, s-a ajuns în stuația în care Lucian Duță, după ce a fost felicitat pentru buna colaborare de către conducerea SRI, să fie abandonat, aruncat peste bord și trimis în expresul către penitenciar. În timp ce Cristian Bușoi, pentru moment cel puțin, a scăpat cu fața curată, cu banii luați bine merci pentru partid, dar și pentru el însuși, întrucât are o avere de neexplicat, a rămas demnitar PNL și a fost ales europarlamentar.

4). Serviciul Român de Informații a reușit, prin intermediul cardului de sănătate, pe bani europeni și bazându-se pe buna credință a autorităților britanice – Duță a anunțat că zilele următoare va face o plângere în acest sens la Camera Lorzilor – să își atingă obiectivul mult râvnit. Să creeze faimosul sistem Big Brother de supraveghere în masă a tuturor cetățenilor, reprezentanților partidelor politice, parlamentarilor, judecătorilor și procurorilor, sindicaliștilor, ziariștilor, ong-iștilor și, atenție, reprezentanților Armatei, Ministerului de Interne, celorlalte servicii secrete, inclusiv agenților acoperiți ai acestora.

5). Serviciul Român de Informații devine astfel singurul serviciu secret din lumea civilizată și în mod cert din Uniunea Europeană care, instituție militarizată fiind, dispune necontrolat de un sistem Big Brother prin care controlează întreaga societate.

6). Lucian Duță va merge la închisoare. Dar consecințele se vor produce inevitabil în timp. La întrebarea din titlu, din nefericire, răspunsul meu pentru moment este negativ. Serviciul Român de Informații nu este la un capăt de linie. Și nici nu se îndreaptă spre un asemenea capăt. Chiar dacă, atunci când va fi schimbat regimul politic, Eduard Hellvig va pleca de la conducerea instituției. De fapt, SRI este condus cu o mână de fier de către general locotenent Răzvan Ionescu, care, atenție, concentrează în prezent în mâna sa mult mai multă putere decât a avut vreodată Florian Coldea. Ce-i drept, este mai puțin lacom decât acesta, mai discret și, la vedere cel puțin, inițiază mai puține operațiuni de poliție politică. Dar să vedem ce se va întâmpla când vin rundele de alegeri democratice și când, din nou, serviciile secrete se vor afla pe cai mari.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

7 comentarii

iunie 7th, 2021 at 17:00
Bogdan Vasile spune:

Se pare că în ultima vreme toată crema dezvăluirilor despre progresiști se îngrămădește pe prispă la Realitatea și marile adevăruri (cunoscute de ani de zile de toți care au vrut să le cunoască) “apar” în presă prin vocea Ancăi.

Deci cunoaștem gravitatea și importanța acestor trădări, acum ne mai trebuie să aflăm cine și de ce se întrebuințează atât de serios să facă valuri tocmai în grădina unui serviciu de presă de casă al PNL, USR, Plus și servicii.

Domnul Stănescu? Opinii?

iunie 8th, 2021 at 11:37
Gica spune:

Karen Smith – Invictus. 8 iunie 2021. UE a analizat „importul a 70 de milioane de africani” până în 2035, spune europarlamentarul german Gunnar Beck, denunțând noul pact migratoriu „dezastruos”. O figură de frunte în Alternativa pentru Germania, propusă pentru victoria în alegerile germane din această săptămână, Gunnar Beck, atacă pactul migratoriu „profund periculos” al UE înainte de a fi adoptat sub acoperirea unei veri plăcute. În timp ce „super anul electoral” al Germaniei se concentrează pe statul Saxonia-Anhalt în această duminică, perturbatorii din cel mai mare partid de opoziție din țară, Alternative für Deutschland (AfD), sunt gata să câștige o victorie surprinzatoare, pe măsură ce mesajul său anti-imigrație răsună în inimile națiunii a fostei Germanii de Est. Figura principală a AfD și eurodeputat, Gunnar Beck, a declarat că un rezultat electoral solid ar fi o armă utilă în lupta partidului său împotriva controversatului Pact al Uniunii Europene privind imigrația și azilul, care urmărește să-și înroleze membrii într-o redistribuire centralizată a solicitanților de azil în întregul bloc. „Lucrez la pactul de migrație al UE de ceva timp și pentru mine adoptarea unui astfel de pact ar fi dezastruoasă”, a spus Beck pentru RT.com: „Pentru că UE nu cu mult timp în urmă vorbea despre importul a până la 70 de milioane de africani în Europa până în 2035. În umila mea părere, nu de asta avem nevoie pentru a ne moderniza economia” „Și, deși cifra pare ridicată, când membrii campaniei noastre privind pactul migratoriu- inclusiv delegați din Danemarca, Estonia, Franța și Belgia – s-au întâlnit cu Comisia anul trecut, cifra migrației a fost adusă la cunoștință dar nimeni din Comisie nu a negat-o. „ Această sugestie de încurajare activă a imigrației interne către UE a plutit la Bruxelles de ceva vreme, în timp ce guvernele din întregul bloc caută modalități de abordare a fenomenului cunoscut sub numele de „îmbătrânirea Europei”, unde populațiile în vârstă de 65 de ani sau mai mari și rata de natalitate scăzută reprezintă „provocări sociale, economice și politice considerabile în țări precum Germania și Italia”, potrivit Pew Research Center, un grup de reflecție cu sediul în Washington. Unii politicieni, cum ar fi fostul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, consideră că un aflux de lucrători mai tineri din Africa este soluția. Între timp, pactul privind imigrația pare blocat în prezent în comisiile parlamentare, înțelepciunea primită este că, este blocat în mod deliberat până când rezultatul alegerilor federale germane este cunoscut în septembrie. Beck sugerează un motiv alternativ pentru întârzierea neobișnuită. „Nu a trecut prin toate comisiile din Parlamentul European, iar negocierile Consiliului [Europei] nu au început, dar cred că UE ar dori să promoveze legislația începând cu luna iulie”, a spus el. „Acum că toate țările elimină treptat blocarea și oamenii se simt, în general, mai bine cu ei înșiși și pot să iasă din nou din casă. Așadar, posibilitatea este ca aceștia să încerce să folosească atmosfera generală bună – vară combinată cu relaxări coronavirus – pentru a continua acest pachet legislativ profund periculos ”, a spus Beck. Și poate că Beck are dreptate. Deoarece ultima sesiune plenară a Parlamentului European are loc la începutul lunii iulie și apoi nu mai are loc până la jumătatea lunii septembrie. Dacă propunerile de pact sunt transmise deputaților europeni în iulie și inevitabil sunt adoptate, există suficient timp pentru ca acesta să-și piardă înțepenirea extinsă în timpul vacanței de vară. Va fi exact cum ar fi fost acolo tot timpul. Acest lucru ar trebui să funcționeze bine pentru AfD la alegerile federale, care sunt programate pentru 22 septembrie, dar Beck nu este atât de sigur.

iunie 8th, 2021 at 21:54
Gogu spune:

Cu cativa ani in urma, 2 agenti CIA lansau o carte in Canada, in care relatau cum cu numai 1,5 milioane de dolari au produs conflicte artificiale in Media din Jugoslavia, pe teme diferite, dintre care una cu impact mai mare a fost aceea a religiilor. Ce a urmat, se stie. Nu mai amitim de Cehoslovacia, Ucraina. La noi, in ciclul trecut de 10 ani, Propaganda Sorosista (Macovei, Pora, Base, Boc & Co) trebuia sa implementeze „Reforme”, adica a aduce Furaciunea mai aproape de Papusari. Contracte de Achizitii, „Situatia” de/din Importuri, Contracte cu firmele „de Casa” (Interne, din Servicii, Externe), „Atragerea de Sume” din Economia Neagra, Evaziunea Fiscala, „Rapirea Jurnalistilor”, Dosarele spalate de LCK, Fondul Proprietatea si Retrocedari ilegale, „Curieratul Rapid” cu saci de bani (din portbagaje sau dube) dinspre judete catre Capitala s.a. PDL a capusat PNL (din care nu a mai ramas mare lucru) si e gata sa reia Circul. Culmea Perseverentei e sa faci Aceleasi Prostii si sa astepti Rezultate diferite. In acest fel, cred ca va urma „Jocul Pinguinului”. Dar sa va spun si o Minciuna a Propagandei cu rol de Destabilizare. Numarul Pensionarilor este jumatate din Raportare, Pensiile minime si alte Forme din Raportare sunt Forme de Asistenta Sociala Mascata ! Nu spun ca e rau ca se asigura un Minim cetatenilor care Nu au Stagiu de cotizare Minim sau care nu au muncit Nimic (cu multi ani in urma, a fost tot o propunere a mea). Apoi, cum a venit la putere, PNL a spus ca numarul de Pensionari este mai mare decat cel al Salariatilor, ceea ce Nu era cu cateva saptamani inainte. Se vede ca au citit din Documentele Boc-Base, fara sa confrunte Statisticile si INS. A venit Pandemia si au aparut si Someri. Stiau ca vine Pandemia sau Mint fara probleme ? O alta Minnciuna Mare e ca Armata nu a Contribuit la Pensii ! A contribuit mai mult decat trebuia, se poate Verifica in Arhive, pe Statele de Plata, numai ca dupa Legislatia din diferite Perioade, Banii se duceau prin MApN la Buget (indirect), si nu la Bugetul de Pensii, direct. Cum poti sa spui ca, unor Oameni carora li s-au oprit Bani/Contributie, Nu au contribuit ? In preajma intrarii in NATO, intr-adevar, cam un an, daca nu gresesc, s-a vrut sa se respecte Standardele NATO (in NATO, suntem singura tara in care Militarii Contribuie la Pensii !). Dar s-a revenit imediat, replicandu-se ca in Romania e alta Situatie ! Prin rotatie, acum toti pot pleca in Teatrele de Operatii, dar foarte Importanta e Paza Obiectivelor Militare si Nationale, despre care unii care vorbesc nici nu au auzit. Misiunile Armatei sunt Diverse si Complicate, dar ceea ce nu se vede, nu inseamna ca nu exista. Rigorile Pazei Obiectivelor Nationale sau Actiunile de Pregatire si Verificare Permanenta depasesc rigorile altor Meserii (in Teatrele de Operatii te duci pregatit !). A fi 24 din 24 ore la Dispozitia Tarii (dar nu 24/24 si la bani), si cu toate Interdictiile ce decurg de aici (fara dreptul de a avea o activitate extramilitara, adica economica, politica, financiara s.a), inseamna a nu avea dreptul la Pensie de Serviciu ? Ar trebui 25/24 ? Nu mai zic ca alti cetateni lucreaza 3-4, 6, 8 ore pe zi si cu multe pauze anuale, recuperari, concedii si weekend-uri. Unii cetateni isi stabilesc un loc de munca dupa bunul plac, militarii sunt azi aici, dar maine nu se mai stie, in conditiile in care au si familii. Sunt lucruri mai greu de inteles daca nu se fac efectiv. In tarile NATO, doar Militarii au Pensii de Serviciu ! Noi suntem in NATO ? Contradictiile sunt create artificial, in scopul de Prosti Lumea si de a-i atrage atentia pe alte directii, pentru a se Fura in liniste. De-abia dupa niste ani vom afla „alte Dosare”, dar care se pot clasa, ca si pana acum. Cu toata Pandemia, multe cheltuieli au fost facute de Organele locale. Pare prea mare Suma imprumutata. Am inteles si ca Pierderea partiala de Suveranitate este, de fapt, Pierdere Totala. Asa ca toate se vor ascunde sub acest Pres, iar daca cineva incearca ceva, va urma lui CV Tudor, Ad.Paunescu, Ad.Nastase, V.Surdu (si alti agricultori), Hossu, Dragnia. Nu-i simpatizez, dar aceea e directia. Nu sunt un Nostradamus, dar nu am gresit pana acum „previziunile”. Daca Globalizarea nu se va mai putea Produce, Noi (posibil, si unii din Europa de Est) unde vom fi sau cu ce vom mai ramane ? Acum, noi fiind doar o piata de desfacere pentru Unii care ne-au spus sa fim multumiti ca nu suntem sub piciorul rusilor. Cam asa e, numai ca noi ne facusem Vise cu imaginea de Parteneri.

iunie 9th, 2021 at 17:43
Gica spune:

