Dacă suveranitate nu e, atunci ce mai e?   noiembrie 3rd, 2022

Am anunțat ieri că urma să aibă loc la Palatul Parlamentului o mare dezbatere pe tema suveranității. Evenimentul a avut loc. La el au participat oameni de știință, politologi, politicieni, jurnaliști și reprezentanți de seamă ai societății civile. A fost extrem de interesant. Atâta doar că, în final, nu s-a putut decât trage o concluzie deconcertantă. Ne-am pierdut suveranitatea.

Institutul de Studii Politice Conservatoare, în spatele căruia se află AUR, a făcut o treabă pe cinste. Dezbaterea este necesară. Extrem de utilă. Poate fi urmărită pe Facebook, pe pagina institutului. Concluzia însă, argumentată în fel și chip, este deconcertantă. Și amară. În esență, ea sună așa: nu există suveranitate ciuntită. O suveranitate amputată nu mai este suveranitate, ci generează pentru statul respectiv, în speță România, un statut de colonie. Cum s-a pierdut suveranitatea și dacă poate fi ea în vreun fel recuperată, iată marea provocare a societății de azi. Poate și de mâine.

Singurul deținător real al suveranității este cetățeanul. Poporul. Acesta, printr-un vot pe care l-a crezut democratic, a cedat nu suveranitatea, ci exercițiul acesteia, politicienilor pe care i-a ales. La vot au participat doar 30% dintre cei care compun electoratul. Iar politicienii aleși, cei care conduc astăzi țara, reprezintă peste 50% din 30%. Deci 15-16% dintre cetățenii cu drept de vot ai României au decis ca timp de patru ani să-și delege exercițiul suveranității unor doamne și unor domni care reprezintă puterea în exercițiu a României. Aceștia, la rândul lor, au luat decizia fatală. De a-și delega și ei mandatul factorului extern. Unor puteri străine. Ele sunt străine și rămân străine, chiar dacă sunt reprezentate de aliați reali sau falși ai României. Și iată cum, în locul poporului suveran, România, cu ghilimelele de rigoare, urmează să fie apărată, protejată și afirmată în lume prin intermediari. La a treia mână.

Lista vulnerabilităților generate de această stare de lucruri este mare și, într-o formă sau alta, e rând pe rând prezentată opiniei publice. A acelei părți din opinia publică dispusă să citească, să se informeze și să reflecteze pe marginea acestei teme. A nu mai fi suveran înseamnă a nu mai fi proprietarul propriei tale existențe. Rezultatul acestei stări de lucruri este că din România pleacă anual circa 200 de miliarde de euro și se întorc sume modice. Acest proces de degradare continuă este rezultatul unui concept, inventat și aplicat de neomarxiști, al co-suveranități. Co-suveranitatea este de fapt imposibilă. Sau e posibilă doar într-un singur sens. Dinspre cei mai puternici către cei mai slabi. Și, pentru a încheia această sinteză, mă grăbesc să repet o afirmație extrem de dură, dar perfect întemeiată, pe care am auzit-o la dezbatere. Citez: „Unde nu e suveranitate, e doar trădare”.

A participat, cum era și firesc, și George Simion, liderul AUR. Acesta mi-a mărturisit că nu a apucat să citească editorialul meu de ieri. Și rău a făcut. Totuși, el a transmis un semnal de alarmă identic cu cel tras de mine la capătul analizei de ieri. Și anume faptul că, în ultima vreme, din ce în ce mai multe personaje, în special din lumea politică, în special din rândul coaliției majoritare, încearcă să se cațere pe val și să mimeze suveranismul, în timp ce, prin toate deciziile pe care le iau, nu fac altceva decât să trădeze zilnic în fel și chip interesul național. Această intervenție a lui George Simion m-a determinat să-mi dezvolt în continuare teza. Afirmând – vezi „Ia pastila SRS!” de azi – că retortele laboratoarelor deținute de factorul intern și extern – puteți să-i spuneți stat subteran – creează falși suveraniști și false partide suveraniste. Obiectivul este acela de a-i intoxica pe cetățeni și a disipa sau chiar compromite mișcarea reală de tip suveranist, care se opune nu globalizării, care este un fenomen obiectiv, ci globalismului, care este o ideologie.

Dacă este adevărat că de-suveranizarea României s-a produs, la fel de adevărat e că șansa noastră de a ne recupera identitatea, atuurile statalității, constă în întoarcerea la cetățean. La deținătorii legitimi ai suveranității unui stat. Prin urmare, am solicitat ca, după asemenea necesare dezbateri, Institutul de Studii Politice Conservatoare să inițieze și să organizeze întâlniri cu grupuri mari de cetățeni din întreaga țară, fără conotații politice, fără a încerca cumva să facă propagandă pentru AUR, și să le explice cetățenilor ce au pierdut, de ce au pierdut, cum și când și-ar putea lua suveranitatea înapoi. Abia aici intervine elementul politic. Oamenii trebuie să afle, mai ales cei care au primit votul și mandatul cetățenilor, cine le-a vândut suveranitatea. Cine sunt cei responsabili. Ar trebui deci să ne întoarcem la democrația participativă. Riscul este enorm, pentru că există foarte multe forțe interesate, care se vor opune. Pe de altă parte, cetățenii, având de ales, dispun și de forța necesară de a lua decizii radicale, așa cum s-a mai întâmplat și în alte state europene, ca capătul ciclului electoral.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii