Zona politică de control   iulie 14th, 2021

Încet-încet, dar în mod implacabil, strategii partidelor politice intră în alertă. Ei încearcă să-i identifice, cum este și normal, pe jucătorii următoarelor patru runde de alegeri care, pentru prima dată în istoria recentă, vor avea loc în același an. Nu este o treabă ușoară. Dar obiectivul cel mai important este creionarea spațiului electoral de manevră. Cum anume își pot lărgi partidele politice bazinul electoral? Prin ce mecanisme va putea fi obținută viitoarea majoritate? Acei strategi care vor ști să răspundă la întrebările de mai sus își vor conduce partidele la victorie. Să vedem, din această dublă perspectivă, cum stăm.

Orice proiecție vizând viitorul unui partid politic are cu necesitate la bază analiza situației în care se va găsi România peste doi ani. Numai în baza unor asemenea analize și în măsura în care rezultatul e corect pot fi identificate soluțiile. Adică rețeta de aur a unui partid politic care se va putea califica pentru preluarea conducerii României în următorul ciclu.

Nu există vreo analiză cât de cât realistă, fie ea și efectuată în laboratoarele puterii, care să nu accepte realitatea conform căreia România acum și mai ales peste doi ani este o țară pus pe butuci. Mai mult decât oricând, la discreția marilor puteri, care o colonizează. Se poate opune vreun partid politic acestui proces, care astăzi pare de neevitat? Există vreo soluție pentru ca România să fie ridicată de pe butuci, să-i fie montate roțile la loc și să fie repornită? Da sau nu? Dacă există o soluție, ea nu poate fi pusă în practică decât de către partidele aflate la butoane. La putere. O simplă retorică din opoziție, indiferent cât de puternică și de convingătoare este, nu ne poate decupla de la mecanismul infernal care ne împinge către falimentul de țară. Dar la putere este cine este. Are cineva intenția ca, din interiorul puterii, să se opună tăvălugului? Și dacă, prin absurd, există acel cineva, are și puterea necesară? De mai mult timp încerc din răsputeri să găsesc un răspuns de tip optimist la această întrebare. Și eșuez de fiecare dată.

Analizând întreg arcul puterii, resorturile care îl pun în mișcare, dar și resorturile care îl țin în nemișcare, nu descopăr niciun element în tot ceea ce înseamnă zbaterea internă a acestor formațiuni politice, care să mă îndreptățească să îmi imaginez că puterea în ansamblul ei sau un segment cât decât semnificativ din putere va reuși să rupă pisica și să impună acele soluții, de natură să repornească România în următorii doi ani.

Cum este și firesc, mă uit cu atenție și la opoziție. Istoria este în mișcare. Istoria este dinamică. Oricând România se poate confrunta cu o situație limită, care să genereze o presiune atât de mare de jos în sus încât, instinctiv, unele partide să fie obligate să facă pasul înapoi, iar altele să facă pasul înainte. Așa cum s-a întâmplat de atâtea ori în istoria recentă, alternanța la putere poate avea loc în interiorul unui ciclu electoral și nu numai la capătul acestuia. Prin urmare, este firesc să mă întreb dacă PSD, principalul partid de opoziție, este sau nu capabil și mai ales dacă vrea cu adevărat să schimbe în mod fundamental direcția în care se îndreaptă România. Să întoarcă acest stat către interesul său național și către promovarea unei suveranități, fără de care nu pot fi implementate soluții salvatoare. Dacă privesc situația din punct de vedere static, atunci, fără să clipesc, dau un răspuns negativ. Cât privește AUR, al doilea partid din opoziție, e greu de presupus că această formațiune, aflată practic la început de drum, fără o istorie consolidată, fără un viitor cât de cât palpabil, va reuși într-un interval atât de scurt, de numai doi ani, să dobândească, dacă nu voința, măcar forța și priceperea necesare pentru a reuși să schimbe lucrurile.

Încercând însă o analiză care să ia în calcul dinamismul partidelor, mă gândesc că singura speranță este ca în intervalul celor doi ani unii sau alții vor izbuti cumva să-și lărgească bazinul electoral într-o asemenea măsură încât uriașa infuzie de electori să schimbe cursul, să schimbe direcția politicii interne. De aceea încerc să iau în calcul cea de-a doua componentă la care m-am referit încă de la începutul acestei analize. Și anume strategiile menite să lărgească acoperirea politică a unor partide. Cum poate fi operată o asemenea construcție aparent imposibilă în numai doi ani de zile? Prima mișcare este de atragere și, până la urmă, de capturare a unui număr semnificativ de tineri. Crearea, cu alte cuvinte, a unei mase critice suficient de importante ca, sub greutatea ei, cursul marii politici să fie deviat în sens pozitiv. Mai pe românește, partidele cu bătaie spre viitor au nevoie ca de aer de pepiniere de cadre cât mai mari. În cazul PSD, dar și în cazul PNL, mă gândesc că doar atragerea a sute de mii de tineri și antrenarea lor adecvată într-un timp record mai poate reprezenta o speranță. Îi atragi cum îi atragi. Dar în ce direcție îi îndrepți? Dacă îi suprapui fix pe linia partidului, dacă îi așezi pe aceleași șine, ei nu vor face altceva decât să împingă sau să tracteze, după caz, locomotiva către același zid sau către aceeași prăpastie pe care astăzi le vedem cu tot mai multă claritate în fața noastră. Ceea ce înseamnă că uriașa cantitate de sânge proaspăt, dacă va putea fi colectată, va trebui să se deplaseze pe circuite separate. Suficient de aproape de partidul gazdă, dar suficient de departe pentru a nu se contamina. Este o misiune aproape imposibilă.

Până în prezent, uitându-mă cu lupa la ceea ce se întâmplă în interiorul partidelor politice, am descoperit doar două persoane, despre care gurile rele spun că sunt destul de controversate, capabile să-și asume un asemenea rol. Vasile Dâncu din punct de vedere teoretic, conceptual, și Miron Mitrea sub aspect practic, organizatoric. Cei doi ar putea funcționa în tandem ca eminențe cenușii. Din păcate, doar în beneficiul, dacă va exista un asemeena beneficiu, al PSD. În PNL mă uit cu lupa și nu văd nimic. Una peste alta, nu prea am motive să fiu optimist. Probabil că nici voi.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

4 comentarii

iulie 14th, 2021 at 11:33
adria nicol spune:

1

Solutia Salvatoare vine de unde nu se asteaptà nimeni : de la UDMR .
Ei sunt singurii care pot înclina Blanta în Sensul DEMOCRATIEIpalpabile , nu lozincarde ca acum .
Lor nu le este indiferent unde tràiesc : TRANSILVANIA aprtine geografic Rompaniei ! În urmàtoarele decenii nu se întrevede o altà apartenentà.Dezastrul economic marca PNL USR PLUS poate fi oprit numai prin iesirea de la guvernare a UDMR ului Maghiarii nu vor pàràsi Transilvania ; deci , România .

iulie 14th, 2021 at 11:50
adria nicol spune:

2

Ei vor trài , copii lor , celelete generatii AICI !O Tarà pusà pe butuci însemnà si TYRANSILVANIA pusà pe butuci ! UDMR va actiona în sensul salvàrii minoritàtii maghiare de la dezastru ; România va fi salvatà implicit !Cu aceastà ocazie UNICÄ , va înceta aâzania între români si maghiari . Liderii acestei populatii trebuie sà se decidà:
dezonoarea istoricà si consecintele economice si sociale,dacà ràmân în barca aproape scufundatà a Coalitiei , sau Onoarea Istoricà plecînd de la GUvernarea unde setea de putere totalitaristà se afiseazà la trista lumina a zilelor liberlo-userplusistilor !

iulie 14th, 2021 at 12:04
adria nicol spune:

3

Altfel , jocurile sunt deja fàcute ! Sovromistii timpurilor noastre vor semna pentru banceri actul de de predare al tàrii . Ei nu au retineri, ei îsi îndeplinesc misiunea providentialà : sà goleascà România de sool si de subsol si sà rationalizeze Oxigenul !
Petrov a dat tonul . Petrovistii s-au înmultit . Ei reprezintà CIUMA !UDMR va dovedi cà are màsura si sensul ISTORIEI !
(dintr-un esseu)

iulie 16th, 2021 at 11:56
Gica spune:

Începe Bătălia Europei. Populiștii se regrupează pentru a bloca transformarea UE într-un Imperiu european. 16 iulie 2021, de Ovidiu Drugă. Liderii a 16 partide politice din întreaga Europă au anunțat o alianță menită să apere suveranitatea statelor naționale europene, familia și valorile iudeo-creștine împotriva planurilor federaliste promovate de liderii europeni. Declarația comună privind viitorul Uniunii Europene” reprezintă prima încercare serioasă a partidelor populiste, eurosceptice și suveraniste de a se opune încercării federaliștilor europeni de a transforma UE într-un superstat multicultural. Printre semnatari documentului se află, de altfel, cele mai reprezentative figuri ale mișcărilor suveraniste: premierul maghiar Viktor Orbán, fostul ministru italian de Interne Matteo Salvini și candidata la președinția Franței Marine Le Pen. Documentul, redactat de Jaroslaw Kaczynski, președintele partidului de guvernământ din Polonia, a fost semnat de partide suveraniste din Austria, Bulgaria, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Lituania, Olanda, România și Spania. „UE a devenit instrumentul unor forțe radicale”. Documentul afirmă că UE are nevoie de „o reformă profundă”, pentru că, „în loc să protejeze Europa”, Uniunea a devenit „o sursă de probleme, anxietate și incertitudine”. Semnatarii spun că UE este în prezent un instrument al „forțelor radicale” care vor să transforme civilizația europeană. Obiectivul acestor federaliști, arată documentul, este de a crea un superstat european golit de tradiții europene, instituții sociale sau principii morale. Conservatorii europeni au capitulat în fața extremei stângi. Semnatarii susțin că partidele conservatoare din Europa au trădat valorile tradiționale iudeo-creștine și s-au aliniat cu pozițiile de stânga. De pildă în ceea ce privește politicile de imigrație în masă, care au permis ca milioane de oameni din Africa, Asia și Orientul Mijlociu să se stabilească în Europa. Și asta în condițiile în care mulți dintre nou-veniți resping fățiș valorile europene. Dezbaterea privind viitorul Europei are rolul de a promova superstatul european. Declarația comună se referă și la dezbaterea cu ajutorul căreia federaliștii vor să promoveze Imperiul european. „Dezbaterea recent lansată cu privire la viitorul Europei ar trebui să includă vocea partidelor angajate în apărarea libertății națiunilor și tradițiile popoarelor europene”. „Seria de crize care a zguduit Europa în ultimii zece ani a arătat că eforturile de cooperare europeană se clatină, mai presus de toate, deoarece națiunile simt că nu mai au dreptul de a-și exercita puterile suverane legitime. „Uniunea Europeană are nevoie de o reformă profundă, deoarece astăzi, în loc să protejeze Europa și patrimoniul ei, în loc să permită dezvoltarea liberă a națiunilor europene, ea devine ea însăși o sursă de probleme, anxietate și incertitudine. „UE devine din ce în ce mai mult un instrument al forțelor radicale care ar dori să realizeze o transformare culturală și religioasă a Europei – și în cele din urmă o construcție a unei Europe fără națiuni. Scopul lor este de a crea un superstat european prin distrugerea sau anularea tradiției europene și transformarea instituțiilor sociale de bază și a principiilor morale. „Utilizarea structurilor politice și juridice pentru a crea un superstat european și noi forme de structurare socială este o manifestare a ingineriei sociale periculoase și invazive din trecut, care trebuie să provoace o rezistență legitimă. Supraactivitatea moralistă pe care am văzut-o în ultimii ani în instituțiile UE duce la o tendință periculoasă de a impune un monopol ideologic. „Suntem convinși că națiunile europene trebuie să-și bazeze cooperarea pe tradiție, pe respectul pentru cultura și istoria statelor europene, pe respectul pentru moștenirea iudeo-creștină a Europei și pe valorile comune care unesc națiunile noastre. Ne reafirmăm convingerea că familia este unitatea de bază a națiunilor noastre. Într-un moment în care Europa se confruntă cu o criză demografică severă, cu natalitate scăzută și o populație îmbătrânită, elaborarea politicilor pro-familie ar trebui să fie răspunsul mai degrabă decât imigrația în masă . „Suntem convinși că suveranii Europei sunt și vor continua să fie națiunile Europei. UE a fost creată de aceste națiuni pentru a atinge obiective care pot fi atinse mai eficient de către Uniune decât de către fiecare stat membru. Cu toate acestea, limitele competențelor Uniunii sunt stabilite de principiul atribuirii: toate competențele care nu sunt conferite Uniunii aparțin statelor membre, cu respectarea principiului subsidiarității. „Printr-o reinterpretare constantă a tratatelor UE de către instituțiile Uniunii Europene, aceste limite s-au modificat semnificativ în detrimentul statelor membre. Acest lucru este incompatibil cu valorile fundamentale ale Uniunii și duce la o scădere a încrederii națiunilor europene și a cetățenilor acestora în aceste instituții. Apărarea suveranității statelor membre. „Pentru a opri și inversa această tendință, este necesar să se creeze un set de puteri inviolabile ale statelor membre ale UE și un mecanism adecvat de protecție a acestora cu participarea curților constituționale naționale sau a organismelor echivalente . „Toate încercările de a transforma instituțiile europene în organisme care au prioritate față de instituțiile constituționale naționale creează haos, subminează sensul tratatelor și pun sub semnul întrebării rolul fundamental al constituțiilor statelor membre ale UE. prin impunerea brutală a voinței entităților mai puternice din punct de vedere politic asupra celor mai slabe. Aceasta distruge baza funcționării Comunității Europene ca o comunitate a națiunilor libere „Consensul trebuie să rămână mijlocul de bază pentru a ajunge la o poziție comună în Uniune. Încercările recente de a eluda această procedură sau ideile de abolire a acesteia amenință să excludă unele țări de la luarea deciziilor și să transforme Uniunea într-un sistem special Aceasta ar putea duce la incapacitarea de facto a organelor constituționale naționale, inclusiv a guvernelor și parlamentelor, reduse la faprobarea deciziilor deja luate de alții. „De aceea, astăzi prezentăm acest document tuturor partidelor și grupurilor care împărtășesc punctele noastre de vedere ca bază pentru o muncă atât culturală, cât și politică comună, respectând rolul grupurilor politice actuale. Revoluția culturală promovată de liderii de la Bruxelles. În aprilie 2021, cele 27 de state membre ale UE, după doi ani de certuri, au anunțat cu râvnă un plan de lansare a unei „Conferințe privind viitorul Europei” care va „invita„ cetățenii UE ”să contribuie la conturarea propriului viitor și a Europei ca un intreg, per total.” Probabil, doar ideile care promovează un federalism multicultural suplimentar vor fi binevenite. Autorul documentului, polonezul Jaroslaw Kaczynski, crede că UE se „pregătește sădemareze o revoluție culturală care va distruge structurile sociale, începând cu familia și tradițiile, și va crea un om nou”. El a adăugat: „Nu vrem această revoluție, care credem că va aduce nefericire și un declin drastic al libertăților indivizilor și țărilor”. „Conferința UE despre viitorul Europei” și-a scris deja concluziile. Ea urmărește federalizarea forțată a UE împotriva adevăratei voințe a națiunilor europene și în afara parlamentelor naționale, er de părere și Santiago Abascal, liderul partidului spaniol Vox, citat de zerohedge.com.