Marga și Severin – întâlnire la intersecția istoriei   noiembrie 6th, 2022

Este probabil o coincidență. Dar una care dă de gândit. Adrian Severin a făcut o amplă analiză, prima de acest fel, în România, asupra substanței ultimului congres al Partidului Comunist Chinez. Andrei Marga a publicat o carte ,,China ca superputere”, și apoi, într-un editorial, a tras de urechi Statele Unite, Occidentul, în general, și România, în special, pentru că nu percepe, la adevărata dimensiune, realitățile geopolitice de azi. Pe bună dreptate, ambii au luat drept țintă principală Statele Unite.

Împărtășesc faptul că îmi dă satisfacție orice punct de vedere exprimat, care iese din șabloane, care renunță la stereotipi atunci când analizează China reală și realitățile pe care acest important pol de putere a lumii le generează. Poate că sunt subiectiv. Am avut șansa ca, începând din Decembrie 1989, să pot vizita de mai multe ori China ca turist, sau chiar ca membru al unor delegații oficiale, să discut cu oameni obișnuiți dar și cu demnitari ai statului, să mă deplasez în diverse regiuni și să surprind, pe viu, așa-numitul ,,miracol chinezesc”. O dezvoltare spectaculoasă. Exponențială. Șocantă și surprinzătoare pentru cei care nu cunosc adevărata istorie a acestui stat care a oferit planetei, de mii de ani, standarde dintre cele mai înalte de civilizație. China a fost privită mereu cu un grad de circumspecție, pentru mine de neînțeles, cu neîncredere sau chiar cu ostilitate, în primul și-n primul rând fiindcă reprezintă un alt tip de civilizație care nu intră și nu va intra niciodată în tiparele, nici ele de refuzat, ale ultimului imperiu care domină o parte a planetei. China nu este SUA, la fel cum SUA nu este China. Între cei doi puternici poli de putere, a existat și există cooperare și echilibru. Dar și competiție. Care, atunci când logica rece a realităților istorice nu este înțeleasă, se poate transforma, spre dezavantajul ambelor părți, în ostilitate.

Încerc să mă fac mai bine înțeles recurgând la un exemplu din istorie care îmi vine la îndemână. În urmă cu 73 de ani, a fost creat NATO, organizație politică și militară defensivă, dar care a marcat declanșarea Războiului Rece și împărțirea planetei în două sisteme ostile, unul dominat de Moscova și altul de Washington. În același an, 1949, puternicul lider chinez, Mao Zedong, a vizitat Moscova și a stabilit un parteneriat politic și militar cu I. V. Stalin. Planeta a intrat de atunci și a și rămas pe un traseu destul de periculos, suspendat temporar, numai pentru câțiva ani după destrămarea Uniunii Sovietice. ,,Cea mai mare catastrofă politică a secolului trecut”, așa cum a definit Vladimir Putin acel moment dramatic pentru Moscova. Dar întâlnirea Stalin – Mao Zedong, parteneriatul creat de cei doi, importanți lideri comuniști, nu a fost întâmplător, s-a petrecut în anumite circumstanțe și a avut consecințe grave asupra unor state dintr-o mare arie geografică a lumii. Administrația din Statele Unite săvârșise o eroare geopolitică extrem de gravă. În ce a constat ea și ce analogii există cu ceea ce se întâmplă acum?

La finalul celui de-al doilea Război Mondial, Statele Unite erau singura țară care dispunea de armament atomic. Cel de-al doilea Război Mondial s-a terminat în coadă de pește din punct de vedere politic, Statele Unite nu au avut voința necesară de a negocia la sânge cu Uniunea Sovietică și de a obține, în final, o ordine mondială care să nu afecteze popoarele din Europa Centrală și de Est. Teoria lui I.V. Stalin era cât se poate de explicită. Autoritatea absolută a URSS avea să se întindă până la limita teritoriilor cucerite de ruși. Iar această autoritate urma să se exercite inclusiv în privința regimurilor politice care urmau să fie instaurate. Până la limita atinsă de ultimii soldați ruși, avea să se instaureze comunismul. În scurt timp s-a declanșat criza Berlinului, când, ca răspuns la faptul că Aliații și-au reunit zonele ocupate, coridorul terestru convenit pentru accesul în capitala Germaniei a fost blocat de ruși. Americanii fiind nevoiți să mențină legătura cu Berlinul printr-un pod aerian. Un moment politic și militar extrem de critic. Devenise evident că cele două mari puteri ale momentului se îndreptau în direcții diametral opuse și că mai devreme sau mai târziu, competiția avea să se transforme într-o confruntare. Statele Unite și-au încordat mușchii, dar în loc să negocieze în forță, au conchis că un război terestru împotriva armatelor sovietice era de neconceput și nu au utilizat, sub nicio formă, amenințarea atomică, care atunci fi putut constitui un argument forte al unor negocieri încununate de succes și care ar fi putut asigura o pace durabilă. Practic, pentru decenii întregi, o cortină de fier a rupt în două Europa. Anticipând însă că ar fi fost posibil ca Washingtonul să acționeze hotărât, așa cum sugeram mai sus, I.V. Stalin a încheiat rapid o înțelegere cu China. Și a urmat ceea ce știe toată lumea că a urmat în cealaltă parte a lumii. Coreea, Vietnam, etc.

Acum, istoria se repetă. Aproape la indigo. Statele Unite luptă practic pe două fronturi. Au încercat să izoleze, cât de cât ermetic, Federația Rusă, sub pretextul apărării Ucrainei, dar, în același timp, alarmată de ascensiunea economică, politică și militară a Chinei, și-a schimbat în mod fundamental strategia de apărare, China fiind astfel percepută ca una dintre principalele provocări la adresa supremației americane. Și care este consecința? Din nou, s-a creat o axă Moscova – Beijing. Din nou, atât China cât și Rusia au fost împinse către o construcție economică politică și militară periculoasă pentru Statele Unite.

 Istoria se repetă. Și istoria nu iartă. Dacă greșeala se repetă. Vă recomand să citiți analizele postate de Severin și Marga. Probabil cei mai mari specialiști pe care îi avem, în materie de politică externă.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii