„Eminentul jurist” era și el agent sovietic?   iunie 8th, 2021

Mă felicit pentru flerul pe care l-am avut în urmă cu două zile, când, profitând de experiența mea de jurnalist de investigații, am insistat asupra unui nume. Numele „eminentului jurist” Nicolae Radu, lansat pe piața informațiilor despre Revoluția din decembrie 1989 versus lovitura de stat, de către Gelu Voican Voiculescu. M-am întrebat insistent, pe bună dreptate, cine este acest „eminent jurist”, care a scris textul decretului de patru pagini, care a stat la baza constituirii așa-zisei instanțe care i-a judecat, i-a condamnat în câteva ore și i-a și executat în ziua de Crăciun pe soții Ceaușescu. Ei bine, am aflat.

„Eminentul jurist” invocat de Gelu Voican Voiculescu și căruia alaltăieri nu i-am dat de urmă m-a preocupat în mod special. Și am convingerea că prezența acestuia în epicentrul evenimentelor care au condus la asasinarea cuplului Ceaușescu va trezi și interesul unor specialiști de primă mărime în istoria recentă, cum este de pildă Alex Mihai Stoenescu. De ce? Pentru că, după cum pretinde Gelu Voican Voiculescu, acesta a redactat pe patru pagini un document fundamental legat de lichidarea foștilor conducători. Și extrem de interesant este de asemenea că Ion Iliescu, de profesie inginer, specialist în ape, a luat cele patru pagini, le-a studiat și le-a redus la o singură pagină. Și așa a ieșit decretul fatal pe care el l-a semnat, neavând oficial nicio calitate în statul român.

Dar cine este Nicolae Radu? Oricât am cotrobăit prin arhivele internetului, nu am dat de el. În consecință, l-am contactat pe Gelu Voican Voiculescu, întrebându-l cine este acest Nicolae Radu, pe ce s-a bazat atunci când l-a etichetat drept un „eminent jurist” semnalându-i pentru prima dată în istorie prezența în interviul pe care l-a acordat tânărului istoric Alice Barbu și veteranului în presa de investigație Dan Andronic, la rândul său absolvent al Facultății de Istorie. Răspunsul lui Gelu Voican Voiculescu a fost că acest Nicolae Radu i-a fost recomandat de Cazimir Ionescu, care făcea și el parte la acea dată din cercul restrâns al puterii. Am încercat să-l contactez pe Cazimir Ionescu, dar acesta nu a răspuns. În consecință, am dat publicității editorialul. Iată însă că ieri am fost contactat de Cazimir Ionescu. Acesta mi-a comunicat sec că nu el l-a recomandat pe Nicolae Radu. Iar prima reacție a fost să mă infomeze că nici nu-l cunoștea. Ulterior, într-o discuție mai detaliată, și-a amintit că, într-adevăr, își făcuse apariția acest personaj în cercul extrem de restrâns al puterii, care se crea la acea dată. Dar nu fusese adus acolo de el, ci făcea parte pur și simplu din grupul Iliescu-Brucan-Voiculescu. Numele său însă se scrie altfel de cum era consemnat în Evenimentul Zilei și de cum l-am preluat eu. Deci nu Nicolae ci Neculae.

Și ce să vezi? Utilizându-i numele corect, l-am putut identifica. Omul este, așa cum bănuiam, o nulitate în materie juridică. În schimb, avea o calitate care l-a calificat pentru a redacta documentul care a stat la baza asasinării soților Ceaușescu. Studiase la Moscova, la Academia Lomonosov. Făcuse parte carevasăzică nu numai din grupul de inițiați, ci și din cercul restrâns al conspiratorilor dirijați de Moscova. Mai mult, la fel ca și cei mai mulți dintre tovarășii de drum ai lui Iliescu, s-a întors de la Moscova nu numai cu o diplomă de studii, nu numai cu un angajament față de statul sovietic, ci și cu o soție. Drept mulțumire pentru contribuția avută la asasinarea cuplului Ceaușescu, Ion Iliescu l-a plasat pe primele două liste întocmite și care alcătuiau întâia conducere post-Ceaușescu, după care l-a ajutat să facă parte din primul Parlament al României. Aceasta este, pe scurt, povestea „eminentului jurist”, care a intrat în scenă, și-a făcut treaba, și-a îndeplinit misiunea, după care a dispărut la fel de rapid cum apăruse.

Așadar, avem încă un mister dezlegat.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

7 comentarii

iunie 8th, 2021 at 10:33
adrian nicola spune:

1

Cercul restrîns al celor care l-au ràsturnat pe Ceusesti stiau foarte bine cà îi asteaptà plutonul deexecutie dacà ar fi esuat!
retrospectiv , acuzatiile de complot si asasinat curg ! În noaptea de 21 spre 22 Decembrie toti cei care au pus la cale executia Ceusestilor astepttau sà li se dschidà usa de catre fidelii cuplului si sà fie secerati de mitralierà ! Nimeni nu stia cum se va învîrti roata !

iunie 8th, 2021 at 10:39
adria nicol spune:

Nici dupà heicopurtare nu era clar cne pe cine ! Sà reusesti a convinge o ploaie de generali care i-au jurat credint Comandantului Suprem ea fost o performant) ! Generalul Athanasie Stànculescu a fost omul cheie ! Comunismul de suprafatà de atunci din România a disàrut la comanda acestui personaj . Ceusestii ràmasi în viatà , cine garanteazà cà nu ar fi revenit la Putere ?

iunie 8th, 2021 at 11:09
adria nicol spune:

3

Sigur , a fost o parodie de proces: Doi oameni au fost aasasinati
împotriva tuturor legilor ! Împotriva tuturor ? Pedeapsa cu moartea era legalà în România la acea vreme ! Chiar au avut loc executii !
Asta nu scuzà tragicul episod ! Dar îi l”egitimeazà” legalitatea !
Stràinàtatea a avut partea ei de contributie !

iunie 8th, 2021 at 11:26
adria nicol spune:

4

Parodii sângeroase au avut loc si la cse mai mari ! Genialul conducàtor al proletariatului mondial , Lenin , s-a ocupat personal de asasinarea familiei imperiale ; nici vorbà de proces !
Un regiment de tancuri fidel juràmântului militar fàcea oricînd diferenta în favoarea Ceusestilor ! Regimentul exista la 60 de kilometri de Capitalà !

iunie 8th, 2021 at 11:33
adria nicol spune:

5
Generalul Stànculescu a trimis Armata în Cazàrmi împotriva Ordinului dat de Comandantul Suprem Nicolae Ceusescu ! Lovitura de Stat atunci a fost declansatà !Si a continuat si la Televiziune ! Cu panica deliberat instalatà !
Întrebare , CINE AR FI PROCEDAT ALTFEL?

iunie 8th, 2021 at 11:40
adria nicol spune:

Sinura opozitie era constituità din cei sase demnitari comunisti trasi pe linie moartà ! Ei si-au fàcut publicà , la Europa Liberà , contestatia Sub protectia URSS ului care exista „în c&arne si oase” !
Interviul poetului vine dupà ce scrisoarea fusese elaboratà .
Marele „jurist” face parte din recuzità , din întîmplare !

iunie 8th, 2021 at 11:52
adria nicol spune:

7
Iliescu a semnat fàrà împuternicire ! Glumiti ? Cine sà-l împuterniceascà ? Cine avea acest drept Constitutonal ? Generalul Stànculescu ? FSN ul este structurat dupà 25 decembrie !
Se trece cu vederea un element fundamental , decisiv : teama , frica de putonul de executie al participantilor la Loviturà pînà pe 25 !
Tot ce s-a întreprins a fost sub Imperiul Fricii !