Caz controversat în România. A murit la 18 ani, după rapelul cu vaccinul Pfizer. 9 iunie 2021, de Adrian Dumitru. Undă de șoc în România, după ce un tânăr de 18 ani a murit la scurt timp după rapel. Un tânăr de 18 ani din jud.Bacău a suferit un infarct de miocard la două zile de la rapelul cu vaccinul Pfizer. Adolescentul în vârstă de 18 ani din comuna Livezi, sat Bălăneasa, jud.Bacău, a suferit infarctul la două zile de la rapelul Pfizer, iar medicii au decis că o asemenea reacție adversă la vaccin ar fi necesar să fie făcută publică. În ultimele zile, au apărut multe controverse legate de vaccinul Pfizer. Cel mai cunoscut caz e al celor șapte tineri din SUA. Medicii au rămas surprinși de cazul tânărului de 18 ani. Raportările de pe platforma de vaccinare arată peste 16.000 de reacții adverse, de tip local și general, fără a detalia gravitatea acestora. „Avem un caz al unui tânăr de 18 ani care a făcut rapelul la vaccinul Pfizer pe 5 iunie și a venit cu infarct de miocard în noaptea de 7 spre 8 iunie, în urgență la spitalul nostru. Băiatul a avut încă din seara de 7 iunie dureri puternice în piept. După ce au încercat să-l stabilizeze la urgențe, acesta a fost trimis cu elicopterul SMURD la Iași, unde i se va face coronarografie și angio CT”. De ce există controversa în jurul vaccinului Pfizer. Cardiologii de la spitalul din Bacău spun că nu au mai văzut așa ceva și că este imposibil ca un tânăr sănătos să facă infarct la 18 ani. ”Infarctul s-a produs pe un fenomen de vasculită și de tromboză pe vasele coronariene, cauzate de vaccin. Trebuie oprită acum vaccinarea copiilor și adolescenților, pentru că ei au riscuri la vaccin, dar nu au riscuri la Covid și atunci trebuie să așteptăm testarea 5-7 ani”, au afirmat medicii din Bacău pentru Național. ”Cel mai probabil vinovată este proteina spike, care este produsă de către corpul nostru în urma injectării cu vaccinul ARN mesager și începe să circule într-o cantitate mare în toate vasele de sânge, producându-se o lezare a endoteliului vascular, la nivelul tunicilor care căptușesc vasele”, susțin medicii. PS: Daca se mai sapa, se mai afla. Primul efect si al Virusului si al Proteinei Spike este Ruperea macromoleculei de Hemoglobina, eliberarea atomului de Fe din centru si iritarea vaselor periferice (din cauza acestuia), ca apoi, Explozia de citokine sa mascheze acest proces.

iunie 9th, 2021 at 18:09
Gica spune:

Explozie devastatoare la o uzină chimică din China. Pot fi efecte pe toată planeta. 9 iunie 2021, de Daniel Teodoreanu. O explozie devastatoare a fost înregistrată marţi în oraşul Shihezi City (Xinjiang, China), la o uzină chimică care produce polisilicon (siliciul policristalin sau siliconul multicristalin), utilizat ca materie primă de industria fotovoltaică și electronică solară. Explozie devastatoare la o uzină chimică din China. Pot fi efecte pe toată planeta, având în vedere că acest eveniment poate afecta industria producătoare de semiconductori „Semiconductorul este un material a cărui rezistivitate este cuprinsă între cea a conductoarelor și izolatoarelor. Un câmp electric poate schimba rezistivitatea semiconductorilor. Dispozitivele fabricate din materiale semiconductoare sunt baza electronicii moderne, fiind părți componente în radiouri, computere, telefoane și multe altele. Dispozitivele semiconductoare sunt: tranzistorul, celulele solare, mai multe tipuri de diode, inclusiv dioda luminiscentă și circuit integrat. Celulele fotovoltaice sunt dispozitive semiconductoare care transformă energia luminii în energie electrică. Într-un conductor metalic, curentul este reprezentat de fluxul de electroni. Într-un semiconductor curentul este reprezentat fie de fluxul de electroni fie de fluxul de goluri din structura electronică a materialului. (…) O parte integrală din dispozitivele tehnologice de astăzi este făcută din semiconductori, în principal din siliciu. Unele dintre cele mai mari firme ce activează în domeniul semiconductoarelor sunt: Marvell Technology Group, National Semiconductor și Advanced Micro Devices (AMD)”, se arată pe ro.wikipedia.org. Explozie devastatoare la o uzină chimică din China. Explozia a fost semnalată la unul dintre reactoarele uzinei chimice. Presa internaţională a relatat că acolo sunt produse 200.000 tone de siliciu-organic. La puţin timp după deflagraţie, pompierii de la mai multe baze au intervenit la faţa locului. Flăcările au fost atât de mari încât au putut fi văzute din mai multe zone ale oraşului, în timp ce fumul degajat a fost reperat de la câţiva kilometri distanţă. Surprinzător pentru un incident de asemenea amploare, dar primele rapoarte au indicat că nu a existat nicio victimă. Conform usatodaynews.live, salvatorii au solicitat ajutorul mai multor departamente, din cauza faptului că situația „scăpa de sub control”. Amintim că la 5 şi 8 martie 2021, Uzina Dacia a oprit producţia din cauza lipsei conductorilor care sunt livraţi din Asia, aspect care a afectat întreaga industrie auto din Europa.

iunie 10th, 2021 at 10:25
Gogu spune:

Manipularea e la ea acasa. Cand a venit PNL la Guvernare, s-a afirmat ca Pensionarii sunt mai multi decat Salariatii ! Toate Situatiile infirmau asa ceva. Acum, ca a venit Pandemia, Situatiile e greu sa le stapanesti, dar daca aceasta se va termina, Economia isi va reveni si se pot relua Mecanismele sanatoase. Care sunt acelea ? In primul rand, Crearea de Locuri de munca, cum faceau Altii, Nu reducerea Locurilor de Munca, cum fac Unii. Dar, Totul a pornit de Legea „Olguta”. Romania avea Pondere a Pensiilor de 7%, iar daca se aplica Legea, se ajungea la 11%. Media Europeana este de peste 13-14%. Deci nu asta era Problema. 1) Lipsa (aplicarii) Strategiilor „Meseriasilor” (Gb.I.Nastase, M.Ionescu) din Perioada Dragnia si crearea unor dificultati in Buget, motivandu-se prin Necolectarea satisfacatoare; 2) Au aprins „Farul” pentru Corporatii si Multinationale (si Papusari), cum ca marind Salariile si Pensiile, va scadea Profitul lor; de asemenea, Romanii puteau ramane, o parte, si in tara, si Nu mai avea Vestul Forta de munca ieftina. Strategia Boc-Base este trasa la Xerox, dupa Strategia FMI. Acum, si Strategia „Doamna Data Viitoare” – Turcan este la fel. Cel mai mult a deranjat (deranjeaza) ca atunci cand Salariatii erau mai Multi decat Pensionari, s-a spus Invers, intentionat. Nu venise Pandemia (poate, FMI stia ce urmeaza) si s-a mintit, Statisticile de la Min.Muncii si INS aratau Opusul. Doar s-a citit din Documentele Boc-Base-FMI. In acest mod, se alimenteaza Teoria Conspiratiei (ce se adevereste pe zi ce trece), nemaifiind nevoie de Conspirationisti.

iunie 11th, 2021 at 10:21
Gica spune:

Cartofii care ajung la McDonald’s se cultivă pe terenurile agricole ale lui Bill Gates. De Sebastian Pricop, 10 iunie 2021. Bill Gates este cel mai mare proprietar privat de terenuri agricole din SUA, iar, conform unui nou raport al NBC, celebrii cartofii prăjiți de la McDonald’s se fac în urma aprovizionării de pe câmpurile fondatorului Microsoft, relatează Business Insider. Citând date de The Land Report și propriile sale cercetări, NBC a scris că acești cartofi sunt cultivați în câmpuri din statul Washington care sunt atât de vaste încât pot fi observate din spațiu. Gates deține 269.000 de acri de terenuri agricole în 18 state, conform cifrelor actualizate de la NBC, ceea ce îl face cel mai mare proprietar de terenuri agricole private din America. Purtătorii de cuvânt pentru McDonalds și Gates nu au răspuns imediat la cererea Insider pentru comentarii. Land Report a menționat anterior că terenurile agricole ale SUA ale lui Gates sunt deținute atât direct, cât și prin intermediul grupului său de investiții, Cascade, care a fost menționat recent într-o anchetă din New York Times care a raportat acuzații de comportament inadecvat la locul de muncă. Terenurile deținute de Gates au fost supuse unui control atent după ce el și soția sa, Melinda French Gates, au anunțat că vor divorța după 27 de ani de căsătorie. Gates este a patra cea mai bogată persoană din lume, cu o avere în valoare de 144 miliarde de dolari, potrivit estimărilor Bloomberg. Melinda French Gates ar urma să devină una dintre cele mai bogate femei din lume după divorț. TMZ a raportat primul că cei doi își vor împărți proprietatea printr-un „contract de separare” în afara instanței, deoarece nu au un acord prenupțial în vigoare.