Terorismul neurologic   iulie 11th, 2021

Față de ceea ce urmează, lupta cu terorismul de stat coordonat de Hitler, Stalin, etc și confruntarea cu terorismul modern au reprezentat floare la ureche. Un simplu exercițiu. Ca de altfel și lupta cu pandemia. Care este departe de a se fi încheiat. Activiștii pentru drepturile omului, indiferent cât de crâncenă și plină de sacrificii a fost încercarea lor de a ne proteja, au de acum în față un adversar infinit mai periculos. Chiar letal. Terorismul neurologic.

Ați citit corect. În mare secret, câteva dintre cele mai redutabile armate ale lumii, împreună cu serviciile lor de intelligence, construiesc un viitor al planetei care va da literalmente peste cap tot ce a exisat în trecut. Controlul asupra creierului. Conjugat cu controlul asupra emoțiilor. Și cu controlul asupra reacțiilor.

Știința și tehnologia, și mă refer acum exclusiv la zona ultrasecretă a științei și tehnologiei, au ajuns atât de departe încât fac posibilă citirea gândurilor. Vă rog să mă credeți că nu fac în acest moment un experiment ținând de teoria conspirației. Nici pomeneală. Este adevărat însă, că timp de mai multe zile, de când Dr. Radu Golban ne-a oferit primele informații în acest sens, m-am tot documentat și m-am tot gândit, înainte de a decide să vă fac cunoscute asemenea informații sensibile. M-am documentat pentru a afla dacă avem de a face cu un proces adevărat, cât se poate de real, al cărui contemporan sunt. După care m-am gândit dacă activiștii pentru drepturile omului din lumea întreagă sunt sau nu sunt pregătiți să îi facă față. Și iată am decis să atac frontal această temă. După ce în prealabil a comis-o Radu Golban.

Pe scurt. La ce se referă concret uriașele descoperiri tehnico-științifice din domeniul controlului creierului? Există suficiente probe că în câteva dintre statele lumii, cărora noi le spunem superputeri, în mare secret – dar totuși nu suficient de secret – s-a ajuns la performanțe uluitoare în ceea ce privește crearea de sisteme și dispozitive cu ajutorul cărora au fost produse intervenții în conexiunile neuronale sau intruziuni prin utilizarea neurotehnologiei și a interfeței creier- computer. Dar cum știm acet lucru? Cum știm că ne mai despart doar câțiva ani de momentul în care dintr-un centru de comandă sau din mai multe centre de comandă va fi citită și influențată gândirea, și emoțiile la nivel individual și colectiv? Cum au scăpat de sub lacăt asemenea informații sensibile? Foarte pe scurt voi consemna o fulminantă declarație a președintelui Republicii Chile, Sebastian Pinera, cu ocazia licitației 5 G (2): „Anul trecul, la Summitul G7 de la Biarritz, am avut ocazia să analizez o nouă amenințare: dispozitive care vor putea să ne citească gândurile și chiar să semene gânduri și sentimente în mintea noastră”. Nu mă îndoiesc că această temă a fost discutată la summitul G7, fie și numai succint și evaziv. Așadar, neurodatele pot fi tratate ca un organ. Și ele pot fi colectate după modelul transferului de organe. Pot fi donate și pot fi vândute. Adică tranzacționate.

Să presupunem că Dumnezeu i-a luat mințile președintelui Republicii Chile. Se mai întâmplă. Dar dacă omul ar fi luat-o razna, cineva dintre participanții la Summitul G7 ar fi semnalat acest lucru. Iată însă că în Chile s-a făcut pasul următor. Este prima țară din lume care a decis să protejeze drepturile neurologice ale cetățenilor săi, atât prin modificarea Constituției, cât și printr-o lege specială votată – atenție – în unanimitate în Senat. Or fi înnebunit și aceștia? Este exclus. Pentru că tocmai au ieșit la lumină, de la Casa Albă, informații extrem de sensibile, până de curând secretizate, exact pe această temă. Informații de pe vremea Administrației Obama. Deci tema devenise atât de importantă încât președintele Obama era informat în cel mai mare secret asupra performanțelor la care au ajuns cercetările și experimentele în acest domeniu. Iar de atunci au trecut câțiva ani buni de zile. Cine știe cât de departe s-a ajuns?

Radu Golban, omul de știință și jurnalistul care, pentru prima dată, a scormonit cu bățul cuibul de șerpi, mi-a atras atenția pe parcursul mai multor convorbiri telefonice asupra faptului că în ultimele săptămâni a luat contact cu unii dintre cei mai mari savanți ai lumii în domeniul cercetărilor neurologice. Și surpriză! Mulți dintre aceștia i-au confirmat verbal și în scris că tema este cât se poate de reală și de actuală. Dar că este mult prea explozivă. Mult prea periculoasă. De aceea unii savanți refuză pur și simplu să facă pe această temă comentarii publice. Probabil pentru a nu a vea sfârșitul tragic pe care l-a avut profesorul Petru Culianu, un precursor în acest domeniu care a făcut pionierat mergând, la rândul lui, pe urmele lui Mircea Eliade la Universitatea din Chicago. Unde a sfârșit fiind asasinat. Și nici până astăzi nu a fost luată urma asasinului.

Dar Cutia Pandorei a fost deschisă. Unele informații nu mai pot fi păstrate la secret. Ar trebui ca acest lucru să se transforme într-un semnal, atât pentru statele asemena statului Chile dispuse să-și apere cetățenii de pericolul uriaș al unei intruziuni în domeniul controlului minții și al emoțiilor, cât și pentru adevărații activiști pentru drepturile și libertățile cetățenilor, care există în lumea întreagă.

Și mă întreb: oare. avizați asupra acestei grozăvii, europarlamentarii români, desigur după cuvenita documentare pe cont propriu, nu ar putea prelua inițiativa oferind astfel o temă de reflecție pentru Parlamentul European? Sau chiar un punct de plecare pentru elaborarea unor norme care, reglementând acest domeniu cu totul și cu totul nou, să ne asigure o minimă protecție?

Atenție: astăzi, începând de la ora 11.00, Dr. Radu Golban supune pentru prima dată această temă explozivă unei dezbateri publice. În emisiunea „Lumi în coliziune”, la Gold FM.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

3 comentarii

iulie 11th, 2021 at 13:43
adria nicol spune:

Autorii acestui COSMAR vor fi NOBELIZATI si li se vor ridica statui !
PROGRESISTII au mare grijà de valorile lor ! Vor lansa o actiune planetarà pentru a demonstra cà aceste nebunii contra Umanitàtii sunt benefice !La români , USR istiPLUS vor aplauda punerea sub control a UMANITÄTII ! Ei sunt EXPRESIA ACESTEI DOCTRINE AUTODISTRUCTOARE!
(dintr-un esseu)

iulie 13th, 2021 at 09:29
Gica spune:

17.503 morți, 1,7 milioane leziuni (50% grave) raportate în baza de date a Uniunii Europene privind reacțiile adverse la vaccinurile pentru COVID-19. „Karen Smith – Invictus”, 10 IUL. 2021. Baza de date a Uniunii Europene cu rapoarte asupra reacțiilor la medicamente suspectate este EudraVigilance, care urmărește, de asemenea, rapoartele despre răniri și decese în urma „vaccinurilor” COVID-19 experimentale. Un abonat Health Impact News din Europa ne-a amintit că această bază de date menținută la EudraVigilance este doar pentru țările din Europa care fac parte din Uniunea Europeană (UE), care cuprinde 27 de țări. Numărul total de țări din Europa este mult mai mare, aproape de două ori mai multe, numără în jur de 50. (Există unele diferențe de opinie cu privire la țările care fac parte din punct de vedere tehnic al Europei.) Deci, cât de mari sunt aceste numere, ele NU reflectă întreaga Europă. Numărul real din Europa care este raportat mort sau rănit din cauza împușcăturilor COVID-19 ar fi mult mai mare decât ceea ce raportăm aici. Baza de date EudraVigilance raportează că până la 3 iulie 2021 au fost raportate 17.503 decese și 1.687.527 leziuni în urma injectării a patru „fotografii experimentale” COVID-19.
Din totalul leziunilor înregistrate, jumătate dintre ele (837.588) sunt leziuni grave.
Iată în rezumat datele până la 3 iulie 2021.
Reacții totale pentru vaccinul experimental ARNm Tozinameran (cod BNT162b2, Comirnaty) de la BioNTech / Pfizer: 8.426 decese și 632.623 leziuni până la 03/07/2021.
Reacții totale pentru vaccinul experimental mARN ARNm-1273 (CX-024414) de la Moderna: 4.605 decese și 157.802 leziuni până la 03/07/2021.
Reacții totale pentru vaccinul experimental AZD1222 / VAXZEVRIA (CHADOX1 NCOV-19) de la Oxford / AstraZeneca: 3.871 decese și 852.616 leziuni până la 07.07.2021.

iulie 16th, 2021 at 13:49
Gogu spune:

Analizez tot felul de Surse de Informatii si Stiitifice. Dupa Anchetele Serviciilor de Informatii din SUA si dupa ce se analizeaza comportarea Sefului Dep. Chimic si Biologic de la o Univ, comportare duplicitara avand ca obiect Virusul si Componentele Vaccinurilor, se observa, in paralel, si o modificare a Compozitiei Vaccinurilor (in timp si spatiu). Astfel, urmarindu-se crerea unei sensibilitati neuropsihice, ori cu Ag intr-un gel ce contine si apa, ori cu Oxid de Grafen, se observa o tendinta generala spre a interactiona Surse de Frecvente (Tehnologice sau Spirituale; prin aderenta la sinapsele neuronale), dar si o „bresa” de rupere a barierei de protectie a creierului, la alimentarea sanguina (bariera hemato-encefalica). Un articol interesant: Active News, „Ce conține vaccinul? OXID DE GRAFEN, conform unui studiu de ultimă oră.” VLAD PÂRĂU, 15 iulie 2021. Totusi, Trebuie sa avem puterea de a discerne astfel de informatii delicate. Si, pana acolo, sa observam si sa analizam toate posibilitatile. Asta si pentru ca mai toate Elementele Teoriei Conspiratiei de ieri sunt Elementele Vietii noastre de azi.